Să dăm mulţumită deplină Ziditorului şi Tatălui nostru - Sf. Nicolae Velimirovici / Sensul vieții

… unii sânt obişnuiţi să dea mulţumită lui Dumnezeu doar atunci când Dumnezeu dăruieşte, dar nu şi când Dumnezeu ia; şi încă, să-i dea mulţumită numai când miluieşte, nu şi când mustră; şi încă, să-i dea mulţumită numai când Dumnezeu, asemenea unui doctor, ne oblojeşte rănile, dar nu şi când taie, cu un cuţit ascuţit, carnea putrezită din trupul nostru. 

O astfel de mulţumită Îl mânie pe Dumnezeu. Căci totdeauna Dumnezeu are în vedere binele nostru din urmă, mântuirea noastră cea veşnică – şi atunci când dă, şi atunci când ia; şi atunci când miluieşte, şi atunci când mustră; şi atunci când oblojeşte, şi atunci când taie. 

Prin urmare, noi, ca făpturi înţelegătoare, sântem datori să aducem mulţumită lui Dumnezeu întotdeauna şi pentru toate, după cum porunceşte cu înţelepciune Apostolul Pavel: [Să fiţi] mulţămind pururea pentru toate lui Dumnezeu şi Tatăl, (Efes. 5:20) şi încă înnoieşte într’o altă epistolă: Întru toate mulţămiţi. (I Thes. 5:18).

Şi marele stâlp al Bisericii Ortodoxe, Sfântul Ioan Gură de Aur, spune astfel despre acest lucru: Cine rabdă suferinţa mulţămind Domnului, primeşte cununa muceniciei. 

Iar despre mucenicii ortodocşi ştim că dădeau slavă şi mulţumită lui Dumnezeu când chinuitorii îi biciuiau şi junghiau, şi îi duceau la tăierea capului. 

Încă şi cuvântul acesta este al lui Gură de Aur: Nimic nu e mai sfânt decât gura ce în scârbe ridică mulţumire lui Dumnezeu.

Aşadar, este drept şi după cuviinţă să aducem deplină mulţumită lui Dumnezeu.

Să zicem: slavă şi mărire Ţie, Dumnezeule!

Sf. Nicolae Velimirovici, “Prin fereastra temniței”, pg. 14