Cum sunt asupriţi românii din Timoc. Complicitatea dintre Securitatea sârbă şi română / Istorie

Cei 300.000 de români vlahi sunt supuşi unui proces agresiv de asimilare din partea statului sârb şi nu li se asigură drepturile minimale care să le garanteze păstrarea identităţii culturale, lingvistice şi religioase. Eugen Popescu, directorul Centrului Român de Studii şi Strategii, explică într-un amplu interviu acordat Epoch Times cum securiştii români fac afaceri cu Securitatea şi statul sârb, sacrificând comunităţile româneşti din Timoc. El acuză şi incompetenţa conducătorilor Departamentului pentru Românii de Pretutindeni care anul acesta n-a dat până în 6 noiembrie niciun ban pentru românii/vlahi.

Epoch Times: După mai multe vizite ale unor oficiali români în Serbia care au avut loc în ultima vreme constatăm că nu s-a întâmplat mare lucru. Cu ce probleme se confrunta românii din Timoc în păstrarea identităţii lor culturale, lingvistice şi religioase?

În Serbia avem două comunităţi româneşti. Cea din Voivodina, de circa 35.000 de persoane, se bucură de toate drepturile: şcoală în limba română, biserică, activităţi culturale şi presă în limba română ca urmare a faptului că a făcut parte din Imperiul Austro-Ungar şi din timpul acestuia le-a păstrat. La sud de Dunăre, avem o comunitate importantă de peste 300.000 de români vlahi care a intrat în componenţa statului sârb după 1830. Până atunci aceasta a fost sub ocupaţie turcească, care i-a permis însă să-şi păstreze identitatea.

Atunci când statul sârb a ocupat această zonă, erau peste 17 mânăstiri româneşti şi peste 80 de biserici. Toate acestea au dispărut după 1830 şi nu s-a mai ţinut nicio liturghie în limba română. Aceşti peste 300.000 de români sunt împărţiţi în peste 154 de sate complet româneşti şi câteva localităţi mixte.

După 1830, această populaţie a fost ţinta unei campanii asimilaţioniste fără precedent pe care o mai întâlnim doar în spaţiul sovietic. Biserica Ortodoxă Sârbă a introdus în satele româneşti obligativitatea ca toţi să fie botezaţi cu nume sârbeşti. Au fost desfiinţate bisericile şi începuturile de şcoală în limba română.

Asistăm deci la un proces accelerat de deznaţionalizare, faţă de care autorităţile româneşti n-au luat atitudine…

Autorităţile româneşti n-au făcut mai nimic. Dacă în perioada interbelică există o preocupare a României pentru aceşti oameni, în perioada Ceauşescu, aceştia au fost ignoraţi pentru ca el punea accent pe relaţia economică cu sârbii. Această dezvoltare a relaţiilor economice din timpul lui Ceauşescu din păcate o găsim prezentă şi după 1990 în relaţiile bilaterale dintre România şi Serbia. Găsim în cadrul autorităţilor române un fel de complicitate.

Citeşte restul articolului pe The Epoch Times

Ctitoria voievodului român Radu cel Mare, Lăpușna, din Timoc, a fost închisă de Biserica Ortodoxă Sârbă

17 septembrie 2013, Lăpuşna, Timoc, Serbia,  Romanian Global News

În prezența mai multor credincioși, în fața bisericii abandonate Lapușnia, biserica ridicată de Voievodul român (ungro-vlah) Radul cel Mare, în secolul XVI, preoții Bisericii Ortodoxe Române-Antonie Isac și Ștefan Șarampoi au slujit Sfânta Liturghie. Au fost prezenți, printre alți, și reprezentanți organizațiilor românești: dr. Predrag Balasevic, președintele Partidului Democrat al Românilor din Serbiea, Zavisa Jurj, președintele Asociației pentru cultura Românilor-Vlahilor din Serbia „Aridnae Filum" din Bor , și Dusan Prvulovic, președintele Comitetului pentru drepturile omului CHRIS din Negotin, transmite corespondentul Romanian Global News din Timoc.

Spre deosebire de anii precedenți, în acest an preoții din Biserica Ortodoxă Română și credincioși prezenți au avut parte de o surpriză neplacută. La ușa bisericii abandonate, acoperite cu buruieni și spini, a fost pus un lacăt!

În loc de a sluji liturgia în interiorul ruinelor falnicei biserici, pentru prima oară, liturghia a fost slujită în afară zidurilor bisericii.

Biserică Lapușnia reprezintă o paradigmă a atitudinii Serbiei față de românii timoceni, respectiv urmașii celor pentru a căror nevoi religioase, stăpânul țărilor ungro-vlahe, Radul cel Mare, a ridicat această biserică acum câteva secole.

De teamă că ar putea afecta creșterea conștiinței naționale românești, biserica a fost lasată ravagiilor timpului.

Din clădirea magnifică au rămas doar ruinele care de decenii au fost vizitate numai de ciobani care păzeau turmele lor în apropierea acestei clădiri.

După ce „românii și-au amintit" și au început să „ridice din cenușă", conștiința și identitatea lor națională, cei care în mod conștient au lăsat această biserica la ravagiile timpului, au pus lacăt pe ușa bisericii.

Lacătul este menit să-i oprească pe urmașii lui Radu cel Mare de la revigorarea memoriei acestui ctitor al acestei biserici.

O soartă aproape identică au avut și vlahii, respectiv românii din Nord-estul Serbiei. Conștiința lor națională, sufocată într-un mod conștient, a început să semene cu biserica abandonată Lapușnia.

Numai că, atunci când toată lumea a crezut că se va prăbuși și nu va rezista ravagiilor timpului, „de nicăieri" au apărut „niște tineri", cu credința și dorința de a restaura biserica din Lapușna, dar și de a restaura conștiința națională a acestui popor care a fost suprimată de decenii.

Însă răspunsul a fost „lacătul" sub forma inventării unei noi națiuni și unei noi limbi, „limbă vlahă", după modelul lui Iosif Visarionovic Stalin din Republica Moldova.

„Lacătul" care se pune pe ușa trezirii conștiinței naționale a Românilor timoceni reprezintă obstrucțiile privind întroducerea limbii materne-române în școli, lucru pe care Serbia și l-a asumat în fața comunității internaționale.

Toată manipularea privind inventarea „standardizării limbii vlahe", care pentru comunitatea științifică din Serbia nu este acceptabilă, este o încercare de a închide ușa spre păstrarea identități etnice a celor 300.000 de români/vlahi și aducerea ei la o ruină acoperită cu buruieni, precum biserica Lapușna.

Situația legată de atitudinea administrației de stat și vârful Bisericii Ortodoxe Sârbe fața de români este simbolic prezentată de cuvintele unei bătrâne care s-a aflat în acea zi în apropiere și care zicea că este „păzitorul cheilor bisericii". La la întrebarea reprezentanților organizațiilor românești cine și din ce cauză a închis ruinele bisericii Lapușnia, ea a răspuns că biserica este închisă sub ordinul preotului din Bolievaț, adaugând că „Au venit niște Vlahi (cum zic sârbi) și au spus (referindu-se la biserică) că este a lor. Însă ai noștri spun că este a nostră. Aceasta este a noastră. Aicea este Serbia".

Luni 16.09.2013, reprezentanții organizațiilor românești: Zavisa Jurj, președintele Asociației pentru cultura Românilor-Vlahilor din Serbia „Aridnae Filum" din Bor și Sinisa Vojinovic, președintele Consiliului Municipal al Partidului Democrat a Românilor din Serbia în Boljevac au vizitat sediul Bisericii Ortodoxe Sârbe din Boljevac și au discutat cu Părintele Ristibor Stevic, care a explicat că după slujba oficiată de Părintele Bojan Aleksandrovic anul trecut în Lapușna, a primit ordin de la superiorii din Zaiecear să închidă biserica. Așa că a recomandat reprezentanților organizațiilor românești să se adreseze conducerii Episcopiei Bisericii Ortodoxe Sârbe din Zajecar, care, după o conversație telefonică, au renunțat la primirea reprezentanțiilor menționați și le-au spus că trebuie să se adreseze Episcopului Bisericii Ortodoxe Sârbe, Iustin.

Este evident mesajul acestui act de închidere a bisericii ruinate – de a opri păstrarea în continuare a identități românești, de a lăsa identitatea română să aibă aceeași soartă ca și biserica Voivodului Radu, să dispară acoperită cu buruieni și abandonată de toți.

Însă se pune întrebarea dacă acest lucru este potrivit unui stat modern în prezent, cum este Serbia și care prin protocolul din Bruxelles de la data de 01.03.2012 și-a asumat obligația privind îmbunătățirea drepturilor românilor/vlahilor din Timoc.