18 octombrie: ✝) Sfântul Apostol și Evanghelist Luca

Sfântul Apostol și Evanghelist Luca este pomenit în calendarul creștin ortodox şi în calendarul romano-catolic la data de 18 octombrie.

Sfântul Evanghelist Luca a fost unul din cei șaptezeci de apostoli, despre care chiar el pomenește în Evanghelia sa: "A arătat Domnul și pe mulți alții șaptezeci și i-a trimis, câte doi, înaintea feței Sale, în toată cetatea și locul". Fiind în această ceată apostolească, Sfântul Evanghelist Luca umbla înaintea feței Domnului, prin propovăduirea cea sfântă, pregătind calea Lui și încredințând mulțimile că Mesia, Care era așteptat, a venit în lume.

Originar din Antiohia Siriei, de profesie medic, Sfântul Apostol Luca este autorul a două dintre cărțile Noului Testament: Evanghelia care îi poartă numele și cartea Faptele Apostolilor. A fost martor al propovăduirii Domnului și al patimilor Lui.

Cunoştea bine limba egipteană şi greacă şi, deprinzându-se desăvârşit şi cu învăţătura evreiască, a mers la Ierusalim. În acea vreme Domnul nostru Iisus Hristos, petrecând pe pământ cu oamenii, semăna sămânţa cuvântului mântuirii, care, crescând şi în inima lui Luca, a adus rod însuţit. Astfel Luca, auzind învăţătura înţelepciunii din gura lui Dumnezeu, mai multă ştiinţă a scos de acolo decât din şcolile elineşti şi egiptene, pentru că a învăţat a cunoaşte pe adevăratul Dumnezeu, a crede în El şi a învăţa şi pe alţii credinţa.

Sfântul Luca a fost însoţitor şi ajutor de nădejde pentru Sfântul Apostol Pavel. Sfântul Luca făcea parte din comunitatea creștinilor din Ierusalim în momentul convertirii lui Saul (Pavel) și i-a devenit, în scurtă vreme, însoțitor în călătoriile misionare și pe perioada detenției romane a acestuia. Întâlnirea lui cu Sfântul Apostol Pavel a avut loc la Troa (Fap. 20; 5-6), după cele trei luni petrecute de Sfântul Pavel în Grecia.

Locurile în care a propovăduit Sfântul Luca au cuprins un teritoriu destul de vast. Fiind un bun cunoscător al limbii greceşti, a ales să facă misiune atât la Roma, cât şi în Grecia şi Egipt. Cetăţile Tebaida de sus şi Lidia au fost doar două dintre locurile propovăduirii sale. Se pare că, în ciuda persecuţiilor pe care le-a avut de înfruntat, nu s-a sfârşit prin moarte mucenicească, ci a trecut la cele veşnice în jurul vârstei de 80 de ani.

Sfântul Apostol Luca a lăsat două comori inestimabile creştinismului: una dintre cele patru Evanghelii şi cartea Faptele Apostolilor. Aceste două scrieri reprezintă un inepuizabil izvor despre viaţa şi învăţătura Mântuitorului Hristos, dar şi despre misiunea apostolilor şi viaţa Bisericii primare. Cartea Faptele Apostolilor reprezintă descrierea modalităţii primare de existenţă a Bisericii. Ambele creaţii sunt adresate unui dregător pe nume Teofil, probabil prozelit roman trecut la creştinism sau care dorea să facă acest lucru în viitorul apropiat.

Evanghelia Sfântului Luca se remarcă prin bogăţia de pilde şi parabole notate, reuşind să fie cea mai completă din acest punct de vedere. Nici mai mult, nici mai puţin de 33 de parabole împodobesc Evanghelia Sfântului Luca.

Sfântul Apostol Luca a fost și un pictor deosebit, fiind cel dintâi care a zugrăvit o icoană a Maicii Domnului. Sfânta Tradiţie consemnează astfel drept prim iconograf pe Sfântul Evanghelist Luca. Atât icoana Maicii Domnului cu Pruncul, cât şi prima icoană a unor sfinţi, şi anume Apostolii Petru şi Pavel, au fost zugrăvite de el.

Mormântul Sfântului Luca a fost descoperit încă de timpuriu de creştinii dreptmăritori. Se spune că în locul unde a fost îngropat ploua cu colirie, apă care vindeca bolile de ochi, aceasta fiind şi o mărturie a meseriei pe care Sfântul a exercitat-o în timpul vieţii. Constanţiu, fiul Sfântului Împărat Constantin cel Mare, a fost cel care a adus moaştele Sfântului Evanghelist Luca la Constantinopol, unde au fost îngropate sub sfânta masă în biserica Sfinţilor Apostoli. Acolo mai erau îngropaţi şi Sfinţii Apostoli Andrei şi Timotei.

Una dintre minunile săvârşite de Sfântul Luca s-a petrecut chiar în cursul procesiunii cu sfintele sale moaşte din Constantinopol. Un famen al palatului imperial, pe nume Anatolie, zăcea grav bolnav, dar, auzind de aducerea moaştelor Sfântului, a făcut eforturi mari să ajungă şi să se roage pentru vindecarea sa. Cu toate că avea dureri intense, Anatolie a ajuns lângă raclă şi, atingându-se, s-a vindecat miraculos. Nu a plecat imediat, ci a rămas în continuare, mulţumind sfântului şi fiind el însuşi unul dintre cei care au dus pe umeri racla până la biserica unde au fost aşezate.