foto: Dawid Sadowski (OrthPhoto) |
În
vârful copacului Tău sunt o floare...
Pe
cea mai înaltă ramură a lumii
Mă
leagăn în talazul de azur şi soare.
Slavă
Ţie că n-am rămas în temniţa humii,
Ci
slobodă, spre cer, înfloritoare
Inima
mea nu mai întârzîie:
Zbucneşte
afară în limpezi petale
Să
lege rod tainic, bob de poezie
Hrana
zburătoarelor împărăţiei Tale.
Petala
mi-e cu aripa rudă,
Miresme,
cântec gata să s-audă.
Zâmbesc
sub luceafar visarile-mi grele,
Beau
apele lunii, se umflă în ele
Păunii
nopţii cu cozile-n stele.
...Scuturaţi-mă
vânturi mladii ori haine,
Singură
moartea e o dincolo de fire
Prăpastie
cu adânc de fericire.
Furtuna
extazului mă va urca, poate,
Peste
vămile şi stavilele toate,
Într-o
pală de parfum, Doamne, pâna la Tine,
Cerul
arunce-mi înapoi jos ruina.
Floarea
căzută din împărăţie
A
văzut Cerul şi a sărutat Lumina.
0 comments:
Trimiteți un comentariu