„Atunci
când eu voi muri, cred că mama mea va fi cuprinsă de nostalgie,
dar nu-mi este frică de moarte. Nu m-am născut pentru această
viață!” (de Dr. Rogério Brandão, oncolog)
„Ca
și medic specialist în oncologie, cu 29 de ani de experiență
profesională, pot afirma că am fost crescut și schimbat de dramele
trăite de pacienții mei. Nu ne putem cunoaște dimensiunea reală
până când, în mijlocul adversitățiilor, nu descoperim că
suntem capabili să mergem mult mai departe.
Îmi
amintesc cu emoție Spitalul Oncologic din Pernambuco (Brazilia),
unde am făcut primii pași ca și profesionist. Am asistat la drama
pacienților mei, mici victime nevinovate afectate de cancer. Odată
cu nașterea primului meu copil, am început să mă simt
inconfortabil, văzând suferința celorlalți copii. Toate acestea,
până în ziua în care un înger a venit lângă mine!
Am
văzut acel înger în chipul unei fetițe de 11 ani, epuizată de
diferite tratamente care au implicat programe chimice și radiații,
timp de 2 ani. Dar nu am văzut renunțare în acel mic înger. Am
văzut-o plângând de multe ori, am văzut teamă în ochii ei, dar
acest lucru este uman!
Într-o
zi am ajuns mai devreme la spital și mi-am găsit îngerașul singur
în cameră. Am întrebat-o unde este mama ei. Nici chiar astăzi nu
reușesc să spun răspunsul pe care mi l-a dat fără a mă emoționa
profund”.
„Uneori,
mama iese din cameră pentru a plânge în ascuns pe hol. Atunci când
eu voi muri, cred că mama mea va fi cuprinsă de nostalgie, dar
nu-mi este frică de moarte. Nu m-am născut pentru această viață!”.
„Ce
reprezintă moartea pentru tine, dragă? Am întrebat-o”.
„Câteodată,
când suntem mici, mergem la culcare în patul părinților noștri,
iar a doua zi ne trezim în patul nostru, nu-i așa?”. „În acel
moment mi-am amintit de fiicele mele, care în acea perioadă aveau 6
respectiv 8 ani, și exact acest lucru se întâmpla cu ele”.
„Așa
este și moartea. Într-o zi voi dormi, iar Tatăl meu va veni să mă
ia. Mă voi trezi în casa Sa, în adevărata mea viață!”.
„Am
rămas șocat, neștiind ce să mai spun. Am rămas uimit de
maturitatea cu care suferința a accelerat spiritualitatea acelui
copil.
„Iar
mama mea va fi cuprinsă de nostalgie”, a adăugat.
„Emoționat,
cu greu stăpânindu-mi lacrimile, am întrebat-o: „Ce este
nostalgia pentru tine, dragă?”
„Nostalgia
este iubirea care rămâne!”
„Astăzi,
la 53 de ani, îi provoc pe toți să dea o definiție mai bună, mai
directă și mai simplă a cuvântului „nostalgie”: este iubirea
care rămâne!
Îngerașul
meu a plecat în urmă cu mulți ani, dar mi-a lăsat o mare lecție
care m-a ajutat să-mi îmbunătățesc viața, să încerc să fiu
mai uman, mai afectuos cu pacienții mei și să-mi reconsider
valorile. Noaptea, când cerul este senin și văd o stea, o numesc
„îngerul meu”, care strălucește și luminează în cer.
Mulțumesc,
îngeraș, pentru viața pe care am avut-o, pentru lecțiile și
pentru ajutorul pe care mi le-ai dat. Ce frumos este că există
nostalgia! Iubirea care a rămas este eternă!”
Sursa:
Gânduri din Ierusalim
0 comments:
Trimiteți un comentariu