Preşedinta
fundaţiei „Familia şi copilăria” din Rusia vobeşte despre
motivele pentru care femeile avortează.
„Iniţial,
când am început să-i consiliem pe cei care se deciseseră pentru
avort, ne gândeam: imediat ce o să le arătăm copilul pe care îl
poartă, totul se va schimba – căci ei pur şi simplu nu cunosc
faptul că putem vorbi deja despre un om!” – ne spune Svetlana
Rudneva, preşedinta fundaţiei de binefacere „Familia şi
copilăria”.
„Aceste
persoane fuseseră convinse, mai întâi de profesorii din şcoală
şi apoi de doctori la consultaţii, că acolo se găseşte un cheag
de sânge sau un mormoloc. Noi le spuneam: Uitaţi! Priviţi
inimioara cum bate!, dar drept răspuns iarăşi auzeam: Da, dar…
eu am alte planuri. Adică, ştiau că există, dar refuzau să
creadă în acest copil.”
Soţul
Ea
plânge de fiecare dată când îşi aminteşte cum soţul, un tânăr
rezident de succes la una din universităţile din capitală,
panicându-se a spus: „Ce vorbeşti, avem toată viaţa înainte.
Acum trebuie să ne finalizăm studiile, să ne punem pe picioarele
noastre. Locuinţă nu avem. Fă avort. Toţi în jur aşa
procedează. Chiar şi prietenele tale”.
Îşi
amintea cum prietenele ei se mirau de toate frământările ei şi,
mai ales, nu înţelegeau de ce, brusc, îşi face atâtea procese de
conştiinţă. Ulterior, când săptămâna de presiune, de umilinţe
şi de jigniri din partea familiei a luat sfârşit (acesta a fost
suportul părintesc şi conjugal de care a avut parte), şi-a amintit
iar de viaţa pe care putea să o dăruiască. Suferinţa i-a adus
copiii şi mai mult în gând. „La care maternitate? La care doctor
pediatru? Eu nici măcar un manual nu mai am puterea să deschid”.
Pe
fişa pacientei aceste câmpuri au rămas necompletate.
Svetlana
Rudneva a auzit istoria Irinei chiar de la ea, pe vremea când lucra
la colegiul medical unde fata învăţa. Irina a regretat că nu a
ştiut de programul social-psihologic care sprijină femeile
însărcinate, nu a ştiut despre telefonul de încredere referitor
la criza unei sarcini neprogramate (8-800-100-44-55) valabil pe tot
teritoriul Rusiei. În acel moment, ea, fata din capitală cu
perspectivele unei cariere frumoase, convinsă de către rude că
sarcina nu a venit la momentul potrivit, avea nevoie ca măcar o
singură persoană din această lume să o sprijine.
În
concluzie, luni întregi nu a putut depăşi depresia post-avort.
Şi-a pierdut încrederea în soţul cu acordul căruia şi-au
pierdut copilul.
Fete
ca Irina, care nu au putut să-şi apere dreptul de a deveni mame,
sunt sute de mii. Conform statisticilor oficiale, zilnic în Rusia se
fac 1.700.000 de avorturi. Ţara noastră este lider absolut la acest
capitol.
Liberul
arbitru
Mişcările
„Pro-choice” (pentru dreptul de a alege al femeii) şi „Pro-life”
(pentru dreptul la viaţă al copilului) au aproximativ acelaşi
număr de adepţi în Vest – povesteşte Svetlana – şi femeia
poate să aleagă cui să se adreseze după ajutor. În Rusia,
dreptul de a alege este doar la nivel declarativ. În practică, se
pare că femeia nu prea are ce să aleagă, pentru că în preajmă
sunt foarte mulţi „susţinători”, chiar şi dintre cei care au
câştiguri financiare de pe urma avorturilor. Astfel, ei toţi îi
propun să scape uşor şi rapid de „problemă”. Chiar şi
persoanele din generaţiile mai mari trăiesc în continuare având
convingerea că avortul este ceva normal. Chiar şi statul care
sprijină femeia plătindu-i operaţia şi cheltuielile de
spitalizare. Chiar şi medicii care nu o informează pe femeie despre
urmările înfiorătoare pe care un avort le implică.
Cu
ajutorul serviciilor noastre noi încercăm să suplinim deficitul de
sprijin maternal şi să nu lăsăm femeia să facă avort din cauza
singurătăţii sau a lipsei de ajutor. Avem o echipa întreagă care
lucrează cu femeia însărcinată: psiholog, asistent social,
doctor, jurist. Oferim consultaţii în secţiile maternităţilor
unde femeile vin şi se înscriu pe lista întreruperilor de sarcină.
De multe ori avem numai câteva minute la dispoziţie şi nişte
cuvinte confuze ale pacientei pentru ca, fără a o judeca, să o
ajutăm să vadă şi alt drum.
Când
copilul va creşte, femeia privindu-l se va îngrozi la gândul că a
stat cândva la îndoială şi în faţa unei alegeri. Acum ea este o
mamă fericită.
„Purtaţi-vă
sarcinile unii altora şi aşa veţi împlini legea lui Hristos” –
spune apostolul.
Pentru
ca femeii să nu i se pară imposibile greutăţile legate de
apariţia copilului este important ca şi pe ea măcar pentru o
perioadă cineva să o susţină.
La
sfârşitul studiilor mi s-a făcut propunerea să lucrez în această
sferă care militează pentru viaţă. Eu am terminat filozofia, apoi
asistenţă socială în cadrul Universităţii ortodoxe Sfântul
Tihon.
Plănuiam
să mă ocup cu filozofia rusească. În acel moment în Rusia nu era
nici un program care să sprijine femeile însărcinate, doar nişte
activităţi informative. Mi-a fost clar atunci că este necesară
înfiinţarea unei fundaţii şi organizarea unor servicii speciale.
Astfel, gravidele noastre scumpe au putut primi sprijinul de care
aveau nevoie şi au păstrat copiii.
Din
acel moment nu m-am mai putut opri – râde Svetlana – îmi place
mult când se nasc copiii.
Orice
sarcină, chiar şi cea planificată şi dorită, din punct de vedere
psihologic, se poate transforma într-o criză. În primul rând
femeia trebuie să-şi revadă planurile de viitor, să discute
evenimentul cu cei din preajmă, să-şi schimbe multe în viaţă
sa. Trebuie să fii gata să renunţi la multe şi chiar să accepţi
sacrificiile.
Chiar
dacă femeia spune: „eu am decis totul, avortez”, până în
ultima secundă gândurile ei sunt ambivalente. În adâncul
sufletului ea continuă să se frământe. Se întâmplă ca femeile
să renunţe la avort chiar din scaunul ginecologic, cu câteva
minute înainte de a fi anesteziate.
Această
decizie inexplicabilă de a avorta, contrară naturii şi însăşi
vieţii, din păcate rămâne pentru homo socialis. Alegerea este
dificilă şi chinuitoare.
Am
cincisprezece ani. Sunt însărcinată
„Acum
am lucrare de control, voi scrie peste o oră” – fata de
cincisprezece ani se înscrie la psiholog chiar de pe banca şcolii.
Se întâlneşte cu un băiat de cinci luni şi este a patra lună
consecutiv când înghite pastila de urgenţă. Nu mulţi dintre
adolescenţi ştiu că o astfel de pastilă poate dauna grav
sănătăţii unei femei, mai ales dacă se administrează la o
vârstă atât de fragedă. Fetiţa în acest moment îşi face griji
numai pentru faptul ca pastila să-şi facă efectul.
Multe
fete sună cu întrebarea pentru ele îngrijorătoare: „Oare am
rămas însărcinată?”
Chiar
dacă sarcina nu se confirmă, noi nu întrerupem comunicarea –
povesteşte Svetlana Rudneva. Încercăm să analizăm împreună cu
fata cât de importante sunt pentru ea relaţiile sexuale, ştie ea
consecinţele la care se expune şi este gata să şi le asume, are
idee unde ar vrea să studieze mai târziu, ar vrea să se
căsătorească şi să aibă copii? Într-o astfel de discuţie
psihologul îi oferă ocazia fetei adolescente să cântărească şi
să înţeleagă cât de necesare îi sunt în acest moment aceste
relaţii.
Deseori
vedem că tinerii simt o presiune psihologică în cadrul şcolii,
unde stereotipurile funcţionează foarte puternic. Una dintre
convingerile obişnuite printre adolescenţi este obligativitatea
relaţiilor sexuale dintre fată şi băiat. Pentru adolescent este
foarte complicat să reziste acestei idei răspândite. În această
situaţie, în mod obiectiv, este greu să-ţi păstrezi sănătatea
sistemului reproductiv şi să te încadrezi în standardele sociale
din rândul tinerilor. În discuţiile lor, psihologii de multe ori
reuşesc să ajute la reconstituirea unei noi scări de valori.
Adolescentul,
în această perioada a vieţii, are sarcina de a învaţa să-şi
creeze relaţii, fără să se apropie de sfera sexuală. Dacă
sentimentele băiatului sunt adevărate, dacă el iubeşte sincer
fata, el nu va începe să genereze pentru ea o posibilă situaţie
de criză. Dar dacă insistă nu-şi arată decât sentimentele
reale, adică indiferenţă faţă de ea şi de soarta ei. Apropo,
acest lucru îl înţelege chiar şi băiatul dacă discuţia se
poartă cu el.
În
general, tinerele gravide sunt foarte vulnerabile, dependente de
maturi, au nevoie de mai multă atenţie, implicarea specialiştilor
şi suport financiar. Un mare rol în această situaţie îl au
cadourile – haine frumoase pentru gravide, un căruţ pentru copil,
chiar şi un urs de pluş mare şi alb – aceste atenţii aduc
bucurie, cresc nivelul de încredere şi pot conduce la schimbarea
deciziei.
Dar
se întâmplă ca fata să aibă nevoie de absolut orice, chiar şi
de închirierea unei locuinţe, dacă părinţii au lăsat-o dincolo
de uşa. Dacă nu i se oferă ajutor la momentul potrivit, inevitabil
fata avortează.
Mai
mult decât atât, multe adolescente fac avort la termene destul de
mari pentru că încearcă să-şi ascundă sarcina, le este teamă
să spună părinţilor, aşteaptă momentul potrivit şi chiar speră
că va „dispărea”. Va dispărea problema, în sensul că,
dintr-o dată, tatăl copilului îşi va asuma răspunderea, se va
împăca cu bunica la care ar putea locui. Adolescentele caută şi
speră să găsească suport, dar în majoritatea cazurilor însuşi
părinţii le duc la avort. Această este o traumă enormă, este
distrugerea vieţii, a sferei materne, în general, a viitorului.
A
menţine apărarea
Dorinţa
de a fugi de realitate, de a te ascunde şi de a te îndepărta de
problemă este numită de psihologi tactica lui Straus. Ca în
copilărie: a închis ochii – pe mine nu mă vezi, m-am ascuns.
Alege singură, asta nu e problema mea, nu sunt implicat şi nici nu
vreau să ştiu nimic – aceasta este reacţia cea mai răspândită
în rândul bărbaţilor referitor la o sarcină.
Femeia
fiind convinsă de faptul că bărbatul trebuie să acţioneze ca o
jumătate puternică, nu poate accepta uşor această atitudine. Şi
gândeşte-te, că discutăm aici de convieţuire. Când unul dintre
parteneri nu poate duce, atunci greul îi revine celuilalt. Femeia
înaintea bărbatului simte existenţa copilului fiindcă el se află
sub inima ei. În schimb, bărbatul îl va vedea când se va naşte,
când îl va ţine în braţe, când îl va privi în ochi – abia
în acel moment el este pregătit să întoarcă şi munţii pentru
băiatul sau fata lui.
Nu
e nimeni ideal, aşa că, deocamdată, femeile nu au decât să
rabde. Bărbatul are nevoie de timp să se acomodeze cu acest stres.
Aveţi
înţelegere, pentru că lui, puţin mai târziu, societatea îi va
cere să asigure standardele pentru întreţinerea familiei.
Decizia
desigur îi revine femeii, numai ea ştie care este limita acţiunilor
în relaţia lor. Un lucru este dacă partenerul s-a ascuns pentru
câteva zile şi cu totul altceva dacă fără să reflecte situaţia
afişează un comportament agresiv.
Exact
cu astfel de poveşti se confruntă psihologii de la fundaţie.
De
curând am avut un caz, zece nopţi la rând a sunat femeia la
psihologul cu care vorbise înainte să se înscrie pentru avort.
„Totuşi
am decis să nasc. M-am gândit: deşi primul meu copil are doar 6
luni, de ce din cauza lui să renunţ la al doilea? Soţul îmi spune
că şi mama lui a făcut avorturi, că el e singur la părinţi şi
că noi trebuie să avem un singur copil. Nu, decât aşa, mai bine
plec de la acest soţ moscovit, în Penzu. Dar dacă voi face avort,
voi face un compromis şi pur şi simplu voi înceta să mă respect.
Am decis să păstrez sarcina.”
După
aceea a venit soţul. Au urmat ameninţări că o va lasă fără
surse de existenţa, că îi va lua băiatul… La ora 7 dimineaţa,
lăsând copilul cu mama soacră, el şi-a dus soţia la avort.
Aceasta
este o situaţie tipică de agresiune în familie. Agresiunea
psihologică, economică şi uneori chiar fizică.
Un
alt caz: o femeie de 40 de ani a fost convinsă de doctori să
avorteze. I-au spus că se va naşte un invalid. Au insistat. Ea l-a
sunat în mod regulat pe psiholog, a făcut faţă acestei presiuni
şi în final a născut un copil sănătos.
Astfel
de exemple nu sunt deloc rare. A-ţi depăşi limitele şi
interesele, a lupta, a te comporta corect – asta trebuie să
învăţăm şi să-i învăţăm şi pe alţii.
După
cum vedem, maternitatea este o stare vulnerabilă care cere apărare.
Zece
mii de ruble
La
20 de ani femeile fac avort cu argumentul „încă nu sunt pregătită
să devin mamă, n-o să mă descurc”. La 40 de ani „prea târziu,
mi-e ruşine de copiii mei mari”. Mamele cu doi copii încearcă să
se convingă singure că pentru ele este “suficient”. Să
distrugi acest stereotip este dificil. Cel mai des se hotărăsc să
aibă mulţi copii oamenii cu o inteligenţă medie, care sunt
obişnuiţi să iasă din tipare, sau cei care înţeleg că un copil
este chipul lui Dumnezeu, înţeleg preţul sufletului nemuritor şi
primesc sprijin moral de la semenii lor.
Se
întâmplă desigur şi situaţii în care se sperie de rezultatul
ecografiei care promite un copil cu handicap sau sunt femei care au
rămas traumatizate în urma interacţiunii anterioare cu personalul
medical şi nu mai vor să repete experienţa.
Temerile
sunt profunde şi zadarnice, şi noi cu ele lucrăm, mărturiseşte
Svetlana. Dar sunt şi cazuri când situaţia femeii este cu adevărat
tristă – într-un orăşel de provincie sau într-un sat nu există
locuri de muncă, nu este o creşă, în familie sunt şi persoane
invalide care trebuie întreţinute. Iar femeia dacă hotărăşte să
mai nască un copil este aproape de sărăcie. În prezent ajutorul
pe care îl oferă statul ajunge la beneficiar cu întârziere.
Posibilitatea măririi pensiei (în urma concediilor maternale avute)
pentru o tânăra femeie este o perspectiva vagă şi îndepărtată.
Nevoia urgentă este să aibă o bucată de pâine atât timp cât
alăptează. Este nevoie de ajutor mai ales în primii trei ani de la
naştere când mama acordă copilului tot timpul şi energia sa. În
această perioadă este imperios necesar ca ea să primească măcar
alocaţia de copil care îi va ajunge pentru hrana ei şi a
copilului. De aceea pe lângă suportul psihologic, noi încercăm să
găsim pentru femeie şi ajutorul material de care ea are mare
nevoie.
Fundaţia
deţine câteva, nu foarte mari resurse materiale şi încercăm să
le folosim cu maxim efect. Fiecare 10 mii de ruble depuşi în contul
nostru salvează viaţa unui copil.
Întrebare
pe viaţă şi pe moarte
În
realitate, oricât de asigurată material şi prosperă ar fi
situaţia femeii, ca motiv pentru avort ea exact greutăţile
materiale le va invoca. Pentru psiholog este foarte clar că dacă
femeia în primul rând vorbeşte de bani, nu acesta este aspectul
care o îngrijorează cel mai mult. Ci pur şi simplu, pentru acest
argument nimeni nu te poate judeca. Domneşte convingerea că dacă
un copil este nu asigurat material mai bine să nu se nască. Se
poate spune că avortul din cauze materiale este un comportament
social acceptat.
Dar
dacă săpăm mai adânc depistăm mai multe cauze. De obicei, în
luarea deciziei relaţiile pe care le are femeia au un cuvânt greu
de spus – afirmă Svetlana Rudneva. Are încredere femeia în tatăl
copilului? Se simte ea protejată? Îi este frică să nu rămână
singură şi fără ajutor? Există în jurul ei persoane în care
poate avea încredere în caz de nevoie? Persoane care să o iubească
pe ea şi pe acest bebeluş pe care îl vor putea cunoaşte mult mai
târziu? Există persoane care îl vor aştepta cu dragoste? Când el
drăguţ şi încântător se va naşte vor fi persoane care să-i
zâmbească, să-l alinte? Deocamdată el este invizibil, e ca şi
cum nici nu ar fi…
De
ce are nevoie un copil nenăscut? Are nevoie ca cineva să aibă în
el încredere, chiar dacă nu s-au cunoscut. Încredere în faptul că
pentru acest copil merită să suporţi orice greutăţi şi să
îndepărtezi toate adversităţile.
Lipsa
dragostei şi credinţa slabă – iată, ce îi împiedică pe
aceşti copii să vină pe lume. Trebuie ca aici să fie cineva care
să aibă încredere în ei, să spere şi să-i aştepte. Sarcina
reprezintă rugămintea lui Dumnezeu ca noi să avem grijă de micul
om pe care El l-a creat, pe care El îl iubeşte şi în care El
crede.
Vom
da noi ascultare acestei chemări? Aceasta este întrebarea pe viaţă
şi pe moarte pentru orice copil nenăscut.
Sursa:
Familia Ortodoxă
0 comments:
Trimiteți un comentariu