Unirea Principatelor Române din 1859 si tezele antiunioniste ale susţinătorilor statalităţii separate a Republicii Moldova în raport cu România / Istorie

PRINCIPATELOR UNITE ALE VALAHIEI SI MOLDOVEI (1859-1862)

Denumirea oficiala :

PRINCIPATELE UNITE ALE VALAHIEI SI MOLDOVEI

In perioada premergatoare crearii statului roman modern, reprezentantii romanilor din cele doua principate la Adunarile Ad-Hoc din 7 octombrie 1857 (Moldova) si 8 octombrie 1857 (Tara Romaneasca) cereau unirea principatelor intr-un singur stat cu numele de Romania.

Cu toate acestea, marile puteri europene intrunite la Convetiunea de la Paris din 1858 nu au fost de acord cu aceasta cerere. Astfel in “Conventiunea pentru organizarea definitiva a Principatelor Dunarene ale Moldovei si Valahiei”, se stipuleaza ca cele doua principate se vor numi PRINCIPATELE UNITE ALE MOLDOVEI SI VALAHIEI (PRINCIPATELE UNITE ROMÂNE).

Poziţia geografică:

Principatele Unite erau situate in SE Europei, la nord de Dunare, in regiunile subcarpatice ale Carpatilor Orientali si Meridionali.Vecini:Principatele Unite Romane erau marginite la sud de Imperiul Otoman, la vest de Imperiul Austriac,iar la est de Imperiul Tarist.

Teritoriu :

Principatele Unite ale Moldovei si Valahiei (1859-1862) acopereau regiunile Oltenia, Muntenia, Moldova și sudul Basarabiei (adică Cahul, Bolgrad și Ismail).

Capitala :

Bucuresti ( capitala Valahiei)

Iasi (capitala Moldovei)

Limba oficială : româna

Religia: majoritar ortodoxă

Unirea Principatelor din 1859 este unul din argumentele susţinătorilor statalităţii separate a Republicii Moldova în raport cu România.

Iata o scurtă listă a celor mai promovate teze ale acestora, în legătură cu evenimentul dat, însoţite de contraargumentele de rigoare:

România a apărut mai târziu decât Moldova – România la 1859 devine continuatoarea statelor Moldova şi Muntenia, încadrând toată istoria acestora. La fel s-a întâmplat cu absolut toate statele lumii la un anumit moment, orice întreg fiind compus din părţi (principate, regate, ducate, comitate, republici, oraşe-stat etc.). Cele mai relevante comparaţii se pot face cu unificarea Germaniei/Imperiului German (unirea a 25 de state germane) şi a Italiei/Regatului Italia (unirea a 5 state separate) din aceeaşi perioadă cu cea a definitivării statului Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti/România.

Moldova a dispărut în 1859 – Moldova a evoluat, căci România nu a apărut din aer, ea nu poate fi concepută fără Moldova. La fel ca şi Germania a cărei parte componentă rămâne Bavaria şi a cărei continuatoare este, Sicilia sau Toscana – în cazul Italiei.

Românii (percepuţi doar ca locuitori ai Munteniei/Valahiei/Ţării Româneşti) au uneltit la desfiinţarea Moldovei – cei mai înfocaţi susţinători ai Unirii au fost moldoveni, iniţiatorii şi cei mai de vază făuritori ai Unirii au fost moldoveni, alegerea moldoveanului A. I. Cuza ca domn al Munteniei are loc după alegerea acestuia ca domn al Moldovei.

Centrul noului stat devine capitala Munteniei – adevărat, dar acest lucru trebuie privit în contextul politic, economic şi mai ales militar al epocii. După ocupaţiile teritoriale din 1774 şi 1812 Moldova pierde în aspect economic, dar mai ales geopolitic – capitala Iaşi fiind în imediata apropiere de frontiera slab apărată (a se compara mărimea Prutului cu cea a Dunării) cu Imperiul Rus, iar incursiunile acestuia pe teritoriul Moldovei şi al Munteniei fiind o regulă în prima jumătate a sec. XIX. Pe de altă parte, Muntenia la momentul Unirii nu are pierderi teritoriale, economic este mai viabilă, capitala se află relativ departe de frontieră, iar pericolul rusesc nu e atât de evidenţiat ca în cazul Moldovei. Speculând cu situaţia respectivă putem presupune că în cazul neanexării părţii de est a Moldovei în 1812 de către ruşi, centrul politic al noului stat putea fi şi Iaşiul. Putem merge şi mai departe: în lipsa ocupaţiei din 1812, Unirea din 1859 ar fi putut să aibă loc mai târziu sau chiar deloc (ironic, dar ocupaţia rusească din 1812 a fost un catalizator al apariţiei României, fapt promovat de ruşi ca încetarea statalităţii Moldovei, statalitate „păstrată” în opinia lor în gubernia rusească Bessarabia, deşi între 1812 şi 1859 nimeni nu a ridicat problema dreptului de a considera estul Moldovei ocupat de ruşi ca continuator de drept al Principatului Moldovei).

Republica Moldova sau partea de est a Principatului Moldovei sau Basarabia sau Bessarabia nu a participat la actul Unirii din 1859 – fals. La momentul Unirii din Principatul Moldovei făceau parte teritorii din raioanele Hânceşti, Leova, Cantemir, Cahul, Taraclia, Găgăuzia (Vulcăneşti şi Comrat) din actuala Republică Moldova.

Nu sunt adeptul polemizărilor cu promotorii naţiunii/statului/limbii moldoveneşti distincte de naţiunea/statul/limba română.

Însă „Somnul raţiunii naşte monştri”.

Sursa: Cer și Pământ Românesc;

Max Ciudin / natiadinurma.wordpress.com;