Sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos este
mai întâi de toate praznicul iubirii lui Dumnezeu pentru întreaga creaţie,
îngeri şi oameni. În această zi de 25 decembrie, Fiul lui Dumnezeu Cel veşnic
S-a făcut Om, pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire.
Momentul binecuvântat a fost plămădit de Patriarhii de
demult, a fost profeţit de Proorocii şi Drepţii Vechiului Testament, care au
dorit să-l vadă1, dar care s-a împlinit pentru noi la Betleem. Astfel, Dumnezeu
a rânduit să Se arate în trup pe pământ şi să petreacă împreună cu noi, atunci
când El a binevoit. Cu adevărat această bucurie este mult mai mare decât orice
bucurie pământească, chiar şi decât bucuria Sfântului Ioan Botezătorul, care,
fiind în pântecele maicii sale, a săltat atunci când Maica Domnului a mers la
mama sa, Elisabeta. Deci, noi astăzi ne veselim şi ne minunăm de mărimea tainei
care a covârşit toată mintea, căci Domnul nostru a venit pe pământ şi S-a făcut
Prunc pentru noi. Acest lucru este deosebit de măreţ şi numai dacă ne gândim la
această taină, făcând o comparaţie simplă: să zicem că am vedea soarele
pogorându-se din cer, alergând pe pământ şi slobozind către toţi razele sale,
oare nu ne-am minuna şi ne-am spăimânta de această minune nemaiîntâlnită?
Desigur! Cu atât mai mult, trebuie să ne bucurăm şi să ne minunăm de venirea
Creatorului în creatura Sa, pogorâre care este mult mai mare decât ar veni
soarele material pe pământ şi pe care l-am putea vedea printre noi. Aşadar,
venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu este de bună seamă vederea Soarelui
Dreptăţii, Care străluceşte din trupul nostru razele Sale în toată lumea şi în
toate timpurile, luminând sufletele noastre.
Iubiţi părinţi, fraţi şi surori în Domnul,
Naşterea Domnului este relatată în Sfânta Evanghelie de
astăzi în câteva propoziţii simple: „Iar Naşterea lui Iisus aşa a fost: Maria,
mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a
aflat având în pântece de la Duhul Sfânt“.2
Înainte de această prezentare, Sfântul Evanghelist Matei a
redat o genealogie a Domnului de la tribul lui Iuda şi casa lui David până la
Avraam. Această înşiruire de oameni prezintă pe cei născuţi în chip firesc, aşa
cum se nasc oamenii muritori pe pământ. Însă, când Sfântul Evanghelist a
început să vorbească despre Naşterea Domnului, zice: „Iar Naşterea lui Iisus
aşa a fost...“, ceea ce arată că modul neobişnuit şi minunat al Naşterii
Domnului este cu totul fără de asemănare cu chipul naşterii tuturor strămoşilor
lui Iosif.
Apoi, Sfântul Evanghelist ne prezintă pe magii de la
Răsărit care, aflând de la stea că Mântuitorul Hristos este Împăratul cerurilor
şi că S-a născut de curând, au venit să-L vadă şi să I se închine ca unui
Împărat. Deşi „Împărăţia Domnului nu este din lumea aceasta“3, totuşi acei
înţelepţi ştiau că El este Împăratul Care a înspăimântat pe Irod şi pe tot
poporul lui Israel. Deci, pentru a-L cinsti cum se cuvine, ei au cutreierat
lumea, lăudându-L nu numai pentru timpul lor, ci pentru toate generaţiile şi pentru
toate timpurile viitoare. După ce au ajuns la Betleem, ei au intrat în peşteră
cu smerenie şi cu bucurie şi au văzut pe Pruncul dimpreună cu Maria, mama Lui,
şi, căzând la pământ, s-au închinat Lui. Bineînţeles că ar fi trebuit să vadă
prima dată pe Maica Domnului, înainte de a vedea Pruncul, dar Sfântul
Evanghelist ne spune că au văzut pe Prunc şi apoi pe Fecioara Maria, iar despre
dreptul Iosif nu aminteşte. Ordinea prezentării Sfântului Evanghelist are o
însemnătate aparte, deoarece, pentru magi, lucrul cel mai de seamă era să vadă
pe Împăratul Hristos, apoi pe Maica Sa, şi în urmă pe ceilalţi. Cum ştim,
Dumnezeu l-a rânduit pe dreptul Iosif lângă Fecioara Maria din pricina
iudeilor, nu din cauza păgânilor. Ca atare, pentru iudei, Iosif trebuia să fie
cunoscut ca logodnic al Fecioarei, pentru a o ocroti de legea omenească, însă
pentru alte popoare el nu avea nici o importanţă.
Dreptmăritori
creştini,
Voia lui Dumnezeu, desigur, a fost dintru început ca omul
să fie liber şi să lucreze în toată libertatea mântuirea sa. În alegerea liberă
Dumnezeu a aşezat toată frumuseţea fiinţei omeneşti. Fără libertate, omul ar fi
fost doar un lucru oarecare, un înrobit al zidirii lui Dumnezeu, stăpânit şi
pus în mişcare doar de voia şi puterea divină. Tocmai pentru că omul este o
creatură raţională şi liberă, Dumnezeu i-a dat lui Adam o poruncă, care nu era
una simplă: „Din toţi pomii din Rai poţi să mănânci, iar din pomul cunoştinţei
binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei
muri negreşit“4.
Prin această lege, Dumnezeu a arătat că libertatea este
capacitatea omului de a stăpâni Raiul după voia Sa, de a mânca din toate
roadele din Paradis şi de a stăpâni animalele în chip raţional. Iar ca
principiu călăuzitor al acestei libertăţi, omul trebuia să aibă ascultare
smerită faţă de Dumnezeu şi să-L iubească din toată fiinţa lui. Dar, îndată ce
Adam şi Eva s-au apropiat de pomul încercării fără smerenie, au căzut în
păcatul mândriei şi neascultării. Fără îndoială, Dumnezeu ar fi putut îngrădi
pomul din Rai cu foc, încât strămoşii noştri să nu se poată apropia de el, dar
atunci unde ar mai fi fost libertatea lor? Unde ar mai fi fost deosebirea
dintre el şi toate celelalte creaturi, cărora nu le fusese dată această
libertate?
Evident, pentru a răscumpăra greşeala lui Adam şi a Evei,
care au dus neamul omenesc în robia morţii, Fiul lui Dumnezeu S-a arătat în
trup în ascultare smerită. Ca Fiu al Tatălui, în hotărârea de a Se naşte ca om
în trup, El S-a făcut supus până la moarte, şi încă moarte pe cruce. Astfel,
firea Sa umană smerită, pe care a luat-o din Preacurata Sa Maică, a devenit
locul nostru de întâlnire cu Dumnezeu şi de împărtăşire a harului Duhului
Sfânt. Întru ea, Domnul a arătat puterea desăvârşită a lui Dumnezeu Tatăl
asupra vieţii şi a morţii, în chipul cel mai deplin. De aici se înţelege
lămurit că Noul-Născut este Emanuel, Dumnezeu cu noi, nu o idee sau o cugetare
filosofică, ci o persoană reală, cum suntem noi - cu suflet şi trup, născut în
sărăcie şi suferinţă şi în moarte, aşa cum suntem şi noi. Prin urmare, rostul
înomenirii Fiului lui Dumnezeu este înnoirea omului întru viaţă veşnică, cum
spune cântarea bisericească: „Văzând Ziditorul pe omul pe care l-a zidit cu
mâinile pierind, plecând cerurile, S-a pogorât şi pe acesta, întrupându-Se din
dumnezeiasca Fecioară, îl zideşte cu totul din nou, cu adevărat, că S-a
preaslăvit!“5
Preacuvioşi şi preacucernici părinţi, Iubiţi fraţi şi
surori în Domnul,
Văzând măreţia acestei Taine a Naşterii Mântuitorului, vă
îndemnăm stăruitor pe toţi, clerici, monahi, monahii şi binecredincioşi
creştini, să vă împărtăşiţi cât mai des cu Trupul şi Sângele Mântuitorului
Hristos, Cel născut în Betleem, răstignit şi înviat, ca să primiţi iubirea Lui
milostivă şi sfântă. Această împărtăşire impune de la sine să fiţi cu toţii
milostivi faţă de suferinţele semenilor dumneavoastră pentru care Mântuitorul
S-a născut, a pătimit, a murit şi a înviat.6
Apoi, deoarece Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos ne
descoperă pe Iubitorul de oameni Dumnezeu, Care vine în lume ca să ne cheme la
Tatăl Cel ceresc, să ne rugăm Lui mai mult, cu smerenie şi cu frică, aşteptând
învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie. Acesta este şi mesajul pe
care preoţii îl aduc de Crăciun în casele dumneavoastră, atunci când poartă
icoana Naşterii Domnului spre închinare. Ei simbolizează pe Însuşi
Hristos-Domnul, Care ne aduce bucuria iubirii lui Dumnezeu Tatăl către noi
oamenii şi aşteaptă ca şi noi să răspundem, cu bucurie şi iubire, la chemarea
Lui. Deci, dacă cerul s-a unit cu pământul, iar îngerii s-au bucurat împreună
cu păstorii, această comuniune care se regăseşte în Sfânta Liturghie, săvârşită
pe pământ de păstorii sufleteşti, iar în ceruri de către îngeri, se cuvine să
ne silim şi mai mult şi cât mai des să participăm la Sfânta Liturghie, unde vom
întâlni pe Pruncul Mântuitor şi ne vom împărtăşi cu Trupul şi Sângele Lui.
Iar pentru că Naşterea Domnului este o sărbătoare de
familie, să nu uităm de sfinţenia acesteia şi de respectul care se cuvine
soţilor şi copiilor pentru păstrarea ei. Să nu uităm de asemenea că Domnul vine
astăzi tainic la noi şi prin cei săraci şi fără adăpost, prin copii şi bătrâni
abandonaţi, prin bolnavi şi oameni singuri şi întristaţi, flămânzi şi
neajutoraţi. În chip deosebit, în aceste zile, să urmăm îndemnul colindului:
„Şi-acum te las, fii sănătos şi vesel de Crăciun, / Dar nu uita, când eşti
voios, române, să fii bun“.
Pacea Domnului nostru Iisus Hristos, Cel Care S-a născut în
ieslea din Betleem, să cuprindă sufletele şi inimile dumneavoastră, pentru a
deveni mai buni, mai iertători şi mai credincioşi. Rugăm pe Mântuitorul Hristos
să vă dăruiască anul acesta în care vom intra, sănătate, linişte şi iubire în
familiile dumneavoastră şi pace în lume.
Sărbători fericite! şi La mulţi ani!
Al vostru rugător şi permanent mijlocitor în Duhul Sfânt
pentru voi către Domnul,
† Dr. Irineu
Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei
Note:
1 Matei 13, 17.
2 Matei 1, 18.
3 Ioan 18, 36
4 Facere 2, 16-17.
5 Utrenia din 25 decembrie, Canonul I, Cântarea 1, p. 437.
6 „Vrei să cinsteşti Trupul Stăpânului? - spune Sfântul
Ioan Gură de Aur -, nu-L dispreţui, când este gol. Nu-L cinsti doar în
biserică, în timp ce afară Îl laşi gol, tremurând de frig. (…) Cinsteşte-L
deci, împarţind averea ta cu cei săraci“ (Sf. Ioan Gură de Aur, Omilia 50 la Evanghelia după Matei, III,
în PSB 23, introducere, traducere, indici şi note de pr. prof. dr. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1994, p. 584).
Sursă: Ziarul Lumina
0 comments:
Trimiteți un comentariu