Predica la Praznicul Schimbării la Față a Părintelui Sofian Boghiu

APOSTOLUL

I Corinteni 13, 4-13; 14, 1-5

Fraţilor, dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi; pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea, dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.

Căutaţi dragostea. Râvniţi însă cele duhovniceşti, dar mai ales ca să proorociţi. Pentru că cel ce vorbeşte într-o limbă străină nu vorbeşte oamenilor, ci lui Dumnezeu; şi nimeni nu-l înţelege, fiindcă el, în duh, grăieşte taine. Cel ce prooroceşte vorbeşte oamenilor, spre zidire, îndemn şi mângâiere. Cel ce grăieşte într-o limbă străină pe sine singur se zideşte, iar cel ce prooroceşte zideşte Biserica. Voiesc ca voi toţi să grăiţi în limbi: dar mai cu seamă să proorociţi. Cel ce prooroceşte e mai mare decât cel ce grăieşte în limbi, afară numai dacă tălmăceşte, ca Biserica să ia întărire.

*

EVANGHELIA

Matei 20, 1-16

Zis-a Domnul pilda aceasta: asemenea este împărăţia cerurilor unui om stăpân în casa sa, care a ieşit dis-de-dimineaţă, ca să tocmească lucrători la via sa; şi învoindu-se cu lucrătorii cu câte un dinar pe zi, i-a trimis în via sa. Ieşind apoi pe la ceasul al treilea, a văzut pe alţii stând în târg fără lucru şi le-a zis şi acelora: duceţi-vă şi voi în vie şi ce va fi cu dreptul vă voi da; iar ei s-au dus. Ieşind iarăşi pe la ceasul al şaselea şi al nouălea, a făcut la fel. Pe la al unsprezecelea ceas, ieşind iarăşi, a găsit pe alţii stând fără lucru şi le-a zis: de ce aţi stat aici toată ziua fără lucru? Ei i-au răspuns: pentru că nu ne-a tocmit nimeni. El le-a zis: duceţi-vă şi voi în via mea şi ce va fi cu dreptul veţi lua. Iar când s-a făcut seară, stăpânul viei a zis către ispravnicul său: cheamă pe lucrători şi le dă plata, începând de la cei de pe urmă până la cei dintâi. Deci, venind cei de la ceasul al unsprezecelea, au luat fiecare câte un dinar. Când au venit cei dintâi, socoteau că vor lua mai mult, dar au luat şi ei tot câte un dinar de fiecare. După ce au luat dinarii, cârteau împotriva stăpânului casei, zicând: aceştia de pe urmă au lucrat numai un ceas şi la plată i-ai făcut deopotrivă cu noi care am dus greul şi zăduful zilei. Dar el, răspunzând, a zis unuia dintre ei: prietene, nu-ţi fac nici o nedreptate; oare, nu cu un dinar te-ai învoit mine? Ia-ţi ce este al tău şi pleacă. Dacă voiesc să-i dau şi acestuia de pe urmă ca şi ţie, oare, nu-mi este îngăduit să fac ce voiesc cu ale mele? Sau ochiul tău este pizmaş, pentru că eu sunt bun? Tot aşa vor fi cei de pe urmă întâi şi cei dintâi pe urmă, că mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi.

Predica la Praznicul Schimbării la Față a Părintelui Sofian Boghiu

"Doamne, bine este să fim noi aici". (Matei 17, 4)

În fiecare an, la 6 august, prăznuim una dintre cele mai mari sărbători creștine - Schimbarea la Față a Mântuitorului pe muntele Tabor.

Este cu adevărat mare acest Praznic, pentru că acolo pe Tabor Mântuitorul Însuși Și-a arătat, ca într-o străfulgerare, slava Sa dumnezeiască înaintea Apostolilor Săi. Până acum, Sfinții Apostoli văzuseră și se uimiseră numai de minunile Lui, care erau mari și puternice, semne ale dumnezeirii Sale. Dar în sufletul lor ei îl socoteau pe Mântuitorul tot ca pe un om - un mare Prooroc -, cel mai mare trimis al lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor de până atunci.

Însă, din cele petrecute pe Tabor cu prilejul Schimbării la Față, Sfinții Apostoli se conving pentru totdeauna că marele lor învățător este nu numai un om al lui Dumnezeu, ci și Dumnezeu adevărat. Cele văzute și trăite de ei pe muntele Tabor nu le vor uita niciodată. Ca timp, acest eveniment s-a petrecut în ultimul an al vieții pământești a Mântuitorului, cu câteva luni înainte de răstignirea Sa.

După cum ne istorisesc primii trei Sfinți Evangheliști - "Matei, Marcu și Luca - faptele s-au petrecut așa: Iisus venea înspre nordul Țării Sfinte, Se îndrepta către Ierusalim și le vorbea pe cale despre Patimile, Moartea pe Cruce și Învierea Sa, care îl așteptau în Ierusalim.

Ajungând în dreptul muntelui Tabor, a lăsat la poalele muntelui ceata ucenicilor Săi și a luat cu Sine numai trei dintre dânșii: pe Petru, Iacob și Ioan - ucenicii cei mai de nădejde, care vor fi martori și la rugăciunea Sa din grădina Ghetsimani. Ceilalți Apostoli rămân la poalele muntelui, iar El împreună cu cei trei urcă pe munte, ca să se roage.

Și, pe când se ruga El, Apostolii îngreunați de somn tresar deodată la o priveliște nemaivăzută: chipul Mântuitorului s-a făcut altul; fața Lui strălucea ca soarele, iar hainele Lui se făcuseră albe ca zăpada - cum nu se poate nimic înălbi așa pe pământ. Lucru și mai neobișnuit: în această lumină, doi bărbați stau de vorbă cu Iisus despre Patima și Moartea Sa în Ierusalim. Erau marii Prooroci ai Vechiului Testament, Moise și Ilie.

Ca ieșit din fire, uimit și mulțumit de ceea ce vedea, Petru a zis către Iisus: "Doamne, bine este să fim noi aici; Dacă voiești, voi face aici trei colibe: Ție una, și lui Moise una și lui Ilie una" (Matei 17, 4) - nedându-și seama de ceea ce spunea. Dar Petru încă nu isprăvise bine de vorbit, când ochii Apostolilor sunt martorii unei noi surprize - un nor de lumină îi învăluie și pe ei, iar din nor aud deodată un glas care zice: "Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultați-L" (Matei 17, 5). De spaimă, ucenicii au căzut cu fețele la pământ. Dar Iisus s-a apropiat de ei și le-a zis: "Sculați-vă, și nu vă temeți" (Matei 17, 7). Când au ridicat ochii, nu mai era decât Iisus singur. Și El le-a poruncit să nu dezvăluie nimănui nimic din cele ce văzuseră, până după învierea Sa din morți. Așa ne este înfățișat în Sfintele Evanghelii faptul Schimbării la Față a Mântuitorului.

Dar ne putem întreba:

- Ce înțeles are acest eveniment pentru Sfinții Apostoli și pentru noi?

- Ce vrea Mântuitorul să ne spună nouă, celor de astăzi, prin acest eveniment?

De la început trebuie să spunem că Praznicul de astăzi este mai întâi de toate Praznicul luminii.

Lumina e Fața Domnului Iisus - luminând ca lumina soarelui; lumină sunt veșmintele Lui - ca strălucirea orbitoare a zăpezii; lumina e însuși norul care-i învăluie pe toți - o lumină atât de neobișnuită, că-i umple de fiori de spaimă pe Apostoli, încât, de frică, ei cad cu fața la pământ.

Ce fel de lumină este aceasta? Lumină obișnuită, fizică? Sfântul Grigorie Palama și alți Sfinți Părinți ai Bisericii ne spun că această lumină este lumina cea neapropiată în care locuiește Dumnezeu. Este lumina în care Se îmbracă El ca într-un veșmânt. Este lumina dragostei cerești, este lumina slavei dumnezeiești. Această lumină a Schimbării la Față a Mântuitorului îi venea Lui nu dinafară, ci din dumnezeirea Sa. Iisus avea necontenit această lumină în El însuși, dar, din iubire pentru noi, în timpul vieții Sale pământești Mântuitorul își ascunde firea dumnezeiască sub vălul unui trup omenesc obișnuit. El o împiedică înadins să se reverse în afară, pentru că o astfel de lumină neîntreruptă, care făcea să strălucească fața și întreaga Persoană a Mântuitorului, ar fi orbit pe contemporanii Săi și ei nu s-ar fi putut apropia de El.

La Schimbarea la Față însă, Mântuitorul a permis ascunsei Lui slave dumnezeiești să se reverse în toată strălucirea ei asupra Persoanei Sale. Încă o dată trebuie spus că lumina Mântuitorului de pe Tabor nu era o lumină de împrumut, venind din afară ci, dimpotrivă, era o izbucnire ca de fulger din acea nemasurată dumnezeire pe care Mântuitorul o poseda integral și o ținea ascunsă. Acea minunată lumină făcu pe Sfântul Apostol Petru să spună: "Doamne, bine este nouă să fim aici".

Pentru asemenea motive Schimbarea la Față este considerată de creștinătate ca Praznicul luminii dumnezeiești, revarsată în mod vizibil asupra lumii noastre pământești.

Ne întrebăm iarăși: De ce această manifestare din partea Mântuitorului?

Firește, nu putem ști totul, dar din Sfintele Evanghelii aflăm că Schimbarea la Față, ca timp, nu era departe de Patima, de Crucea și Moartea Mântuitorului pe Golgota. Știind Domnul cele ce aveau să se întample în Ghetsimani și pe Golgota și cunoscând omeneasca slăbiciune, El le oferea acum celor trei Apostoli, și prin ei, celorlalți, dovada clară că El nu era numai om adevărat, ci și Dumnezeu adevărat.

Astfel, prin izbucnirea dumnezeirii Lui ascunse, vrea să le arate că moartea Sa pe Cruce nu avea să fie un final tragic, ci o cale spre înviere, că Patima Lui era de fapt o Patimă de bună voie și liber consimțită, din iubire pentru mântuirea oamenilor.

Strălucirea Feței Mântuitorului era astfel supremul punct de sprijin necesar pentru a depăși marea încercare ce avea să vină asupra Apostolilor. De fapt, de strălucirea acestui chip al Mântuitorului își va aminti Petru după lepădarea de Hristos și va plânge cu amar. De strălucirea acestui chip își va fi adus aminte și Apostolul Ioan în credincioșia și statornicia lui neabătută, când I-a urmat lui Hristos până la picioarele Crucii.

Lumina feței Domnului arătată pe Tabor este o prevestire a chipului de fulger al Mântuitorului, înviat și preamărit - chip care avea să-l cucerească și pe Pavel când se afla pe drumul Damascului, transformându-l total, din cumplit prigonitor, în cel mai renumit Apostol.

În sfârșit, chipul ce a strălucit pe Tabor este o prefigurare a chipului cu care vom învia noi înșine în ziua învierii de obște, de chipul Mântuitorului aveau să se îndrăgostească de-a lungul istoriei toți purtătorii de Dumnezeu, părinți și frați din lume și din mănăstiri.

O ultimă întrebare: Ce dorește Mântuitorul oare să ne spună celor de azi prin Schimbarea Lui la Față?

În Scriptură, intervalul de timp de la Învierea Mântuitorului și până la Venirea din nou a Domnului în slavă, la sfârșitul istoriei, este exact intervalul de timp în care trăim noi, și este prezentat ca o perioadă de transformare, de necontenită înnoire a omului, a vieții și a lumii, prin slujirea dragostei fără margini între oameni și prin energiile Duhului dătător-de-viață.

În toată această perioadă, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel înviat și preamărit, în numele Dumnezeirii întregi lucrează necontenit în oameni și în lume, respectând dumnezeiește toată libertatea făpturilor Sale. Prin forța energiilor Duhului Său, Iisus Hristos cel înviat și de-a pururea viu iradiază necontenit pretutindeni, străbate, purifică și transformă, pe nesimțite parcă, oameni și lucruri, tot ce există, toată creația Lui.

El vrea să fie împreună cu noi, prezent și activ în toate: "Iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului" (Matei 28, 20) - ne asigură El și adaugă: "Unde sunt doi sau trei, adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor" (Matei 18, 20).

Pentru El nu sunt porți închise. Hristos poate pătrunde peste tot, deci și în noi. Dar pentru că respectă libertatea fiecăruia, așteaptă ca noi înșine să ne limpezim și să-I facem loc în viața noastră, în familia noastră, în societatea noastră.

Praznicul de astăzi tocmai la aceasta ne cheamă pe fiecare dintre noi: la o schimbare lăuntrică, la limpezire, la iluminare, la conformarea vieții noastre la voia cea sfântă a lui Dumnezeu, Care totdeauna vrea binele și fericirea noastră, a tuturor oamenilor.

Însuși cuvântul dumnezeiesc, care a răsunat astăzi pe Tabor, la aceasta ne cheamă, zicând: "Acesta este Fiul meu Cel iubit... pe Acesta să-L ascultați" (Matei 17, 5). E ca și cum Dumnezeu-Tatăl ne-ar zice: "Schimbați-vă la față din adânc, toți și toate, după exemplul Fiului Meu. Fiți blânzi și smeriți cu inima, ca El. Fiți îngăduitori unii cu alții, nu vă urâți și nu vă disprețuiți unii pe alții, ci trăiți în pace, în bună înțelegere și în dragoste unii cu alții, ca niște frați buni, ca niște adevărați copii ai Mei, vă zic Eu, Tatăl vostru. Iubiți-vă unii pe alții, iubiți-vă cu fapta și cu adevarul, așa cum v-a învățat El, spre binele și fericirea voastră".

Ascultându-L pe El și Împlinindu-I porunca dragostei, va străluci și peste noi lumina cea pururea fiitoare a Feței Lui. Să nu uităm, frați creștini, că Schimbarea la Față a Mântuitorului începe pe când El se ruga. Și schimbarea noastră lăuntrică trebuie să înceapă tot cu rugăciunea, cu ajutorul harului dumnezeiesc, pentru că singuri, numai cu propriile noastre puteri, nu ne putem schimba.

De aceea, să nu încetăm a ne ruga lui Dumnezeu, Maicii Domnului și tuturor Puterilor cerești, să ne lumineze mintea, inima și viața cu lumina adevărului și a dragostei Dumnezeului nostru, ca să putem birui și schimba tot ce-i rău în noi și în viața noastră de oameni, ca și în noi să strălucească lumina cea mai presus de orice lumină a faptelor bune, spre binele și spre bucuria semenilor noștri și spre slava Dumnezeului nostru. Amin! 

Sursă: Scribd

† Dr. Irineu: Naşterea Domnului este izvorul întregii noastre existenţe / Pastorală de Crăciun (fragment)

 

Sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos este mai întâi de toate praznicul iubirii lui Dumnezeu pentru întreaga creaţie, îngeri şi oameni. În această zi de 25 decembrie, Fiul lui Dumnezeu Cel veşnic S-a făcut Om, pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire.

Momentul binecuvântat a fost plămădit de Patriarhii de demult, a fost profeţit de Proorocii şi Drepţii Vechiului Testament, care au dorit să-l vadă1, dar care s-a împlinit pentru noi la Betleem. Astfel, Dumnezeu a rânduit să Se arate în trup pe pământ şi să petreacă împreună cu noi, atunci când El a binevoit. Cu adevărat această bucurie este mult mai mare decât orice bucurie pământească, chiar şi decât bucuria Sfântului Ioan Botezătorul, care, fiind în pântecele maicii sale, a săltat atunci când Maica Domnului a mers la mama sa, Elisabeta. Deci, noi astăzi ne veselim şi ne minunăm de mărimea tainei care a covârşit toată mintea, căci Domnul nostru a venit pe pământ şi S-a făcut Prunc pentru noi. Acest lucru este deosebit de măreţ şi numai dacă ne gândim la această taină, făcând o comparaţie simplă: să zicem că am vedea soarele pogorându-se din cer, alergând pe pământ şi slobozind către toţi razele sale, oare nu ne-am minuna şi ne-am spăimânta de această minune nemaiîntâlnită? Desigur! Cu atât mai mult, trebuie să ne bucurăm şi să ne minunăm de venirea Creatorului în creatura Sa, pogorâre care este mult mai mare decât ar veni soarele material pe pământ şi pe care l-am putea vedea printre noi. Aşadar, venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu este de bună seamă vederea Soarelui Dreptăţii, Care străluceşte din trupul nostru razele Sale în toată lumea şi în toate timpurile, luminând sufletele noastre.

Iubiţi părinţi, fraţi şi surori în Domnul,

Naşterea Domnului este relatată în Sfânta Evanghelie de astăzi în câteva propoziţii simple: „Iar Naşterea lui Iisus aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt“.2

Înainte de această prezentare, Sfântul Evanghelist Matei a redat o genealogie a Domnului de la tribul lui Iuda şi casa lui David până la Avraam. Această înşiruire de oameni prezintă pe cei născuţi în chip firesc, aşa cum se nasc oamenii muritori pe pământ. Însă, când Sfântul Evanghelist a început să vorbească despre Naşterea Domnului, zice: „Iar Naşterea lui Iisus aşa a fost...“, ceea ce arată că modul neobişnuit şi minunat al Naşterii Domnului este cu totul fără de asemănare cu chipul naşterii tuturor strămoşilor lui Iosif.

Apoi, Sfântul Evanghelist ne prezintă pe magii de la Răsărit care, aflând de la stea că Mântuitorul Hristos este Împăratul cerurilor şi că S-a născut de curând, au venit să-L vadă şi să I se închine ca unui Împărat. Deşi „Împărăţia Domnului nu este din lumea aceasta“3, totuşi acei înţelepţi ştiau că El este Împăratul Care a înspăimântat pe Irod şi pe tot poporul lui Israel. Deci, pentru a-L cinsti cum se cuvine, ei au cutreierat lumea, lăudându-L nu numai pentru timpul lor, ci pentru toate generaţiile şi pentru toate timpurile viitoare. După ce au ajuns la Betleem, ei au intrat în peşteră cu smerenie şi cu bucurie şi au văzut pe Pruncul dimpreună cu Maria, mama Lui, şi, căzând la pământ, s-au închinat Lui. Bineînţeles că ar fi trebuit să vadă prima dată pe Maica Domnului, înainte de a vedea Pruncul, dar Sfântul Evanghelist ne spune că au văzut pe Prunc şi apoi pe Fecioara Maria, iar despre dreptul Iosif nu aminteşte. Ordinea prezentării Sfântului Evanghelist are o însemnătate aparte, deoarece, pentru magi, lucrul cel mai de seamă era să vadă pe Împăratul Hristos, apoi pe Maica Sa, şi în urmă pe ceilalţi. Cum ştim, Dumnezeu l-a rânduit pe dreptul Iosif lângă Fecioara Maria din pricina iudeilor, nu din cauza păgânilor. Ca atare, pentru iudei, Iosif trebuia să fie cunoscut ca logodnic al Fecioarei, pentru a o ocroti de legea omenească, însă pentru alte popoare el nu avea nici o importanţă.

Dreptmăritori  creştini,

Voia lui Dumnezeu, desigur, a fost dintru început ca omul să fie liber şi să lucreze în toată libertatea mântuirea sa. În alegerea liberă Dumnezeu a aşezat toată frumuseţea fiinţei omeneşti. Fără libertate, omul ar fi fost doar un lucru oarecare, un înrobit al zidirii lui Dumnezeu, stăpânit şi pus în mişcare doar de voia şi puterea divină. Tocmai pentru că omul este o creatură raţională şi liberă, Dumnezeu i-a dat lui Adam o poruncă, care nu era una simplă: „Din toţi pomii din Rai poţi să mănânci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit“4.

Prin această lege, Dumnezeu a arătat că libertatea este capacitatea omului de a stăpâni Raiul după voia Sa, de a mânca din toate roadele din Paradis şi de a stăpâni animalele în chip raţional. Iar ca principiu călăuzitor al acestei libertăţi, omul trebuia să aibă ascultare smerită faţă de Dumnezeu şi să-L iubească din toată fiinţa lui. Dar, îndată ce Adam şi Eva s-au apropiat de pomul încercării fără smerenie, au căzut în păcatul mândriei şi neascultării. Fără îndoială, Dumnezeu ar fi putut îngrădi pomul din Rai cu foc, încât strămoşii noştri să nu se poată apropia de el, dar atunci unde ar mai fi fost libertatea lor? Unde ar mai fi fost deosebirea dintre el şi toate celelalte creaturi, cărora nu le fusese dată această libertate?

Evident, pentru a răscumpăra greşeala lui Adam şi a Evei, care au dus neamul omenesc în robia morţii, Fiul lui Dumnezeu S-a arătat în trup în ascultare smerită. Ca Fiu al Tatălui, în hotărârea de a Se naşte ca om în trup, El S-a făcut supus până la moarte, şi încă moarte pe cruce. Astfel, firea Sa umană smerită, pe care a luat-o din Preacurata Sa Maică, a devenit locul nostru de întâlnire cu Dumnezeu şi de împărtăşire a harului Duhului Sfânt. Întru ea, Domnul a arătat puterea desăvârşită a lui Dumnezeu Tatăl asupra vieţii şi a morţii, în chipul cel mai deplin. De aici se înţelege lămurit că Noul-Născut este Emanuel, Dumnezeu cu noi, nu o idee sau o cugetare filosofică, ci o persoană reală, cum suntem noi - cu suflet şi trup, născut în sărăcie şi suferinţă şi în moarte, aşa cum suntem şi noi. Prin urmare, rostul înomenirii Fiului lui Dumnezeu este înnoirea omului întru viaţă veşnică, cum spune cântarea bisericească: „Văzând Ziditorul pe omul pe care l-a zidit cu mâinile pierind, plecând cerurile, S-a pogorât şi pe acesta, întrupându-Se din dumnezeiasca Fecioară, îl zideşte cu totul din nou, cu adevărat, că S-a preaslăvit!“5

Preacuvioşi şi preacucernici părinţi, Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Văzând măreţia acestei Taine a Naşterii Mântuitorului, vă îndemnăm stăruitor pe toţi, clerici, monahi, monahii şi binecredincioşi creştini, să vă împărtăşiţi cât mai des cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos, Cel născut în Betleem, răstignit şi înviat, ca să primiţi iubirea Lui milostivă şi sfântă. Această împărtăşire impune de la sine să fiţi cu toţii milostivi faţă de suferinţele semenilor dumneavoastră pentru care Mântuitorul S-a născut, a pătimit, a murit şi a înviat.6

Apoi, deoarece Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos ne descoperă pe Iubitorul de oameni Dumnezeu, Care vine în lume ca să ne cheme la Tatăl Cel ceresc, să ne rugăm Lui mai mult, cu smerenie şi cu frică, aşteptând învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie. Acesta este şi mesajul pe care preoţii îl aduc de Crăciun în casele dumneavoastră, atunci când poartă icoana Naşterii Domnului spre închinare. Ei simbolizează pe Însuşi Hristos-Domnul, Care ne aduce bucuria iubirii lui Dumnezeu Tatăl către noi oamenii şi aşteaptă ca şi noi să răspundem, cu bucurie şi iubire, la chemarea Lui. Deci, dacă cerul s-a unit cu pământul, iar îngerii s-au bucurat împreună cu păstorii, această comuniune care se regăseşte în Sfânta Liturghie, săvârşită pe pământ de păstorii sufleteşti, iar în ceruri de către îngeri, se cuvine să ne silim şi mai mult şi cât mai des să participăm la Sfânta Liturghie, unde vom întâlni pe Pruncul Mântuitor şi ne vom împărtăşi cu Trupul şi Sângele Lui.

Iar pentru că Naşterea Domnului este o sărbătoare de familie, să nu uităm de sfinţenia acesteia şi de respectul care se cuvine soţilor şi copiilor pentru păstrarea ei. Să nu uităm de asemenea că Domnul vine astăzi tainic la noi şi prin cei săraci şi fără adăpost, prin copii şi bătrâni abandonaţi, prin bolnavi şi oameni singuri şi întristaţi, flămânzi şi neajutoraţi. În chip deosebit, în aceste zile, să urmăm îndemnul colindului: „Şi-acum te las, fii sănătos şi vesel de Crăciun, / Dar nu uita, când eşti voios, române, să fii bun“.

Pacea Domnului nostru Iisus Hristos, Cel Care S-a născut în ieslea din Betleem, să cuprindă sufletele şi inimile dumneavoastră, pentru a deveni mai buni, mai iertători şi mai credincioşi. Rugăm pe Mântuitorul Hristos să vă dăruiască anul acesta în care vom intra, sănătate, linişte şi iubire în familiile dumneavoastră şi pace în lume.

Sărbători fericite! şi La mulţi ani!

Al vostru rugător şi permanent mijlocitor în Duhul Sfânt pentru voi către Domnul,

† Dr. Irineu

Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei

Note:

1 Matei 13, 17.

2 Matei 1, 18.

3 Ioan 18, 36

4 Facere 2, 16-17.

5 Utrenia din 25 decembrie, Canonul I, Cântarea 1, p. 437.

6 „Vrei să cinsteşti Trupul Stăpânului? - spune Sfântul Ioan Gură de Aur -, nu-L dispreţui, când este gol. Nu-L cinsti doar în biserică, în timp ce afară Îl laşi gol, tremurând de frig. (…) Cinsteşte-L deci, împarţind averea ta cu cei săraci“ (Sf. Ioan Gură de Aur, Omilia 50 la Evanghelia după Matei, III, în PSB 23, introducere, traducere, indici şi note de pr. prof. dr. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1994, p. 584).

Sursă: Ziarul Lumina

Acoperământul Maicii Domnului

Trebuie să ştim că acest praznic a început a se prăznui pentru o pricină ca aceasta: 

În zilele împăratului Leon cel Înţelept în Constantinopol, spre o duminică, făcându-se priveghere de toată noaptea în sfânta biserică Vlaherna a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, în întâia zi a lunii octombrie, şi mulţimea poporului stând înainte, ca la patru ceasuri de noapte fiind, Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos şi-a ridicat ochii în sus împreună cu ucenicul său, Fericitul Epifanie, şi au văzut pe Împărăteasa cerului, pe ocrotitoarea a toată lumea, pe Preasfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu, stând în văzduh şi rugându-se, strălucind cu lumină şi acoperind pe popor cu cinstitul său omofor, înconjurată de oşti cereşti şi de mulţime de sfinţi, care stăteau în haine albe cu cucernicie împrejurul ei; din care doi erau mai aleşi, Sfântul Ioan înaintemergătorul şi Evanghelistul Ioan.

Iar cele cu umilinţă graiuri ale rugăciunii ei către iubitul său Fiu şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos, acestea s-au auzit: “Împărate ceresc, primeşte pe tot omul cel ce Te slăveşte pe Tine, şi cheamă în tot locul preasfânt numele Tău; şi unde se face pomenirea numelui meu, acel loc îl sfinţeşte, şi preamăreşte pe cei ce Te preamăresc pe Tine, şi pe cei ce cu dragoste mă cinstesc pe mine Maica Ta. 

Primeşte-le toate rugăciunile şi făgăduinţele şi-i izbăveşte din toate nevoile şi răutăţile”. ştiind şi noi pe solitoarea şi pe acoperitoarea noastră, să năzuim către dânsa cu umilinţă strigând: “Acoperă-ne pe noi cu acoperământul tău, Preasfânta Fecioară, în ziua răutăţilor noastre; acoperă-ne în toate zilele noastre, iar mai ales în ziua cea rea când sufletul de trup se va despărţi, de faţă să ne stai întru ajutor, şi să ne acoperi pe noi de duhurile cele rele din văzduh, cele de sub cer, şi în ziua înfricoşătoarei judecăţi, să ne acoperi pe noi întru ascunsul Acoperământului tău”.

Sursă: Foaie Naţională

Sursă foto: Orthphoto

*

 Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului - Mănăstirea Radu Vodă

Praznicul Sfântului Luca al Crimeii - Priveghere la Paraclisul Spitalului Parhon

Duminică, 10 iunie 2012, cu ocazia prăznuirii Sfântului Luca, Arhiepiscopul Crimeei și doctor fără de arginți, la Biserica-Paraclis din cadrul Institutului de endocrinologie C.I. Parhon, care găzduiește o părticică din sfintele sale moaște, se vor săvârși, începând cu orele 19:00 Vecernia unită cu Litia, Utrenia, Ceasurile și apoi Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.

La toate aceste sfinte slujbe vor fi prezente spre închinare și împreună-cinstire moaștele Sfântului Ioan Maximovici, Arhiepisciop de San Francisco, care vor poposi în paraclis până a doua zi (Luni), cu binecuvântarea Preasfinției sale Ioan Sălajan, Episcopul Covasnei și Harghitei.

Sursă articol: Pelerin Ortodox

Viaţa Sfântului Ioan Maximovici - text 


Viaţa Sfântului Luca al Crimeii - video

fromApologeticum on Vimeo.

Agenţia de turism "Sfântul Nicolae" organizează un pelerinaj în Crimeea în perioada 20 - 30 iulie, ajungându-se şi la moaştele Sfântului Luca. Detalii aici.