Preacuvioşi şi
Preacucernici Părinţi, Iubiţi credincioşi şi credincioase,
Astăzi, Biserica
binevesteşte pentru tot poporul bucuria cea mare a Naşterii Mântuitorului
nostru Iisus Hristos, Izvorul bucuriei depline şi netrecătoare (Cf. Ioan 17,
13).
Sărbătoarea
Naşterii Domnului este sărbătoare mare a bucuriei, la care participă cerul şi
pământul, după cum prevestea Psalmistul zicând: „Să se veselească cerurile şi
să se bucure pământul… de faţa Domnului, că vine…!” (Psalmi 95, 11-12). Creaţia
întreagă participă la această bucurie negrăită, întrucât ea este regăsirea
bucuriei pe care au trăit-o Adam şi Eva în Rai, înainte de a cădea în
neascultare şi înstrăinare de Dumnezeu. Din momentul în care protopărinţii
noştri au păcătuit şi au fost alungaţi din Rai, lumea a devenit „o vale a
jeluirii”, cum o numeşte psalmistul David (Cf. Psalmi 83, 6) (Monahul TEOCLIT
DIONISIATUL, „Maica Domnului în teologia şi imnografia Sfinţilor Părinţi”,
traducere de Cristina Rogobete şi Adrian Marinescu, Editura Bizantină, Bucureşti,
2002, p. 156). Însă, prin smerită ascultare, Fecioara
Maria a născut, ca om, pe Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul omenirii. De aceea, ea
este numită „bucuria şi împăcarea lumii”; „De tine se bucură, ceea ce eşti
plină de dar, toată făptura (creaţia)…, din care Dumnezeu S-a întrupat şi Prunc
S-a făcut…”, se spune în cărţile noastre liturgice (Liturghia Sfântului Vasile
cel Mare, Axionul).
Sfinţii Părinţi ai Bisericii au meditat adânc asupra înţelesului Tainei
Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos şi au tâlcuit apoi în dogme ale
credinţei şi în cântări liturgice lumina spirituală care se revarsă din taina
iubirii lui Dumnezeu pentru lume, arătată în Naşterea lui Hristos.
Cântările Sărbătorii Naşterii Domnului ne arată că întruparea sau
înomenirea lui Dumnezeu-Cuvântul, din Fecioara Maria, are ca scop ridicarea
omului pământesc, stricat prin păcat şi moarte, la viaţa cerească,
nestricăcioasă şi veşnică:
„Cerul şi pământul astăzi s-au unit, născându-Se Hristos. Astăzi Dumnezeu
pe pământ a venit şi omul la ceruri s-a suit. Astăzi este văzut cu trup pentru
om Cel din fire nevăzut” (Mineiul pe Decembrie, Naşterea Domnului, 25
decembrie, Vecernie, Litie, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2005, p. 434).
„Pe cel după chip şi asemănare văzându-l Iisus stricat din pricina călcării
poruncii, plecând cerurile S-a pogorât şi S-a sălăşluit în pântecele Fecioarei
fără schimbare, ca într-însul să înnoiască pe Adam cel stricat” (Ibidem).
Hristos Domnul, Care S-a născut, ca om, în peştera din apropierea
Betleemului, este Fiul Cel veşnic al lui Dumnezeu, Cel în Care, prin Care şi
pentru Care au fost făcute cerul şi pământul, adică întreg universul, lumea
nevăzută a mulţimilor de îngeri şi lumea văzută a mulţimilor de stele. Acest
adevăr îl mărturisesc Sfinţii Apostoli, mai ales Sfântul Apostol Pavel şi
Sfântul Apostol Ioan.
Astfel, Sfântul
Apostol Pavel, în Epistola către Coloseni, spune despre Hristos: „Întru El au
fost făcute toate, cele din ceruri şi cele de pe pământ, cele văzute şi cele
nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie începătorii, fie stăpânii. Toate s-au făcut prin El şi pentru El” (Coloseni 1, 16). Iar Sfântul
Apostol Ioan Evanghelistul ne spune că: „Toate prin El (Hristos) s-au făcut; şi
fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viaţă şi viaţa era
lumina oamenilor. Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a
cuprins-o” (Ioan 1, 3-5).
Fericitul Augustin
(† 430) descrie taina Naşterii Domnului, în cuvintele următoare: „Fiu al lui
Dumnezeu născut din Tată, fără mamă, Fiu al Omului, născut dintr-o mamă, fără
tată: El, marea vedere a îngerilor şi micuţ în vederea oamenilor; Cuvântul,
Dumnezeu Cel mai înainte de toţi vecii, făcut trup la timpul hotărât de El;
Făcătorul soarelui şi făcut trup sub soare; rânduind, din sânul Tatălui, tot
mersul veacurilor şi dăruind, din sânul mamei Sale, sfinţire acestei zile mari;
rămânând în sânul părintesc, deşi iese din el; înţelept mai presus de orice
cuvânt şi copil ca înţelepciune; umplând lumea şi stând culcat în iesle;
conducând stelele şi alăptându-se de la pieptul mamei; atât de mare, ca
Dumnezeu şi, atât de mic, ca rob, fără ca această smerenie să micşoreze cu ceva
grandoarea Sa, nici ca această grandoare să copleşească în vreun fel smerenia.
(…) El nu S-a închis deloc sub veşmântul unui trup micuţ, primit din sânul unei
Fecioare, ci, continuând a împărtăşi îngerilor înţelepciunea Sa, ca hrană, ne îngăduie
nouă să gustăm cât de bun este Domnul” (FERICITUL AUGUSTIN, Sermo, 187, 1;
trad. G. Humeanu, Les plus beaux sermons de S. Augustin, t.
3, Paris, 1934, pp. 51-52; citat în art. „Noël”, în: Dictionnaire de
spiritualité, t. XI, Beauchesne, Paris, 1982, col. 387)...citeşte mai mult
0 comments:
Trimiteți un comentariu