 |
| Piotr Lozuwik (Orthphoto) |
- Noi spunem
„Sfânta Spovedanie”, dar, luaţi cu grijile, nici nu mai ştim exact ce înseamnă
cu adevărat spovedanie...
- Toţi ştim că
Spovedania este o Taină a Bisericii, dar esenţial este cum se face această
Taină. Faptul că omul de astăzi este foarte prins de duhul lumesc, îl determină
să facă o spovedanie foarte superficială, un fel de proces verbal. Îl
„completează” şi-l „trimite” la Dumnezeu, fără nici un fel de angajament
lăuntric, ca efectiv să-şi schimbe viaţa. Cei mai mulți se spovedesc în
felul acesta, iar alţii nu se spovedesc deloc. Şi mai sunt şi aceia – din
păcate atât de mulţi! – care nu leagă Spovedania de Sfânta Împărtăşanie. Spovedania
este foarte importantă, dar nu e suficientă; creştinu-l trebuie să caute să
ajungă cât mai des să se împărtăşească cu Trupul şi Sângele Mântuitorului. Un
alt aspect se referă la faptul că se încearcă în mod greşit să se rezolve
diferite situaţii din viaţa oamenilor prin citirea „exorcismelor” acolo unde nu
este cazul. Acestea se citesc înainte de Botez, la persoanele demonizate sau la
persoane pe care nu le ajută mintea să ducă ele însele lupta duhovnicească. După
cum ne învaţă Cuviosul Paisie Aghioritul şi alţi părinţi contemporani, în
celelalte cazuri rezolvarea vine prin spovedanie sinceră, care angajează omul
şi-l schimbă pentru înaintarea pe calea mântuirii. Aşadar, se cere din partea
credinciosului o „nevoinţă personală”.
Ne-am obişnu-it atât de mult cu păcatul – şi massmedia ajută la asta –,
încât merge omul la duhovnic, dar nu-şi dă seama că trebuie să spună anumite
păcate, atâta timp cât nu mai conştientizează că acelea sunt păcate...
-E nevoie de catehizare. Catehizarea are un mare rol în Biserică. Aţi
văzut, înainte erau școlile catehetice. Dar şi la noi, înainte de război, tinerii – şi băieţii,
şi fetele – erau catehizaţi, erau pregătiţi pentru viaţă, cunoscând datele
elementare ale trăirii creştine. Astăzi, mai ales prin lucrarea mass-media,
este o delăs-are generală – şi din partea clericilor, şi din partea mirenilor. Atât
de mult s-a îndepărtat omul de Biserică, atât de mult s-a îngroşat mintea lui,
încât nu mai conştientizează ce este păcat. Nu mai consideră fecioria o mare
virtute. Deja s-a ajuns, şi aici în Grecia, ca fetele care se străduiesc să
trăiască în feciorie să fie considerate anormale. Până acolo a ajuns decăderea
morală a creştinilor! Şi asta se realizează cu precădere prin mass-media care
strică minţile, mai cu seamă ale celor tineri. Rolul principal al educaţiei
creştine a copiilor îl au părinţii. Ca să ai, cum spunea cineva, „bătrâneţi
uşoare”, trebuie să-ţi educi copiii aşa cum trebuie.
„Spovedania trebuie făcută cât mai des în zilele noastre...”
- Cum să-şi aleagă un credincios duhovnicul?
- Cel care apucă pe calea Domnu-lui trebuie neapărat să aibă duhovnic. Aşa
cum există medicul de familie, aşa trebuie să existe preotul de familie. De
regulă, duhovnicul trebuie să fie acelaşi pentru membrii familiei. Trebuie să
ne alegem un duhovnic care are multă dragoste, multă înţelegere faţă de
neputinţa omului, dar şi fermitate, o anumită asprime care efectiv ne ajută la
sporirea duhovnicească. Mulţi înclină să-şi aleagă duhovnici mai îngăduitori în
privinţa Canoanelor, dar e bine de ales un cunoscător al Canoanelor şi al
vieţii duhovniceşti.
Ce faci dacă primeşti dezlegarea
imediat, fără o analiză mai amănunţită a stării şi a vieţii tale lăuntrice? E
ceva de genu-l: „Dumneavoastră vă faceţi datoria să vă spovediţi, iar noi să vă
ascultăm şi să vă dăm dezlegarea”. Omul pleacă, dar nu s-a folosit. De fapt,
nici măcar nu a intrat pe calea aceasta a curăţirii de patimi şi a vindecării
sufleteşti. Duhovnicia este cu adevărat un meşteşug. De regulă, pentru
credincioşi, se recomandă să fie preoţi de mir. Călugării sunt mai greu de
găsit şi nu poţi să alergi acuş-acuş la duhovnic. Pentru că spovedania,
legătura cu duhovnicul, nu înseamnă o dată sau de două ori pe an. Dacă vrei să
te tămăduieşti şi să sporeşti sufleteşte, trebuie să ţii legătură permanentă cu
duhovnicul.
- Adică o dată la cât timp ar trebui să se spovedească creştinu-l astăzi?
- Nu este o lege, o regulă strictă, „o dată la patruzeci de zile”, „o dată
la o lună”, ci de fiecare dată când simţi că ai o problemă. Dacă te murdăreşti,
ce faci? Aştepţi să te speli numai când vine sorocul? Oamenii au ajuns să se
spele astăzi tot timpul de frica mirosului şi a murdăriei, dar sufletul şi-l
spală numai de patru ori pe an. Şi nici atunci cum ar trebui. Şi asta la unii,
în cazul cel mai bun.
- Aşadar, trebuie să te spovedeşti de câte ori simţi că păcatul te
îngreunează...
- Mulţi fac greşeală că separă păcatele mari de păcatele mici. Chiar am întâlnit mireni să spună: „Ce-am făcut? Am omorât pe cineva?
N-am omorât pe nimeni”. Dar zicea Părintele Tihon, Stareţul Părintelui Paisie:
„Păcatele mici sunt ca nisipul şi nisipul e mai greu decât o piatră mare”. În decursul istoriei, au fost perioade în care spovedania a fost mai strâns
legată de cele patru mari posturi de peste an, dar erau alte vremuri. Pricinile
de păcat erau mult mai puţine şi mai rare. Acum ieşi în stradă, deschizi
televizorul, vorbeşti cu un coleg de serviciu şi e de ajuns să vezi chipuri
seducătoare, să auzi cuvinte spurcate sau să fii pus în situaţii în care
trebuie cu adevărat să fii încercat duhovniceşte ca să nu păcătuieşti. Aşadar,
care este şansa să-ţi menţii mintea curată şi sufletul neatins de idolii
păcatului?... De aceea, spovedania trebuie făcută cât mai des în zilele
noastre. Aceasta pentru că prin ea ne putem menţine sănătatea sufletească; sau
cel puţin supravieţuim duhovniceşte.
- Totuşi asta presupune o relaţie de paternitate duhovnicească. Însă, de
multe ori, preotul e privit doar ca un om care îndeplineşte un serviciu. Te
spovedeşti când vine sorocul şi gata, ai plecat! Adică nu există o legătură
sufletească permanentă a credinciosului cu preotul.
- Aici este problema. Creştinu-l nostru este tentat, cum spuneam, să
întocmească un proces verbal cu Dumnezeu, şi această legătură dintre el,
penitent, şi preot nu e o legătură ca între fiu şi părinte. Trebuie să se
ajungă la această legătură. Şi aceasta se întâmplă printr-o apropiere cât mai
deasă de duhovnic. Sigur că şi duhovnicul trebuie să-şi înţeleagă rostul lui de
părinte duhovnicesc şi să-i ajute pe credincioşi. Spovedania să fie cât mai
deasă. Credinciosul care nu se nevoieşte nici nu simte nevoia să se spovedească
– şi atunci apare şi aici o problemă... E atât de complexă legătura dintre
părinte şi fiu duhovnicesc, că nici în acest caz nu există legi precise. În
măsura în care fiul duhovnicesc se angajează în viaţa duhovnicească, va simţi
şi nevoia să se spovedească, să se împărtăşească şi încet-încet va conştientiza
efectul negativ al păcatului care lucrează în el. Şi așa se ajunge la o
apropiere între el şi duhovnic, conştientizează existenţa păcatului şi începe
lupta cu păcatul. Deci trebuie să stea cât mai aproape de duhovnic.
Sursă: Familia Ortodoxă, feb/apr. 2012 (a consemnat Virgiliu Gheorghe)
0 comments:
Trimiteți un comentariu