Patru lumânări / Povestiri cu tâlc

Patru lumânări ardeau încetişor. Ambianţa era atât de plăcută, încât le puteai auzi vorbind:
 

- Eu sunt Pacea, spunea una dintre ele, oricum, nimeni nu mă mai poate păstra aprinsă. Cred că mă voi stinge…

- Eu sunt Credinţa, spunea alta. Dincolo de tot ce se întîmplă, eu am fost lipsită de orice obligaţie, aşa că nu mai are niciun sens să stau aprinsă. Şi numai a terminat de vorbit, că o adiere blândă a stins-o.

- Eu sunt Iubirea, declară a treia lumânare. Nu mai am putere să stau aprinsă. Oamenii mă dau la o parte şi nu-mi mai înţeleg valoarea. Ei nu mai pot să-l iubească măcar pe aproapele lor. Spunând acestea, s-a stins încetişor.

Între timp, în încăpere intră un copilaş, văzu cele trei lumânări stinse şi zise:

- De ce nu ardeţi? Vai, ar trebui să fiţi aprinse mereu!

Spunând acestea, copilul începu să plângă. Atunci cea de a patra lumânare i-a spus în şoaptă:

- Nu-ţi fie frică! Câtă vreme mai ard eu, le poţi aprinde din nou şi pe toate celelalte. Eu sunt Speranţa.

Copilul luă Speranţa şi le aprinse pe celelalte…

Sursă: Logos