de Serghei Hudiev, 9 decembrie 2013
În data de 24 noiembrie 2013, în oraşul argentinian San-Huan, un grup de
feministe şi activişti homosexuali au atacat catedrala Sfântului Ioan
Botezătorul. Tinerii enoriaşi ai catedralei au format un lanţ viu ca să-şi protejeze
biserica de la distrugere şi profanare.
Atacatorii i-au scuipat pe tineri, i-au lovit, şi-au bătut joc de ei
vopsindu-le feţele şi au avut un comportament indecent şi sfidător. Tinerii nu
au reacţionat la provocări şi au continuat să se roage.
Imaginile postate pe internet sunt destul de şocante.
Desigur, huliganii şi extremiştii pot activa sub steaguri diferite. Există
desigur şi huligani „ortodocşi” care aruncă cu ouă stricate sau care fac
lucruri indecente. Însă dacă ar fi vorba doar despre câţiva huligani cărora
colegii din tabăra ideologică le-ar aplica pe loc mustrarea cuvenită, am putea
spune: da, se mai întâmplă, aceasta nu caracterizează nicidecum în întregime
curentul lor ideologic, în numele căruia ei vor să se manifeste. Dar pe înregistrările
video vedem nu doar câţiva huligani, şi nici un grup mic, ci o mulţime foarte
mare.
În cercurile creștine acţiunile individuale de huliganism sunt condamnate în modul cel mai
hotărât. Puteţi uşor găsi în mass-media şi pe bloguri discursurile persoanelor
laice şi ale preoţilor, care spun: aşa nu se poate, acest lucru este în
contradicţie cu credinţa noastră.
În mediile liberale nu s-a prea vorbit despre atacul asupra bisericii,
acesta fiind în mare parte muşamalizat – publicaţiile şi autorii liberali din
toată lumea pur şi simplu prefăcându-se că nimic nu s-a întâmplat. Iar dacă se
încearcă să li se atragă atenţia (aşa cum a încercat şi autorul acestui
articol), reacţia va varia între o negare oarbă: „Este o înregistrare veche.
Acolo e scris homosexuali, dar de fapt sunt feministe. E scris feministe, dar
de fapt sunt adversarii avorturilor. Şi nu şapte mii, ci doar cinci sute. Şi în
general sunt minciuni, minciuni, minciuni”, pînă la mustrarea: „Dar ştiţi că în
Argentina femeile sunt lipsite de dreptul la avort? Şi vina este a Bisericii
Catolice. Da, comportamentul acestor femei este greu de aprobat, dar putem
înţelege furia lor.”
Deci, avem de a face cu un comportament care în mediul acesta nu spunem că
este total aprobat, dar cel puţin este tolerat. Mai mult decât atât, astfel de
atacuri masive sunt tradiţionale. În Argentina atacurile asupra bisericelor
catolice au avut loc nu doar o singură dată – de aceea unii afirmau că
evenimentul este mai vechi. Un atac asemănător a avut loc în august 2008, iar
în 2012 unul similar s-a petrecut în oraşul Posadas. Atunci, în lanţul uman
care se opunea distrugerii bisericii stăteau laolaltă tineri, bătrâni, femei.
Catolicii au fost bătuţi şi au fost vopsiţi în zona inghinală cu nişte lichide
(toate acestea se văd în înregistrare). Poate de aceea, anul acesta, în lanţul
uman au fost puşi doar bărbaţi tineri. De asemenea, actele de vandalism ale
militanţilor homosexuali şi ale feministelor contra bisericilor sau a
reprezentanţilor bisericii – mai ales dacă e vorba de catolici – care au loc în
USA şi Europa Occidentală nu mai şochează pe nimeni.
Nu putem să nu admirăm curajul şi rezistanţa tinerilor credincioşi catolici
ce au dat dovadă de o uimitoare combinaţie de blândeţe şi fermitate, răspunzând
la toate abuzurile morale şi fizice prin rugăciune permanentă.
Şi de aici avem ce învăţa. Aşa cum mărturisesc mulţi comentatori creștini, ei n-ar fi rezistat şi ar fi intrat în luptă.
Desigur, dacă ar fi reacţionat astfel, cu siguranţă evenimentele ar fi avut
parte de o amplă descriere în presa liberală: „Fanaticii sângeroşi le bat pe
femeile lipsite de apărare!” De altfel, scopul unor astfel de acţiuni este
acela de a provoca o reacţie violentă. Pe imaginile filmate se văd luminiţele a
zeci de celulare care filmează, fără îndoială printre ei aflându-se şi
cameramani mai profesionişti. Orice lovitură de răspuns, orice mişcare agresivă
a vreunuia dintre apărătorii bisericii ar fi fost imediat prezentate în
persperctiva dorită şi apoi postate pe primele pagini ale mijloacelor de
informare.
Da, trebuie să învăţăm să fim calmi şi rezistenţi atât în acţiuni cât şi în
cuvinte. Da, suntem angajaţi într-o luptă spirituală, iar la război emoţiile nu
sunt permise. La război este permisă doar disciplina.
Sursă: Ştiri pentru viaţă
Traducere: Dorin Baltag
Căutăm
voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă,
italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa:
redactievremuri@gmail.com
0 comments:
Trimiteți un comentariu