foto: Ovidiu Man ( Orthphoto) |
Tot ce face omul începe în nevăzut, adică
în taina inimii tale, cînd ţi-ai pus în inimă asta Dumnezeu a văzut şi dacă
te-ai hotărît pentru acest asta este foarte probabil ca acel lucru o să înceapă
să se înfăptuiască cîndva în viaţa ta.
Uitaţi, vă dau o pildă: un monah mi-a
spus într-o zi: mă certasem cu un alt monah dintr-o altă mănăstire şi m-am căit
după aceea şi am vrut să-mi cer iertare, dar nu mai voia să ştie de mine aşa
era de rănit şi mi-am zis ce să fac, mîine-poimîine trebuie să plec, eu vreau
să mă apropriu de Sfînta Împărtăşanie, ce să fac, am rănit pe fratele meu, cum
o să pot să mă apropriu de Împărtăşanie, cum să continui viaţa pocăinţei mele
că nu mă mai primeşte; eu vreau să-i cer iertare şi el nu vrea să audă nimic.
Şi zice: mi-am amintit de un cuvînt din Liturghia Sfîntului Vasile cel Mare.
Monahul acesta-i grec şi în greacă, îmi pare rău că în traducerea noastră nu
reiese aşa, la pomeniri, după sfinţirea Tainelor cînd spune „pomeneşte Doamne
pe cei care ai învrednicit să împărăţească pe pămînt” spune aşa: „glăsuieşte în
inimile lor cele bune pentru Biserica Ta, pentru poporul Tău”. Monahul şi-a
adus aminte de acest glăsuieşte şi a zis: Doamne! glăsuieşte în inima lui
pentru pocăinţa mea, spune-i că mă căiesc pentru ce am făcut, că-i cer iertare
şi că eu îl iert. Şi mi-a spus: data următoare cînd l-am văzut parcă nu fusese
niciodată nor pe cer, totul dispăruse şi împăcarea lor era deja făcută.
Cînd am
auzit cuvîntul ăsta, am sfătuit multe persoane în această direcţie şi aproape
de fiecare dată s-au întîmplat minuni dintr-astea.
Sursă: Sfântul Siluan Athonitul
0 comments:
Trimiteți un comentariu