Iubiții mei frați,
Ziua Crăciunului
este una plină de căldură și
binecuvântată, pentru că simțim
dragostea lui Hristos Care S-a întrupat spre a Se putea întâlni cu noi după
căderea și îndepărtarea
noastră din Rai.
Eram răniți de păcat și El a
venit ca doctor să ne tămăduiască, eram în pribegie și El a venit ca prieten în locul pribegiei noastre, eram
deznădăjduiți și El ne-a adus nădejdea, purtam o prea adâncă durere
sufletească și trupească și El ne-a dăruit bucurie. Cum poate omul să nu iubească un
asemenea Dumnezeu Care iubește, Care Se
naște ca om, Care Se supune la o viață de emigrant în Egipt, Care trăiește toate condițiile
tragice ale vieții pe care o trăiește omul și, în cele
din urmă, Se jertfește spre a ne mântui?
Sfinții Bisericii simt în adâncul inimii lor marea dragoste,
dragostea gingașă a Celui Care iese
din Sine pentru noi, dragostea jertfelnică și autentică a lui Hristos, și această dragoste îi eliberează din orice robie, din orice
mâhnire, din orice deznădejde și greutate.
Când știi că cineva te iubește cu adevărat, nu mai simți mâhnirile cele din afară, problemele care ne asupresc din
afară. Aceasta o vedem în cântările Bisericii pe care le psalmodiem în aceste
zile și asta citim și în toate textele Sfinților.
De curând,
Patriarhia Ecumenică a hotărât așezarea în
rândul Sfinților a
binecuvântatului ieromonah Porfirie, care la începutul vieții sale a petrecut o vreme ca monah în Sfântul Munte, iar la
sfârșitul vieții s-a învrednicit să adoarmă întru Domnul în Sfântul Munte,
la anul 1991. În tot răstimpul dintre aceste două momente, [el] și-a petrecut viața cel mai
mult în Atena și în Atica, a
slujit ca preot al Policlinicii din Atena, aflată undeva aproape de Piața Omonia, și i s-a dat
să cunoască suferința umană, însă se
raporta la ea cu o adâncă dragoste de Hristos, simțind în același timp și dragostea lui Hristos.
Aș dori ca în această binecuvântată zi să vă pun înainte
câteva cuvinte despre dragostea lui Hristos, care este cel mai profund înțeles al praznicului Crăciunului. Spunea Cuviosul Porfirie:
”Hristos este bucuria, lumina cea adevărată, fericirea. Hristos este
nădejdea noastră. Legătura cu Hristos este dragoste, este eros, este
înflăcărare, este dor arzător după cele dumnezeiești. Hristos este
totul. El este dragostea noastră, El, iubirea noastră. Dragostea de Hristos
este o dragoste care nu e cu putință să se înstrăineze și să se piardă. De
acolo izvorăște bucuria.
Bucuria este Hristos Însuși. Este o bucurie care te face alt om. Este o nebunie
duhovnicească, dar în Hristos. Te îmbată precum vinul curat acest vin
duhovnicesc. După cum spune David: Uns-ai cu untdelemn capul meu și paharul tău este
adăpându-mă ca un puternic (Ps 22:6). Vinul duhovnicesc este nefalsificat,
curat, foarte tare, și când îl bei, te îmbată. Această Dumnezeiască beție este dar al lui
Dumnezeu, care se dă celor curați cu inima. …
Hristos este cea mai înaltă dorire, este capătul doririlor, nu există ceva
mai presus de El. Toate cele simțite duc la o saturație, numai dragostea de
Dumnezeu nu cunoaște săturare. Dumnezeu este totul. Dumnezeu este dorirea ultimă, cea mai
înaltă. Nici o altă bucurie, nici o altă frumusețe, nimic nu poate să
rivalizeze cu El. Ce poți dori mai mult decât ceea ce este suprem?
Dragostea de Hristos este un alt fel de eros. Nu cunoaște capăt, nu ajunge
vreodată la saturație. Dă viață, dă putere, dă sănătate, dă, dă, dă… Și cu cât dă, cu atât
mai mult vrea omul să se îndrăgostească. Câtă vreme erosul omenesc poate să îl
vatăme pe om, să îl înnebunească. Atunci când Îl iubim pe Hristos, toate
celelalte iubiri pălesc. Celelalte iubiri duc
la saturație. Dragostea lui Hristos nu cunoaște săturare. Dragostea trupească
ajunge la o saturație. După care poate să înceapă gelozia, reproșurile…, până la ucidere.
Se poate preface în ură. Dragostea în Hristos nu se schimbă. Iubirea lumească
puțin durează și încet-încet se stinge, câtă vreme Dumnezeiasca dragoste neîncetat se mărește și se adâncește. Orice alt eros
poate să îl ducă pe om la deznădejde. Dar Dumnezeiescul eros ne înalță în sfera lui
Dumnezeu, ne dăruiește seninătate, bucurie, plinătate. Celelalte plăceri îl epuizează pe om,
câtă vreme această Dumnezeiască dragoste nu cunoaște vreodată sațiul. Este o plăcere fără de sațiu, de care nu te plictisești niciodată. Este lucrul
cel mai înalt care poate fi dorit.
Citeşte restul articolului pe Pemptousia
0 comments:
Trimiteți un comentariu