Sărbătorind Botezul Domnului, ne aducem aminte şi că Dumnezeu S-a
descoperit oamenilor ca Treime, şi că Iisus S-a arătat oamenilor ca Hristos.
Unde S-a arătat Hristos? Unde Şi-a început lucrarea? S-a dus, oare, într-un mare oraş şi S-a arătat acolo în slava Sa? Ori S-a
urcat pe un multe înalt, ca o mulţime numeroasă de oameni adunată în jur să-L
privească de jos, ca pe o ciudăţenie? Nu! Hristos S-a dus în pustie, la apa
Iordanului, unde Ioan boteza poporul. Ioan propovăduia pocăinţa şi îi chema pe
păcătoşi ca, în semn de pocăinţă, să se boteze în Iordan. Şi iată, tot ca un
păcătos vine şi Hristos şi cere să fie botezat. El, Care nu are păcat. S-a
temut Ioan. „Tu trebuie să mă botezi pe mine”, „Lasă asta acum – îi răspunde
Iisus – căci aşa ni se cuvine să împlinim toată dreptatea”.
Adam a păcătuit prin mândrie, a vrut să se înalţe, să fie ca Dumnezeu. Iar
Hristos a venit să plinească dreptatea lui Dumnezeu, să îndrepte prin smerenie
păcatul mândriei lui Adam. Adam a voit să se înalţe în faţa lui Dumnezeu, iar
Dumnezeu Se smereşte în faţa omului. Hristos S-a coborât în apă şi a primit
botezul de la robul Său. Tremurând, Ioan a pus mâna pe Stăpânul şi Dumnezeul
său şi Hristos Şi-a plecat smerit capul în faţa lui.
Această smerenie a lui Hristos a deschis cerul. S-au desfăcut atunci
cerurile şi s-a auzit glasul lui Dumnezeu-Tatăl:
„Acesta este Fiul Meu cel iubit
întru Care am binevoit. Acesta este Fiul Meu, Care S-a smerit pe Sine ca să
împlinească voirea Mea, este Fiul Meu cel adevărat, care Se micşorează ca pe om
să-l înalţe”.
Iar Duhul Sfânt S-a pogorât din cer peste Iisus, întărind cuvintele
Tatălui. Astfel, prin smerenie, Hristos a deschis cerul şi a descoperit
oamenilor taina Treimii dumnezeieşti.
Dar de ce a făcut asta tocmai pe apă, iar nu în vreun alt loc? Să ne
amintim cum a creat Dumnezeu lumea. Când Dumnezeu a făcut cerul şi pământul,
„pământul era nevăzut şi gol şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra
apelor”. Apoi Dumnezeu a despărţit pământul de apă, dar astfel încât apa să
rămână totuşi peste tot căci este trebuincioasă oricărei făpturi. Nici omul nu
poate trăi fără apă şi nici un fel de vieţuitoare. Apa se găseşte în aer (ca
umezeală); să luăm o mână de ţărână de oriunde – şi acolo e apă; se află apă şi
în piatră, chiar dacă nouă ni se pare că nu este; ea se află şi în piatră şi
când Dumnezeu vrea, poate să o scoată din ea, cum a făcut în vremea lui Moise.
„Al Domnului este pământul şi
plinirea lui; lumea şi toţi cei ce locuiesc în ea. Acesta pe mări l-a întemeiat
pe el şi pe râuri l-a aşezat pe el” – spune Psalmistul (Ps. 23, 1-2).
„Cerurile şi pământul erau în
vechime din apă şi din apă s-au închegat, prin cuvântul lui Dumnezeu – scrie
Sfântul Apostol Petru – de aceea, lumea de atunci a fost potopită de apă şi a
pierit” (II Petru 3, 5-6).
Când omul a păcătuit, el a adus mânia lui Dumnezeu nu numai asupra lui, ci
şi asupra întregii făpturi. Omul este cununa zidirii lui Dumnezeu; el a fost
pus împărat al naturii. Iar când împăratul s-a făcut duşman al celuilalt
împărat, atunci şi întreaga lui împărăţie a devenit o împărăţie potrivnică. Pedeapsa
a fost dată nu numai omului, ci şi întregii făpturi. „Ştim că toată făptura
împreună suspină şi împreună are dureri până acum” (Romani 8, 22). Dar,
“făptura a fost supusă deşertăciunii – nu din voia ei, ci din cauza aceluia
care a supus-o” (Romani 8, 20). De aceea, iertarea vinovatului eliberează şi
făptura din robia stricăciunii (Romani 8, 21). Această natură stricăcioasă va
fi nimicită şi va fi preschimbată în cer nou şi pământ nou, în care locuieşte
dreptatea (II Petru 3, 12-13). Pentru a face cu putinţă această preschimbare,
pentru a pregăti natura pentru starea nestricăcioasă care va veni după Ziua cea
înfricoşătoare, a venit Hristos la apele Iordanului.
Cufundându-Se în Iordan, Hristos a sfinţit nu numai apele Iordanului, ci şi
întreaga fire, aşa cum glăsuieşte Biserica în cântările ei: „Hristos S-a arătat
la Iordan, ca apele să le sfinţească” (tropar din ajunul sărbătorii), „Astăzi
firea apelor se sfinţeşte” (tropar cântat în timpul mersului la Iordan). Şi,
având în vedere că apă se găseşte peste tot, sfinţind apele Hristos a pregătit
natura ca şi ea să se bucure de urmările jertfei pe care El a venit să ne-o
aducă. Dar nu este numai atât. El a dat apelor puterea să spele păcatele
omeneşti. Botezul lui Ioan era numai un semn de pocăinţă. Botezul creştin este
noua naştere, iertarea tuturor păcatelor. Prin apă a pedepsit Dumnezeu păcatele
lumii dintâi şi a pierdut-o prin apă, la potop. Tot prin apă îi mântuieşte acum
Dumnezeu pe oameni, în taina botezului.
Astfel, Hristos a sfărâmat în apele Iordanului capul balaurului – care i-a
înşelat pe Adam şi pe Eva, prin smerenia Sa şi le-a descoperit oamenilor că
Dumnezeu este Treime; a sfinţit apele, iar împreună cu apele a pregătit şi
întreaga făptură să primească cuvântul iertării şi pentru nestricăciune. aşa
cum se cântă în cântările bisericeşti – Şi atunci, biruindu-l încă o dată pe
diavol în pustie, Hristos a mers să pregătească oamenii pentru împărăţia
viitoare şi Şi-a început propovăduirea cu cuvintele: „Pocăiţi-vă, căci s-a
apropiat împărăţia cerurilor” (Matei 4, 17) sau, cum este scris în altă
Evanghelie: „S-a împlinit vremea şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Pocăiţi-vă
şi credeţi în Evanghelie” (Marcu 1, 15).
Până acum, Ioan Botezătorul propovăduia pocăinţa, pregătind calea Domnului.
Acum însuşi Domnul le strigă oamenilor: „Pocăiţi-vă!”. Acest glas nu este
adresat doar oamenilor trăitori în vremea lui Hristos, ci cu aceste cuvinte Hristos
li S-a adresat tuturor oamenilor din toate timpurile şi din toate veacurile. Am
auzit şi noi aceste cuvinte în Evanghelie. Cât timp încă nu au încetat
cântările sărbătoreşti ale Bobotezei, ele ne amintesc că vremea pocăinţei se
apropie.
Să luăm aminte! Nu sunt cuvinte de prooroc sau de înger, ci ale Domnului
însuşi. Să ne pocăim şi să ne străduim în Postul care se apropie să ne biruim
patimile şi să primim iertarea păcatelor, pentru ca în veacul ce va să vină să
intrăm în împărăţia cea nestricăcioasă, pe care Domnul ne-a pregătit-o. Amin.
(din: Sf. Ioan Maximovici, Predici şi Îndrumări Duhovniceşti, Ed. Sophia,
Bucureşti, 2006)
Sursă: Război întru cuvânt
0 comments:
Trimiteți un comentariu