Dumnezeu este în inima ta! (O discuţie cu un copil de 3 ani)

duminică, 19 ianuarie 2014

| | |



Foto: Vilia Lupu

Îl văd cum îşi înfige mâinile în pietrişul alb, ţipând de bucurie.

- Ia uite, mamă!
- Ce-ai să faci cu atâtea pietre? Lasă-le jos! Sunt şi murdare.. Bine.. doar câteva, mă răzgândesc după ce-i văd ochii trişti.

Copilul încearcă să ţină strâns în pumni cât mai multe pietricele murdare.
- Astea sunt cadouri, mama. Cadouri pentru toată lumea.

Şi primesc şi eu o piatră.

Le bagă apoi cu grijă în rucsăcel.
- Gata, îi zic, ajunge, doar pe astea le luăm!

Dar el mai fuge încă o dată spre mormanul cu pietriş şi mai alege una singură.

- Doar asta, mamă. Nu vezi că e specială? E cadoul pentru Dumnezeu.
- Pentru Dumnezeu? Întreb eu mirată. Păi unde e Dumnezeu? Ce mi-o dai mie? Dă-i-o Lui!

Şi mustăcesc aşteptând să văd ce va face de data asta.

Copilul strâmbă un pic din nas şi mustăceşte şi el. Ştie că trebuie să-L găsească repede pe Dumnezeu, altfel piatra va rămâne în mormanul cu pietriş. Începe să-şi rotească privirea în toate direcţiile. Ochii i se luminează când îl vede pe bărbatul abătut care se apropie de noi. Îmi face un semn cu capul şi-mi arăta omul ce merge privind în pământ. Mă prefac că nu înţeleg ce vrea să spună.

- Ce vrei să spui?
- El e.
- Cine e el?
 - Dumnezeu.

Şi începe să se gudure pe lângă mine, bucuros că a găsit o soluţie ca să păstreze piatră.

Îl privesc cu atenţie pe bărbatul care trece pe lângă noi. Pare un om nefericit. Hainele sunt vechi şi ponosite, faţa e prăfuită şi adâncită în gânduri fără ieşire. Nu merge pe aceeaşi stradă pe care mergem noi, pare mai degrabă că înaintează cu greu printr-un deşert. Este un om singur.

Uit de pietre.

- Da, ai dreptate, îi spun copilului care aştepta să vadă reacţia mea.

Copilul începe însă să fie nedumerit. Se mai uită încă o dată spre bărbatul ce se ducea în drumul lui, aşteptând o explicaţie.

- În fiecare om este Dumnezeu, îi spun. Uite, şi în tine este. Şi-mi îndrept degetul arătător spre inimioara lui. Dumnezeu este aici, în inimioara ta. Aici este căsuţa Lui. În inima fiecărui om.

Copilul nu mai mustăceşte. A mai auzit cuvintele astea dar parcă acum le pricepe altfel.

Mai mergem tăcuţi câţiva paşi. Deodată se opreşte şi mă întreabă, strigând:

- Înseamnă că Dumnezeul meu este mai mic decât Dumnezeul tău?

Rămân nemişcată. Îl privesc şi încerc să înţeleg mai bine ce vrea să spună.

- A, dar o să cresc şi atunci o să crească şi El cu mine, se lămureşte copilul singur.

Maşinile vuiesc pe lângă noi.. Mă gândesc la piatră, la cadoul pentru Dumnezeu. Deodată încep să-mi simt inimă tot mai grea. Parcă aş fi adunat înăuntrul meu un morman cu pietriş. Zâmbesc amar. Unde să le arunc?

Dă-Mi-le Mie!

Şi-atunci înţeleg şi eu altfel cuvintele pe care le-am tot auzit.

Sursă: Feminis