Monogamia nu este naturală... Este supranaturală

Monogamia nu este ceva natural. În această privinţă sunt de acord cu cel care a scris email-ul de mai jos. Priviţi ideile edificatoare pe care le-am găsit în căsuţa mea de email în această dimineaţă:

„Salutări domnule Walsh,

Sunt profesor de facultate, autor şi cercetător. Aţi devenit subiect principal de discuţii în unele dintre cursurile mele şi acest lucru mă îngrijorează enorm. Nu m-am interesat în privinţa dumneavoastră până când v-am auzit numele apărând în discuţii pentru a cincea oară. Proza dumneavoastră abundă în premise false şi în surse de inspiraţie învechite, de aceea aş putea să contest orice parte din ea. Aş prefera însă să mă concentrez pe ceea ce par a fi temele dumneavoastră principale: heterocentrismul şi monogamia. Chiar dacă scrieţi despre căsătorie, despre „a sta la mama acasă”, despre abstinenţă sau despre oricare altă „problemă legată de familie”, păreţi să credeţi că există numai „o” cale şi numai „un” tip de familie.

Adevărul care fie va scăpa, fie vă sperie prea mult pentru a-l recunoaşte, este acela că „relaţiile heterosexuale monogame” reprezintă un mit imposibil de atins (şi nedorit). Relaţiile sexuale dintre oameni nu sunt menite să fie permanente. Cu cât evoluăm, cu atât ni se dezvoltă şi înţelegerea acestor adevăruri. Monogamia nu este doar nerealistă; este nefirească. Nu o veţi întâlni prea des în regnul animal, iar unde se întâlneşte a luat naştere ca o necesitate în plan evoluţionar. Necesitatea monogamiei între oameni a dispărut. Acest lucru este adevărat mai ales pentru bărbaţi, care pur şi simplu nu sunt adaptaţi biologic pentru “singura femeie a vieţii” lor.

Aţi putea să vă folosiţi scrierile înspre bine, dar, dimpotrivă, le folosiţi pentru a-i face pe aceia care sunt în multiple relaţii deschise să se simtă subumani. Pe lângă rasismul şi sexismul latent din scrierile dumneavoastră, cel mai grav prejudiciu îl reprezintă promovarea constantă a modelelor de relaţie arhaică. Înainte de a trage orice concluzie, îngăduiţi-mi să vă spun: sunt căsătorit. Sunt căsătorit de 15 ani; atât soţia mea cât şi eu, întreţinem relaţii sexuale cu alte persoane. Suntem oneşti în această privinţă, ceea ce face relaţia noastră deschisă mult mai sănătoasă decât relaţiile „monogamice” bazate pe minciuni.

Judecaţi-mi alegerea dacă doriţi, dar când inevitabil vă veţi înşela soţia, şi apoi veţi continua să-i învăţaţi pe ceilalţi despre sacralitatea relaţiilor monogamice, vă voi întoarce favoarea.”

Iată ce i-am răspuns:

Bună-ziua Profesore,

Va fi o provocare să vă scriu acest răspuns.

În orice caz, voi încerca să combat cele spuse de dumneavoastră.

Monogamia.

Monogamia este „nefirească”, spune Profesorul. Şi declară acest lucru din postura de bărbat căsătorit sau „căsătorit”, presupun. O persoană căsătorită care nu crede în monogamie se aseamănă extrem de mult cu un satanist într-un cor bisericesc sau cu un nihilist al oamenilor care face operaţii pentru a salva vieţi. Este un conflict filosofic de interese în situaţia de faţă, nu credeţi? De fapt, nici nu m-aş fi deranjat să abordez o astfel de absurditate dacă nu ar fi devenit atât de răspândită. Ceea ce şi dumneavoastră v-aţi dat seama este că nu puteţi lansa un atac temeinic împotriva idealurilor din spatele căsătoriei, sau al abstinenţei dacă e cazul. De aceea, aţi ales, în schimb, varianta bizară de a spune că toate aceste lucruri sunt oarecum mitologice. Cu cât o spuneţi mai des, cu atât mai mulţi oameni o vor crede, şi cu cât mai mulţi cred, cu atât devine mai adevărată. Este un truc inteligent. Aţi reuşit, măcar parţial, în a vă ridica împotriva unei realităţi, până va dispărea.

Dar este un OARECARE adevăr în ceea ce spuneţi.

Monogamia nu este naturală. Aveţi dreptate în această privinţă.

Este supranaturală.

Este deasupra naturii noastre. Ar putea să nu pară realistică. Dacă aş fi vrut să mă comport natural, aş fi putut să trăiesc într-o scorbură ca o rozătoare, să mă hrănesc cu insecte şi să sar de la un partener la altul, până când, după o viaţă deşartă, să mor singur în răceala întunericului, descompunându-mă în ţărână, fără ca vreodată cineva să observe. Aceasta ar fi natural. Şi ar fi, probabil, şi realistic. Deci este un noroc faptul că sunt om şi că îmi este dată şansă de a transcede existenţa unui şobolan sau a unei şopârle. Am oportunitatea de a experimenta trăiri supranaturale precum iubirea, sacrificiul şi dăruirea.

Declaraţi că bărbaţilor, îndeosebi, nu li se potriveşte monogamia. Nu suntem „adaptaţi biologic” pentru ea. Ce vrea să însemne asta, Profesore? Vă începeţi ziua în mod obişnuit şi, înainte de a decide orice faptă anume, vă întrebaţi dacă e vorba de ceva pentru care sunteţi “adaptat biologic” să o realizaţi? Aş spune că suntem adaptaţi biologic pentru a fi fiinţe raţionale. Şi, ca fiinţe raţionale, suntem capabili să realizăm lucruri însemnate. Monogamia şi loialitatea sunt lucruri însemnate. Dar sunt ele mai dificile de atins pentru bărbaţi? Nu pot găsi nicio explicaţie de ce ar fi aşa.

Am găsit o femeie care va fi alături de mine până când voi muri, chiar şi atunci când o să îmi cadă părul şi pielea o să mi se zbârcească, chiar şi atunci când mă împiedic sau greşesc, chiar şi în mărunţişurile de zi cu zi, printre facturi şi scutece murdare şi în toate celelalte clipe - de bucurie sau nenorocire, plăcute sau de suferinţă în fiecare zi până când moartea va veni. De ce ar trebui să îmi fie greu să mă abţin să arunc asemenea dar la gunoi?

Este dificil pentru mine să fiu monogam? Ce expresie laşă şi ruşinoasă. Şi, în plus, cât de limitată. Trebuie să fie uşor pentru noi. Mai ales pentru noi.

Dacă aţi câştiga 600 de milioane de dolari la loterie, v-aţi duce a doua zi să spargeţi maşini pentru a fura mărunţişul din buzunarele scaunelor? Acelaşi lucru este să mergi să te culci cu altele când ai găsit deja o femeie care a depus legământul de a-şi da viaţa şi întreaga ei fiinţă ţie pentru tot restul vieţii ei.

Îmi spuneţi că sunteţi într-o „căsătorie deschisă”. Voi fi probabil criticat sever pentru că vă „judec”, dar, îmi pare rău Profesore, o „căsătorie deschisă” are tot atât de mult sens ca şi un avion fără aripi sau ca o barcă, dar care nu pluteşte. Căsătoriile, prin definiţie, sunt „închise”. De fapt, m-am cam săturat de persoane ca dumneavoastră care încearcă să deturneze fundamentul căsătoriei, să îl golească de frumuseţea şi scopul său şi să îl preschimbe într-un lucru superficial şi mărunt, care să se potrivească viciilor voastre.

Dacă nu sunteţi suficient de puternic pentru a fi loial unei singure persoane, asta vă priveşte. Mergeţi pe calea singurătăţii şi confuziei, dar nu trageţi după dumneavoastră întregul fundament al căsătoriei. Mie personal îmi plac cercurile dar urăsc pătratele. Pot să combat legile geometriei şi, brusc, să decid că toate pătratele să fie de azi înainte cercuri? Nu, pentru că geometria e geometrie, indiferent de cât de mulţi profesori insistă că nu este aşa.

Mulţumesc pentru că aţi scris.

Matt.

Sursă: Ştiri pentru viaţă 

Traducere: Ioana Pleşca 

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com