Iisus a început să
vorbească mulţimilor despre Ioan:
Ce aţi ieşit să
priviţi în pustie? Oare trestie clătinată de vânt? (Luca
7, 24)
Multe pasaje din Sfânta Scriptură sunt foarte dificil de tâlcuit, însă
Sfântul Ioan Gură de Aur ne lămureşte pe deplin în toate. Şi aici ca şi în multe alte locuri Hristos se adresează iudeilor ştiind
gândurile lor. La nivelul de gândire de atunci al iudeilor, bărbăţia însemna să
fii tare cu trupul şi considerau că mântuirea este ceea ce vedeau cu ochii,
adică aşteptau un Mântuitor plin de putere şi de slavă omenească, nicicum nu se
aşteptau la un Mântuitor smerit. Astfel, cei smeriţi şi slabi cu trupul, gândeau
ei a fi nişte oameni slabi de caracter, molateci, schimbători şi plângăreţi. De
aceea îi întreabă Iisus, ştiind felul iudeilor de a gândi, de ce au mai bătut
atâta drum, ce să vadă aici în pustie: „Trestie clătinată de vânt”? Adică un om
uşuratic, molatic, schimbător şi plângăreţ? Şi vrând apoi să le corecteze modul
eronat de gândire îi întreabă:
„Dar ce aţi ieşit să vedeţi? Oare om îmbrăcat în haine moi? Iată, cei ce
poartă haine scumpe şi petrec în desfătare sunt în casele regilor”.
Adică cei molatici sunt cei ce petrec în desfătări şi dezmierdări şi
nicidecum Ioan care petrecea în pustie cu animalele sălbatice şi dormea cu
capul pe bolovani. Şi cu aceasta îi loveşte în gândire pe iudei: da, iată că
bărbăţia nu înseamnă să fii mare cu trupul şi tare la războiul lumesc, ci se
arată o formă nouă de bărbăţie şi un nou război: bărbăţia sufletească, care
este o virtute, şi războiul cu patimile.
Apare la orizont o nouă redută: sfinţenia; şi aparnoi luptători care duc o
luptă crâncenă cu duşmanul cel mai de temut al omului: omul însuşi. Cine nu
ştie atâtea exemple în jurul nostru cu ditamai oamenii care nu se pot înfrâna
în post de la o bucată de cârnaţ, sau de la împreunarea cu femeia? Sunt ei cu
adevăraţi bărbaţi, oameni în toată firea târâţi de nişte patimi care nu le
găseşti nici la copiii cei mici? Nu! Şi aici trebuie să ne deschidem ochii şi
să înţelegem: bărbăţie nu înseamnă tăria muşchilor, ci o tărie de caracter
într-o gândire matură, o gândire conştientă de lupta sufletului pentru
mântuire.
Astfel, îi găsim pe adevăraţii luptători în cei ce se luptă cu viaţa
păcătoasă, cu păcatul, cu nedreptatea, cu minciuna. Prin Ioan avea să se
deschidă această formă de luptă, de dăruire totală, de dedicaţie a vieţii doar
lui Dumnezeu. Ioan Botezătorul era modelul bărbatului desăvârşit, acea dăruire
totală care s-a lepădat de viaţa din lumea aceasta, lumea care se găseşte în
noi înşine cu pofta trupului şi a ochilor, cu trufia vieţii.
Astăzi se vede cu ochiul liber că adevărata moleşire este alta; adevărata
moleşire este astăzi atunci când oamenii se lenevesc în a face ceva bun, când
le plac desfătările şi dezmierdările, când se lenevesc chiar şi în a gândi sau
se lenevesc în a fi atenţi la ceea ce li se spune; este o suprasaturaţie de
lene, de moleşeală.
Oamenii devin tot mai nestatornici. Nestatornicia este o mare slăbiciune;
dacă este slăbiciune, nu mai este bărbăţie.Oamenii nu mai au statornicie în
ceea ce fac – în căsnicie, în serviciu. Călugării nu mai au statornicie în
mănăstire.
Nestatornicia este o stare de nemulţumire, de cârteală cauzată de dorinţele
proprii, care, fiind trupeşti, nu se vor împlini niciodată. Dorinţă proprie
este atunci când este o gândire lumească, adică atunci când gândirea nu este
trecută prin prisma Sfintei Scripturi şi a Sfinţilor Părinţi; ea se mai numeşte
trufia minţii sau pofta trupului şi a ochilor.
Sursă: Război întru cuvânt
0 comments:
Trimiteți un comentariu