Adolescentă de cincisprezece ani: „Ar trebui să avortez ca să rămân cu prietenul meu abuziv?”

miercuri, 22 ianuarie 2014

| | |



de Ben Johnson, 14 noiembrie 2014

O scrisoare din partea unui adolescente către un autor de editoriale care oferă sfaturi, relevă alegerea dureroasă cu care se confruntă multe femei care au de-a face cu abuzul, abandonul şi avortul.

Fata de cincisprezece ani le-a scris lui Jo Davison şi Nik Brear că prietenul ei a lovit-o cu pumnii după ce a refuzat să avorteze.

Adolescenta a spus că ea şi prietenul ei se întâlneau de mai mult de un an de zile, se iubeau şi au simţit că a face sex însemna mutarea releţiei lor pe un „alt plan”. Apoi a aflat că este însărcinată.

„Dintr-o dată nu vrea să mai aibă de-a face cu mine şi mi-a dat chiar de înţeles cum că bebeluşul ar putea să nu fie al lui, ceea ce m-a durut tare mult”, scrie ea. „Doar ştie că e singurul băiat cu care m-am culcat vreodată.”

Părinţii ei, după ce şi-au revenit din şoc, „au fost minunaţi în privinţa asta. M-au sprijinit în a lua decizia care-i cea mai bună pentru mine, aceea de a păstra copilul.”

„De îndată ce-am aflat că sunt gravidă, am ştiut că nu puteam avorta”, a scris ea. „Dar prietenul meu a insistat să avortez şi mi-a spus că dacă voi păstra copilul n-o să vrea să aibă de-a face nici cu el şi nici cu mine. Acum o săptămână s-a enervat aşa de tare în legătură cu asta, încât m-a lovit.”

Prietenul şi-a cerut mai apoi scuze „şi a plâns, spunând că a avea un copil i-ar împiedica să aibă rezultate foarte bune la şcoală şi să-şi construiască carierele dorite ca şi avocaţi.”

„Ar trebui să avortez ca să nu-l pierd sau ar trebui să ascult ce-mi spune inima şi ce-mi spun părinţii şi să fiu o mamă ce-şi creşte singură copilul?” întreabă adolescenta.

În mod inexplicabil, primul care i-a răspuns, Jo Davison, a insinuat că fata refuza să avorteze tocmai pentru a-şi păstra prietenul.

Davidson a scris că, deşi violenţa nu-şi are nicio scuză, aceasta „este şi un semn că el este cinstit faţă de el însuşi. Iar asta e ceva ce eu nu văd la tine.”

„N-ar trebui să te gândeşti la păstrarea copilului ca pe un mijloc de a ţine legătura cu el. Însă, în mod asemănător, n-ar trebui să avortezi tocmai ca să-l păstrezi”, scrie Jo.

Davidson a continuat punând şi ea presiune asupra fetei: „Trebuie să-ţi iei gândul de la poveştile doar cu final fericit şi să fii brutal de onestă cu tine însăţi”, a scris. „Eşti încă un copil; poţi cu-adevărat să faci faţă maternităţii? Dacă aceasta va pune capăt carierei tale de vis, cum te vei simţi atunci? Vei fi în stare să-i oferi copilului tău resurse nesfârşite de iubire, sprijin şi sacrificiu de care are nevoie?

Nik Brear a insistat asupra faptului că „nu are absolut nicio scuză pentru faptul de a te fi lovit.”

„Nu te păcăli crezând că asta îl face diferit de alţi bărbaţi violenţi”, i-a atras el atenţia.

Brear a menţionat că sexul duce în mod normal la reproducere. „Din păcate, asta e una din posibilităţile care pot apărea odată cu relaţiile intime – indiferent de vârsta ta – iar tu ai de luat nişte decizii foarte mature care îţi vor afecta restul vieţii.”

Un al treilea respondent, Dr. Jacqueline Lynch, medic psiholog consultant şi director al Chrysalis Associates, a dat nişte semne de aprobare pentru decizia părinţilor şi a fetei. „Tu ai putea fi pregătită să fii mamă, însă prietenul tău nu este pregătit pentru a fi tată , a scris doctorul Lynch. „E de înţeles faptul că e speriat, însă e de neacceptat ca el să te şantajeze pentru a avorta.”

„Întreabă-te dacă merită să renunţi la copilul tău nenăscut pentru el. Vrei să fii cu un bărbat care e pregătit să recurgă la violenţă ca să te facă să îndeplineşti ce vrea el ?

„Ai decis să păstrezi copilul şi ai sprijin de acasă. Ar fi înţelept să-ţi asculţi părinţii.”

Deşi scriitorii pro-avort şi „progresiştii spun că avorturile impuse sunt un mit, această adolescentă face parte dintr-un trend mai răspândit de avorturi impuse. Deşi adesea nu sunt forţate în mod fizic să meargă la clinica pentru avorturi, acestea spun că sunt abuzate, manipulate emoţional sau obligate să avorteze de către părinţi, prieteni, foşti prieteni, soţi, agresori, chiar poliţişti.

Însă o reţea tot mai mare de activişti pro-viaţă din întreaga lume, distribuiţi în centre care asigură sprijin în cazul crizelor de sarcină, le ajută pe tinerele mame să găsească sprijinul şi resursele de care au nevoie pentru a duce la bun sfârşit sarcina.

Unele femei spun că alegerea de a-şi păstra copilul a fost cea mai bună pe care au făcut-o vreodată.

Sursă: Ştiri pentru viaţă
Traducere: Flavia-Maria Hemcinschi

 Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com


.