Pe
vremuri, eram studentă la Facultatea de Electrotehnică în Cluj. În anul 1992,
mai aveam de susținut pe 29 iunie partea a II-a a ultimului examen din sesiunea
de vară. Sf-Ierarh-Ghelasie-de-la-Râmeț.
Tot pe
29 iunie urma să aibă loc un mare pelerinaj la Mănăstirea Râmeț cu prilejul
canonizării Sfântului Ierarh Ghelasie de la Râmeț. Îmi doream mult să merg la
canonizarea Sfântului, dar era și ultima dată pentru susținerea examenului.
În
aceste condiții, am hotărât să mă duc totuși în acest pelerinaj unic cu prețul
unei restanțe în sesiunea din toamnă.
Pelerinajul și slujba de canonizare au fost minunate!
Ulterior,
în toamnă, m-am prezentat la Facultate pentru restanță. Căutam afișul care
anunța data de examinare la materia respectivă, dar era de negăsit. M-am
întâlnit cu un coleg și i-am spus nedumerirea mea.
Atunci,
colegul meu mi-a spus că nu există dată pentru restanțe deoarece profesorul
ne-a trecut pe toți. Eram buimăcită, îmi venea greu să cred că am trecut fără
să mă prezint și la partea a II-a a examenului. Am verificat și la secretariat,
unde mi s-a confirmat oficial că nu există reexaminare deoarece nu există
restanțieri.
Nici o
jertfă pentru credință nu rămâne nerăsplătită la Dumnezeu! Căci El a zis:
“Căutaţi mai întâi împărăţia cerurilor şi toate celelalte se vor adăuga vouă!”
D-na Cornelia, Cluj-Napoca
Sursă: Blog - Ajutor la examene
*
Mănăstirea
Râmeţ din Munţii Apuseni, una din cele mai vechi mănăstiri româneşti, a fost
întemeiată pe la începutul secolului al XIII-lea de vestiţii eremiţi ce se
nevoiau în peşteri pe valea pârâului cu acelaşi nume. În secolele următoare,
Mănăstirea Râmeţ avea o obşte destul de numeroasă şi egumeni devotaţi, care
apărau cu multă putere credinţa ortodoxă în satele româneşti transilvănene.
Cuviosul
Ghelasie ieroschimonahul a fost cel mai vestit egumen cunoscut al Mănăstirii
Râmeţ, cinstit ca sfânt în satele din Munţii Apuseni. Era originar din partea
locului. Luând din tinereţe jugul lui Hristos, mai întâi s-a nevoit ca sihastru
pe valea pârâului Râmeţ, deprinzând de la cei mai iscusiţi eremiţi meşteşugul
luptei duhovniceşti. Apoi, curăţindu-şi mintea de cugetele cele rele şi
învrednicindu-se de darul facerii de minuni, a coborât în obşte şi a ajuns
vestit egumen al Mănăstirii Râmeţ.
În
tradiţia locului se spune că Sfântul Ghelasie avea doisprezece ucenici, cu care
împreună se ruga şi împreună postea, săvârşind sfânta slujbă cu mare osârdie şi
frică de Dumnezeu. În toată săptămâna, egumenul Ghelasie nu primea mâncare,
îndestulându-se numai cu Preacuratele Taine. Ziua mergea cu ucenicii la
ascultare, iar noaptea făcea priveghere şi săvârşea Sfânta Liturghie. Numai
sâmbăta şi Duminica mânca împreună cu călugării la trapeza mănăstirii.
Acest
cuvios egumen era, de asemenea, mare părinte duhovnicesc al sihaştrilor din
Muntele Râmeţ şi al sătenilor din Ţara Moţilor. În posturi cerceta pe toţi
sihaştrii ce se nevoiau în peşteri şi el însuşi se ostenea la rugăciune
împreună cu dânşii. Apoi cobora în mănăstire unde îl aşteptau credincioşii şi
mocanii de prin munţi. La fericitul Ghelasie veneau şi mulţi bolnavi, mai ales
cei stăpâniţi de duhuri rele, şi cu rugăciunea lui se vindecau, căci avea mare
dar de la Dumnezeu.
Odată,
fiind cu ucenicii la adunat fân în poiana mănăstirii numită Hopaţi şi fiind
mare arşiţă, încât toţi sufereau de sete, Cuviosul Ghelasie a căzut la
rugăciune şi îndată au aflat un izvor cu apă. Acest izvor de apă rece se vede
până în zilele noastre şi se cheamă „Izvorul Cuviosului Ghelasie". Mulţi
săteni iau apă din acest izvor pentru sănătate şi binecuvântare.
Altă
dată, urcând cuviosul în poiană cu asinul său la adunat fân, şi-a cunoscut
dinainte sfârşitul. Deci, rugându-se mult, şi-a chemat ucenicii poruncindu-le
să trăiască în desăvârşită dragoste, să iubească biserica şi să fugă de beţie
şi desfrânare. Apoi, sărutându-i pe toţi, şi-a dat sufletul în braţele lui
Hristos. În tradiţia mănăstirii se spune că, în ceasul când cobora asinul de pe
munte cu trupul Sfântului Ghelasie, au început clopotele de prin sate să sune
singure. Apoi, fiind plâns de ucenici, a fost îngropat lângă zidul bisericii şi
mulţi bolnavi se vindecau la mormântul lui. Potrivit unei însemnări de pe
vechea frescă din biserică, Cuviosul Ghelasie a fost hirotonit episcop şi a
păstorit, atât obştea monahilor de la Râmeţ, cât şi Arhiepiscopia Ortodoxă a
românilor din Transilvania.
În
vara anului 1924, venind pârâul mare, a dus în vale multe oase din cimitirul
mănăstirii. Atunci şi craniul Sfântului Ghelasie, fiind scos din mormânt, s-a
oprit în fereastra bisericii vechi şi se păstrează cu cinste în sfântul altar,
spre mângâierea credincioşilor. Sufletul său în cer este numărat în ceata
Cuvioşilor Părinţi.
Pentru
sfinţenia vieţii lui, Sfântul Ierarh Ghelasie a fost canonizat de Sfântul Sinod
la 20-21 iunie 1992, fiind prăznuit la 30 iunie.
Sursă: Sfinți români.ro
0 comments:
Trimiteți un comentariu