Predica la Duminica a XXIV-a după Rusalii: „Învierea fiicei lui Iair" / † Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanatilor

APOSTOLUL

Fraţilor, Hristos este pacea noastră, El care a făcut din cele două - una, surpând peretele din mijloc al despărţiturii, desfiinţând vrăjmăşia în trupul Său, legea poruncilor şi învăţăturile ei, ca, întru Sine, pe cei doi să-i zidească într-un singur om nou şi să întemeieze pacea, şi să-i împace cu Dumnezeu pe amândoi, uniţi într-un trup, prin cruce, omorând prin ea vrăjmăşia. Şi, venind, a binevestit pace, vouă celor de departe, şi pace celor de aproape; că prin El avem şi unii şi alţii apropierea către Tatăl, într-un Duh. Deci, dar, nu mai sunteţi străini şi locuitori vremelnici, ci sunteţi împreună-cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu, zidiţi fiind pe temelia apostolilor şi a proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind însuşi Iisus Hristos. Întru El orice zidire bine alcătuită creşte ca să ajungă un locaş sfânt în Domnul, în Care voi împreună sunteţi zidiţi, spre a fi locaş al lui Dumnezeu în Duh.

EVANGHELIA

LUCA 8, 41-56

În vremea aceea a venit la Iisus un om cu numele Iair, care era mai-marele sinagogii; şi acesta căzând la picioarele lui Iisus, îl ruga să intre în casa lui, fiindcă avea numai o fiică, ca de doisprezece ani, şi aceasta era pe moarte. Iar când se ducea Iisus şi-L împresurau mulţimile, o femeie, care avea de doisprezece ani curgere de sânge şi cheltuise cu doctorii toată avuţia ei şi de către nici unul nu putuse fi vindecată, apropiindu-se ea pe la spate, s-a atins de poala hainei lui Iisus şi îndată s-a oprit curgerea sângelui ei. Atunci Iisus a grăit: cine este cel care s-a atins de Mine? Dar, cum toţi tăgăduiau, Petru şi ceilalţi care erau cu El au zis: Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi Te strâmtorează şi Tu mai întrebi: cine este cel care s-a atins de Mine? Dar Iisus a grăit iar: s-a atins de Mine cineva, căci Eu am simţit puterea care a ieşit din Mine. Atunci femeia, văzând că n-a rămas ascunsă, a venit tremurând şi, căzând la picioarele Lui, I-a spus, de faţă cu tot poporul, pentru care pricină s-a atins de El şi cum că s-a tămăduit numaidecât. Iar Iisus i-a zis: îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace. Pe când încă vorbea El, a venit cineva din casa mai-marelui sinagogii şi a zis acestuia: a murit copila ta; nu mai osteni pe Învăţătorul. Dar Iisus, auzind, a zis către Iair: nu te teme; crede numai şi se va mântui. Şi, intrând în casă, n-a lăsat pe nimeni să intre cu El, decât numai pe Petru, pe Iacob, pe Ioan, pe tatăl copilei şi pe mama ei. Ci plângeau toţi şi se tânguiau pentru copilă; El însă le-a zis: nu plângeţi, căci n-a murit, ci doarme. Dar ei L-au luat în râs, ştiind bine că a murit. Atunci El, scoţând pe toţi afară şi apucând copila de mână, a strigat, zicând: copilă, deşteaptă-te! Şi duhul ei s-a întors şi a înviat îndată; şi a poruncit Iisus să-i se dea ei să mănânce. Şi au rămas uimiţi părinţii ei; iar Iisus le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat.

†  Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanatilor: Fiica lui Iair, sau despre un alt înţeles al morţii (predică despre luarea în râs a credincioşilor „medievali” care se închină la moaştele sfinţilor)

Dreptmăritori creştini,

Evanghelia de astăzi evocă două minuni săvârşite de Mântuitorul Hristos: vindecarea femeii care s-a atins pe ascuns de veşmintele Domnului şi învierea fiicei lui Iair — o copilă de numai doisprezece ani, singură la părinţi. Obişnuia Hristos să-Şi legitimeze învăţătura şi cuvintele pe care le adresa poporului cu astfel de semne şi minuni. Aşa se face că, de-a lungul celor trei ani şi jumătate, cât timp a durat activitatea Sa publică, El a vindecat în mai multe rânduri bolnavi: orbi, leproşi, ologi şi, iată, în Evanghelia de astăzi a înviat până şi din morţi pe o copilă, ca să arate tuturor că este Dumnezeu, Stăpân al sufletelor, dar şi al trupurilor; Stăpân al vieţii, dar şi al morţii.

Ceea ce ar trebui să ne atragă atenţia în mod special în această pericopă evanghelică, cred, este un lucru care în general trece neobservat, şi anume acela că Mântuitorul Hristos a fost luat în râs de către cei care plângeau la căpătâiul copilei moarte. De ce a fost luat în râs? Pentru că s-a exprimat altfel decât se aşteptau oamenii din vremea Sa:

„Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme”.

Şi au râs cei care se aflau de faţă, privindu-L pe Hristos cu mirare şi îndoindu-se că Acesta este Învăţătorul despre care auziseră că este atotcunoscător, că propovăduieşte o învăţătură nemaiauzită şi că săvârşeşte semne şi minuni nemaiîntâlnite în popor.

Ei bine, gestul acesta, de a se râde de Hristos, nu este un incident singular în activitatea Sa. Aduceţi-vă aminte că încă de la începutul propovăduirii Sale s-a încercat discreditarea şi compromiterea persoanei Mântuitorului şi a învăţăturii Sale. Când a început să înveţe în sinagogă din patria Sa, conaţionalii şi contemporanii Săi se întrebau:

„De unde ştie Acesta carte fără să fi învăţat? (În. 7, 15)

„Ce este înţelepciunea care I s-a dat Lui? Şi cum se fac minuni ca acestea prin mâinile Lui? Au nu este Acesta teslarul, fiul Mariei şi fratele lui Iacov şi a lui Iosi şi al lui Iuda, şi al lui Simon? Şi nu sunt, oare, surorile Lui aici la noi?”(Mc. 6, 2-3).

Când Mântuitorul Hristos aducea vindecare celor aflaţi în suferinţă şi iertare de păcate, arătând astfel că de multe ori bolile noastre trupeşti sunt urmări ale păcatelor, care era poziţia iudeilor?

„Cine este Acesta care grăieşte hule? Cine poate să ierte păcatele decât unul Dumnezeu?” (Lc. 5, 21)

În evanghelia de astăzi, aşadar, oamenii au râs de Hristos când le-a spus: „Nu plângeţi; copilă n-a murit, ci doarme” L-au privit cu neîncredere, cugetând dacă nu cumva au greşit adresându-se acestui Învăţător. Domnul însă refuză să intre în vreun dialog cu cei care L-au luat în râs, dar face un lucru care îi lasă pe toţi înmărmuriţi: „apucandu-o de mână pe copilă, a strigat: Copilă, scoală-te! Şi duhul ei s-a întors şi a înviat îndată”, arătând prin aceasta că, pentru El, moartea este, totuşi, somn…

Iubiţi credincioşi,

Plecând de la deosebirea de limbaj şi de concepţie prin care Mântuitorul Hristos numeşte moartea somn, aş vrea să medităm fiecare dintre noi şi să încetăm odată pentru totdeauna să mai privim moartea ca pe marea catastrofa ce ne-ar arunca — spun unii — în neant, în nonexistenţă. Motivul pentru care Hristos a primit să facă minunea învierii fiicei lui Iair a fost acela ca să ne arate tuturor că la Dumnezeu nu moartea are ultimul cuvânt. Pentru necredincioşi toate acestea stârnesc, poate, şi astăzi zâmbete, dar, pentru noi, cei care credem cu toată tăria în viaţa de dincolo, ele ne întăresc credinţa că Dumnezeu este deopotrivă Stăpânul vieţii şi al morţii. Hristos a numit moartea somn, iar Biserica, peste veacuri, a numit locul de odihnă a celor adormiţi „cimitir” care în limba greacă înseamnă „loc de dormit”, adică „dormitor” (de la verbul kimamai = a dormi). Este locul unde, trupeşte, adormiţii robii lui Dumnezeu se odihnesc, în timp ce sufletele lor continuă să trăiască o nouă viaţă, de unde a şi fost chemată fiica lui Iair astăzi.

Iată cum gândea Hristos şi iată cum se justifică „limbajul” şi modul Său diferit de exprimare. Ce au făcut oamenii care nu s-au putut ridica până la înţelepciunea cuvintelor Sale? L-au luat în râs. Iar lucrul acesta, din păcate, s-a perpetuat peste veacuri şi în minţile şi concepţiile multora dintre semenii noştri, care de multe ori au luat în râs şi au batjocorit persoana şi învăţătura Mântuitorului Hristos, socotindu-o nedemnă de luat în serios, perimată, retrogradă sau chiar păguboasă.

În fiecare sfârşit de octombrie, pe Dealul Patriarhiei se întâmplă o mare minune! Patru-cinci zile în continuu, zi şi noapte, credincioşi din Bucureşti, şi nu numai, vin şi aşteaptă ceasuri în şir în picioare, răbdând frigul toamnei, vorbind un alt „limbaj” şi „exprimându-se” în cu totul alt fel decât spun mulţi că ar trebui să se exprime şi să se comporte un om în secolul XXI. Ei bine, am văzut în mass-media fel de fel de interpretări şi opinii privind prezenţa şi participarea acestor credincioşi, veniţi într-un număr atât de mare în pelerinaj la sărbătoarea Sf. Cuvios Dimitrie cel Nou, şi care mi-au adus aminte de „râsul” celor din evanghelia de astăzi. „Cum ne vom putea noi legitima ca cetăţeni ai Europei cu un astfel de comportament, cu astfel de manifestări?” — se întreabă, cu prefăcută amărăciune unii semeni de-ai noştri, văzând comportamentul „învechit, expirat şi medieval” — după cum îl numesc ei — al credincioşilor noştri. Iată diferenţa de concepţie, „limbaj” şi exprimare. Iată cum am ajuns să vorbim „limbi” diferite, să avem comportament şi concepţii diferite şi cum unii ajung să pară ridicoli în faţa celorlalţi…

Care este, dragii mei, cauza acestui comportament „învechit…” pe care dumneavoastră, credincioşii, vă „încăpăţânaţi” să-l aveţi şi să-l manifestaţi în fiecare an în aceste zile sfinte de sărbătoare şi nu numai? Oare nu credinţa atât de lăudată de Mântuitorul Hristos astăzi, când femeii celei bolnave de doisprezece ani i-a zis: „Îndrăzneşte, fiica, credinţa ta te-a mântuit”, sau credinţa tatălui îndurerat de moartea unicei lui fiice, căruia i-a adresat cuvintele: „Crede numai şi se va izbăvi”? Ce altceva este acest comportament în secolul XXI, dacă nu expresia tradiţiei evlavioase de veacuri a poporului nostru care, din fericire, nu s-a stins, chiar dacă, potrivit caracterizărilor unora şi altora, pare o manifestare învechită, medievală şi care nu are nimic de-a face cu civilizaţia europeană, la ale cărei porţi am bătut şi noi? Să fie oare, credinţa noastră, incompatibilă cu „viziunea” Uniunii Europene, la care am aderat? Dar, pentru numele lui Dumnezeu, este, totuşi, credinţă, evlavia şi comportamentul nostru specific de veacuri!… Pe mine nu acestea mă îngrijorează, căci acestea şi-au dovedit valoarea şi importanţa lor de-a lungul celor două milenii! Altceva este care trebuie să ne îngrijoreze, şi anume că factorii de decizie din Europa au refuzat ca în Constituţia ei să fie stipulată în chip expres originea şi cultura creştină a bătrânului continent! Mă îngrijorează faptul că îi este renegată acestuia astfel propria sa istorie; îi sunt renegaţi „părinţii”: „tata” şi „mama” — mă refer la „Creştinism” şi la „morală creştină”! Mă îngrijorează că este respins tot mai mult Creştinismul, în schimb este promovată fără de ruşine imoralitatea! Aţi văzut şi dumneavoastră: pelerinajul la Sfintele Moaşte este considerat o manifestare şi un comportament medieval şi „de râs”, iar paradele şi acţiunile celor cu păcate împotriva firii sunt socotite „dovezi de civilizaţie europeană“. Ne întrebăm atunci, dragii mei, nu cumva este mai de preferat comportamentul acela „medieval”, cum îl numesc unii, decât imoralitatea şi secularismul care atentează tot mai mult la ceea ce a mai rămas sfânt în noi?

Această situaţie ne cheamă, cred, pe fiecare dintre noi, să ne preţuim şi să luptăm pentru păstrarea acestor valori cu şi mai multă râvnă, pentru că societatea europeană săvârşeşte o mare greşeală atunci când promovează drepturi şi libertăţi pentru om, călcându-i, în schimb, în picioare, principiile şi valorile. Unde vor duce drepturile fără principii sănătoase? Dar libertăţile fără valori? La ce bun drepturi şi libertăţi într-o societate care îşi reneagă „părinţii”—valorile de veacuri consacrate şi „verificate” deja în „cuptorul” culturii şi spiritualităţii creştine europene?

Ce ne va aduce, oare, o Europă care-şi reneagă în mod sistematic originea creştină? Consideră credinţa creştină „jenantă”... Au spus: cum să introducem în Constituţia Uniunii Europene termenul de Creştinism, pentru că acesta îi jenează pe „ceilalţi”? Vă întreb: care „ceilalţi”? De bine ce deocamdată toate ţările Uniunii Europene sunt majoritar creştine, în faţa cui ne jenăm să fim creştini?… Chiar şi moralitatea a devenit „de râs”… Dacă ducem o viaţă morală, dacă tinerii până la căsătorie îşi păstrează curăţia, iar soţul sau soţia respecta fidelitatea conjugală, riscă să devină ridicoli şi „de râs” pentru cei care au adoptat de acum un alt „limbaj” şi un alt „comportament”, apreciate ca fiind mai „la modă”, în timp ce morală tradiţională creştină este taxată  drept „învechită”, „perimată” şi „medievală”.

Dragii mei,

Cred că se împlineşte cu noi cuvântul Domnului care zice:

„nu este robul mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; Dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi” (În. 15, 20).

Să ne „încăpăţânam”, deci, să preţuim aceste valori inestimabile, pentru că ele ne mai ţin!… Să preferăm acest „comportament” — fie el şi dispreţuit ca „medieval”, dar care izvorăşte din adâncă şi profundă evlavie a neamului acestuia faţă de Dumnezeu şi sfinţii Lui — în locul vacarmului de pe stadioane sau alte locuri de distracţie „modernă” şi „la modă”. Să preţuim învăţătura Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care ne-a dovedit şi astăzi că nu este un „amăgitor”, cum susţineau cei care vroiau să-L denigreze şi să-L discrediteze (Mc. 6, 2-3; Lc. 5, 21), căci prin semnele şi minunile Sale Şi-a legitimat puterea şi învăţătura Sa dumnezeiască. Să rămânem credincioşi moralei şi tradiţiilor pe care le păstrăm de două milenii şi să rămânem creştini adevăraţi, chiar dacă „se va râde” de noi ori vom fi dispreţuiţi, căci ştim că de acolo, din adâncurile trăirii noastre, ca şi din racla Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, izvorăsc binecuvântarea şi viaţa cea veşnică, având credinţa că prin aceasta Hristos ne va învia şi pe noi aşa cum a înviat-o astăzi pe fiica lui Iair.

Să ţinem aproape de Dumnezeu şi să ne rugăm şi pentru cei care râd de noi şi ne dispreţuiesc. Să ne vedem de credinţa noastră, de valorile noastre perene, pentru că numai aşa vom rămâne vii şi după moarte, când vom fi înviaţi şi vom petrece împreună cu Hristos în vecii vecilor, Amin”.

(din: †  Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanatilor, Predici la Duminicile de peste an, Slatina, 2011)

Sursă: Cuvânt ortodox

 

Pelerinaje gratuite în Capitală

Sectorul Pelerinaje al Patriarhiei Române organizează o serie de pelerinaje gratuite în Bucureşti, la cele mai importante biserici, precum şi la obiectivele principale, renumite din punct de vedere religios, istoric şi cultural. Proiectul, desfăşurat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, este intitulat „Pelerin în Bucureşti“. Plecările vor fi de pe Dealul Patriarhiei (statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza), în zilele de: 1 martie (Ziua Mărţişorului), 8 martie (Ziua Internaţională a Femeii), 4 mai (Duminica a III-a după Paşti), 11 mai (Ziua Naţională a Familiei) şi 1 iunie (Duminica părinţilor şi a copiilor). Plecările vor fi din oră în oră, în intervalul orar 12:30 - 16:30. Ghidajul va fi realizat de către un angajat al Sectorului Pelerinaje al Patriarhiei Române. Traseul pelerinajului va fi următorul: plecare de la Colina Bucuriei - Biserica „Sfântul Ioan“ - Piaţă (1) - Biserica „Sfântul Gheorghe“-Nou (2) - Biserica Colţea (3) - Teatrul Naţional - Universitate - Piaţa Romană - Piaţa Victoriei - Bulevardul Aviatorilor - Monumentul Eroilor Aerului - Piaţa Charles de Gaulle - Bulevardul Mareşal Constantin Prezan - Arcul de Triumf - Muzeul Ţăranului Român - Muzeul „Grigore Antipa“ - Muzeul Naţional „George Enescu“ - Biserica „Sfântul Vasile cel Mare“ (4) - Biserica „Sfântul Nicolae“ - Tabacu (5) - Muzeul Naţional de Artă al României - Biserica Kretzulescu (6) - Palatul Telefoanelor - Cercul Militar Naţional - Palatul CEC - Palatul Parlamentului - Biserica „Sfântul Nicolae“ - Vlădica (7) - Colina Bucuriei (baza Dealului Patriarhiei). Întreg turul se va realiza numai din autocar (obiectivele vor putea fi vizualizate panoramic), timp în care însoţitorul (un teolog) va oferi explicaţiile necesare. Înscrierile se fac telefonic la 021.316.35.03/ 021.313.37.45 şi 021.313.74.86, în limita locurilor disponibile.

 

Sursă: Ziarul Lumina

Două viziuni despre închinare: I.L. Caragiale și cea tabloidă

de Alexandra Nadane

Un articol din ziarul Lumina despre pelerinajul uriaș care are loc la moaștele Sfântului Dimitrie Basarabov ar putea începe așa: Zilele acestea Bucureștiul este îmbrăcat în straie de sărbătoare pentru că își serbează ocrotitorul, pe Sfântul Dimitrie cel Nou. Pelerini din toate colțurile țării au sosit cu multă vreme înainte de ziua sfântului și s-au așezat la coadă la sfintele moaște. Cu smerenie și bucurie, aceștia au venit să se roage pentru ei și pentru cei dragi, mulțumind sfântului și lui Dumnezeu pentru ajutorul primit.

Ziarul Lumina are un public limitat. Tabloidele sunt cele care au cel mai mare tiraj. Cum prezintă ele același eveniment? Acest articol e scris înainte de 27 octombrie, dar beneficiem de experiența din alți ani și a articolelor, știrilor radio ori de televiziune de la Sfânta Parascheva din acest an.

Așadar, la breaking news vom auzi despre numărul celor care se „înghesuie” pentru numărul uriaș de „porții de sarmale”, dar mai mic decât cel al participanților. În presa de scandal vom citi despre cine, cu cine și cum a venit îmbrăcat dintre mai-marii zilei. Tabloidizare, asta cere „publicul” – s-ar justifica autorii.

Dar, pe lângă aceasta, vom întâlni și analize care se doresc serioase și în care se va discuta obscurantismul Bisericii, dovedit de prezența „pupătorilor de oase” medievali în secolul al XXI-lea, și mercantilismul ei, dovedit de suma de bani care s-ar fi câștigat cu ocazia pelerinajului.

Și aceasta este tot tabloidizare. Chiar dacă produsă de autori cu ștaif.

Un jurnalist are menirea să transmită celor care îl citesc ori îl ascultă esențialul dintr-un eveniment. Și tabloidizarea vulgară și cea de-a doua ratează esențialul: De ce petrec acești oameni atât timp, în condiții dificile uneori, pentru a se închina?

Ei nu stau la coadă pentru câteva sarmale și nici nu renunță pentru că sunt numiți în diverse moduri de către ci care își exprimă public dezacordul în privința închinării. Nu sunt păcăliți pentru a îmbogăți Biserica, din simplu motiv că mulți dintre ei cunosc bine acțiunile caritabile pe care preoți, laici, ONG-uri le fac cu sprijinul Bisericii în locurile de unde ei vin.

Stau pentru că fiecare are certitudinea, din experiență, că primește mângâiere și răspuns la rugăciunile sale.

Pentru cineva din afară, transformarea omului după un pelerinaj poate fi insesizabilă. Dar fiecare, indiferent de starea sa, vine la un sfânt ca la un izvor de bine și lumină.Citeşte mai mult în GEN90.NET

Predica la Duminica a XXIV-a după Rusalii: „Învierea fiicei lui Iair" / † Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanatilor

APOSTOLUL

Fraţilor, Hristos este pacea noastră, El care a făcut din cele două - una, surpând peretele din mijloc al despărţiturii, desfiinţând vrăjmăşia în trupul Său, legea poruncilor şi învăţăturile ei, ca, întru Sine, pe cei doi să-i zidească într-un singur om nou şi să întemeieze pacea, şi să-i împace cu Dumnezeu pe amândoi, uniţi într-un trup, prin cruce, omorând prin ea vrăjmăşia. Şi, venind, a binevestit pace, vouă celor de departe, şi pace celor de aproape; că prin El avem şi unii şi alţii apropierea către Tatăl, într-un Duh. Deci, dar, nu mai sunteţi străini şi locuitori vremelnici, ci sunteţi împreună-cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu, zidiţi fiind pe temelia apostolilor şi a proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind însuşi Iisus Hristos. Întru El orice zidire bine alcătuită creşte ca să ajungă un locaş sfânt în Domnul, în Care voi împreună sunteţi zidiţi, spre a fi locaş al lui Dumnezeu în Duh.

EVANGHELIA

LUCA 8, 41-56

În vremea aceea a venit la Iisus un om cu numele Iair, care era mai-marele sinagogii; şi acesta căzând la picioarele lui Iisus, îl ruga să intre în casa lui, fiindcă avea numai o fiică, ca de doisprezece ani, şi aceasta era pe moarte. Iar când se ducea Iisus şi-L împresurau mulţimile, o femeie, care avea de doisprezece ani curgere de sânge şi cheltuise cu doctorii toată avuţia ei şi de către nici unul nu putuse fi vindecată, apropiindu-se ea pe la spate, s-a atins de poala hainei lui Iisus şi îndată s-a oprit curgerea sângelui ei. Atunci Iisus a grăit: cine este cel care s-a atins de Mine? Dar, cum toţi tăgăduiau, Petru şi ceilalţi care erau cu El au zis: Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi Te strâmtorează şi Tu mai întrebi: cine este cel care s-a atins de Mine? Dar Iisus a grăit iar: s-a atins de Mine cineva, căci Eu am simţit puterea care a ieşit din Mine. Atunci femeia, văzând că n-a rămas ascunsă, a venit tremurând şi, căzând la picioarele Lui, I-a spus, de faţă cu tot poporul, pentru care pricină s-a atins de El şi cum că s-a tămăduit numaidecât. Iar Iisus i-a zis: îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace. Pe când încă vorbea El, a venit cineva din casa mai-marelui sinagogii şi a zis acestuia: a murit copila ta; nu mai osteni pe Învăţătorul. Dar Iisus, auzind, a zis către Iair: nu te teme; crede numai şi se va mântui. Şi, intrând în casă, n-a lăsat pe nimeni să intre cu El, decât numai pe Petru, pe Iacob, pe Ioan, pe tatăl copilei şi pe mama ei. Ci plângeau toţi şi se tânguiau pentru copilă; El însă le-a zis: nu plângeţi, căci n-a murit, ci doarme. Dar ei L-au luat în râs, ştiind bine că a murit. Atunci El, scoţând pe toţi afară şi apucând copila de mână, a strigat, zicând: copilă, deşteaptă-te! Şi duhul ei s-a întors şi a înviat îndată; şi a poruncit Iisus să-i se dea ei să mănânce. Şi au rămas uimiţi părinţii ei; iar Iisus le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat.

†  Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanatilor: Fiica lui Iair, sau despre un alt înţeles al morţii (predică despre luarea în râs a credincioşilor „medievali” care se închină la moaştele sfinţilor)

Dreptmăritori creştini,

Evanghelia de astăzi evocă două minuni săvârşite de Mântuitorul Hristos: vindecarea femeii care s-a atins pe ascuns de veşmintele Domnului şi învierea fiicei lui Iair — o copilă de numai doisprezece ani, singură la părinţi. Obişnuia Hristos să-Şi legitimeze învăţătura şi cuvintele pe care le adresa poporului cu astfel de semne şi minuni. Aşa se face că, de-a lungul celor trei ani şi jumătate, cât timp a durat activitatea Sa publică, El a vindecat în mai multe rânduri bolnavi: orbi, leproşi, ologi şi, iată, în Evanghelia de astăzi a înviat până şi din morţi pe o copilă, ca să arate tuturor că este Dumnezeu, Stăpân al sufletelor, dar şi al trupurilor; Stăpân al vieţii, dar şi al morţii.

Ceea ce ar trebui să ne atragă atenţia în mod special în această pericopă evanghelică, cred, este un lucru care în general trece neobservat, şi anume acela că Mântuitorul Hristos a fost luat în râs de către cei care plângeau la căpătâiul copilei moarte. De ce a fost luat în râs? Pentru că s-a exprimat altfel decât se aşteptau oamenii din vremea Sa:

„Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme”.

Şi au râs cei care se aflau de faţă, privindu-L pe Hristos cu mirare şi îndoindu-se că Acesta este Învăţătorul despre care auziseră că este atotcunoscător, că propovăduieşte o învăţătură nemaiauzită şi că săvârşeşte semne şi minuni nemaiîntâlnite în popor.

Ei bine, gestul acesta, de a se râde de Hristos, nu este un incident singular în activitatea Sa. Aduceţi-vă aminte că încă de la începutul propovăduirii Sale s-a încercat discreditarea şi compromiterea persoanei Mântuitorului şi a învăţăturii Sale. Când a început să înveţe în sinagogă din patria Sa, conaţionalii şi contemporanii Săi se întrebau:

„De unde ştie Acesta carte fără să fi învăţat? (În. 7, 15)

„Ce este înţelepciunea care I s-a dat Lui? Şi cum se fac minuni ca acestea prin mâinile Lui? Au nu este Acesta teslarul, fiul Mariei şi fratele lui Iacov şi a lui Iosi şi al lui Iuda, şi al lui Simon? Şi nu sunt, oare, surorile Lui aici la noi?”(Mc. 6, 2-3).

Când Mântuitorul Hristos aducea vindecare celor aflaţi în suferinţă şi iertare de păcate, arătând astfel că de multe ori bolile noastre trupeşti sunt urmări ale păcatelor, care era poziţia iudeilor?

„Cine este Acesta care grăieşte hule? Cine poate să ierte păcatele decât unul Dumnezeu?” (Lc. 5, 21)

În evanghelia de astăzi, aşadar, oamenii au râs de Hristos când le-a spus: „Nu plângeţi; copilă n-a murit, ci doarme” L-au privit cu neîncredere, cugetând dacă nu cumva au greşit adresându-se acestui Învăţător. Domnul însă refuză să intre în vreun dialog cu cei care L-au luat în râs, dar face un lucru care îi lasă pe toţi înmărmuriţi: „apucandu-o de mână pe copilă, a strigat: Copilă, scoală-te! Şi duhul ei s-a întors şi a înviat îndată”, arătând prin aceasta că, pentru El, moartea este, totuşi, somn…

Iubiţi credincioşi,

Plecând de la deosebirea de limbaj şi de concepţie prin care Mântuitorul Hristos numeşte moartea somn, aş vrea să medităm fiecare dintre noi şi să încetăm odată pentru totdeauna să mai privim moartea ca pe marea catastrofa ce ne-ar arunca — spun unii — în neant, în nonexistenţă. Motivul pentru care Hristos a primit să facă minunea învierii fiicei lui Iair a fost acela ca să ne arate tuturor că la Dumnezeu nu moartea are ultimul cuvânt. Pentru necredincioşi toate acestea stârnesc, poate, şi astăzi zâmbete, dar, pentru noi, cei care credem cu toată tăria în viaţa de dincolo, ele ne întăresc credinţa că Dumnezeu este deopotrivă Stăpânul vieţii şi al morţii. Hristos a numit moartea somn, iar Biserica, peste veacuri, a numit locul de odihnă a celor adormiţi „cimitir” care în limba greacă înseamnă „loc de dormit”, adică „dormitor” (de la verbul kimamai = a dormi). Este locul unde, trupeşte, adormiţii robii lui Dumnezeu se odihnesc, în timp ce sufletele lor continuă să trăiască o nouă viaţă, de unde a şi fost chemată fiica lui Iair astăzi.

Iată cum gândea Hristos şi iată cum se justifică „limbajul” şi modul Său diferit de exprimare. Ce au făcut oamenii care nu s-au putut ridica până la înţelepciunea cuvintelor Sale? L-au luat în râs. Iar lucrul acesta, din păcate, s-a perpetuat peste veacuri şi în minţile şi concepţiile multora dintre semenii noştri, care de multe ori au luat în râs şi au batjocorit persoana şi învăţătura Mântuitorului Hristos, socotindu-o nedemnă de luat în serios, perimată, retrogradă sau chiar păguboasă.

În fiecare sfârşit de octombrie, pe Dealul Patriarhiei se întâmplă o mare minune! Patru-cinci zile în continuu, zi şi noapte, credincioşi din Bucureşti, şi nu numai, vin şi aşteaptă ceasuri în şir în picioare, răbdând frigul toamnei, vorbind un alt „limbaj” şi „exprimându-se” în cu totul alt fel decât spun mulţi că ar trebui să se exprime şi să se comporte un om în secolul XXI. Ei bine, am văzut în mass-media fel de fel de interpretări şi opinii privind prezenţa şi participarea acestor credincioşi, veniţi într-un număr atât de mare în pelerinaj la sărbătoarea Sf. Cuvios Dimitrie cel Nou, şi care mi-au adus aminte de „râsul” celor din evanghelia de astăzi. „Cum ne vom putea noi legitima ca cetăţeni ai Europei cu un astfel de comportament, cu astfel de manifestări?” — se întreabă, cu prefăcută amărăciune unii semeni de-ai noştri, văzând comportamentul „învechit, expirat şi medieval” — după cum îl numesc ei — al credincioşilor noştri. Iată diferenţa de concepţie, „limbaj” şi exprimare. Iată cum am ajuns să vorbim „limbi” diferite, să avem comportament şi concepţii diferite şi cum unii ajung să pară ridicoli în faţa celorlalţi…

Care este, dragii mei, cauza acestui comportament „învechit…” pe care dumneavoastră, credincioşii, vă „încăpăţânaţi” să-l aveţi şi să-l manifestaţi în fiecare an în aceste zile sfinte de sărbătoare şi nu numai? Oare nu credinţa atât de lăudată de Mântuitorul Hristos astăzi, când femeii celei bolnave de doisprezece ani i-a zis: „Îndrăzneşte, fiica, credinţa ta te-a mântuit”, sau credinţa tatălui îndurerat de moartea unicei lui fiice, căruia i-a adresat cuvintele: „Crede numai şi se va izbăvi”? Ce altceva este acest comportament în secolul XXI, dacă nu expresia tradiţiei evlavioase de veacuri a poporului nostru care, din fericire, nu s-a stins, chiar dacă, potrivit caracterizărilor unora şi altora, pare o manifestare învechită, medievală şi care nu are nimic de-a face cu civilizaţia europeană, la ale cărei porţi am bătut şi noi? Să fie oare, credinţa noastră, incompatibilă cu „viziunea” Uniunii Europene, la care am aderat? Dar, pentru numele lui Dumnezeu, este, totuşi, credinţă, evlavia şi comportamentul nostru specific de veacuri!… Pe mine nu acestea mă îngrijorează, căci acestea şi-au dovedit valoarea şi importanţa lor de-a lungul celor două milenii! Altceva este care trebuie să ne îngrijoreze, şi anume că factorii de decizie din Europa au refuzat ca în Constituţia ei să fie stipulată în chip expres originea şi cultura creştină a bătrânului continent! Mă îngrijorează faptul că îi este renegată acestuia astfel propria sa istorie; îi sunt renegaţi „părinţii”: „tata” şi „mama” — mă refer la „Creştinism” şi la „morală creştină”! Mă îngrijorează că este respins tot mai mult Creştinismul, în schimb este promovată fără de ruşine imoralitatea! Aţi văzut şi dumneavoastră: pelerinajul la Sfintele Moaşte este considerat o manifestare şi un comportament medieval şi „de râs”, iar paradele şi acţiunile celor cu păcate împotriva firii sunt socotite „dovezi de civilizaţie europeană“. Ne întrebăm atunci, dragii mei, nu cumva este mai de preferat comportamentul acela „medieval”, cum îl numesc unii, decât imoralitatea şi secularismul care atentează tot mai mult la ceea ce a mai rămas sfânt în noi?

Această situaţie ne cheamă, cred, pe fiecare dintre noi, să ne preţuim şi să luptăm pentru păstrarea acestor valori cu şi mai multă râvnă, pentru că societatea europeană săvârşeşte o mare greşeală atunci când promovează drepturi şi libertăţi pentru om, călcându-i, în schimb, în picioare, principiile şi valorile. Unde vor duce drepturile fără principii sănătoase? Dar libertăţile fără valori? La ce bun drepturi şi libertăţi într-o societate care îşi reneagă „părinţii”—valorile de veacuri consacrate şi „verificate” deja în „cuptorul” culturii şi spiritualităţii creştine europene?

Ce ne va aduce, oare, o Europă care-şi reneagă în mod sistematic originea creştină? Consideră credinţa creştină „jenantă”... Au spus: cum să introducem în Constituţia Uniunii Europene termenul de Creştinism, pentru că acesta îi jenează pe „ceilalţi”? Vă întreb: care „ceilalţi”? De bine ce deocamdată toate ţările Uniunii Europene sunt majoritar creştine, în faţa cui ne jenăm să fim creştini?… Chiar şi moralitatea a devenit „de râs”… Dacă ducem o viaţă morală, dacă tinerii până la căsătorie îşi păstrează curăţia, iar soţul sau soţia respecta fidelitatea conjugală, riscă să devină ridicoli şi „de râs” pentru cei care au adoptat de acum un alt „limbaj” şi un alt „comportament”, apreciate ca fiind mai „la modă”, în timp ce morală tradiţională creştină este taxată  drept „învechită”, „perimată” şi „medievală”.

Dragii mei,

Cred că se împlineşte cu noi cuvântul Domnului care zice:

„nu este robul mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; Dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi” (În. 15, 20).

Să ne „încăpăţânam”, deci, să preţuim aceste valori inestimabile, pentru că ele ne mai ţin!… Să preferăm acest „comportament” — fie el şi dispreţuit ca „medieval”, dar care izvorăşte din adâncă şi profundă evlavie a neamului acestuia faţă de Dumnezeu şi sfinţii Lui — în locul vacarmului de pe stadioane sau alte locuri de distracţie „modernă” şi „la modă”. Să preţuim învăţătura Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care ne-a dovedit şi astăzi că nu este un „amăgitor”, cum susţineau cei care vroiau să-L denigreze şi să-L discrediteze (Mc. 6, 2-3; Lc. 5, 21), căci prin semnele şi minunile Sale Şi-a legitimat puterea şi învăţătura Sa dumnezeiască. Să rămânem credincioşi moralei şi tradiţiilor pe care le păstrăm de două milenii şi să rămânem creştini adevăraţi, chiar dacă „se va râde” de noi ori vom fi dispreţuiţi, căci ştim că de acolo, din adâncurile trăirii noastre, ca şi din racla Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, izvorăsc binecuvântarea şi viaţa cea veşnică, având credinţa că prin aceasta Hristos ne va învia şi pe noi aşa cum a înviat-o astăzi pe fiica lui Iair.

Să ţinem aproape de Dumnezeu şi să ne rugăm şi pentru cei care râd de noi şi ne dispreţuiesc. Să ne vedem de credinţa noastră, de valorile noastre perene, pentru că numai aşa vom rămâne vii şi după moarte, când vom fi înviaţi şi vom petrece împreună cu Hristos în vecii vecilor, Amin”.

(din: †  Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanatilor, Predici la Duminicile de peste an, Slatina, 2011)

Sursă: Război întru Cuvânt

 

 

Sfântul Ierarh Ghelasie, mare egumen al Mănăstirii Râmeț / Modele românești (3)

Pe vremuri, eram studentă la Facultatea de Electrotehnică în Cluj. În anul 1992, mai aveam de susținut pe 29 iunie partea a II-a a ultimului examen din sesiunea de vară. Sf-Ierarh-Ghelasie-de-la-Râmeț.

Tot pe 29 iunie urma să aibă loc un mare pelerinaj la Mănăstirea Râmeț cu prilejul canonizării Sfântului Ierarh Ghelasie de la Râmeț. Îmi doream mult să merg la canonizarea Sfântului, dar era și ultima dată pentru susținerea examenului.

În aceste condiții, am hotărât să mă duc totuși în acest pelerinaj unic cu prețul unei restanțe în sesiunea din toamnă.  Pelerinajul și slujba de canonizare au fost minunate!

Ulterior, în toamnă, m-am prezentat la Facultate pentru restanță. Căutam afișul care anunța data de examinare la materia respectivă, dar era de negăsit. M-am întâlnit cu un coleg și i-am spus nedumerirea mea.

Atunci, colegul meu mi-a spus că nu există dată pentru restanțe deoarece profesorul ne-a trecut pe toți. Eram buimăcită, îmi venea greu să cred că am trecut fără să mă prezint și la partea a II-a a examenului. Am verificat și la secretariat, unde mi s-a confirmat oficial că nu există reexaminare deoarece nu există restanțieri.

Nici o jertfă pentru credință nu rămâne nerăsplătită la Dumnezeu! Căci El a zis: “Căutaţi mai întâi împărăţia cerurilor şi toate celelalte se vor adăuga vouă!”

D-na Cornelia, Cluj-Napoca

Sursă: Blog - Ajutor la examene

*

Mănăstirea Râmeţ din Munţii Apuseni, una din cele mai vechi mănăstiri româneşti, a fost întemeiată pe la începutul secolului al XIII-lea de vestiţii eremiţi ce se nevoiau în peşteri pe valea pârâului cu acelaşi nume. În secolele următoare, Mănăstirea Râmeţ avea o obşte destul de numeroasă şi egumeni devotaţi, care apărau cu multă putere credinţa ortodoxă în satele româneşti transilvănene.

Cuviosul Ghelasie ieroschimonahul a fost cel mai vestit egumen cunoscut al Mănăstirii Râmeţ, cinstit ca sfânt în satele din Munţii Apuseni. Era originar din partea locului. Luând din tinereţe jugul lui Hristos, mai întâi s-a nevoit ca sihastru pe valea pârâului Râmeţ, deprinzând de la cei mai iscusiţi eremiţi meşteşugul luptei duhovniceşti. Apoi, curăţindu-şi mintea de cugetele cele rele şi învrednicindu-se de darul facerii de minuni, a coborât în obşte şi a ajuns vestit egumen al Mănăstirii Râmeţ.

În tradiţia locului se spune că Sfântul Ghelasie avea doisprezece ucenici, cu care împreună se ruga şi împreună postea, săvârşind sfânta slujbă cu mare osârdie şi frică de Dumnezeu. În toată săptămâna, egumenul Ghelasie nu primea mâncare, îndestulându-se numai cu Preacuratele Taine. Ziua mergea cu ucenicii la ascultare, iar noaptea făcea priveghere şi săvârşea Sfânta Liturghie. Numai sâmbăta şi Duminica mânca împreună cu călugării la trapeza mănăstirii.

Acest cuvios egumen era, de asemenea, mare părinte duhovnicesc al sihaştrilor din Muntele Râmeţ şi al sătenilor din Ţara Moţilor. În posturi cerceta pe toţi sihaştrii ce se nevoiau în peşteri şi el însuşi se ostenea la rugăciune împreună cu dânşii. Apoi cobora în mănăstire unde îl aşteptau credincioşii şi mocanii de prin munţi. La fericitul Ghelasie veneau şi mulţi bolnavi, mai ales cei stăpâniţi de duhuri rele, şi cu rugăciunea lui se vindecau, căci avea mare dar de la Dumnezeu.

Odată, fiind cu ucenicii la adunat fân în poiana mănăstirii numită Hopaţi şi fiind mare arşiţă, încât toţi sufereau de sete, Cuviosul Ghelasie a căzut la rugăciune şi îndată au aflat un izvor cu apă. Acest izvor de apă rece se vede până în zilele noastre şi se cheamă „Izvorul Cuviosului Ghelasie". Mulţi săteni iau apă din acest izvor pentru sănătate şi binecuvântare.

Altă dată, urcând cuviosul în poiană cu asinul său la adunat fân, şi-a cunoscut dinainte sfârşitul. Deci, rugându-se mult, şi-a chemat ucenicii poruncindu-le să trăiască în desăvârşită dragoste, să iubească biserica şi să fugă de beţie şi desfrânare. Apoi, sărutându-i pe toţi, şi-a dat sufletul în braţele lui Hristos. În tradiţia mănăstirii se spune că, în ceasul când cobora asinul de pe munte cu trupul Sfântului Ghelasie, au început clopotele de prin sate să sune singure. Apoi, fiind plâns de ucenici, a fost îngropat lângă zidul bisericii şi mulţi bolnavi se vindecau la mormântul lui. Potrivit unei însemnări de pe vechea frescă din biserică, Cuviosul Ghelasie a fost hirotonit episcop şi a păstorit, atât obştea monahilor de la Râmeţ, cât şi Arhiepiscopia Ortodoxă a românilor din Transilvania.

În vara anului 1924, venind pârâul mare, a dus în vale multe oase din cimitirul mănăstirii. Atunci şi craniul Sfântului Ghelasie, fiind scos din mormânt, s-a oprit în fereastra bisericii vechi şi se păstrează cu cinste în sfântul altar, spre mângâierea credincioşilor. Sufletul său în cer este numărat în ceata Cuvioşilor Părinţi.

Pentru sfinţenia vieţii lui, Sfântul Ierarh Ghelasie a fost canonizat de Sfântul Sinod la 20-21 iunie 1992, fiind prăznuit la 30 iunie.

Sursă: Sfinți români.ro

Pelerinaj de Paşte în Maramureş şi Bucovina

Agenţia de Turism "Sfântul Nicolae" organizează în perioada 1-7 mai 2013 un pelerinaj la mănăstirile din Maramureş şi Bucovina.

Ziua I: Miercuri, 1 Mai - Traseu: Bucureşti - Tg. Jiu - Haţeg - Alba Iulia - Râmeţ

Se va vizita Mănăstirea Lainici ctitorită de Schimnicul Atanasie în anul 1780 cu hramul "Intrarea Maicii Domnului în Biserică"

Aici pelerinii se vor putea închina la copia Icoanei Maicii Domnului Grabnic Ascultătoare adusă în anul 2008 de la Mănăstirea Dohiaru din Sf. Munte Athos, la Moaştele Sfântului Irodion şi vor putea vedea mormântul Părintelui Adrian Făgeţeanu.

Următoarea mănăstire de pe traseu va fi Mănăstirea Prislop, ridicată de Sf. Nicodim de la Tismana în secolul XIV cu hramurile "Sf. Ioan Evanghelistul" şi "Înălţarea Sfintei Cruci. Se va merge la mormântul Părintelui Arsenie Boca şi la Peştera Sfântului Ioan de la Prislop.

Mănăstirea Râmeţ este o mănăstire de maici ctitorită în secolul XII de pustnici şi credincioşi care îi are ca ocrotitori pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, precum şi hramul Adormirii Maicii Domnului. La Mănăstirea Râmeţ se află Icoana Maicii Domnului “Pantanassa” vindecătoare de cancer, precum şi moaştele Sfântului Ghelasie de la Râmeţ.

Seara, pelerinii vor participa la slujba Deniei la mănăstire, unde vor fi şi cazaţi în camere cu două şi trei paturi.

Mănăstirea Rohia

Ziua II: Joi, 2 Mai - Traseu: Aiud - Turda - Dej - Rohia

La Aiud se va vizita Schitul "Înălţarea Sfintei Cruci" ridicat în Râpa Robilor, în 1992 de către Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici. Aici pelerinii se vor putea închina la Icoana Maicii Domnului "Oranta" şi la osuarul cu moaştele noilor mărturisitori din temniţele comuniste. Opţional se poate vizita şi Cetatea Aiudului.

La Mănăstirea Dumbrava credincioşii se vor închina la o Icoana Maicii Domnului şi vor vizita Centrul de copii şi bătrâni "Sfânta Veronica".

La Mănăstirea Nicula este Icoana Maicii Domnului pictată în anul 1681 de Preotul Luca din Iclod şi mormântul poetului Ioan Alexandru.

Mănăstirea "Sfânta Ana" - Rohia este o mănăstire de călugări ctitorită în 1923 de preotul Nicolae Gherman în memoria fiicei sale Ana şi aici se regăsesc o Icoană a Maicii Domnului pictată în Sfântul Munte Athos, casa poetului şi chilia Părintelui Nicolae Steinhardt, biblioteca mănăstirii care are peste 40.000 de volume, Casa cu Paraclis şi casa maramureşeană, precum şi mormintele  Parintilor Nicolae Steinhardt şi Serafim Man.

Seara se participă la Denia celor 12 Evanghelii, iar pelerinii vor fi cazaţi la mănăstire în camere cu patru paturi.

Cimitirul vesel - Foto: Mihai Traila

Ziua III: Vineri, 3 Mai - Traseu: Sighet - Săpânţa - Bârsana - Moisei

În această zi se vor vizita Memorialul de la Sighet, Cimitirul vesel din Săpânţa, Mănăstirea Bârsana unde se va participa la Denia Prohodului şi Mănăstirea Moisei unde cazarea se va face în camere cu mai multe paturi.

Mănăstirea Voroneţ, Frescă

Ziua IV: Sâmbătă, 4 Mai - Traseu: Borşa - Câmpulung Moldovenesc - Voroneţ - Marginea - Putna

În această zi se vor vizita Mănăstirea Voroneţ ctitorită de Sf. Voievod Ştefan cel Mare, mormântul Sf. Daniil Sihastrul, atelierul de ceramică neagră de la Marginea unde se va putea vedea şi expoziţia de ouă încondeiate şi mănăstirea Putna despre care marele Eminescu a spus că este "Ierusalimul Neamului Românesc". 

La Putna, pelerinii se vor putea închina la Icoana Maicii Domnului şi la mormântul Sfântului Ştefan cel Mare. Vor participa, de asemenea, la Slujba Învierii Domnului, iar cazarea se va face la pensiune în camere cu două-trei paturi.

Mănăstirea Putna, Mormântul Sfântului Ştefan cel Mare

Ziua V: Duminică, 5 Mai - Traseu: Putna - Sihăstria Putnei

Pentru slujba de A doua Înviere se va merge la Mănăastirea Sihăstria Putnei unde este o Icoană a Maicii Domnului şi moaştele Sfinţilor Sila, Paisie şi Natan.

După Slujbă pelerinii vor merge să se închine la Chilia Sfântului Daniil Sihastrul şi la Biserica Dragoş Vodă, care este cea mai veche biserică de lemn din Europa.

Cazarea se va face tot la pensiune în aceleaşi condiţii ca cele prezentate mai sus.

Mănăstirea Dragomirna - Sursă foto: Wikimedia

 Ziua VI: Luni, 6 Mai - Traseu: Rădăuţi - Dragomirna - Suceava - Bucureşti 

În ultima zi se va vizita Mănăstirea Bogdana din Rădăuţi, Mănăstirea Dragomirna, unde se va participa la Sf. Liturghie şi Mănăstirea Sf. Ioan cel Noi din Suceava.

Plecarea va fi la ora 6.00 dimineaţa de la Universitate, iar costul este de 450 de lei. 

Informaţii suplimentare şi rezervări: 0723.336.555/0740.258.548.