Căsătoria CNP-urilor, Constituția și România

Sursă foto

Zilele trecute senatorul PSD Florian Popa a spus într-o declarație publică:  „Ce atâta discuţie despre termenul de căsătorie. Mie mi se pare că e un act încheiat legal între două CNP-uri”.

În calitate de om politic reprezintă un partid, care poate să îi valideze sau nu poziția. Dar pe lângă funcția de senator, Domnia Sa este profesor universitar și a fost rector al Universității de Medicină din București. În calitate de profesor, ar trebui să fie și un model de viață, nu doar un tehnician. Iar în calitate de rector a fost imaginea unei instituții și un model pentru studenții universității.

În perioada facultății studenții se află la ușa uneia dintre relațiile fundamentale ale vieții lor: căsătoria. De obicei tinerii au modele de viață despre care vorbesc, dar au și modele, idei despre căsătorie, pe care, adesea, le păstrează pentru sine și le aplică în propria relație. De viziunea referitoare la căsătorie cu care pleacă pe drumul vieții depind copiii, familia, relația și, în final, bunul mers al societății.

Dacă un profesor, rector și senator face o astfel de declarație nu este de mirare că pentru mulți tineri cariera și statutul social sunt principalele priorități, iar apoi urmează familia. Căci punerea a două CNP-uri la un loc pare o problemă oricând și simplu rezolvabilă. În chip firesc, familiile se întemeiază târziu, când marile energii ale tinereții au fost investite în carieră și ascensiunea socială, iar căsătoria nu mai este o împreună-lucrare, o descoperire a vieții, o bucurie trăită împreună, ci un fel de cenușăreasă, care primește resturile de puteri sufletești, ceea ce aduce neîmplinire pe termen lung.

În acest context și cu o astfel de atitudine, într-adevăr nu mai are importanță cine cu cine se căsătorește și de ce.

Și atunci, o întrebare pentru domnul senator ar fi de ce mărginește numărul la două CNP-uri? Ar putea fi trei sau mai multe. Oricâte se simt bine împreună. Și, bineînțeles, de ce nu se pot căsători CNP-urile de când există? Ce motiv are un CNP proaspăt să aștepte câțiva ani, la vârsta necesară consimțământului pentru căsătorie, pentru a se căsători cu unul de câteva decenii? Asta s-ar chema căsătorie cu un minor, dar CNP-ul nu are o problemă cu acest lucru.

Sau ce ar fi dacă un CNP s-ar căsători cu un altul și nu le-ar spune nimeni că sunt un părinte și un copil, căci pe noile cărți de identitate nu mai este menționat numele părinților?

Se pare că domnul senator Florian Popa a găsit soluția tuturor doleanțelor în problema căsătoriei: căsătoria CNP-urilor în România CNP-urilor.

În aceste condiții, nici nu ar mai fi nevoie de Constituție. Ce tot atâta discuție despre Constituție? Și, până la urmă, ce tot atâta discuție despre o grămadă de CNP-uri? România?