Tabără de vară “Părintele Teofil Pârâian”, 19 – 25 iulie 2013

marți, 18 iunie 2013

| | |


Biserica Sf. Silvestru din Bucureşti, Asociaţia Părintele Galeriu, A.S.C.O.R., filialele Timişoara, Oradea, Alba-Iulia, Craiova, Liga Studenţilor din Timişoara, Cluj şi Oradea, Asociaţia ProTinereţe Alba, Organizaţia Tinerilor din Sibiu vă invită în perioada 19 – 28 iulie în Tabăra Naţională Studenţească “Pr. Teofil Părăian” la Mânăstirea Oaşa, judeţul Alba.

Anul acesta, tabăra are o ediţie specială, dedicată personalităţii extraordinare care a fost Pr. Constantin Galeriu, unul dintre cei mai importanţi învăţaţi şi duhovnici ai Bisericii noastre, preot şi profesor de teologie la Universitatea din Bucureşti şi din 1990, vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Tabăra va cuprinde 7 zile consecutive de conferinţe în cadrul cărora vor fi abordate teme care l-au preocupat pe Pr. Galeriu în mod special, precum ştiinţă şi teologie, slujirea în viaţa publică, crez naţional şi credinţă ortodoxă, Biserica şi sănătatea morală a societăţii,  evocări şi mărturii etc. Menţionăm că participarea în tabără este gratuită. Cazarea şi masa sunt asigurate de mânăstire.

Printre invitaţii care vor susţine aceste conferinţe se numără Î.P.S. Irineu, arhiepiscopul Albei, Pr. Conf. Dr. Constantin Necula, Pictor Acad. Sorin Dumitrescu, scriitorul şi etnologul Costion Nicolescu,  editorul şi scriitorul Răzvan Codrescu, Dr. Pavel Chirilă, Monahia Siluana Vlad, Monahul Moise şi mulţi alţii.

În fiecare după-amiază din cele 7 zile consecutive, 4 ore vor fi dedicate conferinţelor.

Vorbitorii vor fi grupaţi în paneluri. Fiecare zi va avea un panel, reunind mai mulţi vorbitori, pe zile.

Se propun următoarele teme legate de preocupările Părintelui Galeriu şi nu numai:
  • Viaţa, lucrarea, personalitatea şi opera Părintelui. Evocări şi mărturii ale celor care l-au cunoscut personal
  • Părintele privit ca preot, paroh, predicator si catehet. Omiletica – predicile ţinute în biserică; mărturii. Stadiul publicării operei omiletice
  • Dimensiunea teologică: aspecte dogmatice şi de teologie fundamentală. Opera teologică publicată în volume, reviste teologice, periodice şi în cadrul conferinţelor naţionale şi internaţionale
  • Activitatea pedagogică, universitară, educativ-formativă, ca profesor al generaţiilor de studenţi teologi şi nu numai. Cursurile la Facultăţile de Teologie din Bucureşti şi Târgovişte, Universitatea Ecologică etc
  • Misionarismul, slujirea în viaţa publică, ca mărturisitor al credinţei, conferinţele şi prezenţa în mass media. Relaţia dintre Biserică şi Stat, Biserică şi societate. Există un punct de convergenţă între scopurile Statului şi finalitatea acţiunii Bisericii? Îi sunt indiferente Bisericii politicile publice? Glasul Părintelui în cetate. Rolul său în încercarea Bisericii de orientare şi modelare a societăţii româneşti după 1989. Crez naţional şi credinţă ortodoxă. Biserica şi sănătatea morală a societăţii
  • Dialogul Ştiinţă–Teologie: întâlnirea dintre credinţă şi ştiinţă, cu invitaţi oameni de ştiinţă (economie, sociologie, psihologie, istorie, fizică, biologie, medicină, filosofie, artă etc.)
  • Lupta şi rezistenţa anticomunistă prin credinţă şi operă misionară; martirii închisorilor. Părintele Galeriu ca deţinut politic la Canalul Dunăre-Marea Neagră în anii ‘50; suferinţele românilor ortodocşi în închisorile comuniste