Fotografia de nuntă a anului. Josh și Breanna.

Am făcut acest blog deoarece o fotografie în care apar eu împreună cu soţul meu a devenit foarte populară pe internet. Am dorit să împărtăşesc povestea din spatele acelei poze pentru sutele de mii de oameni care au fost inspiraţi de acel moment special al nostru.

Cu câteva momente înainte ca eu să păşesc spre Altar, viitoarea mea soacră a intrat în vestiarul în care eu şi domnişoarele mele de onoare chicoteam entuziasmate şi ne agităm să finisăm ultimele detalii.

“Draga mea, mirele tău te cheamă!”.

Confuză şi uşor nervoasă am zis “Poftim?! Nu sunt pregătită! Trebuie să-mi pun pantofii şi…” Deja mă luase de mână şi m-a dus într-un colţ unde mă aştepta mirele meu. M-am aşezat cu grijă; Eram atât de nerăbdătoare! Atât de multă emoţie! Atât de multă agitaţie!

“Oare îi va plăcea rochia mea? Arată bine părul meu? Mă poate vedea?!”

Imediat după colţ stătea aşezat viitorul meu soţ. Eram atât de neliniştită la gândul că m-ar putea vedea, cu toate că, în secret, speram să pot trage eu cu ochiul la el. Emoţionată fiind, am fost prima care a vorbit:

“Bună, dragul meu! Astăzi ne căsătorim!”

“Ştiu, iubito şi vreau să ne rugăm împreună înainte de a ne căsători.”

Stând acolo despărţiţi de un perete, ţinându-ne de mână, ne-am plecat împreună capetele. Oamenii se grăbeau; coordonatorul nunţii dădea directive încolo şi încoace, fotografii făceau poze, iar nuntaşii se bucurau unii de compania altora. Cu toate acestea, în acel moment, în liniştea din sufletele şi minţile noastre, soţul meu şi cu mine eram singuri în prezenţa Mântuitorului nostru, Iisus Hristos.

Soţul meu s-a rugat ca Domnul să ne binecuvânteze căsnicia, să fim împreună la bine şi la rău şi să nu ne pierdem încrederea unul în celălalt. Ca în loc să ne concentrăm pe imperfecţiunile celuilalt, să ne bazăm întotdeauna pe perfecţiunea lui Hristos. Ca să ne trezim în fiecare dimineaţă şi să alegem să ne iubim unul pe celălalt, nu prin propriile noastre puteri, ci prin puterea dragostei perfecte a lui Hristos.

Ţinându-ne strâns de mână, am rostit împreună “Amin”, amândoi cu vocile tremurânde… şi chiar în acel moment am fost luată pe sus ca să-mi şterg lacrimile de pe faţă şi să-mi pun voalul.

După ce domnişoarele de onoare, mama, soacra şi toate celelalte fete din cameră au terminat de închis fermoarul, ondulat, aranajat şi fardat, m-am privit în oglindă. Iată-mă în rochia mea albă, pură, de nuntă, pregătită să păşesc spre Altar spre Prinţul meu Fermecat.

Vedeţi voi, el nu este Prinţul meu Fermecat doar pentru că arată incredibil de bine, sau datorită umorului său minunat, sau pentru că avem atât de multe lucruri în comun. El este Prinţul meu Fermecat pentru că m-a ajutat să-mi păstrez cel mai de preţ dar pe care îl aveam: puritatea mea.

La scurt timp după ce am început să ieşim împreună, i-am mărturisit emoţionată Prinţului meu, faptul că sunt fecioară şi că plănuiesc să rămân aşa până în noaptea nunţii mele; la care el mi-a răspuns că nici nu şi-ar fi dorit să fie altfel.

Pe parcursul relaţiei şi al logodnei noastre ne certam constant şi uneori ni se părea că e o luptă pierdută. Ne luptăm împotriva tentaţiei prin rugăciune, prin citirea din Sfânta Scriptură şi prin responsabilitate. Îmi pusesem prietenii să mă verifice atunci când ştiau că suntem împreună până târziu în noapte, iar el se întâlnea constant cu alţi bărbaţi credincioşi pentru a se ruga să-i dea Dumnezeu putere. Uneori, mai ales când nunta bătea la uşă, ne gândeam că încercăm să realizăm imposibilul.

“De ce facem asta?” obişnuiam să mă întreb în momentele de slăbiciune, iar el îmi reamintea că o facem pentru că asta este ceea ce Dumnezeu vrea să facem.

“Nu pot s-o fac, nu pot… este prea greu!” îmi mărturisea, iar eu mă rugam ca el să reziste.

Când am ajuns în faţa Altarului în rochia mea albă, m-am uitat direct în ochii bărbatului care s-a pus pe sine pe locul doi pentru a-şi proteja şi cinsti soţia pe care i-a dăruit-o Dumnezeu.

În momentul în care ochii lui i-au întâlnit pe ai mei, el a privit-o pe femeia care l-a aşteptat, femeia care îl va sprijini şi îl va iubi pentru tot restul vieţii lui, la bine şi la rău.

Am împărtăşit toate acestea deoarece în acea rugăciune a noastră, care a fost capturată în fotografie, L-am rugat pe Dumnezeu să ne folosim de nunta noastră spre a-I aduce Lui toată Slava ce I se cuvine. Nu ajunsesem unde eram prin puterile noastre, ci prin mâna Sa protectoare cu care a vegheat asupra relaţiei noastre.

Dumnezeu a folosit această fotografie pentru a inspira sute de mii de oameni deja şi pentru aceasta suntem onoraţi şi ne smerim! Am vrut să mai fac un pas înainte şi să-I dau Domnului slavă şi mulţumiri pentru modul în care am ajuns în acel colţişor liniştit, ţinându-ne de mână şi pregătiţi să ne începem viaţa împreună.

Sursă: thepowerofprayer.tumblr.com/ 

Traducere: Alexandra Stoica

Articol preluat de pe Ortodoxia Tinerilor