Departe de minciună / Sfaturi pentru părinţi

Nevoia de adevăr şi iubirea faţă de acesta sunt elemente adânc sădite în om şi deci şi în copil. Păcatul strămoşesc, cu toate că a tulburat şi a slăbit simţul adevărului, nu a reuşit să îl stingă definitiv. Chemarea către adevăr a persistat în om. Aceasta chemare se manifesta în copil, prin acea dorinţă nesfârşită de a cunoaşte totul. De aceea, copilul întreabă despre toate. Şi orice răspuns din partea celor mari este acceptat ca fiind adevărat.

În puritatea sa copilul nu cunoaşte minciuna şi prefăcătoria. Mai târziu, îi este ruşine şi se înroşeşte nu numai când el, din grabă sau din necugetare spune vreo minciună, ci şi atunci când îi aude pe cei mari minţind.

Iubirea pentru adevăr este sădită în sufletul copiilor de însuşi Dumnezeu. Trebuie însă, ca această vocaţie naturală să fie ajutată să se dezvolte şi să se întărească. Aceasta este lucrarea destinată părinţilor. Cum să o reuşească?

Primul lucru pe care trebuie să îl facă, este de a-i povăţui de la cea mai fragedă vârsta. Cum se poate realiza această? Sunt trei reguli de bază:

a) Să îi învăţaţi pe copiii voştri să iubească adevărul, gândindu-se la Dumnezeu. Copilul trebuie să ştie că Dumnezeu, care este Adevărul cel veşnic şi neschimbat, doreşte ca şi noi să spunem întotdeauna adevărul. Numai atunci copilul va urî minciuna, când va înţelege că şi Dumnezeu o urăşte şi o condamnă. Numai iubirea de adevăr, care se întemeiază pe credinţă şi iubirea faţă de Dumnezeu, va putea să treacă prin orice încercare.

b) Să vă purtaţi cu copiii voştri cu simplitate şi sinceritate. Să credeţi în spusele lor, dacă sunteţi siguri că nu spun minciuni. Nu le cereţi niciodată să jure, pentru a vă încredinţa de adevărul celor afirmate. Dacă aveţi vreo îndoială în ceea ce priveşte adevărul afirmaţiilor lor, nu o arătaţi din prima clipă. Încercaţi să vă asiguraţi, ca acesta a spus într-adevăr o minciună. Şi dacă acest lucru s-a întâmplat, chemaţi-l lângă voi, priviţi-l în ochi cu seriozitate dar şi cu iubire şi spuneţi-i următoarele: „Dumnezeu ne cere să spunem adevărul. El este Atotştiutor, cunoaşte şi cele mai ascunse gânduri ale noastre, şi urăşte pe aceia care spun minciuni'”. Pe faţa copilului va apare îndată înroşirea provocată de ruşine. Va spune adevărul şi nu va mai minţi niciodată.

c) Să arătaţi întotdeauna faţă de copiii voştri că şi voi iubiţi şi respectaţi adevărul. Să fiţi sinceri şi direcţi în tot ceea ce faceţi.

Mai întâi de toate să cinstiţi adevărul dumnezeiesc, credinţa şi legea lui Dumnezeu. Nu vă arătaţi niciodată neglijenţi sau nepăsători faţă de credinţă. Nu daţi niciodată ocazia copiilor voştri să audă expresii de genul: „nu este necesar să creadă cineva în Dumnezeu, este de ajuns să fie un om cinstit”'. Prin astfel de exprimări, care din păcate se aud foarte des, se imprimă un duh de minciună de sine, duhul celui viclean. Dacă veţi pronunţa în faţa copiilor astfel de concepţii greşite şi mincinoase, veţi distruge în inima lor orice sentiment de respect şi de iubire faţă de adevărul de credinţă şi faţă de orice alt adevăr.

De aceea, părinţilor, dacă vreţi că pruncii voştri să iubească adevărul omenesc, învaţă-i mai întâi să nutrească un mare respect faţă de adevărul dumnezeiesc. Nu permiteţi să intre în inimile voastre şi nici ale lor, neglijenţa şi nepăsarea faţă de credinţa ortodoxă şi faţă de Biserică.

Copiii, dacă observă că voi trataţi cu superficialitate adevărurile credinţei creştine şi canoanele Bisericii, sau dacă observă că vă prefaceţi când e vorba despre viaţa creştină, atunci îşi vor impropria şi ei acelaşi comportament şi nu vor mai crede în cele spuse de voi.

Să fiţi aşadar pentru copiii voştri un exemplu de iubire faţă de adevărul creştin şi faţă de credinţă. Iar această dragoste să le-o transmiteţi şi lor. Numai aşa vor iubi adevărul.

Însă şi în celelalte situaţii să fiţi sinceri şi cinstiţi. Să vă păziţi de minciună şi de prefăcătorie. Pentru că dacă ei vor observa, că îi înşelaţi pe ceilalţi într-un fel sau altul, că vă folosiţi de viclenii şi ipocrizii, că nu sunteţi sinceri în relaţiile voastre - de exemplu vă prefaceţi în faţa cuiva că îi sunteţi prieten şi apoi, după ce pleacă, începeţi să îl criticaţi şi să îl condamnaţi - puteţi fi siguri că şi copiii se vor purta la fel, atât cu voi cât şi cu alţii.

Dacă doriţi deci, ca ei să devină oameni iubitori de adevăr, de sinceritate şi de onestitate, străduiţi-vă mai întâi voi - şi când este vorba despre credinţa şi în general în tot comportamentul vostru - să vă distingeţi prin evitarea minciunii, a ipocriziei, a servilismului, a vicleniilor.

În toate manifestările voastre să fiţi sinceri, direcţi, demni şi credibili.

Cultivând astfel, pe de o parte, în inimile copiilor voştri respectul şi iubirea faţă de adevăr, trebuie, pe de altă parte, să vă luptaţi voi înşivă, cu toate puterile, împotriva minciunii. Să îi învăţaţi pe copiii voştri, de la cea mai fragedă vârstă, să urască minciuna, să cunoască faptul că Dumnezeu este Adevărul şi că orice minciună este un păcat. Copiii ar trebui să ajungă să evite minciuna, nu pentru faptul că ar fi pedepsiţi, dacă ar fi descoperiţi, ci pentru faptul că Dumnezeu o condamnă şi nu o poate suferi.

Arătaţi-le copiilor, prin cuvintele Sfintei Scripturi, cât de urâtă este minciuna în faţa ochilor Adevăratului şi Dreptului Dumnezeu: „năravul omului mincinos este ocară şi ruşinea lui este cu el pururea” (Sirah 20,27). Să îi învăţaţi că minciuna este inspirată de diavol şi de aceea Domnul spune că acesta, diavolul, „este mincinos şi tatăl minciunii” (Ioan 8,44). Prin urmare, copiii care spun minciuni îl imită pe satana şi se aseamănă cu el.

Nu neglijaţi nici cea mai mică minciună a copiilor voştri. Dacă pruncul a făcut o greşeală pentru prima dată, pe care însa a recunoscut-o imediat, iertaţi-l, sau dacă greşeala este gravă, pedepsiţi-l uşor. Explicaţi-i în acelaşi timp că l-aţi iertat sau l-aţi pedepsit mai uşor, numai şi numai pentru că a avut curajul să mărturisească imediat fapta sa.

Aceasta însa nu trebuie să devină o regulă, deoarece se poate întâmpla un rău dublu. Mai întâi, copilul ar putea să înceapă să nu mai dea atenţie greşelilor sale. Iar în a doua situaţie, el se poate obişnui să spună adevărul numai atunci când prevede un oarecare avantaj, şi nu s-ar sfii să ascundă adevărul, atunci când crede că mărturisirea i-ar putea aduce vreo pedeapsă.

În cazul în care copilul a săvârşit o greşeală şi în plus a mai încercat să şi mintă, trebuie pedepsit de două ori - explicându-i-se în acelaşi timp - o dată pentru greşeală şi o dată pentru minciuna.

În cazul în care copilul, din răzbunare, sau din răutate a aruncat vina pe altcineva, pe vreun frate mai mic sau mai mare, trebuie pedepsit şi pus să îşi recunoască minciuna în faţa tuturor. Astfel este prevăzut de morală creştină.

Niciodată, în nici o situaţie să nu încercaţi să îi înşelaţi pe copii. Şi nici celor din jur să nu le permiteţi acest lucru. De multe ori părinţii, ca să îl liniştească pe copilul plângăcios, îl sperie cu diverse lucruri închipuite sau îi promit lucruri, pe care nu i le dau niciodată. Cât de mult rău face aceasta! Copilul înţelege foarte curând că a fost înşelat. Încrederea sa în cuvintele părinţilor este zdruncinată, iar sentimentul de preţuire a adevărului este slăbit.

Nu îi aduceţi pe copii în situaţia de a spune minciuni, pentru a scăpa îngroziţi de bătaie. De exemplu, dacă el a făcut o greşeală, să zicem că a spart ceva, şi voi strigaţi furioşi şi vă repeziţi către el cu mâna ridicată, spunând: „Tu ai făcut asta? Să vezi tu acuma ce ai să păţeşti!”. Este aproape sigur că în această situaţie copilul va fi gata să spună o minciună, pentru a se salva de bătaie.

Ce să mai spunem de acei părinţi care zâmbesc, se mândresc sau îl laudă pe copilul lor pentru minciunile „deştepte” pe care le scorneşte. Sau cum să îi catalogăm pe aceia, care îi îndeamnă ei înşişi pe copiii lor să spună minciuni, învăţându-i cum să îşi însele profesorii sau pe alţi oameni, pentru a scăpa nepedepsiţi dintr-o situaţie dificilă?

Astfel de părinţi sunt adevărate exemple de corupţie pentru copiii lor. Ei vor ajunge nu numai să spună minciuni, dar şi să înjure, să fure şi să facă orice rău.

Să ne fie deci foarte clar, că cel care nu consideră minciuna ca fiind un păcat, va fi în stare mai târziu să fure şi să înşele. Cel care este necinstit în cuvânt este necinstit şi în fapte.

(Irineu - Episcop de Ecaterinburg şi Irbitk ) 

Sursă: Sfaturi Ortodoxe

„Puritate" - de Virgil Carianopol

Hermina-i doar un pic de viaţă,

Un giuvaer ce dă scântei,

Trăieşte-n nordul cel de gheaţă

Şi-i prinsă pentru-argintul ei.

Ca s-o vîneze, vânătorii

Găsesc un golf de gheaţa-n jur

Şi-i dau cu chinoroz pereţii,

Ştiind cât ţine ea la pur.

Hăitaşi cu glasul ca de fiară,

În aerul vibrând sonor,

O-mping apoi, strălucitoare,

Până ce intră-n golful lor.

Cu muşchi puternici, temerară,

Cu gheare tari, în teci adânci,

Hermina ar putea să sară,

Să fugă dincolo de stânci.

Decît să-si murdăreasca însă,

Cu negru, albul ei de har,

S-aşază pe zapadă strânsă

Şi-aşteaptă moartea ca pe-un dar.

E datul ei, îi scrie-n soartă,

Să dea cuvânt la veşnicii:

Mai bine să luceasca moartă,

Decît murdară printre vii.

Fotografia de nuntă a anului. Josh și Breanna.

Am făcut acest blog deoarece o fotografie în care apar eu împreună cu soţul meu a devenit foarte populară pe internet. Am dorit să împărtăşesc povestea din spatele acelei poze pentru sutele de mii de oameni care au fost inspiraţi de acel moment special al nostru.

Cu câteva momente înainte ca eu să păşesc spre Altar, viitoarea mea soacră a intrat în vestiarul în care eu şi domnişoarele mele de onoare chicoteam entuziasmate şi ne agităm să finisăm ultimele detalii.

“Draga mea, mirele tău te cheamă!”.

Confuză şi uşor nervoasă am zis “Poftim?! Nu sunt pregătită! Trebuie să-mi pun pantofii şi…” Deja mă luase de mână şi m-a dus într-un colţ unde mă aştepta mirele meu. M-am aşezat cu grijă; Eram atât de nerăbdătoare! Atât de multă emoţie! Atât de multă agitaţie!

“Oare îi va plăcea rochia mea? Arată bine părul meu? Mă poate vedea?!”

Imediat după colţ stătea aşezat viitorul meu soţ. Eram atât de neliniştită la gândul că m-ar putea vedea, cu toate că, în secret, speram să pot trage eu cu ochiul la el. Emoţionată fiind, am fost prima care a vorbit:

“Bună, dragul meu! Astăzi ne căsătorim!”

“Ştiu, iubito şi vreau să ne rugăm împreună înainte de a ne căsători.”

Stând acolo despărţiţi de un perete, ţinându-ne de mână, ne-am plecat împreună capetele. Oamenii se grăbeau; coordonatorul nunţii dădea directive încolo şi încoace, fotografii făceau poze, iar nuntaşii se bucurau unii de compania altora. Cu toate acestea, în acel moment, în liniştea din sufletele şi minţile noastre, soţul meu şi cu mine eram singuri în prezenţa Mântuitorului nostru, Iisus Hristos.

Soţul meu s-a rugat ca Domnul să ne binecuvânteze căsnicia, să fim împreună la bine şi la rău şi să nu ne pierdem încrederea unul în celălalt. Ca în loc să ne concentrăm pe imperfecţiunile celuilalt, să ne bazăm întotdeauna pe perfecţiunea lui Hristos. Ca să ne trezim în fiecare dimineaţă şi să alegem să ne iubim unul pe celălalt, nu prin propriile noastre puteri, ci prin puterea dragostei perfecte a lui Hristos.

Ţinându-ne strâns de mână, am rostit împreună “Amin”, amândoi cu vocile tremurânde… şi chiar în acel moment am fost luată pe sus ca să-mi şterg lacrimile de pe faţă şi să-mi pun voalul.

După ce domnişoarele de onoare, mama, soacra şi toate celelalte fete din cameră au terminat de închis fermoarul, ondulat, aranajat şi fardat, m-am privit în oglindă. Iată-mă în rochia mea albă, pură, de nuntă, pregătită să păşesc spre Altar spre Prinţul meu Fermecat.

Vedeţi voi, el nu este Prinţul meu Fermecat doar pentru că arată incredibil de bine, sau datorită umorului său minunat, sau pentru că avem atât de multe lucruri în comun. El este Prinţul meu Fermecat pentru că m-a ajutat să-mi păstrez cel mai de preţ dar pe care îl aveam: puritatea mea.

La scurt timp după ce am început să ieşim împreună, i-am mărturisit emoţionată Prinţului meu, faptul că sunt fecioară şi că plănuiesc să rămân aşa până în noaptea nunţii mele; la care el mi-a răspuns că nici nu şi-ar fi dorit să fie altfel.

Pe parcursul relaţiei şi al logodnei noastre ne certam constant şi uneori ni se părea că e o luptă pierdută. Ne luptăm împotriva tentaţiei prin rugăciune, prin citirea din Sfânta Scriptură şi prin responsabilitate. Îmi pusesem prietenii să mă verifice atunci când ştiau că suntem împreună până târziu în noapte, iar el se întâlnea constant cu alţi bărbaţi credincioşi pentru a se ruga să-i dea Dumnezeu putere. Uneori, mai ales când nunta bătea la uşă, ne gândeam că încercăm să realizăm imposibilul.

“De ce facem asta?” obişnuiam să mă întreb în momentele de slăbiciune, iar el îmi reamintea că o facem pentru că asta este ceea ce Dumnezeu vrea să facem.

“Nu pot s-o fac, nu pot… este prea greu!” îmi mărturisea, iar eu mă rugam ca el să reziste.

Când am ajuns în faţa Altarului în rochia mea albă, m-am uitat direct în ochii bărbatului care s-a pus pe sine pe locul doi pentru a-şi proteja şi cinsti soţia pe care i-a dăruit-o Dumnezeu.

În momentul în care ochii lui i-au întâlnit pe ai mei, el a privit-o pe femeia care l-a aşteptat, femeia care îl va sprijini şi îl va iubi pentru tot restul vieţii lui, la bine şi la rău.

Am împărtăşit toate acestea deoarece în acea rugăciune a noastră, care a fost capturată în fotografie, L-am rugat pe Dumnezeu să ne folosim de nunta noastră spre a-I aduce Lui toată Slava ce I se cuvine. Nu ajunsesem unde eram prin puterile noastre, ci prin mâna Sa protectoare cu care a vegheat asupra relaţiei noastre.

Dumnezeu a folosit această fotografie pentru a inspira sute de mii de oameni deja şi pentru aceasta suntem onoraţi şi ne smerim! Am vrut să mai fac un pas înainte şi să-I dau Domnului slavă şi mulţumiri pentru modul în care am ajuns în acel colţişor liniştit, ţinându-ne de mână şi pregătiţi să ne începem viaţa împreună.

Sursă: thepowerofprayer.tumblr.com/ 

Traducere: Alexandra Stoica

Articol preluat de pe Ortodoxia Tinerilor

Sute de şcoli şi facultăţi participă la Ziua Castităţii, de Valentine’s Day, 14 februarie

De John Jalsevac

11 Februarie 2013 (LifeSiteNews.com) - Într-o lume a promiscuităţii agresive, a infidelităţii, a divorţurilor, a bolilor cu transmitere sexuală şi a sarcinii la vârstă fragedă, un grup speră să salveze romantismul autentic din ghiarele revoluţiei sexuale.

Şi ce zi poate fi mai bună decât Valentine's Day?

Sute de şcoli de pe întinsul Statelor Unite şi din peste 30 de ţări s-au înscris ca să participe în acest an la "Day of Purity" (Ziua Castităţii) pe 14 februarie.

Evenimentul este organizat de Liberty Counsel, care spune că ziua este "o chemare pentru tineretul de toate vârstele către castitate" înainte de căsătorie şi fidelitate în interiorul căsătoriei.

Elevii sunt încurajaţi să poarte culoarea albă pe data de 14 februarie pentru  a-şi arăta suportul pentru Ziua Castităţii.

"În timp ce progresiştii caută să denatureze diferenţele dintre bărbaţi şi femei, finanţează din bani publici contraceptivele şi avorturile şi ridică drepturile personale deasupra responsabilităţilor familiale, Liberty Counsel şi mii de oameni din toată lumea susţin ziua de 14 februarie, Ziua Castităţii, ca un prilej de reîntoarcere la planul lui Dumnezeu pentru intimitate şi unicitate", a spus Amber Haskew, coordonator al acţiunii "Day of Purity".

Cercetările arată că adolescenţii activi sexual sunt mult mai susceptibili de a suferi de depresie severă. Centrele pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (Centers for Disease Control and Prevention) spun că antidepresivele sunt medicamentele cele mai frecvent prescrise în America. Unul din patru adolescenţi activi sexual din America are o boală cu transmitere sexuală. Costul de tratare a bolilor cu transmitere sexuală în Statele Unite este de 15,5 miliarde de dolari pe an, finanţat în mare parte de către contribuabili. 

Web site-ul pentru Ziua Castităţii conţine o mare varietate de cercetări care indică beneficiile mentale şi de sănătate ale castităţii, precum şi sfaturi pentru cei care vor să trăiască curaţi într-o lume în care curăţia trupească este dezaprobată. 

"Ziua Castităţii prezintă o oportunitate pentru milioane de tineri să se ridice în favoarea demnităţii, a respectului de sine şi a castităţii", a declarat Liberty Counsel într-un comunicat de presă. "Interesul internațional a crescut; sunt oameni din 37 de țări care sprijină Zilua Castităţii. Mii de tineri şi oameni de toate vârstele din întreaga lume vor sărbători a zecea zi anuală a castităţii. "

Sursă: http:/www.lifesitenews.com

Părintele Arsenie Papacioc - despre responsabilitate şi avort

Fragmente din cuvântul Părintelui Arsenie Papacioc:

Aceste suflete există de la data zămislirii, chiar în dreptul roman spune: „copilul odată zămislit are drept de cetăţean”, cu condiţia să se nască.

Chiar astăzi m-a întrebat o femeie dacă avortul este la fel şi atunci când copilul e mic în pântece, tot acelaşi lucru este, sufletul există întreg.

Unde este mai sigur pentru copil decât în pântecele mamei? S-a dovedit că mama a rămas superioară având sentimente de neînlocuit.

S-a constatat şi în privinţa oamenilor tirani că, copii au dezarmat mai mult decât oamenii înarmaţi prin zâmbetul lor, prin nevinovăţia lor. Această nevinovăţie are multă putere.

Se ucid copii. Mai întâi, nu ştii pe cine ucizi. În al doilea rând: nu se pot apăra.