Copiii
şi adolescenţii îşi riscă sănătatea, "drogul"
fiindu-le oferit zilnic chiar de părinţi. Medicii susţin că
jocurile pe calculator dăunează grav sănătății, iar utilizarea
frecventă a computerului a dat naştere dependenţei.
”În
multe cazuri se ajunge la psihoterapie și medicație”, spune
medicul-şef al Secţiei de psihiatrie pediatrică din cadrul
Clinicii de Psihiatrie şi Neurologie pentru Copii şi Adolescenţi a
Spitalului „Louis Ţurcanu” Timişoara, Laura Nussbaum.
Numeroşi
copii au încă de mici tablete şi laptopuri, de cele mai multe ori
manevrând fără probleme tastatura şi mouse-ul înainte de a
învăţa să scrie cu stiloul.
”E
adevărat că accesul copiilor la noile tehnologii le dezvoltă
abilități și aptitudini, dar lucrurile trebuie făcute cu măsură,
iar debutul în mediul virtual trebuie amânat cât mai mult cu
putință. Calculatorul, tableta și telefonul mobil dau dependență.
Avem foarte multe cazuri de copii de la grădiniță sau de la
clasele primare. Aceștia nu își doresc nimic altceva decât să se
joace pe calculator. Cu cât vârsta la care copiii au acces la
calculator e mai mică, cu atât este mai periculos în ceea ce
privește adicția”, spune medicul timișorean.
O
dată cu creşterea în vârstă, se ajunge la cazuri în care copiii
chiulesc de la ore pentru a sta cu ochii ațintiți pe monitor și
mintea conectată la o realitate virtuală, de cele mai multe ori
violentă.
”Unii
dezvoltă ticuri, alții sunt agitați. La mulți se exacerbează
anumite probleme mentale sau comportamentale care altfel ar fi
trecute mai ușor cu vederea. Avem mulți copii hiperactivi. Unii
ajung la obezitate deoarece refuză orice fel de mișcare. Alții
refuză să mai mănânce și nici apă nu mai beau ca să nu își
întrerupă jocul. Apoi mai apar și alte probleme. Copiii fug de
realitate și se refugiază în mediul virtual pentru că altfel
controlezi lucrurile în joc. Mai mult, sunt cazuri în care copiii
socializează doar online, ei acolo trăiesc. De asemenea, sunt și
foarte mulți elevi la care bioritmul este perturbat. Unii ajung să
doarmă doar două ore din 24. Alții dorm doar câteva ore după
trei-patru zile de nesomn pe motiv că trebuie să termine un nivel
de joc. Se ajunge în situația în care copiii nu mai au limite”,
spune Laura Nussbaum, citată de Renașterea Bănățeană.
Majoritatea
părințiilor vin la un consult de specialitate abia când situația
scapă de sub control, iar părinţii se impacientează că nu mai
găsesc soluţii:
”În
cele mai multe cazuri copiii sunt aduși la medic când s-a instalat
deja dependența și copiii nu își mai doresc nimic altceva decât
se se joace pe computer. Chiulul școlar și rezultatele slabe la
învățătură sunt semnalele care îi mobilizează pe părinți. În
multe cazuri din rândurile elevilor de la clasele mari de gimnaziu
și ai adolescențiilor de la liceu se ajunge la psihoterapie și
medicație. Întâlnim o psihopatologie urâtă de tip maniacal,
depresie, agitație, simptome psihotice cu halucinații și chiar
stări suicidare sau tentative de suicid”, spune medicul-şef al
Secţiei de psihiatrie pediatrică de la ”Louis Țurcanu”.
”Avem
două-trei cazuri disperate pe săptămână. Patologia este mai greu
de recunoscut, iar pacienții ajung la medic când situația scapă
de sub control. Foarte puțini părinți vin la timp, majoritatea
apelează la specialist abia atunci când copilul nu mai funcționează
în nici o direcție. Cu cât se amână rezolvarea problemei,
lucrurile se agravează. Cele mai grele cazuri sunt cele în care și
mediul familial este perturbat.”, precizează Laura Nussbaum.
Potrivit
specialistului timișorean, o mare parte din vină o poartă părinții
care nu limitează accesul copiilor lor la computer, ba chiar îi
neglijează, dedicându-și timpul în special situației financiare,
cu speranța că banii rezolvă toate problemele.
”Dependența
de calculator și consumul de substanțe interzise merg mână în
mână. Rezolvări sunt, dar trebuie lucrat. Din cauza incosecvenței
părinților avem însă puține reușite. Din păcate pentru foarte
mulți părinți primează banii, iar copiii se simt abandonați și
lipsiți de valoare, astfel că se impune și terapie de familie
pentru ca pacienții să nu se mai simtă singuri, ci să se simtă
valorizați”, spune Laura Nussbaum.
Conform
medicului timișorean, timpul petrecut la calculator de un copil ar
trebui să fie de 15-30 de minute zilnic, în funcție de vârsta
acestuia. Mai mult, acesta trebuie antrenat de părinți în tot
felul de activități care să-i capteze interesul. Nu în ultimul
rând, elevii mari trebuie să-și dea seama ei singuri că jocul și
interacțiunea cu semenii doar virtual le afectează sănătatea.
0 comments:
Trimiteți un comentariu