Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului (anul 1560) |
Evanghelia
Ioan
1, 29-34
În
vremea aceea a văzut Ioan pe Iisus venind către el şi a zis: iată
Mielul lui Dumnezeu Cel care ridică păcatul lumii. Acesta este
despre care eu am spus: după mine vine un Om, care a fost înaintea
mea, fiindcă era mai înainte decât mine. Şi eu nu-L ştiam; dar
tocmai pentru aceasta am venit eu să botez cu apă pentru ca Dânsul
să fie făcut cunoscut lui Israel. Iar Ioan a mărturisit, zicând:
am văzut Duhul pogorându-se din cer, ca un porumbel şi rămânând
deasupra Lui. Şi eu nu-L ştiam, dar Cel ce m-a trimis să botez cu
apă, Acela mi-a spus: peste care vei vedea Duhul pogorându-se şi
rămânând deasupra Lui, Acela este Cel care botează cu Duh Sfânt.
Iar eu am văzut şi am mărturisit, că Acesta este Fiul lui
Dumnezeu.
Arhimandrit
Ilie Cleopa - Predică
la Sărbătoarea Soborului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul
Pocăiți-vă,
că s-a apropiat Împărăția cerurilor! (Matei 3, 2)
Iubiți
credincioși,
Ieri
am sărbatorit Botezul Domnului în râul Iordan. Astăzi prăznuim,
după cuviință, pe cel ce s-a învrednicit să-L boteze pe Fiul lui
Dumnezeu, adică pe Sfântul Ioan Botezătorul și Inaintemergătorul.
Ieri l-am preamărit pe Iisus Hristos Mântuitorul lumii, Care a
cerut să fie botezat de slugă. Astăzi cinstim pe slujitorul cel
credincios, pe proorocul Ioan, pe „cel mai mare om născut din
femeie”, pe Sfetnicul Luminii, pe cel ce s-a atins cu mâna de
creștetul Stăpânului, Cel Care a zidit cu dreapta Sa cele văzute
și nevăzute.
Mare
a fost praznicul de ieri, nu mică este și ziua de astăzi. Ieri
L-am cinstit pe Stăpânul, astăzi lăudam pe sluga Stăpânului.
Ieri am slăvit pe Treimea cea de o ființă, Care S-a arătat la
Iordan, astăzi lăudăm pe Sfântul Ioan Botezătorul care s-a
închinat Preasfintei Treimi la Iordan. El a auzit glasul Tatălui
din nor; el a botezat pe Fiul în Iordan și tot el a văzut pe Duhul
Sfânt în chip de porumbel, șezând deasupra Fiului.
Vedeți
ce mare și plăcut este înaintea Domnului Sfântul Ioan
Botezătorul? Că cine altul a postit mai mult ca el în pustie? Cine
a propovăduit mai cu putere pocăința, în pustiul Iordanului? Cine
mustră mai cu asprime pe cărturari și farisei, numindu-i „năpârci”
și „pui de șerpi”? Cine L-a mărturisit și L-a arătat pe
Hristos înaintea lumii cu mai multă îndrăzneală și putere decât
Ioan Botezătorul?
Așadar
se cuvine să cinstim cu laude astăzi pe Sfântul Ioan Botezătorul,
glasul celui ce strigă în pustie, cum spune Sfântul Prooroc Isaia.
Să lăudam astăzi pe cel mai mare postitor și rugător dintre
oameni, pe proorocul cel minunat, pe Înaintemergătorul lui Hristos,
care L-a mărturisit oamenilor, pe propovăduitorul Preasfintei
Treimi, pe apostolul pocăinței, pe Sfântul Ioan Botezătorul.
Dar
ca să înțelegem mai bine misiunea pe care a îndeplinit-o pe
pământ Sfântul Ioan Botezătorul, vom aminti pe scurt viața și
nevoința lui.
Părinții
săi se chemau Zaharia și Elisabeta și nu aveau copii. Zaharia era
preot al Legii Vechi, din neamul lui Abia, iar soția lui era din
neamul lui Aaron și erau rude cu Sfinții Părinți Ioachim și Ana.
Deci, rugându-se mult lui Dumnezeu să le dea un copil, pe când
Zaharia slujea la templu în Ierusalim, i-a vestit Arhanghelul
Gavriil că femeia sa Elisabeta va naște un fiu la bătrânețe și
se va chema Ioan. Și pentru ca Zaharia se îndoia de această
minune, a rămas mut pâna ce Elisabeta, femeia sa, a născut. Dar
n-a durat mult această bucurie. Căci auzind Irod de nașterea lui
Hristos și temându-și tronul împărăției, a pornit o grea
persecuție și ucidere în masă a tuturor copiilor din Ierusalim și
Betleem.
Atunci
Fecioara Maria a fugit cu Pruncul în Egipt, iar Elisabeta cu Ioan,
care era numai cu șase luni mai mare ca Iisus, au fugit în munții
Iudeei. Murind îndată mama lui, Ioan a trăit singur ca un înger
și sihastru în pustie timp de aproape treizeci de ani. Acolo se
ruga neîncetat ziua și noaptea, se hrănea cu acride și miere
sălbatică, se îmbrăca cu o haină de piele de cămilă și se
odihnea cu capul pe bolovanii de piatră. Dinainte de naștere, Ioan
a fost ales de Dumnezeu și vestit de prooroci și de mic a fost
rânduit să sufere, să trăiască ascuns în munți, în liniște,
în post și singurătate; fără părinți, fără îmbrăcăminte
și haine moi, fără adăpost și odihnă.
Pustia
i-a fost cea mai înaltă școală de formare duhovnicească, de
pregătire pentru a fi prooroc și Înaintemergător, propovăduitor
al pocăinței și botezător al lui Hristos. Ca nimeni dintre oameni
nu poate forma pe Sfinții lui Dumnezeu, ca viața de pustie, în
post, în rugăciune și liniște. Nimic și nimeni nu-i poate ajuta
și lumina, pe cei aleși de Dumnezeu, să-L mărturisească pe
pământ, precum Harul Duhului Sfânt și nevoința în feciorie și
în neîncetată rugăciune. Iată școala Duhului cea mai înaltă!
Iată cât de Sfânt trebuie să fie un prooroc și cât de
îngerească viață trebuie să ducă pentru a deveni vas al Duhul
Sfânt!
Vedeți
cum îl pregătea Dumnezeu pe Ioan în pustie pentru a-l face
prooroc, apostol al pocăinței și botezător? La fel și pe
Fecioara Maria, rudenia sa, o pregătea în templul din Ierusalim tot
prin aceleași virtuți, ca să o facă vrednică să-L nască pe
Hristos Mântuitorul pe pământ. Biserica și singurătatea sunt
cele mai înalte școli de formare a sufletelor și a Sfinților.
Ajungând
la vârsta de treizeci de ani, Sfântul Ioan a fost chemat de
Dumnezeu la propovăduire și a ieșit din pustie ca dintr-un palat
împărătesc. Sufletul lui acum era plin de Duhul Sfânt, trupul lui
era neprihănit, curat, mai mult îngeresc decât pământesc. Inima
lui era plină de har și râvnă pentru adevăr, iar cuvântul lui
era puternic, îndrăzneț, tare, care tăia ca o sabie păcatul,
care trezea conștiințele și tămăduia sufletele oamenilor.
Așa
a ieșit Ioan din munții Iudeei și a fost trimis de Duhul în
pustiul Iordanului, aproape de Marea Moartă. Venea aici nu la
odihnă, ci să propovăduiască iudeilor botezul pocăinței, să
pregătească poporul ales pentru a crede în Mesia, venea să-L
arate lumii pe Hristos și apoi să-L boteze în apele Iordanului.
Dar
de ce l-a trimis Dumnezeu pe Ioan să propovăduiasca pe Mesia și
pocăința în pustie și nu în Ierusalim, în mijlocul mulțimii?
Pentru că astfel ar fi silit pe oameni la pocăință și ei n-ar fi
avut aceeași plată. Dar când oamenii, de bunăvoie lasă cetatea,
lumea, păcatul și vin în pustie, adică în loc pustiu de păcate
să-l asculte pe Ioan, și-i urmează învățătura, atunci plata
lor este mai mare, pocăința lor este de bunăvoie și roadele sunt
mai bogate.
Iubiți
credincioși,
Dar
ce învață Ioan pe oameni? Care sunt primele lui cuvinte de
învățătură către cei ce veneau la el în pustiul Iordanului?
Iată primele cuvinte cu care Sfântul Ioan își începe misiunea pe
pământ: „Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor”
(Matei 3, 2). Aceste cuvinte nu sunt o rugăciune, ci mai degrabă o
poruncă de foc, fără de care nimeni nu poate dobândi viața
veșnică. Este prima poruncă pe care o dă Dumnezeu celui ce vrea
să se întoarcă la El, prima datorie pe care trebuie s-o împlinim
cei ce voim să ne mântuim.
Aceasta
o cerea și Ioan de la cei ce veneau la el. Adică să se pocăiască,
să părăsească păcatele făcute, să le mărturisească cu
căință, să le spele prin baia botezului și a lacrimilor, să
ierte pe cei ce i-au nedreptățit. Apoi, așa curați, spălati,
dezlegați de păcate, ca niște prunci nou-născuți, să se apropie
de Dumnezeu, să vina la Hristos, să primească harul Sfântului
Duh, să lucreze faptele bune și apoi să fie primiți în Împărăția
cerurilor, unde nimic necurat nu poate intra.
Tot
așa a început și Mântuitorul Hristos Evanghelia Sa. Primele
cuvinte pe care le-a rostit la Capernaum când a ieșit să
propovăduiască sunt acestea: „Pocăiți-vă, că s-a apropiat
Împărăția cerurilor” (Matei 4, 17). Cu aceleași cuvinte începe
și Fiul lui Dumnezeu să ne vestească Evanghelia Sa. Deci, atât
pentru iudeii de acum două mii de ani, cât și pentru noi creștinii
de astăzi, porunca este aceeași. Începutul mântuirii, a iertării
celor ce cred în Hristos este pocăința, spovedania cu căință
pentru păcate, părăsirea lor și apropierea de Dumnezeu. Pocăința
este prima și singura ușă de intrare în împărăția cerurilor.
Degeaba credem în Hristos dacă nu facem și fapte bune, degeaba
mergem la biserică dacă nu părăsim răutatea, păcatul, patima
cea veche, ura din inimă, pofta trupului care ne stăpanește și
iubirea de sine care ne omoară sufletește.
A
doua mare învățătură și poruncă a Sfântului Ioan este
aceasta: Faceți, dar, roade vrednice de pocăință! (Luca 3, 8).
Roadele de pocăință se fac de credincioși după ce mai întâi
s-au pocait de păcatele făcute. Căci nimeni nu seamănă sământa
pe pământul nearat și nepregătit. Nimeni nu poate face roade
vrednice de pocăință dacă mai întâi nu-și curăță inima și
mintea de păcate prin spovedanie și căință. A ne pocăi înseamnă
a ara ogorul sufletului, a smulge din rădăcină buruienile
patimilor, a grăpa grădina, adica a sfărâma bulgării patimilor
și numai după aceea putem ieși la semănat. De vom face așa,
multe fapte bune vom putea lucra pe pământ.
A
treia mare învățătură a Sfântului Ioan Botezătorul este
amenințătoare: Acum securea stă la rădăcina pomilor - spune
marele prooroc - deci orice pom, care nu face roadă bună, se taie
și se aruncă în foc (Luca 3, 9). Prin aceasta el învață pe
iudei, ca și pe noi cei de astăzi, că pocăința este obligatorie
pentru toți cei ce vor să urmeze lui Hristos și să dobândească
Împărăția cerurilor. Lucrarea pocăinței trebuie făcută acum,
astăzi, cât mai grabnic, pâna avem vreme. Ea nu poate fi amânată,
nici înlocuită cu alte fapte bune, pentru că pocăința este al
doilea botez și fără dezlegarea și părăsirea păcatelor nimeni
nu se poate mântui.
Daca
amânăm pocăința, spovedania, și nu ne spălăm păcatele prin
căință și fapte bune, atunci ne așteaptă pedeapsa lui Dumnezeu,
care începe de pe pământ prin tot felul de suferințe și se
continuă dincolo prin osândă. Pomii sunt toți oamenii; securea
care stă la rădăcină este moartea, care taie viața oamenilor de
pe pământ și desparte sufletul de trup, iar focul în care se
aruncă pomii fără roade bune este focul iadului, în care se
aruncă toți creștinii fără pocăintță și fapte bune.
Iată
ce frumoase învățături dădea Sfântul Ioan celor ce veneau la el
în pustiul Iordanului. Iar dintre roadele de pocăință pe care
Botezătorul Domnului le cerea de la iudei erau două: să creadă în
Hristos și să facă fapte de milostenie. Că îl intrebau cei ce
veneau la dânsul: Ce să facem deci? (Luca 3, 10). Iar Ioan îi
învăța zicând: Cel ce are două haine să dea celui ce nu are și
cel ce are bucate să facă asemenea. Vameșilor, adică celor ce
încasau impozite de la oameni, le răspundea: Nu faceți nimic mai
mult decât ce va este rânduit. Iar ostașilor le spunea: Să nu
asupriți pe nimeni, nici să învinuiți pe nedrept și să fiți
multumiți cu solda voastră (Luca 3, 11-14). Numai cărturarilor și
fariseilor le adresa Sfântul Ioan Botezatorul cuvinte de mustrare
pentru necredința lor, zicându-le: Șerpi, pui de viperă, cine v-a
arătat să fugiți de mânia ce va să fie? (Luca 3,7).
Evanghelistul
Marcu spune că: „Ieșeau la el tot ținutul Iudeii și toți cei
din Ierusalim și se botezau de către el în râul Iordan,
mărturisindu-și păcatele” (Marcu 1, 5). După ce îi învăța
calea pocăinței, îi boteza în Iordan, adică îi afunda cu
mâinile sale în apă, în timp ce fiecare își mărturisea
păcatele sale. Botezul lui Ioan nu era un botez deplin, desăvârșit,
pentru că nu se făcea în numele Preasfintei Treimi și nu avea
efectele botezului creștin. Adică nu dădea omului iertarea
păcatelor și nici harul Duhului Sfânt. Botezul lui Ioan era un
botez de pocăință, un botez de pregătire pentru adevăratul botez
creștin. Era ceva intermediar între botezul Legii Vechi și botezul
din Legea Darului. Aceasta o spunea chiar Ioan, zicând: Eu v-am
botezat pe voi cu apă, El însă vă va boteza cu Duh Sfânt (Marcu
1, 8).
După
botez, Ioan le vorbea despre Mesia cum că a venit în lume, că El
va boteza pe oameni cu Duh Sfânt și cu foc. Apoi le zicea: Vine în
urma mea Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic,
plecându-mă, să-I dezleg cureaua încălțămintelor (Marcu 1, 7).
Vedeți smerenia lui Ioan? Deși era prooroc și Sfânt, în fața
Stăpânului se smerea. Smerenia și fecioria sunt două mari cununi
ale Sfințeniei pe care le iubește Dumnezeu și cei ce sunt ai lui
Dumnezeu.
Așa
își împlinea Ioan misiunea de prooroc și botezător în pustiul
Iordanului. Dar iată că se apropie de el Însuși Fiul lui
Dumnezeu, ca să fie botezat de el. Iar Ioan, văzându-L, a zis
către mulțime: Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel Ce ridică păcatele
lumii. Acesta este despre Care eu am zis: După mine vine un bărbat
Care a fost înainte de mine, fiindcă mai înainte de mine era. Și
eu nu-L știam; dar ca să fie arătat lui Israel, de aceea am venit
eu, botezând cu apă (Ioan 1, 29-31).
Vedeți
cum Îl numeste Ioan pe Hristos? După Proorocul Isaia care aseamănă
pe Mântuitorul răstignit "ca un Miel spre înjunghiere"
(Isaia 53, 7), al doilea prooroc este Ioan care-L numește pe Iisus
Hristos "Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii".
Amândoi proorocii prevesteau lumii că Hristos a venit pe pământ
ca un miel de jertfă Care va fi răstignit pe Cruce pentru noi
păcătoșii și prin jertfa Lui va ridica, adică va ierta păcatele
lumii și va împăca pe oameni cu Tatăl.
Iar
când a venit Domnul la botez, Ioan nu voia să-L boteze, căci se
cutremura să se atingă cu mâinile sale de creștetul Făcătorului
său. Eu am trebuință să fiu botezat de Tine și Tu vii la mine?
Dar Iisus Hristos, îndemnându-l să facă ascultare, i-a răspuns:
Lasă acum, că așa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea,
adică să împlinească voia Tatălui ceresc. Și L-a ascultat Ioan
și L-a botezat pe Mântuitorul în Iordan. Și, botezându-Se Iisus,
când ieșea din apă, îndată cerurile s-au deschis și Duhul lui
Dumnezeu S-a văzut pogorându-Se ca un porumbel și venind peste El.
Și iată glas din ceruri, zicând: Acesta este Fiul Meu Cel iubit,
întru Care am binevoit. (Matei 3, 14-17).
Iată,
deci, marea misiune a Sfântului Ioan Botezătorul. Aceea de a
pregăti lumea pentru Evanghelie, pentru credința lui Hristos prin
pocăință, prin botezul cu apă și prin mărturisirea păcatelor.
Apoi, de a arăta lumii Mielul lui Dumnezeu, de a-L boteza pe Hristos
în Iordan și de a-L arăta oamenilor, mărturisindu-le tuturor
Taina Preasfintei Treimi.
Sfântul
Ioan Botezatorul este cel dintâi martor de pe pământ al
Preasfintei Treimi. El a mărturisit cel dintâi credința într-un
singur Dumnezeu, dar închinat în trei persoane: Tatăl, Fiul și
Duhul Sfânt.
Vedeți
misiunea și vrednicia proorocului Ioan? Pe Hristos, Maica Domnului
L-a născut tainic, în peștera din Betleem, iar Ioan, ca prooroc și
mărturisitor, L-a botezat în Iordan și L-a arătat lumii întregi
strigând: Iată Mielul lui Dumnezeu Cel ce ridică păcatele lumii!
Însă misiunea lui nu s-a terminat la Iordan. După ce a ieșit
Domnul la propovaduire, Ioan s-a retras în Galileea, vorbind tuturor
despre Mesia că este Hristos și mustrând fărădelegile lui Irod
care trăia în preadesfrânare cu Irodiada, soția fratelui său.
Deci nu s-a retras la odihnă marele prooroc, că nu putea să tacă
gura celui mai mare om născut din femeie, cum îl mărturisește
Mântuitorul. Dimpotrivă, până la moarte a învățat, a
mărturisit pe Hristos și a mustrat păcatul. Căci niciodată nu
pot tăcea în fața păcatelor Sfinții, proorocii, apostolii,
episcopii și păstorii Bisericii lui Hristos. Apoi Irod prinzând pe
Ioan, l-a aruncat în temniță și când a făcut o petrecere
ticăloasă cu jocuri, beții și desfrânări, de ziua nașterii
sale, i-a tăiat capul la îndemnul soției desfrânate. Așa s-a
sfârșit Sfântul Ioan Botezatorul ca un martir, pentru adevăr și
dreptate, mustrând păcatele care ucid sufletele noastre.
Iubiți
credincioși,
Astăzi
prăznuim Soborul Sfântului Ioan Botezatorul și Înaintemergătorul.
Până aici v-am spus viața, misiunea și puține din învățăturile
lui. Acum trebuie să vă amintesc că Biserica noastră Ortodoxă
are un cult deosebit pentru Sfinți și, mai ales, pentru Maica
Domnului și pentru Sfântul Ioan Botezătorul. În calendar avem
peste an trei sărbători mari și patru mai mici, cu cruce neagră,
închinate acestui mare prooroc. El este cinstit și pe pământ ca
fiind cel dintâi, după Sfânta Fecioara Maria, și în cer stă
înaintea Preasfintei Treimi și se roagă pentru oameni.
În
țara noastră, ca peste tot în țările creștine, cultul Sfântului
Ioan Botezătorul este destul de mare. Peste tot se întâlnesc
biserici și mănăstiri închinate Sfântului Ioan. Apoi, în multe
familii există copii care îi poartă numele. Că cel mai frumos
nume pentru copii este Ioan care înseamnă "plin de har",
nume ales din cer pe pămant de către Arhanghelul Gavriil. Dați
deci copiilor voștri numele Maicii Domnului și ale Sfântului Ioan
Botezatorul. Nu le puneți nume străine, neortodoxe, care nu au zi
în calendar, ci nume de Sfinți, ca să aiba în cer cine să se
roage pentru ei.
Apoi
să-l cinstim pe Sfântul Ioan Botezătorul, cu o viață
creștineascaă aleasă, cât mai curată, neîntinată de păcate.
Aduceți-va mereu aminte de principala lui învățătură:
Pocăiți-vă că s-a apropiat Împărăția cerurilor! Să nu uităm
că fără pocăință nu avem mântuire. Iată, suntem la început
de an nou. Să făgăduim lui Dumnezeu că de astazi înainte vom
merge la biserica în fiecare Duminică și sărbătoare, că ne vom
ruga mai mult, că vom face milostenie la săraci, după putere, că
vom ierta pe aproapele, că vom părăsi orice patimă care ne ucide
sufletul și că vom face roade vrednice de pocăință.
Deci
să ne pocăim, adică să ne iubim unii pe alții, ca frați ce
suntem pe pământ, să ne rugăm mai mult, să părăsim păcatele,
prin spovedanie frecventă și să cerem mereu ajutorul Sfântului
Ioan Botezătorul, ca are mare îndrăzneală înaintea Preasfintei
Treimi.
Aceasta
este porunca Sfintei Evanghelii amintită astăzi și de Sfântul
Ioan Botezătorul. Aceasta este și chemarea Bisericii, mama noastră
duhovnicească. Aceasta este și urarea noastră acum la început de
an nou. Să părăsim păcatele și să adunăm roade pentru
Împărăția cerurilor, unde nădăjduim să ajungem și să ne
veselim cu toți Sfinții, în veci. Amin.
Sursa:
Doxologia
0 comments:
Trimiteți un comentariu