Sunt
Ioana, am 34 ani și port cu mine un păcat făcut cu mulți ani în
urmă.
Când
aveam 21 ani am născut o fetiță, sănătoasă și cuminte, era un
îngeraș. La 7 luni după ce am născut fetița am realizat că sunt
din nou însărcinată. Atunci parcă totul se prăbușea în jurul
meu: ce voi face?
Până
să nasc fetița lucrasem fără carte de muncă. Acum locuiam la
socrii și lucram pe unde apucam. Doream să fac o facultate și nu
reușisem. Banii nu ne ajungeau de la o lună la alta.
Sfătuindu-mă
cu soacra mea am hotărât să fac avort. Sora mea când a auzit a
luat foc și mă suna de câteva ori pe zi. Începusem să nu îi mai
răspund la telefon. Ea insista să nu-mi omor copilul, eu îi ziceam
că habar nu are ce spune. Aveam mintea atât de întunecată încât
găseam o mulțime de „scuze”, de motive care m-ar determina să
fac asta. Nu m-am gândit la cum voi trăi apoi, cum voi putea să mă
privesc în oglindă dimineața si multe alte lucruri.
8
ianuarie 2003 – ziua avortului
Nu
voi uita niciodată acel salon imens plin cu femei însărcinate care
voiau să devină neînsărcinate, care considerau că nu mai aveau
nevoie de copiii lor și care îi omorau mai rău ca pe niște
animale, fără să gândească nici că este păcat, absolut nimic,
totul era normal. Aveam un sentiment ciudat, parcă știam că nu fac
bine, dar iar îmi revenea în minte gândul că ce o să fac cu încă
un copil, și așa de-abia cresc unul.
…am
rămas ultima… se făcuse deja seară. Am plecat de la spital
dărâmată și plină de regret. Tot acel gând, că „nu am avut
altă soluție”, nu-mi dădea pace.
Timpul
a trecut, familia s-a destrămat, fiica mea de multe ori m-a întrebat
de ce nu are și ea o soră sau un frate de vârstă apropiată (de
fapt nu are deloc), iar eu pun capul în pământ și rămân mută,
abia stăpânindu-mi lacrimile. Odată cu trecerea anilor s-a
accentuat și durerea și remușcarea din suflet pentru ceea ce am
făcut atunci. Greutățile vieții m-au făcut să mă apropii de
biserică, de Dumnezeu, să înțeleg că tot ceea ce ni se întâmplă
își are răspunsul în propria noastră viață.
Dacă
astăzi sunt singură, cu un copil care nu mă ascultă, neștiind
încotro să mă îndrept este datorită faptului că atunci când
Domnul mi-a dăruit al doilea copil eu l-am aruncat la coș, neavând
nevoie de el, mintea mi-a fost întunecată, iar acum mă lupt să
ies la lumină, rugându-mă să capăt iertare și vă rog și pe
voi care citiți aceste rânduri să nu faceți niciodată avort, să
nu fiți de acord cu el, căci aduce doar durere și regret. Toate le
poți îndrepta prin rugăciune și răbdare, dar un avort făcut
nu-l poți „repara”. Avortul nu este o soluție, este doar
unealta prin care diavolul ne îngenunchează, ne face sclavi ai lui,
ne îndepărtează de Dumnezeu.
Aș
avea poate multe de adăugat pe această temă, însă esențialul
acesta este: nu acceptați avortul, sunt familii care nu pot avea
copii, care își doresc din suflet să înfieze măcar un copil.
Căutați și aflați sfat de la duhovnic atunci când nu vă doriți
un copil, dar el vine. Sub nicio formă nu acceptați să vă omorâți
propriul copil: nu vă pot descrie în cuvinte regretul și durerea
din sufletul unei mame care a făcut așa ceva.
Ioana
N., București
**************************
Dragi
prieteni și colaboratori,
În
26 martie 2016, în România și Republica Moldova se va organiza
Marșul pentru viață 2016 „Pentru viață, pentru femeie, pentru
familie”. Cu acest prilej, Asociația „Studenți pentru viață”
încearcă să publice patru volume de mărturii despre criza de
sarcină, pentru a veni în întâmpinarea frământărilor femeilor
care se vor afla în situații de criză și pentru cei din jurul lor
care le pot sprijini:
101
femei fericite că au ales viața copiilor lor
101
oameni care au supraviețuit avortului
101
avorturi forțate
101
avorturi regretate
În
viața noastră cotidiană puține sunt lucrurile al căror impact
uriaș este atât de puțin înțeles precum criza de sarcină.
Este
vorba despre scurta perioadă din viața unei femei însărcinate în
care avortul apare ca o altă opțiune pe lângă continuarea
sarcinii și nașterea copilului.
Criza
de sarcină apare în cele mai diverse situații de viață. Astfel,
experiența directă și bibliografia teoretică arată că nu există
niciun element care să elimine a priori posibilitatea apariției
crizei de sarcină: nici starea financiară, nici statutul social ori
marital, nici absența sau numărul copiilor, nici vârsta, nici
nivelul intelectual, educațional și cultural, nici starea de
sănătate a femeii, nici calitatea relației cu tatăl copilului,
nici opinia familiei ori a prietenilor, nici afilierea ori practica
religioasă a mamei, tatălui, familiei, nici măcar împrejurările
concepției și starea de sănătate a copilului, de exemplu atunci
când copilul a fost așteptat ani la rând și este deplin sănătos…
În realitate, oricând poate apărea un element care să determine
criza de sarcină.
De
aceea, pentru a fi cu adevărat alături de femeia în criză de
sarcină este nevoie de cele mai diverse abordări, potrivite
fiecărei situații de criză: de la formele cele mai simple, cum
este o discuție de 15 minute, până la sprijinirea emoțională și
materială pe perioada a mai multor ani de zile.
În
această diversitate, există, este drept, și câteva tipologii
predominante. Astfel, circa 80% din cazurile de criză de sarcină
s-ar putea rezolva în mod fericit pentru ambele vieți direct
implicate – respectiv prin nașterea copilului – dacă femeia ar
primi sprijin din partea tatălui copilului. O dovadă în plus a
acestui fapt o reprezintă statistica potrivit căreia cel puțin 60%
din avorturi sunt consecințe ale presiunilor partenerului de viață.
Un factor-cheie în criza de sarcină și în decizia femeii de a
face avort este violența din partea tatălui copilului, de la
presiunile verbale, până la violența fizică gravă.
Vă
rugăm să ne sprijiniți trimițând mărturii sau îndemnând pe
cunoscutele dumneavoastră care au trecut prin criza de sarcină să
trimită mărturii pe adresa de mail 101marturii@gmail.com.
Mărturiile
pot fi complet anonime și garantăm că datele personale sau datele
de contact ale celor care le vor trimite nu vor fi făcute publice,
decât dacă ei solicită aceasta.
Vă
rugăm să oferiți doar mărturii complet adevărate, deoarece
spunerea adevărului și numai a adevărului este centrală în
abordarea crizei de sarcină.
Am
cunoscut femei care au regretat avortul dinainte de a-l face, femei
care au regretat avortul în timp ce avea loc, femei care au regretat
avortul când s-au ridicat de pe masa ginecologică, femei care au
regretat avortul pentru prima oară la câteva decenii după ce a
avut loc. Dar nu am cunoscut nicio femeie care să își îndemne
fiica: „Mamă, când vei crește mare, să faci și tu măcar un
avort, că e foarte bine!”.
De
aceea, aceste cărți sunt menite să crească nivelul de
conștientizare al opiniei publice cu privire la ușurința cu care
fiecare dintre noi am trecut și trecem pe lângă femeile în criza
de sarcină, indiferenți la frământările lor și la viața
copilului pe care l-au purtat în pântece câteva luni. Este și o
ocazie de a le cere iertare pentru indiferența noastră.
Vă
rugăm să puneți bannerele pe saitul/blogul dumneavoastră, pentru
ca mesajul Scrie, dă like, distribuie să ajungă la cât mai multe
persoane.
Pe
aceste bannere puneți link activ către postarea
Iată
câteva dimensiuni:
728×90
728×90
1200×150
1200×150
Articol
preluat de pe Studenți pentru viață
Sursa:
Știri pentru viață
0 comments:
Trimiteți un comentariu