Evanghelia
Luca
19, 1-10
În
vremea aceea trecea Iisus prin Ierihon şi iată un om bogat cu
numele Zaheu, care era mai mare peste vameşi, căuta să vadă cine
este Iisus; dar nu putea de mulţime, pentru că era mic de statură.
Atunci, alergând înainte, s-a suit într-un dud, ca să-L vadă,
căci pe acolo avea să treacă. Dar când a sosit la locul acela,
Iisus, privind în sus, l-a văzut şi a zis către el: Zaheu,
grăbeşte-te şi dă-te jos, căci astăzi trebuie să rămân în
casa ta. Şi el, grăbindu-se, s-a coborât şi L-a primit cu
bucurie. Când au văzut aceasta, toţi cârteau şi ziceau: a intrat
să găzduiască la un păcătos. Dar Zaheu, stând în faţa
Domnului, I-a spus: iată jumătate din averea mea, Doamne, o dau
săracilor şi, dacă am nedreptăţit pe cineva cu ceva, întorc
împătrit. Iar Iisus a grăit către el: astăzi s-a făcut mântuire
casei acesteia, pentru că şi el este fiul lui Avraam. Fiindcă Fiul
Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut.
Sf.
Luca al Crimeii - Zaheu si puterea
iubirii care cheama la pocainta: “Domnul nu intoarce spatele
nimanui”
I.
Setea de innoire duhovniceasca
Iisus,
intrand, trecea prin Ierìhon. Si iata, un barbat cu numele Zaheu, si
acesta era mai-marele vamesilor si era bogat; si cauta sa vada cine
este Iisus, dar nu putea de multime, fìindca era mic de statura. Si
alergand inainte, s-a suit intr-un sicomor ca sa Il vada, caci pe
acolo avea sa treaca (Luca 19, 1-4).
“Vamesi
se numeau strangatorii impozitelor. Ei puteau dobandi bani pe cale
nedreapta la stransul impozitelor, si o faceau. Erau cruzi si lacomi,
jefuiau poporul, iar acesta ii ura. Insusi cuvantul „vames”
ajunsese pentru popor totuna cu “pacatos”.
Zaheu
era mai-marele vamesilor, si asupra lui apasa si mai greu ura
poporului decat asupra vamesilor de rand – dar iata ca omul acesta
pacatos s-a aprins de dorinta de a-L vedea pe Domnul Iisus Hristos,
despre Care auzise atat de multe. Cand Domnul a trecut pe langa pomul
unde sedea Zaheu, S-a oprit deodata si a grait: Zaheu, coboara mai
repede din pom si mergi acasa, fìindca astazi trebuie sa vin la
tine!
Pentru
ce Domnul, trecand printr-o multime uriasa de popor, Si-a intors
dintr-o data luarea-aminte asupra lui Zaheu? Pentru ce l-a chemat pe
nume? Fiindca Domnul, Atoatestiutor fiind, cunostea nu doar numele
lui Zaheu, ci si inima lui, si dorintele lui.
Dar
ce s-a intamplat in sufletul lui Zaheu? Cum se simt oamenii care,
asemenea lui, traiesc in nedreptate, de Dumnezeu nu se tem si nu se
rusineaza de nimeni (v. Luca 18, 2)? Sufletul lor pacatos nu cunoaste
odihna nici ziua nici noaptea. Cat de greu este pentru ei sa indure
dispretul si ura poporului! Propria constiinta le roade fara
incetare, ca un vierme crunt, inima – dar patima banilor inabusa
totul. „N-au decat sa ne dispretuiasca, spun ei, in schimb suntem
bogati. Avem de toate”.
Credeti
ca e usoara o viata ca aceasta? Nu, ci e foarte grea. Greu este a
inabusi mereu glasul constiintei. Greu este sa duci povara urii si
dispretul oamenilor. Asa era si cu sufletul nefericitului Zaheu. Dar
de ce dorea el atat de tare sa Il vada pe Domnul Iisus Hristos, de ce
s-a suit in smochin ca sa-L priveasca macar din departare? Din simpla
curiozitate? Nu: el simtea si stia cat de Mare si Sfant este Domnul
Iisus Hristos. Auzise despre extraordinarele Lui minuni, despre
redarea vazului orbilor, despre invierea mortilor, si sufletul lui
pacatos tresalta.
Nu
simpla curiozitate il atrasese, ci dorea tare de a privi macar la Cel
mai sfant decat toti sfintii, la Cel atat de potrivnic intunecarii si
nedreptatii propriului lui suflet. Constiinta lui pacatoasa era
miscata ca niciodata. Nazuia sa-L vada pe Prorocul cel minunat,
asemenea Caruia lumea inca nu cunoscuse, si in inima sa gandea: „Dar
eu, pacatosul, voi ramane incurcat si pe mai departe in viata aceasta
ticaloasa, pentru care oamenii ma urasc si ma dispretuiesc?”
Domnul
stia ce cotitura avusese loc in sufletul lui pacatos, stia ca acest
suflet nu este greu de mantuit. Tocmai de aceea S-a si hotarat
sa mearga in casa lui Zaheu.
Zaheu
s-a dat jos repede din pom si a fugit acasa pentru a-L primi pe
Domnul Iisus Hristos. Dupa aceea, cutremurat de vizita lui
Hristos, a stat inaintea Lui si, lepadand indata si cu hotarare
lacomia sa de bani, a zis:
Iata,
jumatate din averea mea, Doamne, o dau saracìlor, si daca am
napastuit pe cineva cu ceva, intorc impatrit (Luca 19, 8).
Iata
ce pilda de adanca pocainta; iata cum a cutremurat sufletul acestui
om pacatos cercetarea dumnezeiasca! Tocmai la el, un pacatos atat de
ticalos, dispretuit de oameni, sa vina Insusi Domnul Iisus Hristos?!
Dar Domnul ce a raspuns? Astazi s-a facut mantuire casei acesteia,
caci si acesta este fiu al lui Avraam (Luca 19, 9).
Asadar
Zaheu, om pacatos, manat de nevoia simtita launtric a renasterii
duhovnicesti, a inceput sa caute intalnirea cu Hristos – si aceasta
intalnire a avut loc, aducand mantuire casei lui. Sfanta Biserica ne
indeamna sa-L cautam pe Domnul urmand pilda lui Zaheu, sa inviem in
sufletul nostru frica de Dumnezeu dandu-ne seama de pacatosenia
noastra si de nevoia pocaintei si innoirii.
Dar
noi, spuneti-mi, oare putine pacate avem? Oare nu suntem toti datori
sa ne pocaim din toata inima, ca si Zaheu, si, asemenea lui, sa ne
platim datoriile fata de cei pe care i-am necajit? Sa ne fìe pilda
intotdeauna aceasta intoarcere la credinta a mai-marelui vamesilor!
Sa ne straduim si noi, cand ne va cerceta Domnul in chip nevazut, sa
Il primim asa cum L-a primit Zaheu si sa ne invrednicim de aceleasi
cuvinte pe care le-a auzit el! Amin.
II.
Hristos ne cheama la pocainta
Sfanta
Biserica ne cheama astazi sa patrundem in talcul istorisirii
evanghelice despre Zaheu. As vrea sa va atrag luarea-aminte asupra
urmatoarelor ei momente.
Cand
Domnul Iisus Hristos, trecand pe langa Zaheu, S-a oprit si l-a chemat
pe nume ca pe un prieten, ca pe un cunoscut vechi: Zahee, coboara-te
degraba, caci astazi in casa ta trebuie sa raman (Luca 19, 5), ce
vifor a cutremurat pe neasteptate inima pacatosului vames? „In casa
mea vrea sa vina acest Sfant al sfìntilor, acest Facator de minuni?
Asadar nu Ii este scarba de mine?” Totul s-a rasturnat deodata in
inima lui: a devenit dintr-o data alt om.
„De
ce, veti intreba, s-a petrecut in el o astfel de schimbare?”Deoarece
cuvantul lui Dumnezeu e viu si lucrator si mai ascutit decat orice
sabie cu doua taisuri, si patrunde pana la despartitura... dintre
incheieturi si madulare (Evrei 4, 12), intr-un anume fel el taie omul
in doua dintr-o data, schimband totul in el. Puterea chemarii
Domnului, puterea dragostei dumnezeiesti e nesfarsit de mare. Ea a
pricinuit o astfel de intorsatura nu doar in sufletul lui Zaheu, ci
si in sufletul unui alt vames – Levi, ce mai apoi a devenit Sfantul
Apostol si Evanghelist Matei.
Si
acum, cand citim sau cand auzim cuvintele lui Dumnezeu ce sunt
intiparite in Evanghelie, ele pricinuiesc acelasi cutremur in
sufletele noastre.
Stim
din Vietile Sfìntilor ca multi dintre ei au apucat-o pe calea
nevointei datorita simplului fapt ca au ascultat in biserica spusele
lui Hristos: Daca vrea cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de
sine, sa ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie (Matei 16, 24), sau
cuvintele graite carturarului ce cauta desavarsirea: Daca
voiesti sa fii desavarsit, du-te, vinde averea ta, da-o saracilor
(Matei 19, 21), sau cuvintele despre faptul ca El trebuie iubit mai
mult decat tatal si mama, decat fratii si surorile, chiar decat
propria viata (v. Matei 10, 37). Cuvintele acestea ale Domnului au
lucrat cu atata putere asupra sufletelor lor, incat s-au hotarat
deodata sa lase totul, sa vanda totul si sa imparta la saraci, sa-si
paraseasca familia, sa isi ia crucea si sa urmeze lui Hristos. Asa
s-a intamplat cu Sfìntii Antonie cel Mare, Macarie Egipteanul,
ce au plecat in pustia salbatica a Egiptului, precum si cu multi
altii.
Iata,
asadar, ce putere are cuvantul lui Dumnezeu – dar care este taina
acestei puteri? De ce are cuvantul lui Dumnezeu o lucrare atat de
puternica asupra oamenilor? De ce l-au cutremurat atat de mult pe
Zaheu cuvintele simple ale Mantuitorului? Fiindca in cuvintele
acestea, care i-au fost graite lui, dar ne privesc pe toti, se simtea
nemarginita dragoste dumnezeiasca a Mantuitorului nostru, se simtea
ca pe noi, pacatosii, ticalosii, calcatorii legii dumnezeiesti,
Hristos nu ne leapada, ci li este mila de noi, ne iubeste si ne
cheama pe calea mantuirii.
Iar
fariseii, care se socoteau pe sine drepti si dascali ai lui Israel,
ii urau si ii dispretuiau pe acei nefericiti, ii infìerau cu vorbe
rele, nu voiau sa aiba de-a face in nici un fel cu ei, socotindu-i
necurati si nevrednici.
Hristos
insa nu a facut asa. Cand a intrat in casa lui Zaheu, care L-a primit
cu bucurie, acolo au venit de asemenea multi vamesi, multi pacatosi
multe desfranate, si au sezut cu El la masa. Fariseii si carturarii,
vazand aceasta, erau nemultumiti si carteau impotriva Domnului.
Alta
data, intr-o situatie asemanatoare, El le-a raspuns celor care isi
puneau nadejdea numai in rugaciunile lor fatarnice, facute de ochii
lumii la raspantii, si care sperau sa dobandeasca prin aceasta
mantuirea: Mergand, invatati-va ce inseamna: Mila voiesc, iar nu
jertfa; ca n-am venit sa chem pe drepti, ci pe pacatosi la pocainta
(Matei 9, 13).
A
fost o vreme cand era nevoie de jertfe, fiindca acestea erau
preinchipuire a singurei Jertfe adevarate, a Jertfei pe Cruce de pe
Golgota – dar dupa ce s-a savarsit aceasta infricosata si ultima
Jertfa, vechile jertfe au incetat si a venit o era noua, era
milostivirii si a dragostei, pe care a adus-o pe pamant Domnul Iisus
Hristos.
El
vrea de la noi bunatate, milostivire fata de oamenii nefericiti,
slabi, fata de cei cazuti si dispretuiti, chiar si fata de cei pe
care s-ar parea ca avem depline drepturi de a-i socoti lepadati: fata
de hoti, de banditi, de curve, de ucigasi.„Cum asa, veti intreba,
suntem datori sa-i iubim si pe astia?” Da, tocmai cu ei trebuie sa
fim mai atenti, tocmai fata de ei trebuie sa avem cat mai mult tact
in cuvinte, fiindca sunt grav bolnavi cu duhul.
Nu-i
asa ca fata de trupul bolnav avem mai multa grija si gingasie decat
atunci cand este sanatos? Ei bine, sa stiti ca si acesti nefericiti,
pe care noi ii socotim niste lepadati, au si ei inima omeneasca, ii
mustra constiinta, se chinuie. Le este greu sa duca povara lepadarii,
dispretului si blestemului obstesc.
Stiu
din experienta cat de usor este sa misti o asemenea inima nelegiuita.
Credeti-ma, pana si criminalul cel mai inrait se cutremura in inima
sa cand aude nu vorba rea a osandirii, ci vorbe de respect si de
dragoste. Sufletul lui poate fi renascut printr-o vorba buna, daca
aratam respect pentru demnitatea lui de om cazuta atat de jos; astfel
putem savarsi in el o intorsatura asemenea celei pe care a savarsit-o
Domnul in inima vamesului Zaheu – si el va merge dupa voi, va
incepe sa va slujeasca, va va rasplati cu un adanc devotament pentru
faptul ca nu il blestemati, ca nu il osanditi, pentru vorba voastra
buna, cu care nu era deloc obisnuit.
Asadar
sa nu ne semetim asupra nimanui, sa ne aducem aminte totdeauna de
pacatele noastre si sa iubim pe toti semenii nostri, pana la unul,
fìindca nu stim cum este inima lor inaintea lui Dumnezeu. Vietile
Sfintilor ne arata ca au fost talhari care au savarsit multime de
omoruri, iar dupa aceea, sub inraurirea harului lui Dumnezeu, au
incetat deodata, si-au coborat mainile insangerate si au intrat cu
capul plecat in manastire, unde s-au pocait ani multi, asa cum noi nu
stim sa ne pocaim — iar Domnul a primit pocainta lor si i-a
indreptat cu desavarsire, in asa fel ca au primit chiar darul facerii
de minuni. Si atunci cum vom cuteza noi sa ne semetim asupra celor
care se vor pocai, poate, si vor primi de la Atotputernicul Dumnezeu
iertarea tuturor pacatelor? Caci numai pocainta adanca ne curateste
inaintea lui Dumnezeu.
Vamesi,
talhari si desfranate au ascultat chemarea lui Hristos la pocainta si
I-au adus jertfa inimile lor infrante. Domnul a mantuit nu numai pe
Zaheu, ci si pe curva ce I-a spalat picioarele cu lacrimi, le-a sters
cu parul ei si a varsat peste el mir de mult pret (v. Luca 7,
38); a mantuit si pe talharul rastignit alaturi de El pe cruce, care
a zis: Pomeneste-ma, Doamne, cand vei veni intru imparatia Tal Domnul
i-a raspuns: Astazi vei fi cu Mine in Rai (Luca 23, 42-43).
Domnul
a venit sa caute si sa mantuiasca pe cel pierdut (Luca 19, 10) — nu
doar pe cei pierduti care-L inconjurau in timpul vietii Sale
pamantesti, ci si pe cei din vremurile urmatoare, printre care ne
numaram si noi. El sta la usa inimii fiecaruia dintre noi, si bate,
si cere cu smerenie sa-L lasam inauntru. Se opreste langa fiecare
dintre noi, ne cheama pe nume, si ne cheama la pocainta, si ne
mantuieste.
Nici
in vremea de astazi nu sunt putini pacatosi asemenea lui Zaheu, dar
unii dintre ei, spre deosebire de acesta, nu se hotarasc nici macar
sa priveasca la Crucea lui Hristos, nu se hotarasc sa intre in
biserica, socotindu-se pierduti, gata osanditi, crezand ca nimeni
nu-i va mai mantui si ca Hristos le-a intors spatele. Credeti ca e
adevarat? Nu, nicidecum! Domnul nu intoarce spatele nimanui. El a
zis: Pe cel care vine la Mine nu-l voi scoate afara (Ioan 6, 37). Eu
sunt Pastorul cel bun, Pastorul cel bun sufletul Sau Il pune pentru
oile Sale (Ioan 10, 11).
Pentru
noi toti, oile cele bolnave si raioase, Domnul a pus sufletul Sau pe
Crucea de pe Golgota. La Sfantul Proroc Iezechiel citim: Eu voi paste
oile Mele si le voi odihni pe ele, zice Domnul Dumnezeu. Pe cea
pierduta o voi cauta, si pe cea ratacita o voi intoarce, si pe cea
zdrobita o voi intari, si pe cea tare o voi pazi, si le voi paste pe
ele cu judecata (Iezechiel 34, 15-16). Iata ce spune din partea
Domnului Prorocul Isaia: Au doara va uita femeia pe pruncul sau, sau
nu ii va fi mila de fiii pantecelui sau? Ca de va si uita femeia pe
acestia, Eu nu te voi uita pe tine, zice Domnul (Isaia 49, 15). Atat
de mare este iubirea de oameni a lui Dumnezeu! Chiar daca omul va fi
plin de tot pacatul si va face tot ce ii inchide intrarea in
Imparatia cerurilor, chiar daca un mare nevoitor va deveni preacurvar
si ucigas, tot nu trebuie sa deznadajduiasca. Chiar daca va ajunge
cineva la treapta cea mai de pe urma a faradelegii, iar apoi se
hotaraste sa se intoarca pe calea virtutii, Domnul si pe unul ca
acesta il primeste, si de unul ca acesta Ii este mila, si il vindeca,
si il intareste, si Se bucura de mantuirea lui ca un Pastor bun, ca
un Parinte iubitor. El nu leapada niciodata pocainta lipsita de
fatarnicie.
Deci
sa ne amintim intotdeauna de aceasta si sa nazuim spre Domnul cu
toata inima! Amin”.
Sursa:
Cuvântul Ortodox
0 comments:
Trimiteți un comentariu