Din
fericire, au început totuşi să apară semne ale unor încercări
de întoarcere la învăţăturile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii,
şi prin aceasta înţeleg încercări de a trăi viaţa Părinţilor
– viaţa isihastă. Nemulţumiţi de „priorităţile” vieţii
contemporane, dezamăgiţi de lupta, agitaţia şi neliniştea
provocate de atingerea unor ţeluri lumeşti care nu duc nicăieri,
din ce în ce mai mulţi tineri devin adepţi ai vieţii isihaste.
Sunt mulţi şi cei care îmbrăţişează monahismul, continuând
tradiţia Sfinţilor Părinţi şi sorbind din izvorul înţelepciunii
Filocaliilor, pe care este temeluită Tradiţia Ortodoxă, în timp
ce, în lumea mirenilor, se deschid mereu mai multe centre şi
asociaţii de vieţuire isihastă.
Un
astfel de mod de viaţă ar trebui promovat şi susţinut în oraşele
de pretutindeni (...), întrucât numai în acest fel vom putea
înţelege că Biserica este atât locul unde se vindecă bolile
sufleteşti ale oamenilor, cât şi sălaşul teofaniei. Odată cu
purificarea de patimi, vine însănătoşirea, iar odată cu aceasta,
cunoştinţa de Dumnezeu şi vederea lui Dumnezeu. Poate că fiecare
dintre noi ar trebui să-şi însuşească şi să practice
rugăciunea lui Iisus, atât cât îi stă în putinţă, aceasta
învăţându-ne cum să ne rânduim întreaga viaţă duhovnicească:
când să vorbim şi când să nu vorbim, când să ne rugăm şi
când să ne întrerupem rugăciunea pentru a veni în ajutorul
aproapelui nostru, când am păcătuit şi când am primit
binecuvântarea lui Dumnezeu. Mai presus de toate, să ne străduim
să ne păzim şi să ne păstrăm mintea curată.
Îndemnul
Sfântului Talasie Libianul să constituie un temeinic îndreptar al
vieţii noastre: „Închide simţurile în cetatea liniştii, ca să
nu tragă mintea spre poftele lor”.
Cuvintele
Sfântului Grigorie Teologul să ne fie o călăuză statornică:
„Este necesar să dobândim liniştea (isihia) pentru a ne întoarce
mintea, încetul cu încetul, de la rătăcirile sale şi a vorbi cu
Dumnezeu”.
Lumină
cărărilor noastre duhovniceşti să ne devină şi învăţăturile
Sfinţilor Calist şi Ignatie Xanthopol: „Aceasta este vieţuirea
după Dumnezeu cea neînşelătoare şi adevărată, predată de
Părinţi: liniştirea din ascultare, care a fost numită, cu
dreptate, de către Sfinţi, şi viaţa cea ascunsă în Hristos
(Coloseni 3, 3)”.
(Mitropolit
Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința Sfinților
Părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea,
Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, pp. 387-388)
Sursa:
Doxologia
0 comments:
Trimiteți un comentariu