Evanghelia
Marcu
1, 1-8
Începutul
Evangheliei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Precum s-a scris în
prooroci: iată, Eu trimit pe îngerul Meu înaintea feţei Tale,
care va pregăti calea Ta înaintea Ta. Glasul celui ce strigă în
pustie: pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Sale.
Aşa s-a arătat Ioan, botezând în pustie şi propovăduind botezul
pocăinţei, spre iertarea păcatelor. Şi mergea la el tot ţinutul
Iudeii şi toţi cei din Ierusalim şi se botezau de către el, în
râul Iordanului, mărturisindu-şi păcatele lor. Şi era Ioan
îmbrăcat în haine de păr de cămilă, avea brâu de curea
împrejurul mijlocului lui şi mânca lăcuste şi miere sălbatică.
El propovăduia, zicând: vine după mine Cel care este mai tare
decât mine, Căruia nu sunt vrednic să mă plec şi să-I dezleg
cureaua încălţămintelor. Eu v-am botezat pe voi cu apă, dar
Acela vă va boteza cu Duhul Sfânt.
Arhimandritul
Cleopa Ilie - Despre
chipul omului desăvârșit
„Fiți,
dar, voi desăvârșiți, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârșit
este” (Matei 5, 48)
Iubiți
credincioși,
Dumnezeiasca
Evanghelie de astăzi vorbește în chip luminat despre aspra și
îngereasca viață a Sfântului slăvitului prooroc Ioan Botezătorul
și Înaintemergătorul care, după mărturia Domnului „Este cel
mai mare om născut din femeie și cu adevărat prooroc și mai mult
decât prooroc” (Luca 7, 26-29). Întrucât chipul Sfântului Ioan
Botezătorul este chipul omului desăvârșit, voi vorbi astăzi
despre desăvârșirea creștină, după a mea slabă putere. Zice
Sfântul Maxim Mărturisitorul: „Mulți sunt cei ce vorbim, dar
puțini cei ce facem. Însă nimenea nu trebuie să strice cuvântul
lui Dumnezeu pentru negrija sa propie, ca să-și mărturisească
neputința sa și să ascundă adevărul lui Dumnezeu. Aceasta ca nu
cumva să ne facem vinovați, pe lângă călcarea poruncilor, și de
răstălmăcirea cuvântului lui Dumnezeu” (Filocalia, vol. II,
Sibiu 1945, p. 114).
Deci,
mângâindu-mă cu mărturiile de mai sus și nădăjduind la mila și
puterea cea fără margine a Preabunului nostru Dumnezeu, am
îndrăznit să vorbesc puțin despre desăvârșirea omului, măcar
că eu nici cu vârful degetului nu m-am atins prin lucrare de
aceasta. Mai întâi, o întrebare: ce este desăvârșirea? La
aceasta voi răspunde nu cu cuvintele mele ci cu ale Sfinților
Părinți. Astfel Sfinții Calistrat și Ignatie zic: „Desăvârșirea
omului sau nepătimirea este același lucru” (Filocalia, vol. VIII,
București, 1979, p. 191-192). Iar Sfântul Ioan Scărarul, zice:
„Desăvârșirea este învierea sufletului înainte de cea a
trupului și a doua treaptă după cea a îngerilor în cunoștința
cea desăvârșită a lui Dumnezeu” (Filocalia, vol. IX, București,
1980, p. 418-419). Sfântul Simion Noul Teolog arată că
desăvârșirea este a patra treaptă duhovnicească, zicând: „La
aceasta se adaugă a patra treaptă și schimbare de vârstă
duhovnicească. Ea este a bătrânului și a celui albit la păr și
constă în ațintirea neabătută a privirii către cele
dumnezeiești„ (Filocalia, vol. VI, București, 1979, p. 538).
Sfântul
Vasile cel Mare, zice: „Cel ce s-a făcut iubitor de Dumnezeu și
dorește să aibă cât de puțin nepătimirea Lui, și poftește să
guste cât de puțin din sfințenia Lui, precum și din bucuria și
veselia ce se naște din aceasta, să se străduiască să-și
depărteze gândul de la toată patima materială care îi tulbură
sufletul; să privească cu ochi curați, neumbriți, la cele
dumnezeiești și să se facă locaș nesăturat al luminii de acolo.
Adică, omul desăvârșit este locaș al Bunului Dumnezeu care
dorește să cuprindă cât mai mult pe Dumnezeu.”
Iar
Sfântul Isaac Sirul spune despre nepătimire: „Nepătimirea nu
înseamnă a nu mai simți patimile, ci a nu le mai primi” (Idem,
p. 189). Sfântul Diadoh al Foticeei zice: „Nepătimirea înseamnă
nu a fi fără de patimi, căci așa ar trebui, după Sfântul
Apostol Pavel, să ieșim din lume (I Corinteni 5 10); ci, fiind
războiți, să fim și să rămânem nebiruiți” (Idem, p. 191).
Sfântul
Maxim Mărturisitorul zice: „Nepătimirea este starea pașnică a
sufletului, datorită căreia este greu mișcată spre păcat”
(Idem, p. 192).
Sfinții
Părinți ne mai arată că prin „îndumnezeire” sau desăvârșire,
încetează lucrarea naturii umane și este înlocuită cu lucrările
dumnezeiești, atributele naturale fiind copleșite de slava
dumnezeiască. Astfel Sfântul Maxim Mărturisitorul spune: „Sufletul
devine ca un dumnezeu, odihnindu-se prin participarea la harul
dumnezeiesc de toate lucrările sale mintale și sensibile și
odihnind deodată cu sine toate lucrările naturale ale trupului care
se îndumnezeiește împreună cu sufletul în proporție cu
participarea lui la îndumnezeire, așa încât, atunci se va arăta
numai Dumnezeu, atât prin suflet cât și prin trup, atributele
naturale fiind biruite de prisosința slavei!” (Pr. Prof. D.
Stăniloae, Morala creștină, vol. 3, 1981, 313-314).
A
doua întrebare: oare desăvârșirea omului drept pe pământ este
cu totul desăvârșită? Și la această întrebare ne răspund
Sfinții Părinți, zicând: „Cei nepătimitori întinzându-se
peste ei fără să se sature, urmăresc desăvârșirea fără
sfârșit (nedesăvârșită) ca una ce se ridică pururea peste sine
însăși prin adaosurile neostenite ce se înalță neîncetat prin
suișurile spre Dumnezeu” (Filocalia, vol. VIII, op. cit., p.
192-193). Sfântul Nil Sinaitul, arătând că sunt două
desăvârșiri, zice: „Trebuie să înțelegem două desăvârșiri:
Una vremelnică și alta veșnică.” Despre cea dintâi zice
Sfântul Apostol Pavel: Iar când va veni desăvârșirea atunci ceea
ce este în parte se va desființa (I Corinteni 13, 10).
Când
va veni desăvârșirea, înseamnă că aici pe pământ nu putem
cuprinde desăvârșirea dumnezeiască. Și iarăși, două
desăvârșiri cunoaște Sfântul Apostol Pavel și știe pe același
om desăvârșit. Pentru viața de față îl numește desăvârșit,
iar față de cel cu adevărat desăvârșit îl numește
nedesăvârșit. De aceea zice: „Nu că am luat răsplată ori sunt
desăvârșit” (Filipeni 3, 12). După puțin zice: „Câți
suntem desăvârșiți aceasta să gândim” (Filipeni 3, 15).
Sfântul Ioan Scărarul zice: „Desăvârșirea celor desăvârșiți
este nedesăvârșită" (Filocalia, vol. IX, 419). Încă și
Sfântul Macarie cel Mare zice: „Nimeni nu ajunge desăvârșit în
veacul de acum că atunci n-ar fi arvună ceea ce se dă aici.” Și
iarăși: „Știu pe mulți, și mă număr și eu printre aceștia,
prin experiență, și știu bine că nimeni nu este desăvârșit
aici; chiar de ar ajunge cu totul nematerial și s-ar uni aproape cu
Bunul Dumnezeu, păcatul merge în urma lui și niciodată nu piere
cu desăvârșire înainte de moarte” (Filocalia, vol. V, p.
227-228).
Iubiți
credincioși,
Dacă
ați ascultat cu atenție cele ce s-au vorbit până aici, ați
înțeles ce este desăvârșirea omului pe pământ și că toată
desăvârșirea omului în această viață își are nedesăvârșirea
ei. Dar cum se poate una ca asta, ca să fie cineva desăvârșit și
în același timp să fie și nedesăvârșit? Iată cum.
Desăvârșirea oamenilor, mai ales în fața Ziditorului, este prea
neînsemnată desăvârșire. Pentru că oricât s-ar desăvârși
cineva prin darul lui Dumnezeu în viața aceasta, el pururea se află
la început de desăvârșire, în creștere în cele duhovnicești.
Deoarece omul drept și sfânt, după ce a trecut din viața aceasta
în veacul viitor, el merge pururea spre o desăvârșire mai înaltă.
Căci în veacul viitor și sfinții și îngerii merg dintr-o măsură
de cunoaștere a slavei lui Dumnezeu în alta, după mărturia
Duhului Sfânt care zice: „Merge-vor din putere în putere”
(Psalm 83, 8) (Filocalia, vol. VII, p. 339-340). Așa merg din slavă
în slavă sfinții lui Dumnezeu, până la măsura plinirii lui
Hristos, după cum arată Sfântul Apostol Pavel: „Până vom
ajunge toți la unitatea credinței și a cunoașterii Fiului lui
Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârșit, la măsura vârstei
deplinătății lui Hristos” (Efeseni 4, 13).
În
acest fel stând lucrurile, trebuie să înțelegem clar, că
desăvârșirea omului în viața de acum își are nedesăvârșirea
ei, deoarece cel desăvârșit pururea însetează după mai multă
desăvârșire, pentru că cei nepătimitori pururea se întind spre
vârful cel dorit al desăvârșirii fără să se mai sature. Prin
aceasta ei fac desăvârșirea lor nedesăvârșită, deoarece
bunătățile veșnice, după cum am zis, n-au hotar. „Omul
duhovnicesc se desăvârșește în veacul de acum, pe măsura
puterii omenești, iar față de oceanul cel fără de margini al
desăvârșirii dumnezeiești el pururea este la început de
desăvârșire, fiindcă niciodată nu poate cuprinde pe deplin
nemărginirea desăvârșirii” (Filocalia, vol. IX, p. 419, nota
933).
Iată
dar pentru care pricină și Marele Apostol Pavel zice că:
„desăvârșirea noastră este în ceruri” (I Corinteni 13, 10;
Evrei 11, 40; 12, 23). De aceea, în această viață, oricât de
sporit ar fi omul în cele duhovnicești, este numai la început de
desăvârșire.
Dar
oare desăvârșirea omului pe pământ este obligatorie tuturor? Și
oare numai cei desăvârșiți se pot mântui? La această întrebare
vom putea răspunde dacă ne vom aduce aminte de cuvintele
Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care a zis către tânărul
bogat care L-a întrebat: „Ce să fac ca să moștenesc viața de
veci?” (Matei 19, 16). La această întrebare Mântuitorul i-a
răspuns: „De vrei să intri în viață, păzește poruncile lui
Dumnezeu” (Matei 19, 17). „Iar de vrei să fii desăvârșit,
du-te, vinde-ți averile tale și dă-le săracilor, apoi ia-ți
Crucea și urmează Mie” (Matei 19, 21). De aici înțelegem destul
de clar că porunca Mântuitorului pentru desăvârșire este lăsată
la voia omului.
În
alt loc zice Domnul: „Eu am venit ca viață să aibă și mai mult
să aibă”, adică cel ce vrea să se mântuiască, să păzească
poruncile lui Dumnezeu, iar cel ce vrea să aibă și mai multă
viață, adică să fie desăvârșit, acela trebuie să părăsească
toate ale lumii și să urmeze lui Hristos cu multă răbdare și
lepădare de sine până la sfârșit. De se va urca cineva la
treapta cea mai înaltă a desăvârșirii rămâne la voia lui.
Așadar să înțelegem că desăvârșirea este lăsată la voia și
silința omului, spre a lui mai mare răsplată și a avea răsplata
în cer!
Acum
să ne întrebăm prin ce virtute poate ajunge omul la desăvârșire
și care sunt virtuțile de temelie ale celor ce vor să fie
desăvârșiți? La această întrebare ne răspunde
preaândumnezeitul la minte, Sfântul Grigorie Palama care, în
această privință, zice: „Virtutea rugăciunii curate este
începutul unirii noastre cu Dumnezeu, căci rugăciunea este
legătura făpturilor raționale cu Făcătorul. Dar unirea cu
Dumnezeu, adică desăvârșirea, este mai presus de rugăciunea
curată. Desăvârșirea înseamnă dragoste desăvârșită și
aceasta nu o dă omul de la sine, ci vine de la Dumnezeu.”
Așadar
dragostea desăvârșită către Bunul Dumnezeu este temelia celor
desăvârșiți. Însă nimeni nu ajunge la această dragoste, decât
prin curăția cea curată. Acest lucru îl arată și Sfântul Maxim
Mărturisitorul, zicând: „Toate virtuțile ajută minții să urce
la dragostea de Dumnezeu, dar mai mult decât toate ajută rugăciunea
curată, căci prin aceasta zburând către Bunul Dumnezeu iese afară
din toate cele ce sunt” (Filocalia, vol. II, 1945, p. 39).
Rugăciunea
curată ajută foarte mult omului să câștige dragostea de
Dumnezeu, iar dragostea este „desăvârșirea.” Despre aceasta
spune Sfântul Maxim Mărturisitorul: „Cel desăvârșit în iubire
și ajuns la culmea nepătimirii nu mai cunoaște deosebirea între
al său și al altuia, sau între a sa și a alteia, sau între
credincios și necredincios, între rob și slobod sau, peste tot,
între bărbat și între femeie. Ci este ridicat mai presus de
tirania patimilor și, cugetând la firea cea una a oamenilor,
privește pe toți la fel și are față de toți aceeași dragoste.
Căci nu mai este în el elin sau iudeu, nici bărbat sau femeie,
nici rob sau slobod ci în toate și în toți este Hristos"
(Idem, p. 615).
Încă
și Isaac Sirul arătând că prin rugăciune câștigă omul
dragostea de Dumnezeu, zice: „Dragostea este din rugăciune.”
Care
sunt semnele prin care putem cunoaște pe cei ce au ajuns la
desăvârșire? Iată ce ne răspunde Sfântul Isaac Sirul: „Semnele
celor ce au ajuns la desăvârșire sunt acestea: De vor fi pedepsiți
de zece ori să fie arși pentru dragostea oamenilor, nu se vor
înlătura de ei” (Filocalia, vol. X, p. 395). Așa a zis Moise
către Dumnezeu: „De le ierți lor păcatul, iartă-l; iar de nu,
șterge-mă și pe mine din cartea Ta în care m-ai scris” (Ieșirea
32, 32). La fel a zis Apostolul Pavel: „M-aș ruga să fiu anatema
de la Hristos pentru frații mei.”
-
Deci primul semn al desăvârșirii este să aibă creștinul
dragoste desăvârșită către oameni, după cuvântul: Cine iubește
pe Dumnezeu, acela iubește și pe aproapele său (I Ioan 4, 21).
-
Al doilea semn al celor desăvârșiți este să iubească la fel pe
toți oamenii, atât pe dușmani, cât și pe prieteni (Matei 5, 44;
10, 37).
-
Al treilea semn al celor desăvârșiți este să-și pună cineva
sufletul pentru alții (II Corinteni 12, 15; I Tesaloniceni 2, 8).
-
Al patrulea semn al celui desăvârșit este a ști cineva să-și
stăpânească cu desăvârșire limba (Iacov 3, 2).
-
Al cincilea semn al celor desăvârșiți este a nu se rezema cineva
pe puterea sa duhovnicească (Iov 9, 20; Filipeni 3, 12).
-
Al șaselea semn al celor desăvârșiți este a nu avea frică de
moarte, deoarece dragostea scoate afară desăvârșit frica (I Ioan
4, 18).
-
Al șaptelea semn al desăvârșirii este a avea cineva desăvârșită
smerenie și a se socoti pe sine cel mai păcătos (Luca 17, 10: I
Timotei 1, 15: I Corinteni 15, 9; Iov 22, 29).
-
Al optulea semn al celor desăvârșiți este a se cunoaște omul pe
sine și a avea în el roadele Duhului Sfânt care sunt: dragostea,
bucuria, pacea, îndelunga răbdare și toate celelalte (Galateni 15,
23).
-
Al nouălea semn al celor desăvârșiți este să aibă în inima
lor totdeauna numai înțelesurile simple ale lucrurilor, fie în
vreme de veghe a trupului, fie în somn (Filocalia, vol. II, p. 52).
Iubiți
credincioși,
Duminica
de astăzi dinaintea Botezului Domnului este cea dintâi Duminică a
Anului Nou pe care l-am început. Tocmai de aceea am vorbit astăzi
despre desăvârșirea creștină în Hristos, care este scopul
suprem al fiecărui credincios ortodox pe pământ. Ați auzit ce ne
învață Sfânta Scriptură și Sfinții Părinți despre
desăvârșire. Începutul desăvârșirii este curățirea de patimi
sau despătimirea, care se face prin pocăință, spovedanie,
rugăciune și post. Mijlocul desăvârșirii este iluminarea, adică
plantarea virtuților în locul patimilor cu ajutorul harului
Sfântului Duh. Iar sfârșitul sau cununa desăvârșirii este
dumnezeiasca dragoste de Dumnezeu și de oameni. Toate faptele bune
ne ajută la desăvârșire, dar cel mai mult rugăciunea, postul,
fecioria sau curăția, smerenia, milostenia și dumnezeiasca
dragoste care este Însuși Dumnezeu.
În
sărbătorile de la Nașterea și Botezul Domnului, Biserica Ortodoxă
ne-a pus în față două modele ale sfințeniei și desăvârșirii
creștine, pe cei mai mari sfinți ai Bisericii lui Hristos, adică
pe Maica Domnului și pe Sfântul Ioan Botezătorul.
Preasfânta
Fecioară Maria este model al desăvârșirii pentru noi toți, dar
mai ales pentru femeile creștine, prin cele mai mari virtuți ale
ei: credința puternică în Dumnezeu, ascultare, feciorie (curăție),
rugăciune neîncetată, smerenie, care au făcut-o vrednică să
nască în trup omenesc pe Iisus Hristos, Mântuitorul lumii.
Sfântul
Ioan Botezătorul este modelul desăvârșirii creștine mai ales
pentru bărbați, prin marile sale virtuți: viață îngerească în
post, rugăciune, feciorie și liniște și apoi mărturisirea
Evangheliei lui Hristos în lume prin cuvânt, prin exemplul personal
și prin propria jertfă a vieții pământești.
Acum,
la început de an nou să luăm de model pentru mântuire și
desăvârșire a vieții noastre în Hristos, atât pe Maica
Domnului, cât și pe Sfântul Ioan Botezătorul, ca și pe toți
sfinții Bisericii noastre. Femeile să râvnească mai ales
virtuțile Maicii Domnului: fecioria, mergerea regulată la biserică,
rugăciunea cu lacrimi, ascultarea, smerenia, milostenia și nașterea
de copii. Iar bărbații să râvnească a urca pe scara
desăvârșirii, urmând virtuțile Sfântului Ioan Botezătorul:
rugăciunea, postul, înfrânarea trupului, tăcerea, liniștea,
mărturisirea credinței ortodoxe prin viața proprie, prin cuvânt
și, la nevoie, prin jertfa propriei vieți.
Să
ne silim, frații mei, a urma lui Hristos și sfinților Lui. Să
punem început bun de pocăință, de împăcare, de înnoire
duhovnicească a vieții noastre, prin toate faptele bune, dar mai
ales prin rugăciune și iubire care formează cea mai scurtă cale a
desăvârșirii noastre în Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, Căruia
I se cuvine slava, în vecii vecilor. Amin.
Sursa:
Doxologia
0 comments:
Trimiteți un comentariu