Părintele
mă învăța prin urmare că gândul rău față de fratele nostru,
pe de o parte, ne întunecă sufletul, iar, pe de alta, poate face
rău chiar fratelui.
Gândul cel rău degajă o putere negativă care îl influențează în aceeași măsură în care îl ajută rugăciunea. Toate acestea trebuie înțelese corect, prin învățătura Bisericii despre duhurile rele și cele bune și despre lucrările lor (care sunt, în ce privește cele rele, ponegrirea, înșelăciunea, tulburarea, pizma etc., iar, în ce le privește pe cele bune, lucrarea bună a celor ce vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu).
Gândul rău nu poate fi ascuns. El influențează în mod nefericit pe cel despre care gândim rău, chiar și de departe, chiar și când acela nu înțelege motivul pentru care vine în contradicție cu noi.
Suntem datori, așadar, să fim curați cu inima – curați nu doar de fapte, ci și de gânduri rele, mai ales de amărăciune și ținerea de minte a răului.
0 comments:
Trimiteți un comentariu