Cel
între ierarhi preaales, între dascăli preaînţelept şi între
toţi sfinţii preamult plăcut lui Dumnezeu, Sfântul părintele
nostru Vasile cel Mare, a avut ca patrie Pontul, ce este în
Capadocia, şi s-a născut din părinţi binecredincioşi şi de
Dumnezeu cinstitori. Tatăl său se numea Vasile, iar mama sa Emilia,
care a născut patru fii de parte bărbătească: pe Petru şi pe
Sfântul Vasile, pentru care ne stă înainte cuvântul, pe Grigorie
şi pe Navcratie, şi o fiică, al cărei nume era Macrina.
Pentru
aceştia, cu adevărat s-a împlinit cuvântul lui David, care zice:
Neamul drepţilor se va binecuvânta. Şi nu numai sfântul acesta a
fost îmbunătăţit şi mare luminător al lumii, ci şi ceilalţi
trei fraţi ai lui s-au făcut minunaţi şi purtători de semne.
Căci Petru, fratele lui cel mai mare, a fost episcop al Sevastiei,
Grigorie a fost episcop al Nissei, iar Navcratie a fost pustnic şi
făcător de minuni. S-a sfinţit şi sora lor Macrina, după cum
arată sinaxarul la 19 ale lunii iulie. Însă pe toţi fraţii i-a
covârşit Sfântul Vasile întru fapta bună şi întru învăţătură;
căci la învăţăturile cele dintâi chiar pe tatăl său l-a avut
dascăl şi povăţuitor, pe care de obşte îl avea Pontul ca dascăl
al învăţăturilor şi al faptelor bune, în acea vreme.
Deci,
dânsul a adus în lume o astfel de plăsmuire bună şi curată, pe
care dumnezeiescul David o numeşte plăsmuire de ziuă, iar nu de
noapte. De la acesta dar, a primit nu numai toată învăţătura, ce
se numeşte enciclică, adică înconjurătoare, dar şi toată buna
credinţă; şi, în scurt să zic, prin învăţăturile vârstei
celei dintâi s-a făcut începător al desăvârşirii care avea să
fie mai pe urmă.
După
ce din destul a fost deprins de tatăl său în astfel de învăţături,
încât dorea ca de nimic din cele bune să nu se lipsească, şi,
pornit fiind prin iubirea de osteneală a albinei, care din tot felul
de flori îşi adună cele trebuincioase, ca să nu rămână mai
prejos, s-a dus la cetatea Cezareei Capadociei, ca să se deprindă
şi cu învăţăturile ce se dădeau acolo. Zic despre Cezareea cea
preavestită, care a fost leagăn de învăţături şi al Sfântului
Grigorie, Cuvântătorul de Dumnezeu; unde primind toate
învăţăturile, se asemăna cu unii din dascăli, iar pe alţii îi
covârşea în tot felul de învăţătură, încât în puţină
vreme s-a făcut slăvit şi vestit tuturor celor mai mari ai cetăţii
şi la tot poporul, fiind mai mare în învăţătură decât în
vârstă şi având statornicia cea mai mare; apoi s-a arătat a fi
retor între retori, chiar mai înainte de a se sui pe scaunele
sofiştilor, filosof între filosofi, mai înainte de a învăţa
dogmele şi rânduielile ce se află în filosofie; în sfârşit,
lucrul cel mai mare a fost că toţi îl aveau ca pe un preot al
creştinilor, mai înainte de preoţie; şi atât de slăvit se
făcuse el prin învăţătură şi prin fapta bună, încât era
cinstit, cucernic şi vrednic înaintea tuturor.
După
ce a ajuns în acest fel, s-a dus la Bizanţ, care era cetatea cea
mai mare din tot Răsăritul, pentru că era împodobită cu cei mai
desăvârşiţi dintre retori şi filosofi, de la care a adunat, prin
ascuţimea minţii sale, cele mai înalte dintre învăţături şi
cu ele şi-a împodobit sufletul său. De acolo, fiind nesăţios de
învăţătură şi de temelia cuvintelor bune, a fost trimis de
Dumnezeu la Atena, unde a aflat pe Sfântul Grigorie, Cuvântătorul
de Dumnezeu, sârguindu-se la învăţături, precum şi pe Iulian
Apostatul, care mai pe urmă a fost împărat (361-363), vrăjmaş şi
chinuitor al creştinilor, pe Libaniu, sofistul, şi pe mulţi alţii.
Deci,
acolo, aflând Sfântul Vasile pe Sfântul Grigorie, apoi
întrecându-se unul pe altul în faptă bună şi în râvna cea
dumnezeiască, atât de mult s-au iubit, încât nu puteau să se
despartă nicidecum, şi şedeau amândoi într-o casă, amândoi
mâncau şi amândoi aveau o voie.
Pe
scurt, se afla un suflet în acele două trupuri şi unul de la altul
primea mare folos, nu numai întru fapta bună, ci şi întru
învăţături. Căci ca doi lucrători de pământ, sârguitori şi
iscusiţi, cu aceeaşi sârguinţă lucrând ţarina filosofiei şi
semănând cu multă osteneală sămânţa învăţăturilor, au
secerat rodul sârguinţei lor, prin care au întrecut pe cei de o
vârstă cu dânşii, şi atât de mult se înfrânau, încât mâncau
numai ca să trăiască, pâine şi apă, mulţumind Domnului, că
Proorocul Ilie şi ca Ioan Înainte-mergătorul, care se hrănea cu
muguri de copaci; iar pe celelalte, care momesc pântecele şi-i aduc
dulceaţă, le defăimau, şi cu totul se depărtau de ele.
Cu
acest fel de înţelepciune, pe care au păzit-o până la sfârşitul
vieţii lor, atât de curaţi s-au ţinut, încât au întrecut pe
vestitul Xenocrat, căruia, deşi dormea cu o femeie desfrânată,
nu-i venea nicidecum în minte că era o femeie aproape de dânsul;
apoi au fugit de lăcomie şi de împuţinare şi numai măsura cea
dreaptă o păzeau. Iar necîştigarea atât de mult au iubit-o,
încât au covârşit pe Antistene, pe Pitagora şi pe Cratis, încât
pe cele cinstite şi lăudate ale acelora le socoteau că pe nişte
jucării de copil; căci foarte mult au defăimat câştigarea de
bani şi de alte lucruri deşarte.
Trufia
şi înălţarea cu totul le-au urât, iar mândria au pierdut-o prin
cuvioşie. Cât despre înţelepciunea pe care o aveau, nu este de
trebuinţă să mai scriem, căci toată viaţa lor era o cugetare şi
dorire necontenită, ziua şi noaptea, ca să câştige filosofia cea
cerească şi adevărată, mai mult decât pe cea pământească.
Însă se sârguiau a o câştiga şi pe aceasta, ca să ajute
Bisericii noastre, să dezrădăcineze neghina din grâu, să cureţe
şi să lămurească dogmele sfintei credinţe, şi să apere pe
credincioşi de năvălirile ereticilor.
Se
sârguiau mai mult ca să întreacă pe filosofii cei vechi, şi s-a
şi făcut astfel prin multă lor osteneală şi prin dumnezeiescul
ajutor, după cum se arată din scrierile lor. Întru meşteşugul
gramaticii erau neîntrecuţi, ca şi în măsurile ştiinţei,
poeziei, în mulţimea istoriilor şi frumoasa grăire de cele
politice. Iar bună rânduială a retoricii şi frumuseţea vorbirii
au ales-o mai mult, şi minciuna au lepădat-o. Filosofia cea
adevărată din dogme atât de mult au deprins-o, încât i-au
întrecut pe toţi. Tot astfel şi în celelalte ştiinţe s-au
deprins, încât au întrecut pe toţi din destul, în aritmetică,
în geometrie, în muzică şi în astronomie; încât s-au făcut
dascăli şi filosofi desăvârşiţi.
Citeste
mai mult pe Doxologia
0 comments:
Trimiteți un comentariu