Eva Simon: Nu faceti expozitie din români vii!

vineri, 24 iulie 2015

| | |

Totdeauna m-au enervat intrebarile – si voi de cand traiti in Ungaria? de unde v-ati mutat aici? –, indiferent de la cine au venit, de la unguri sau de la romani. De la unguri m-au socat, pentru ca insemna ca nu isi cunosc tara, nu stiu ca in aceasta tara traiesc pe langa unguri si alte popoare. Cu majoritatea ungurilor totusi m-am descurcat mai bine cand le ziceam ca nu am venit de nicaieri, eu sunt din Micherechi. Si atunci le pica fisa, cum ca da, da, parca au auzit ca acolo traiesc romani, si ca au o echipa de dansuri renumita, pe care chiar au vazut-o si la televizor.

Mai greu imi este cu romanii, pentru ca lor nu le spun nimic renumitii castraveti sau ardei din Micherechi, precum nici renumitele dansuri populare din Micherechi, pe care ei oricum le vad cam unguresti. Dupa ce mi-a trecut enervarea, imi ramane in suflet intristarea si durerea: cum de ne-au putut indobitoci atat de tare regimurile trecute incat sa uite neamul de neam si cum de intr-un sfert de secol nu am putut recupera ceea ce comunismul a stricat.

Candva pe la sfarsitul anilor 1990, cu ocazia vizitei unui politician roman in Ungaria, un jurnalist de la Bucuresti m-a intrebat despre problemele romanilor de aici. Vazand ca acestea nu sunt identice cu ale romanilor din tara, care nu sunt periclitati sa-si piarda limba, cultura, traditiile, s-a trezit intr-o ceata totala si m-a intrebat: totusi voi cand ati plecat din tara. Cand i-am zis ca niciodata, suntem aici dintotdeauna, m-a rugat s-o las sa ma atinga, pentru ca niciodata nu a vazut personal un roman bastinas din Ungaria. Nici nu credea pana atunci ca exista asa ceva...

Din pacate, situatia nu s-a schimbat prea mult nici dupa 25 de ani, eventual jurnalistii din Romania vin la noi cu lectiile invatate acasa, din carti sau de pe internet, pun intrebari, ne asculta dar nu ne aud, pentru ca intorcandu-se in redactiile lor de cele mai multe ori scriu nu despre ce au vazut si au trait intr-adevar aici, ci despre ceea ce cred ei ca ii intereseaza pe cititori. Exact asa sunt si politicienii romani. Vin, ne asculta, se prefac ca ne inteleg, promit tot felul de sustinere si ajutor, se duc acasa si uita de noi.

Romanii din imediata vecinatate a Romaniei, si ma refer in primul rand la cei de la granitele vestice si sudice, cei din Ungaria, Serbia si Bulgaria, sunt exact ca si copiii orfani. tarile in care traiesc, din voia sortii si a istoriei, se ingrijesc cat de cat de ele, le asigura scoli (in Timoc nici macar), biserici, asociatii, insa nu le da impulsurile atat de necesare pentru supravietuirea ca neam, pe care numai tara-mama le poate da: limba, cultura, sentimentul identitar si de unitate cu spiritualitatea neamului din care fac parte.

Pentru romanii din jurul Romaniei timpul nu mai are rabdare. Nu mai sunt inca 25 de ani ca sa ne cunoastem problemele, sa ne apucam azi de rezolvarea lor. Tragerea de timp si neprofesionalismul va duce la disparitia totala si irecuperabila a unor comunitati minoritare valoroase pentru trecutul si viitorul romanimii.

Nimeni nu-si doreste ca, dupa mai bine de o suta de ani, istoria sa se repete intr-un fel, si sa se infiinteze din nou gradini zoologice umane, dar de aceasta data nu la Paris, ci la Bucuresti, iar exponatele sa nu fie nubieni sau somalezi din Africa, ci romani din Jula sau Micherechi (Ungaria), Varset sau Costei (Banatul din Serbia), Negotin (Timocul din Serbia) sau Vidin (Timocul din Bulgaria).

Nu degeaba a scris Mihai Eminescu in Doina: „De la Nistru pan' la Tisa/ Tot Romanul plansu-mi-s-a". Acesti romani traiesc si azi acolo unde soarta i-a harazit, e adevarat ca sunt tot mai putini. Nu-i mai tratati ca pe niste exponate!

(Ei sunt vii. Si uneori musca!)

Eva Simon, Foaia Romaneasca

Sursa: Clipa