Era datoria lui să-i oprească de la cădere pe fii duhovnicești

"Părintele Arsenie era zdrobit. Katia! Katia Kravtova! Unul din oamenii pe care-i simțise cel mai aproape! Avea o inimă de aur, era gata să sară în ajutorul oricui, era iubitoare de rugăciune, de biserică... Știa totul despre comunitatea lor. Cum de ajunsese ea informatoare, vânzătoare? Katia, căreia toți îi spuneau "Katia cea albă", ca s-o deosebească de alte Katii. Frumoasa, isteața Katia... 

Și diaconul Kamuskin, ucenicul său, împreună slujitor cu el la toate slujbele! Și Lidia Guskova, și Zina Poluskina, credincioasele sale fiice duhovnicești! Ce se întâmplase? Nu era oare chiar el, duhovnicul, de vină?

Reconstituind spovedaniile lor, discuțiile avute cu ei, părintele Arsenie încerca să-și dea seama unde greșise el însuși. Pentru că, desigur, el, ieromonahul Arsenie, ar fi trebuit să știe ce se întâmplă, ar fi fost de datoria lui să-i oprească de la cădere. Așa gândea părintele Arsenie. Căzu în genunchi. "

Părintele Arsenie – Acuzatul ZEK – Un sfânt în lagărele comuniste, Editura Egumeniţa