Mamă-surogat: i s-au oferit 10.000 $ ca să avorteze copilul

De Elizabeth Cohen

Crystal Kelley a răsfoit în cap din nou calendarul: era luna august şi dacă ar fi reuşit să rămână însărcinată imediat ar fi evitat să poarte sarcina în zilele caniculare de vară – mai făcuse asta înainte şi nu voia să o repete. Nu avea timp de pierdut.

Dar exista o problemă: nu avea cu cine să rămână însărcinată.

Kelley a ridicat receptorul şi a apelat un număr cunoscut. Voia să ştie dacă acel bărbat drăguţ şi singur cu care discutase anterior ar fi interesat. Răspunsul a fost nu. Femeia care i-a răspuns la telefon i-a zis că nu a mai primit nici o veste de la el de câteva săptămâni.

Dezamăgită, Kelley a întrebat dacă mai era şi altcineva dornic să o angajeze. Avusese chiar ea parte de două sarcini pe care nu le-a putut duce la termen şi dorea acum să ajute alte persoane care aveau probleme de fertilitate. În schimb ar fi primit o recompensă de 22.000 $.

„O clipă!” îi spuse femeia de la telefon; „Lasă-mă să verific.”

Da, era un cuplu care dorea să se întâlnească cu ea. „Vrei să-ţi dau adresa lor de e-mail?”

„Desigur!” a răspuns Kelley.

O întâlnire la locul de joacă

Majoritatea poveştilor cu surogat au final fericit. Aşa ar fi trebuit să fie şi cazul lui Kelley din moment ce un cuplu urma să se bucure de un nou copil, iar Kelley de recompensă plus satisfacţia că a mai ajutat o familie care nu putea avea copii.

În schimb, totul s-a terminat cu o dare în judecată, o fugă pe ascuns în alt stat şi o goană nebună după nişte părinţi pentru un copil plăpând.

După ce a vorbit cu cei de la agenţia pentru plasarea mamelor-surogat, Kelley, pe atunci în vârstă de 29 de ani, a aranjat o întâlnire cu cuplul la un loc de joacă de lângă domiciliul ei din Vernon, Connecticut. Când a ajuns i-a plăcut ce a văzut. Cuplul era atent şi grijuliu cu cei trei copii ai lor. Copiii erau scumpi, bine educaţi şi se jucau frumos cu cele două fete ale ei. Cuplul dorea cu disperare un al patrulea copil, dar mama nu mai putea să aibă alţi copii. Kelley a acceptat imediat să le poarte copilul.

CNN a încercat de mai multe ori să dea de cuplu telefonic sau prin e-mail.

Cuplul îşi concepuse copiii prin fertilizare in vitro şi mai aveau doi embrioni îngheţaţi la dispoziţie. Doctorii i-au dezgheţat şi i-au transferat în uterul lui Kelley pe 8 octombrie 2011.

După zece zile un test de sarcină a ieşit pozitiv – unul dintre embrioni se prinsese.

Kelley şi părinţii erau încântaţi, iar în săptămânile care au urmat mama era foarte grijulie: când Kelley avea greţurile de dimineaţă, mama o suna zilnic ca să vadă cum se simte; le-a dat lui Kelley şi fetiţelor ei cadouri de Crăciun; când Kelley nu şi-a mai putut plăti chiria, mama i-a plătit remuneraţia cuvenita pentru surogat cu câteva zile mai devreme.

„Mi-a spus că vor să apelez la ei cu orice am nevoie pentru că urma să fac parte din vieţile lor pentru totdeauna.” şi-a adus aminte Kelley.

„E ceva în neregulă cu copilul”

„Felicitări! Ai ajuns la jumătatea drumului!” i-a zis lui Kelley într-un e-mail mama pe data de 6 februarie. Acesta era unul dintre ultimele e-mailuri prieteneşti primite de Kelley de la femeia care o angajase.

Câteva zile mai târziu, Kelley, însărcinată în luna a cincea, a făcut o ecografie de rutină ca să fie sigură că bebeluşul se dezvolta normal. Doctorul s-a chinuit să vadă inima copilului şi a rugat-o pe Kelley să revină săptămâna viitoare când copilul ar fi fost mai bine dezvoltat.

La următoarea ecografie, medicul tot n-a reuşit să vadă inima copilului şi i-a recomandat lui Kelley să facă o ecografie mai detaliată la Spitalul din Hatford.

Se pare că era mai mult de atât.

În drum spre casă a sunat-o mama copilului.

„Îmi tot repeta că e ceva în neregulă cu copilul. M-a întrebat ce ne facem. Era frenetică şi panicată“ îşi aminteşte Kelley.

Apoi a sunat moaşa. I-a zis lui Kelley că ecografia arată că bebeluşul are buza superioară şi cerul gurii despicate, un chist pe creier şi complicaţii serioase la inimă. De asemenea stomacul şi splina nu erau vizibile.

Următoarea ecografie era programată peste trei zile, iar Kelley era din ce în ce mai nelinişită. În momentul în care a intrat pe uşile Spitalului din Hatford în data de 16 februarie 2012 era însărcinată în 21 de săptămâni şi „absolut îngrozită” de ce urma să arate ecograful şi de reacţia părinţilor.

Impasul emoţional

A făcut ecografia în prezenţa părinţilor. Testul a confirmat cele mai întunecate coşmaruri ale ei: copilul într-adevăr avea buza superioară şi cerul gurii despicate, un chist pe creier şi o anormalitate complicată la nivelul inimii.

Doctorii le-au zis că fetiţa va avea nevoie de mai multe operaţii pe cord după ce se va naşte, că va ajunge la termen dar va avea 25% şanse de a avea „o viaţă normală”.

Într-o scrisoare adresată moaşei lui Kelley, doctorul Elisa Gianferrari, specialist obstetrician la Spitalul din Hartford şi Leslie Ciarleglio, consilier pe probleme de genetică au descris ce s-a întâmplat ulterior.

„În urma descoperirilor de la ecograf, (părinţii) au considerat că intervenţiile necesare pentru soluţionarea (problemelor medicale ale copilului) sunt copleşitoare pentru un nou-născut şi că găsesc mai umană soluţia unui avort.”

Kelley nu a fost de acord.

„Doamna Kelley e de părere că ar trebui depuse toate eforturile pentru a acorda copilului o şansă şi se opune cu încăpăţânare avortului.”

Din scrisoare reiese cum au încercat părinţii să o convingă pe Kelley să se răzgândească. Cei trei copii ai lor s-au născut prematur, iar doi dintre ei au trebuit să stea luni întregi în spital şi încă aveau probleme de sănătate. Doreau ceva mai bun pentru acest copil.

„Părinţii îşi doresc să o convingă pe mama-surogat să facă avort pentru a minimaliza riscul de durere şi suferinţă la care va fi expus copilul lor” au mai scris Gianferrari şi Ciarleglio. „Părinţii i-au explicat în detaliu doamnei Kelley emoţiile cu care se confruntă în speranţa că vor ajunge la un consens.”

Cele două părţi se aflau într-un impas. Doctorul şi consilierul pe probleme genetice le-au sugerat posibilitatea unei amniocenteze sperând să înţeleagă mai bine boala copilului după ce îi vor fi analizat genele. Kelley s-a arătat cooperantă, dar părinţii „nu sunt de părere că informaţiile obţinute în urma unui asemenea test vor influenţa hotărârea lor de a avorta copilul.”

Atmosfera din încăpere a devenit foarte tensionată - îşi aduce aminte Kelley. Părinţii au fost conduşi în biroul geneticianului ca să le ofere tuturor puţin spaţiu de gândire.

După puţin timp, Kelley s-a întâlnit din nou cu părinţii.

Kelley îşi aminteşte că „ambii erau vizibil supăraţi, iar mama plângea”, că „mi-au spus că nu vor să aducă pe lume un copil doar ca să-l facă să sufere… şi că ar trebui să fiu precum Dumnezeu şi să am milă de copil şi să îl las să moară”.

„Le-am reamintit că m-au ales să le port copilul şi să îl protejez şi că tocmai asta aveam de gând să fac.” a zis Kelley. „Le-am mai zis că nu era dreptul lor să se joace de-a Dumnezeu.”

Apoi a părăsit încăperea. „Nu mă mai puteam uita la ei” a adăugat Kelley.

10.000$ pentru un avort

A doua zi, potrivit actelor medicale, mama a sunat la Spitalul din Hartford ca să se intereseze ce tipuri de avort există. I s-a explicat că o variantă ar fi naşterea provocată (caz în care copilul nu ar fi supravieţuit) sau altă variantă ar fi avortul prin dilatare şi evacuare, caz în care copilul urma să fie aspirat din uter. După ce a întrebat care metodă e mai puţin dureroasă pentru copil, mama a spus că a doua variantă i se pare cea mai potrivită.

A întrebat dacă avortul a fost programat. I s-a răspuns că nu pentru că numai Kelley putea face acest lucru.

Mama a observat că ageţia pentru plasarea mamelor-surogat ţinea legătura cu Kelley, iar după câteva zile Kelley a primit un e-mail de la Rita Kron de la Surrogacy International în care-i zicea că dacă alege să nască copilul, cuplul nu este de acord să îi fie părinţi în acte.

„Vei fi singura care va lua hotărâri în privina copilului dacă acesta va fi născut.” i-a scris Kron.

CNN a luat legătura cu Surrogacy International şi o femeie care a spus că se numeşte Rita le-a răspuns la telefon. Aceasta le-a zis că problema este privată şi nu-i priveşte, apoi le-a închis în nas telefonul. Kron nu le-a răspuns nici la e-mailuri celor de la CNN.

Kelley nu voia să-i fie mamă copilului – rămăsese însărcinată ca să ajute o altă familie să aibă un copilul, nu să aibă ea unul. Kron i-a făcut o propunere: părinţii vor să-i plătească 10.000 $ ca să facă avortul.

Această ofertă a fost o mare ispită pentru Kelley. Ea fusese dintotdeauna împotriva avortului din motive de credinţă şi moralitate, dar avea şi o mare nevoie de bani. Chiar înainte să rămână însărcinată îşi pierduse slujba de baby-sitter, iar singurul venit era pensia alimentară plătită de tatăl fetiţelor ei şi remuneraţia lunară de 2.222 $ pentru surogat, sumă pe care nu o mai primea datorită disputei avute cu părinţii.

Kelley a început să şovăie şi aproape că a cedat.

Kron a invitat-o să ia prânzul împreună.

„Mi-a descris viaţa unei persoane care creşte un copil handicapat. Mi-a spus cât de dureros, costisitor, epuizant şi stresant va fi acest lucru. Mi-a spus că mă va ruina financiar şi că propriii mei copii vor avea de suferit din cauza asta” îşi aminteşte Kelley că i-a zis Kron în acea zi.

Kelley avea o contraofertă: „Într-un moment de slăbiciune i-am cerut lui Kron să le transmită părinţilor că pentru suma de 15.000 $ voi fi de acord cu avortul”.

Dar imediat ce s-a suit în maşină ca să se ducă acasă, Kelley a regretat acest lucru.

Kron i-a spus lui Kelley că părinţii au refuzat să plătească 15.000 $. Dar în acel moment nimic nu mai conta pentru Kelley pentru că se hotărâse să refuze să facă avortul indiferent de răspuns. Kron a întrebat-o într-un e-mail dacă a programat avortul.

Kelley i-a răspuns cu un singur cuvânt: NU.

„Suntem presaţi de timp”

Pe 22 februarie 2012, după şase zile de la ecografie, Kelley a primit o scrisoare. Părinţii angajaseră un avocat.

Douglas Fishman, un avocat din West Hartford, Connecticut, i-a scris: „Sunteţi obligată să faceţi avortul de urgenţă. Aţi irosit timp preţios.”

Pe 5 martie, Kelley împlinea 24 de săptămâni de sarcină, iar după acest termen nu mai putea face un avort în mod legal.

„Suntem presaţi de timp” a mai scris el.

Fishman i-a reamintit lui Kelley că a semnat un contract fiind de acord să facă avort „în caz de anormalitate gravă a fetusului”. Contractul nu preciza în ce consta această anormalitate.

Kelley încălca contractul dacă nu avorta, iar părinţii urmau să o dea în judecată ca să-şi recupereze banii pe care deja îi plătiseră, în jur de 8.000 $ plus cheltuieli medicale şi de judecată.

Fishman a refuzat să dea mai multe detalii despre caz. A spus doar că: „Situaţia este… complicată. Foarte complicată.”

Vorbind la modul general, Fishman a zis că oricine se bagă într-un contract de surogat are nevoie să îşi clarifice de la bun început ceea ce vrea să facă şi ceea ce poate să facă.

Dacă există neclarităţi în contract aceasta semnifică reţeta pentru posibile probleme. Părţile contractante ar trebui să se poziţioneze în aşa fel încât să nu îşi ridice pentru prima oară asemenea întrebări abia în momentul în care apare criza.

După ce a primit scrisoarea de la Fishman, Kelley şi-a angajat şi ea un avocat.

Michael DePrimo, un avocat din Hamden, Connecticut, s-a oferit să se ocupe de caz în mod gratuit. I-a explicat că indiferent ce scria în contract ea nu putea fi forţată să facă un avort.

DePrimo i-a comunicat prin e-mail lui Fishman, avocatul părinţilor, că clienta lui nu are de gând să facă avortul.

Fishman a replicat pe scurt: „Doamna Kelley era gata să avorteze fetusul dacă suma oferită era cea corectă.”

DePrimo i-a răspuns: „Insinuarea nu prea subtilă cum că doamna Kelley ar fi încercat să stoarcă bani de la clienţii dumneavoastră este nefondată şi reprobabilă. Dacă vreţi să propuneţi vreo soluţie la această tragedie inimaginabilă, eu sunt gata să o ascult şi să o aduc la cunoştinţă clientei mele în consecinţă.”

„Oricum, aşa cum am precizat şi în scrisorile anterioare, nici nu se pune problema avortului care nu va fi luat în considerare în niciun caz.”

Fuga secretă

Într-o mărturie depusă sub jurământ, DePrimo a povestit ce s-a întâmplat după aceea:

DePrimo a fost contactat telefonic de Fishman care i-a zis că părinţii şi-au schimbat părerea – acum doreau să îşi exercite dreptul legal de custodie asupra copilului şi, imediat după ce acesta se naşte, să-l dea statului Connecticut în îngrijire. Va ajunge astfel sub tutela statului.

DePrimo i-a explicat lui Kelley că ameninţarea era serioasă. Conform legilor statului, ei erau părinţii copilului, nu ea, iar potrivit Legii statului Connecticut pentru copiii nou-născuţi, părinţii aveau dreptul să predea de bunăvoie custodia copilului mai mic de o lună fără să fie arestaţi pentru abandon.

Kelley nu putea să suporte să o ştie pe copilă la creşa de stat. Auzise o grămadă de poveşti de groază.

S-a simţit încolţită.

Avocatul i-a explicat că ar putea să se ducă în instanţă şi să lupte să obţină custodia copilului sau să obţină numirea unui tutore pentru copil, dar legea statului Connecticut statuează foarte clar că părinţii genetici sunt părinţii legali, deci cu siguranţă urma să piardă procesul.

DePrimo i-a zis că mai există o variantă: ar putea să se judece într-un stat în care ea, iar nu părinţii genetici, ar fi considerată mama legală.

Acel stat era la 1127 de km distanţă.

De-a lungul anilor, statele şi-au format fiecare legislaţii diferite în privinţa surogatului. Unele dintre ele, cum este Connecticut, consideră că părinţii genetici – adică cei care au oferit ovulul fecundat – sunt părinţii legali. Alte state nu recunosc contractele de surogat şi prin urmare copilul aparţine în mod legal mamei purtătoare.

Pe 11 aprilie, când ajunsese în luna a 7-a de sarcină, Kelley şi fetiţele ei au plecat către unul dintre aceste state: Michigan. În timp ce îşi făcea plinul la maşină ca să plece, avocatul ei l-a înştiinţat pe avocatul părinţilor despre ce avea de gând să facă.

„În momentul în care mi-am dat seama că sunt singura persoană care va lupta pe bune pentru a o salva, mi s-a activat instinctul matern şi mi-am pus în gând să nu renunţ fără luptă” a spus Kelley.

Kelley a ales statul Michigan atât datorită legilor, cât şi facilităţilor medicale: s-a informat şi a aflat că pentru boala fetiţei Spitalul de Copii C.S.Mott din cadrul Universităţii de stat din Michigan avea una dintre cele mai bune secţii de cardiologie pediatrică din ţară.

Când a ajuns a reuşit să subînchirieze o cameră ieftină de la un student al Universităţii de stat din Michigan şi a făcut cerere să fie tratată preferenţial de către spitalul C.S.Mott ca persoană cu venituri reduse. Şi-a făcut programare la un specialist în sarcini de mare risc şi la un cardiolog pediatric şi s-a stabilit cu locuinţa împreună cu fetele ei în oraşul Ann Arbor.

Mai era un singur lucru de făcut: să se hotărască dacă va păstra copilul spre creştere.

Era o mamă fără soţ, fără slujbă şi fără o locuinţă stabilă în care să trăiască, dar ajunsese foarte ataşată de noua viaţă care creştea în interiorul ei, iar într-o zi ar fi vrut să o crească.

Kelley s-a luptat cu sine dar a ajuns la concluzia că nu era persoana potrivită să crească copilul, însă ştia cine ar fi fost potrivit: în căutările ei on-line găsise mame de copii cu dizabilităţi. Una dintre acestea i-a fost de mare ajutor pentru că i-a făcut legătura cu grupuri de sprijin şi i-a oferit poveştile şi fotografiile propriilor copii, atât biologici, cât şi adoptaţi, care au probleme medicale.

Femeia şi soţul ei au ajutat-o pe Kelley să se mute în Michigan şi i-au oferit şi sprijin moral.

„În timp ce e adevărat că bebeluşul va avea de înfruntat anumite dificultăţi în viaţă, este tot atât de adevărat că este foarte posibil să se bucure de o viaţă minunată şi să înflorească” i-a scris lui Kelley mama într-un e-mail. „Îmi pare rău că părinţii ei biologici au abandonat-o şi te-au lăsat pe tine să treci prin aventura aceasta nouă şi neaşteptată ca singură persoană responsabilă pentru binele şi îngrijirea ei.”

Kelley i-a cerut cuplului să adopte fetiţa şi ei au acceptat. Bebeluşul avea acum un cămin şi era nerevendicat. Sau cel puţin aşa credea Kelley…

O provocare neaşteptată

Kelley nu mai auzise de părinţii biologici de luni de zile când în mai, aproape cu o lună înainte să se nască copilul, părinţii au făcut cerere la Curtea Supremă de Justiţie din Connecticut revendicându-şi drepturile părinteşti. Voiau să fie părinţi legali. Voiau ca numele lor să apară pe certificatul de naştere.

Actele juridice conţineau o mărturisire şocantă: soţia nu era mama genetică a fetiţei – cei doi se folosiseră de un ovul preluat de la o donatoare anonimă.

Cazul se complicase acum foarte tare. Avocaţii încă mai negociau cine să fie considerat părinte legal la data în care se născuse copilaşul (pe 25 iunie).

Era născută la termen în greutate de 3 kg, dar nu respira. Trupuşorul ei era moale şi vânăt, iar inima de-abia se mai auzea.

Medicii pediatri i-au oxigenat plămânii şi în aproximativ 20 de secunde inima a ajuns să bată normal. A început să respire singură, iar culoarea i-a devenit normală.

„Nou-născutul îşi mişcă toate extremităţile şi plânge în mod normal” s-a înregistrat în fişa de observaţie.

Numele lui Kelley a apărut pe certificatul de naştere al fetiţei. Kelley a spus că a lăsat spaţiul pentru numele tatălui necompletat.

După trei săptămâni, cele două părţi au ajuns la o înţelegere: tatăl a fost de acord să renunţe la drepturile părinteşti dacă i se va permite lui şi soţiei lui să ţină legătura cu familia adoptivă ca să se intereseze de sănătatea fetiţei. Din acea zi, cuplul a vizitat fetiţa, iar tatăl a ţinut-o în braţe.

„Chiar le pasă de binele ei şi de cum se simte” a observat mama adoptivă.

O lungă listă de diagnostice medicale… şi un zâmbet contangios

Problemele de sănătate ale fetiţei au fost mult mai numeroase decât arătase ecografia de la Spitalul din Hartford.

Are o malformaţie congenitală numită holoprozencefalie, adică creierul nu reuşeşte să se dividă în cele două emisfere. Mai are heterotaxie, adică multe dintre organele ei interne, cum ar fi ficatul şi stomacul, se află în locuri neobişnuite. Are cel puţin două spline, dar niciuna nu funcţionează normal. Capul este foarte mic, urechea dreaptă este diformă, are o buză şi cerul gurii despicate şi o lungă listă de probleme complicate la inimă, printre altele.

Bebeluşa S. – părinţii ei adoptivi nu au vrut să-i facă public numele – va avea un lung drum de parcurs. Deja a trecut printr-o operaţie pe cord deschis şi o operaţie la intestine, iar în anul care urmează va mai avea nevoie de una sau două operaţii pe inimă, alături de intervenţiile de reparare a buzei despicate şi a cerului gurii. Mai tîrziu în copilărie va mai avea nevoie să fie operată la maxilar, ureche şi din nou la inimă.

Părinţii ei adoptivi, care au dorit să rămână anonimi ca să-şi protejeze intimitatea familiei, ştiu că bebeluşa S. s-ar putea să nu rămână cu ei mult timp. Operaţiile pe inimă sunt riscante, iar heterotaxia şi holoprozencefalia, deşi uşoare, îi pot provoca moartea prematură, zic doctorii.

Dacă bebeluşa S. totuşi va supravieţui, există 50% şanse să nu poată să meargă, să vorbească sau să-şi folosească mânuţele în mod normal.

Sub anumite aspecte, bebeluşa S. arată diferit de ceilalţi bebeluşi de 8 luni. Pe lângă malformaţiile feţei este foarte mică, cântăreşte numai 5 kilograme şi este hrănită printr-un tub băgat direct în stomac ca să crească mai repede.

Părinţii ei adoptivi ştiu că unii oameni se uită la ea şi văd un copil născut ca să sufere – un copil a cărei suferinţă ar fi putut fi curmată printr-un avort.

Dar nu aşa văd ei lucrurile. Ei văd o fetiţă care şi-a sfidat şansele de supravieţuire şi care îi uimeşte mereu pe doctori cu ceea ce poate să facă – face contact vizual, chicoteşte la frăţiorii ei, prinde jucăriile, se uită cu neîncredere la străini.

„S. se trezeşte în fiecare dimineaţă cu un zâmbet contagios pe chip. Salută viaţa cu un entuziasm neîntrerupt.” a zis mama ei într-un e-mail către CNN. „Momentan, suntem încredinţaţi că dacă îi vom oferi lui S. iubire, şanse şi încurajare va fi chiar ea cea care ne va arăta ce este posibil în viaţa ei şi ce este în stare să obţină.

Înger sau demon?

Aşa cum există două moduri de a o privi pe bebeluşa S., tot aşa există două moduri de a o privi pe Crystal Kelley, femeia care a purtat-o în pântece.

Într-o viziune, este o sfântă care a luptat şi a făcut o mulţime de sacrificii personale pentru un copil nenăscut ai cărui părinţi nu au vrut ca el să trăiască. Într-o altă viziune, este o răpitoare de copii neruşinată care a dat naştere unui copil cu serioase probleme de sănătate când nu era dreptul ei să ia această decizie.

Kelley ştie că unii oameni o urăsc.

A scris pe blogul ei despre bebeluşa S. şi multe cititoare, în special alte mame-surogat, au atacat-o.

„Nu aveţi idee câţi oameni mi-au zis că sunt rea, că am greşit, că ar fi trebuit să fac avortul, că voi arde în iad că n-am făcut-o” ne-a spus Kelley.

Peste toate astea, ea simte că a făcut ce era mai bine.

„Nimeni nu a simţit această sarcină aşa cum am simţit-o eu. Nimeni altcineva n-a simţit-o pe fetiţă când mă lovea cu picioruşele sau mi se mişca în burtă. Am ştiut de la început că fetiţa asta era o luptătoare şi oricâte greutăţi va întâlni în cale le va înfrunta cu toată fiinţa.”

„În ciuda a ce mi-au spus ceilalţi, i-am devenit mamă.”

Sursa: CNN