Săptămâna Patimilor – Semnificaţia zilelor: Marţea Mare

marți, 30 aprilie 2013

| | |


Părintele Teofil Pârâian


În Marţea Săptămânii celei Mari am făcut pomenire, tot îndrumaţi de Sfânta noastră Biserică, despre pilda celor zece fecioare, deci despre fecioarele înţelepte şi despre fecioarele neînţelepte. Este o pildă spusă de Domnul Hristos şi pe care Sfânta noastră Biserică ne-o pune în fata conştiinţei în Marţea cea Mare. Şi noi, parcurgând Săptămâna Sfintelor Pătimiri, am pomenit marţi pilda cu cele zece fecioare şi pe cele zece fecioare, luând aminte şi prin textele liturghice din ziua respectivă la cele cinci fecioare înţelepte, care au avut untdelemn în candelele lor şi care l-au întâmpinat pe Mirele care este Domnul Hristos, au intrat cu el în cămara nunţii şi s-au bucurat de ospăţul mirelui, în timp ce celelalte cinci fecioare nu s-au putut bucura de întâlnirea cu Mirele pentru că au mers să-şi cumpere untdelemn pentru candelele lor.

Această pildă, Domnul Hristos ne-o pune în fată ca să ne gândim la faptul că trebuie să fim întotdeauna pregătiţi prin fapte bune pentru întâmpinarea Mirelui ceresc, să fim alcătuiţi prin faptele nostre cele bune ca să putem lua parte la ospăţul cel veşnic. Domnul Hristos ne îndeamnă la priveghere, concluzia pildei fiind: privegheaţi şi vă rugaţi că nu ştiţi când vine Fiul Omului (Mt. 25, 13). Deci, Sfânta noastră Biserică ne învaţa în fiecare zi de marţi din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, ne-a învăţat şi în această săptămână în ziua de marţi, să fim cu luare aminte la noi înşine, la datoriile noastre, să aşteptăm pe mirele ceresc cu inimă iubitoare şi cu fapte bune, ca şi întru aceasta să se preamărească Tatăl nostru cel din ceruri. În această zi de marţi, ca şi în celelalte zile din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, până miercuri inclusiv, la slujba de dimineaţa, la utrenie, se spun următoatrele cuvinte:

"Iată mirele vine în miezul nopţii şi fericită este sluga pe care va afla-o priveghind; iară netrebnică e cea pe care o va găsi lenevindu-se. Vezi dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreuiezi, ca să nu te dai morţii şi afară din Împărăţie să te încui, ci te deşteaptă strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeul nostru, pentru Născătoarea de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi".


Fragment dintr-un interviu difuzat în Vinerea Mare (10 aprilie 1998) pe Canalul Radio România Actualităţi