De
Radu Preda
Principalele sărbători religioase ale anului sunt,
se ştie, un indicator destul de sigur nu doar al gradului de religiozitate al
unei societăţi, relevând numărul celor care participă la slujbe sau care
respectă tradiţiile, dar şi al percepţiei mediatice în general a religiei ca
atare.
Pe durata deceniului 90 al secolului trecut şi în
anii de după aceea, locuind, pe rând, în Germania, Austria, Italia sau Franţa,
am putut observa nemijlocit cum, just înainte de Naşterea Domnului sau de
Sfintele Paşti, publicaţii precum Der Spiegel, cel mai mare săptămânal
european, sau La Repubblica, dar şi Le Monde, publicau/publică ample dosare
despre istoricitatea Mântuitorului, despre cât de incompletă, respectiv
falsificată, ar fi Sfânta Scriptură, despre (non)sensul Învierii, despre
fecioria Mariei, despre tenebrele papalităţii, abuzuri şi averi, despre
fundamentalişti şi liberali în sânul episcopatului.
În funcţie de scandalurile legate de chestiunile
atât de omeneşti ale slujitorilor Bisericii (generic vorbind), accentul
trecea/trece frecvent de la abordarea personală la cea principială. Păcate
individuale erau/sunt luate drept pretext pentru a desfiinţa pur şi simplu
credibilitatea comunităţii de credinţă în ansamblul ei. Cu alte cuvinte,
sărbătorile creştineşti erau/sunt „bruiate“ permanent de cei care, neputându-se
bucura, nu tolerează măcar bucuria altora. Dacă nu este recomandabil să fii
ireverenţios, pe bună dreptate, de Ramadam sau Hanuka, corect politic este
însă, oricât de inexplicabil, să fii grosolan de Crăciun sau de Paşti.
În ceea ce priveşte spaţiul public românesc,
agresivitatea mediatică în raport cu tematica religioasă a crescut constant în
ultimii ani. Subiectul vânzându-se bine, am avut/avem parte, inclusiv în aceste
zile, de atenţia constantă
a presei. Dincolo însă de orizontul informaţional, o formă subtilă – deoarece
banală – de secularizare o găsim în programul marilor lanţuri de magazine.
Concret, un retailer are filialele deschise pe 25 decembrie, pe 1 ianuarie, dar
şi a doua zi de Paşti. Nu doar că, între timp, duminica a devenit zi de
cumpărături în România majoritar creştină, dar nici măcar sărbătorile de
referinţă nu mai sunt suficient de „sugestive” pentru a încetini frenezia
comercială.
Problema nu este de orar. Dacă ne gândim că oferta
se orientează după cerere, faptul că magazinele deschid duminica şi de
sărbători arată că există nu puţini care le calcă pragul. La urma urmelor,
fiecare este liber să îşi urmeze propriul program. Problema este de ritm. După
câteva decenii de open fără limite, devenim o societate lipsită de repere în
spaţiu şi timp, ieşită din ciclul sărbătorilor şi al momentelor de odihnă
interioară, incapabilă să trăiască pauza ca parte esenţială a acţiunii,
afundându-se iremediabil într-un cotidian continuu şi indistinct punctat de
declaraţiile live ale politicienilor, de breaking-news-urile care ţin loc de
istorie. Fără să ne dăm seama, consumând, ne consumăm.
0 comments:
Trimiteți un comentariu