Sursă foto: Timnews
Anul
acesta, procesiunea din Bucureşti organizată cu ocazia sărbătorii Intrării
Domnului în Ierusalim va începe cu slujba Vecerniei, ce se va oficia pe
platforma Catedralei Mântuirii Neamului (sau la Paraclisul patriarhal „Învierea
Domnului“, dacă va ploua), sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 15:00.
După
slujbă, se va citi rugăciunea de mulţumire pentru lucrările realizate la
infrastructura viitoarei Catedrale patriarhale, se vor sfinţi stâlpările, după
care se va pleca în procesiune după următorul program: prima oprire se face la
ora 17:10, la paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, după care se continuă
pe Calea 13 Septembrie, Bd. Libertăţii şi Bd. Regina Maria; a doua oprire se
face la ora 17:30, la Biserica „Sfântul Nicolae“ - Vlădica, după care se
continuă pe str. 11 Iunie, str. Principatele Unite, str. Enăchiţă Văcărescu şi
str. Sfânta Ecaterina; a treia oprire se face la ora 17:45, la Paraclisul
universitar „Sfânta Ecaterina“, după care se continuă pe str. Bibescu Vodă,
apoi pe Dealul Patriarhiei; procesiunea se încheie la ora 18:00, la Catedrala
patriarhală, unde pelerinii vor fi întâmpinaţi şi binecuvântaţi de
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, după cum
informează "Ziarul Lumina".
Semnificaţiile
duhovniceşti ale procesiunii de Florii
Procesiunea de Florii
se desfăşoară după încheierea celor patruzeci de zile de post, zile de
pocăinţă, de smerenie şi de răstignire a faptelor celor rele săvârşite.
Participarea la pelerinajul de Florii reprezintă participarea credincioşilor la
viaţa Bisericii. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe
Române, arată în cartea „Foame şi sete după Dumnezeu - înţelesul şi folosul
postului“, (Editura Basilica a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2010, pp.
180-181), că „icoanele şi florile purtate în procesiune simbolizează lumina şi
virtuţile adunate în suflet prin nevoinţele postului. Folosul duhovnicesc al
pelerinajului poate fi cuprins în cuvinte simple: o procesiune de mărturisire a
credinţei, o întărire în frăţietate a parohiilor, un semn al libertăţii şi
dorinţei de a căuta sfinţenia, un prilej de a medita asupra vieţii noastre ca
trecere, o prevestire a Sfintelor Paşti, o binecuvântare pentru cetate şi o
bucurie de sărbătoare creştină“.
Sursă: Basilica
0 comments:
Trimiteți un comentariu