APOSTOLUL
FILIPENI 4, 4-9;
Fraţilor, bucuraţi-vă
pururea întru Domnul. Şi iarăşi zic: Bucuraţi-vă! Îngăduinţa voastră să se facă
ştiută tuturor oamenilor. Domnul este aproape. Nu vă împovăraţi cu nici o
grijă. Ci întru toate, prin închinăciune şi prin rugă cu mulţumire, cererile voastre
să fie arătate lui Dumnezeu. Şi pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte orice
minte, să păzească inimile voastre şi cugetele voastre, întru Hristos Iisus.
Mai departe, fraţilor, câte sunt adevărate, câte sunt de cinste, câte sunt
drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubit, câte sunt cu nume bun,
orice virtute şi orice laudă, la acestea să vă fie gândul. Cele ce aţi învăţat
şi aţi primit şi aţi auzit şi aţi văzut la mine, acestea să le faceţi, şi
Dumnezeul păcii va fi cu voi.
EVANGHELIA
IOAN 12, 1-18;
Înainte de Paşti cu şase
zile, a venit Iisus în Betania, unde era Lazăr, cel care fusese mort şi pe care
îl înviase din morţi. Acolo I-au făcut cină şi Marta slujea, iar Lazăr era unul
dintre cei ce şedeau împreună cu Dânsul la masă. Atunci Maria, luând o litră cu
mir de nard curat, de mult preţ, a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters apoi
cu părul ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului. Decu unul dintre ucenicii
Săi, Iuda al lui Simon Iscarioteanul, care avea să-L vândă pe Dânsul, a zis: de
ce nu s-a vândut acest mir cu trei sute de dinari şi să se fi dat săracilor?
Dar el a zis aceasta, nu pentru că îi era grijă lui de săraci, ci pentru că era
fur şi, având punga la el, lua din ce se punea în ea. Iisus însă a zis:
lăsaţi-o, căci pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat. Pe săraci pururea îi
aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi pururea. Şi din iudei, mulţime multă a
aflat că este acolo şi au venit nu numai pentru Iisus, ci ca să-l vadă şi pe
Lazăr pe care-l înviase din morţi. Atunci s-au sfătuit căpeteniile preoţilor,
ca şi pe Lazăr să-l omoare, fiindcă din pricina lui mulţi dintre iudei plecau
de la ei şi credeau în Iisus. Iar a doua zi, mulţimea de popor care venise la
proznic, auzind că vine Iisus în Ierusalim, au luat ramuri de finic şi au ieşit
în întâmpinarea Lui şi strigau: Osana, bine este cuvântat Cel ce vine în numele
Domnului, împăratul lui Israel! Iar Iisus, aflând un asin tânăr, a şezut pe el,
precum este scris: nu te teme, fiica Sionului; iată împăratul tău vine la tine,
şezând pe mânzul asinei. Dar acestea nu le-au înţeles ucenicii Săi la început;
ci după ce s-a preamărit Iisus, atunci şi-au adus aminte că acestea erau scrise
pentru Dânsul şi că ei I le-au împlinit. Deci mulţimea care fusese cu El
mărturisea cum l-a strigat pe Lazăr din mormânt şi l-a înviat din morţi. De
aceea a ieşit poporul înaintea Lui, pentru că auzise că a făcut această minune.
*
Sf. Nicolae
Velimirovici:
De ce pe Lazăr? Ca să
nu mai fie martorul viu al lucrărilor minunate ale lui Hristos. Atunci, de ce
nu au pus ei la cale să ucidă pe toţi bărbaţii, femeile şi copiii asupra cărora
Îşi arătase Domnul puterea Lui Dumnezeiască – toţi orbii care au văzut, surzii
care au auzit, muţii care au vorbit, posedaţii de diavol care s-au însănătoşit,
morţii care au fost aduşi iarăşi la viaţă, leproşii care s-au curăţit şi
paraliticii, ologii şi smintiţii care au fost vindecaţi … şi toţi cei care au
fost însănătoşiţi în chip minunat?
Mărturisitorii
puterii făcătoare de minuni a lui Hristos erau de găsit în oraşele şi satele de
pe toată întinderea Israelului. De ce nu se sfătuiau arhiereii să-i ucidă pe
toţi şi nu numai pe Lazăr? Nu pentru că acestor oameni răi le era frică să
verse sânge şi să-i pornească pe oameni împotriva lor, ci pentru că le-ar fi fost
cu neputinţă să împlinească aceasta şi ar fi fost primejdios pentru ei.
Dar ei voiau să-l
ucidă pe Lazăr, mai ales pentru că învierea lui a adus mai multă nelinişte
printre iudei, decât oricare alte minuni ale Mântuitorului; şi pentru că mulţi
oameni, mergând să-l vadă pe Lazăr, văzându-l, au început să creadă în Domnul
Iisus; şi poate pentru că erau foarte aproape şi ei se temeau că toţi oamenii
care erau adunaţi în Ierusalim pentru Sărbătoare vor merge în Betania să-l vadă
pe cel care fusese înviat din morţi şi vor ajunge să creadă în Hristos.
Şi astfel, în vreme
ce oamenii îşi căutau mântuirea, căpeteniile lor duhovniceşti se sileau să-i
îngrădească şi să-i împiedice pe calea mântuirii. Dar toate ostenelile acestor
cârmuitori răi de oameni care voiau să pună capăt lucrărilor lui Dumnezeu au
fost deşarte. Cu cât s-au împotrivit aceştia mai mult lucrărilor lui Dumnezeu,
cu atât mai desluşit se vedeau aceste lucrări.
Acest lucru s-a făcut
mai lămurit mai târziu în istoria Bisericii lui Hristos, chiar până în zilele
noastre: o întreaga armată a împotrivitorilor Biserici lui Hristos au lovit-o
dinafară şi dinăuntru, dar toate aceste loviri nu numai că nu au izbândit, ci,
dimpotrivă, au dus la răspândirea şi statornicirea ei în lume. Mâinile
neputincioase ale omului nu ar fi putut să aibă izbânda împotriva
Atotputernicului Ziditor şi a lucrărilor Sale. Se face numai Voia Lui cu toate
puterile împotrivitoare, fie din iad ori de pe pământ. Citeşte
mai mult...
*
Sfântul Ioan Gură de
Aur:
De aceea mulţi zic:
„Unde este pronia, unde este dreptatea cea dumnezeiască, unde este judecata cea
dreaptă? Cel înfrânat si cel îmbunătăţit sunt nenorociţi, pe când cel desfrânat
şi cel rău sunt norociţi; acesta este admirat, celălalt nesocotit, acesta trăieşte
în îndestulare şi desfătare, celălalt este certat de sărăcie şi de mizeria cea
mai mare”.
Aşa vorbeşte cel
nepriceput, dar în adevăr păcătosul este omul cel mai ticălos şi mai nenorocit
din lume, chiar când nu se pedepseşte îndată; el tocmai atunci este cel mai
nenorocit când nu se pedepseşte şi când nu i se întâmplă nimic potrivnic.
La boli şi la rele
noi nu deplângem pe cel ce se lasă a se vindeca, ci pe acei ce sunt
nevindecabili. Iară ce este boala si rana pentru trup, aceea este păcătui
pentru suflet. Şi ceea ce este tăietură şi doctorie pentru trupul cel bolnav,
aceea este nenorocirea pentru un suflet bolnav.
Presupune că tu vezi
pe cineva care are o buba rea, din care ies viermi şi curge puroi, iar acela
îşi neglijează rana şi buba; dar mai vezi încă pe un altul, care suferind de
aceeaşi boală, se slujeşte de mâinile doctoricesti, lasă a se arde şi a se
tăia, şi bea doctorii amare. Spune-mi mie, pe care din aceştia doi vei deplânge
tu, pe bolnavul care nu se supune vindecării sau pe acela care întrebuinţează
leacurile? Fireşte că pe acela care nu se lasă a se vindeca. De asemenea,
înfăţişează-ţi doi păcătoşi, căci şi păcătosul este un bolnav; unul dintre ei
se pedepseşte pe pământ, celălalt nu. Deci să nu zic că acest din urmă este un
norocit, căci este bogat, căci poate jefui sărmanii, căci împilează văduvele,
se află bine, cu toate răpirile sale, se îndulceşte de cinste şi de consideraţie,
are dregătorie şi putere, şi nu cunoaşte nici una dintre patimile cele
obişnuite omenesti, nici friguri, nici nenorocire, nici vreun fel de boală.
Este înconjurat de-o grămadă de copii, se bucură de o vârstă norocită ş.a.
Şi cu toate
acestea,tocmai pe dânsul trebuie să-l deplângeţi mai mult, căci el este bolnav
fără a primi vindecarea. Cum aşa? îţi voi spune. Cand vezi pe cineva suferind
de idropică şi trupul lui umflându-se, iară el cu toate acestea nu aleargă la
doctor, ci mai vârtos robeşte plăcerii de a bea, ţine o masă îmbuibătoare, se
îmbată în toate zilele şi aşa tot mai mult sporeşte boala sa, spune mie, îl
lauzi tu oare pe acesta ca pe un norocit, sau îl socoti nenorocit? Dacă,
dimpotrivă, vezi pe un altul, care de asemenea este idropic, însă caută
ajutorul doctorilor, rabdă foamea, trăieşte foarte cumpătat, mănâncă şi bea
neobişnuit de puţin si primeşte cele mai amare doctorii, care deşi pricinuiesc
dureri, însă tocmai prin aceasta restatornicesc sănătatea, nu-l vei socoti pe
acesta mai norocit decât pe acela?
Negreşit, că unul este bolnav şi nu se
vindecă, celălalt este bolnav şi se vindecă. Cura este grea, dar folositoare.
Aşa este şi în viaţa noastră cea de acum. Numai că aici nu este vorba de un
trup bolnav, ci de un suflet bolnav. Locul bolii îl ţine aici păcatul, doctoria
cea amară fiind pedeapsa dumnezeiască. Adică ceea ce lucrează doctorul cu
doctoria, cu tăierea si cu arderea, Dumnezeu lucrează cu pedepsele. Precum la
boli fierul si focul cele adeseori întrebuinţate, deşi ard dureros, opresc
cangrena şi stârpesc buba şi sunt foarte mântuitoare, tot aşa la un suflet
bolnav, foamea şi bolile şi alte rele de tot felul se întrebuinţează în locul
fierului şi al focului, spre a împiedica întinderea cangrenei sufletului şi a-l
vindeca. Citeşte
mai mult...
*
Sf. Grigorie Palama:
Din această pricină
este foarte greu ca un cârmuitor să fie mântuit şi ca un bogat să intre în
împărăţia lui Dumnezeu. Căci spune Domnul: "Cum puteţi voi să credeţi când
primiţi slavă unii de la alţii, şi slava care vine de la unicul Dumnezeu nu o
căutaţi?" (Ioan 5, 44). Dar să nu se înfricoşeze cineva dacă este avut,
sau slăvit, sau cârmuitor. Pentru că şi acesta poate, dacă vrea, să caute slava
cea de la Dumnezeu şi să se înfrâneze pe sine, astfel încât să oprească
aplecarea sa spre rele şi să săvârşească fapte însemnate, lepădând relele cele
mari, nu numai din sine, ci şi din mulţi alţii care nu vor. Căci poate nu numai
să împlinească dreptatea şi să fie înţelept, dar poate împiedica în multe
chipuri pe cei ce vor să săvârşească nedreptăţi şi să fie neînfrânaţi. Şi el
poate nu numai să se înfăţişeze pe sine că ascultă de Evanghelia lui Hristos şi
de cei ce o vestesc pe ea; dar el poate, de asemenea, să supună Bisericii lui
Hristos şi căpeteniilor ei pe cei ce nu vor să asculte de ea. Şi aceasta nu
numai prin puterea şi slobozenia pe care a căpătat-o de la Dumnezeu, dar poate
să devină pildă pentru cei supuşi lui şi mai prejos de el în toate faptele
bune. Căci devin asemănători căpeteniei lor cei supuşi şi conduşi de aceasta.
Aşadar este nevoie de
osteneală şi de silinţă şi de luare aminte din partea tuturor, dar nu de la
toţi deopotrivă. Căci pentru aceia ce se afla în slăvire şi în bogăţie şi în
cârmuire, şi pentru aceia ce se străduiesc cu cuvintele şi cu dobândirea
înţelepciunii celei după măsura lor - dacă vor să se mântuiască - este nevoie de
mai multă osteneală şi silinţă, întrucât ei, prin starea lor, sunt de obicei
oarecum mai greu de convins şi mai puţin ascultători. Citeşte
mai mult...
*
IPS Bartolomeu Anania:
Se pune întrebarea:
Dacă Hristos ştia că merge la Patimi şi la moarte, de ce avea nevoie de această
intrare triumfală şi ce nevoie avea ca El să fie aclamat de mulţime?
Trebuia să se ştie că
El era Dumnezeu şi luase chip pământesc, chip de rob, iar oamenii trebuiau să
ştie că El va suferi ca un rege, ca un împărat, ca un Dumnezeu, nu ca un
înfrânt, ci ca un biruitor al chinurilor Sale proprii. Acesta este uriaşul
mesaj al lui Dumnezeu care suferă pentru noi, oamenii, de bună voie şi nesilit
de nimeni. Este mai presus de orice faptul că Hristos venind pe pământ a
acceptat toată viaţa Lui, arestarea, torturile şi moartea pe Cruce. Jertfa
aceasta urma să răscumpere păcatul lui Adam şi al întregii omeniri. Ascultă mai mult...
*
Arhim. Melchisedec Velnic:
Dacă n-ai păşit încă
pe calea cea bună, iată că ţi se mai oferă un model al femeii păcătoase, care
fiind plină de păcate şi fărădelegi, se apropie de Hristos şi spală cu lacrimile
ei picioarele, Domnul o iartă şi deşi cei care erau în jur murmurau şi spuneau:
„Dacă ar şti cine este această femeie nu ar fi primit-o!” Hristos le dă o
lecţie spunând: „Simone, am intrat în casa ta. Apă pentru picioare nu mi-ai
dat, dar această femeie a spălat picioarele Mele cu lacrimile ei. Cu mir nu
m-ai uns, dar ea cu tot ce a adunat a cumpărat acest mir şi iată că a făcut
aceasta şi nu a făcut-o oricum, ci a făcut-o spre îngroparea Mea”. Deci ni se pune
în faţa ochilor un exemplu pentru cei împietriţi la suflet. Hristos nu condamnă
pe nimeni, nu vrea să ne scoată afară, ci pe fiecare îl îngăduie, îl păsuie, îl
aşteaptă cu mâna streaşină şi cu braţele deschise. Aceasta este bunătatea şi
milostivirea Lui cea mare. Ascultă
mai mult...
0 comments:
Trimiteți un comentariu