Rezultatele
bune ale creşterii religioase, de care a ştiut evlavioasa Anastasia
să-şi împărtăşească odraslele, n-au întârziat a se ivi la
vreme. După ce a împlinit băiatul cel mai mare vârsta de 18 ani,
a declarat, că dânsul nu vrea să mai rămână credincios al
bisericei catolice, ci se întoarce la credinţa lui strămoşească,
la cea ortodoxă.
A
fost trimisă o comisiune care să cerceteze, ce motive îndeamnă pe
tânărul Evreta a părăsi religia catolică, ori nu cumva îl
sileşte la acest pas cineva dintre credincioşii bisericii ortodoxe.
În raportul înaintat (la 29 Decemvrie 1821) către palatinul ţării,
numita comisiune arată, că Evreia n-are nici un motiv deosebit de a
părăsi credinţa catolică, ci rămâne în religia mamei sale, în
care s-a născut, s-a botezat şi a fost crescut. La aceasta îl
îndeamnă mai ales amintirea binefacerilor mamei sale, cum şi
împrejurarea, că nu vrea să se lase înduplecat a mărturisi
credinţa catolică. Spre credinţa bisericii răsăritene nu l-a
silit nimeni, ci numai propria lui convingere îl îndeamnă s-o
preţuiască pe aceasta în inima sa mai mult.
Într-o
hârtie scrisă ungureşte (12 Ianuarie 1822) şi adresată
palatinului, Evreta declară din nou, că vrea să rămână în
religia, în care s-a născut, căci deşi a fost împărtăşit de
instrucţiune catolică, nu simte nici o aplicare pentru această
religie. Nădăjdueşte, că în viitor va fi cruţat de orice
siluire în privinţa convingerilor sale religioase şi cere
sprijinul palatinului, ca să poată rămânea şi pe mai departe în
credinţa sa strămoşească.
În
timpul acesta Evreta era ucenic la neguţătorul Dumitru Diamandi din
Buda. Diregătoriile au mai încercat ele sã-l suceascã şi să-l
încurce. Dar văzând, că nu mai e nici un chip de a-l abate de la
hotărîrea sa, sfatul ţării, într-un raport cătră domnitor, îşi
exprimă părerea, că ar fi bine să i se încuviinţeze lui Evreta
libertatea exerciţiului religionar. – Ceea ce s-a şi întâmplat
în 26 Aprilie 1852 (Nr. 5486).
La
15 Noemvrie 1823 încearcă şi sora lui Evreta, Ecaterina, să se
întoarcă la religia ortodoxă. Într-o scrisoare, adresată din
Mişcolţ, cătră protopopul catolic Barkóczy de acolo, spune că
nu de mult i s-ar fi dat prilej să se mărite după un om cu stare
bună, dar acesta aflând nesiguranţa şi încurcăturile, în care
a fost ea adusă în urma rătăcirii tatălui său Naum, s-a retras.
De aceea, voind ea să rămână în credinţa, în care s-a născut
şi apropiindu-se de vârsta majoră de 18 ani, roagă pe protopopul
a lua asupra-şi instrucţiunea obicinuită, de 6 săptămâni.
Legile de pe atunci adecă cereau, ca cine vrea să treacă de la
religia catolică la alta, să înveţe timp de 6 săptămâni
temeiurile credinţei de la un preot catolic şi apoi să se supună
unui examen, spre a dovedi, că le cunoaşte pe toate, dar deşi le
cunoaşte, nu vrea să le urmeze.
Protopopul
a cercat s-o împiedece de la pasul acesta. De aceea s-a adresat şi
ea cătră palatinul ţării şi amintind cazul fratelui său Evreta,
căruia i s-a îngăduit să rămână în legea strămoşească, a
cerut să fie împărtăşită şi ea de milostivirea Maiestăţii
Sale. De altfel nu a tăgăduit râvna inimii sale de a rămânea în
credinţa, în care s-a născut. Care va fi rezultatul examenului de
6 săptămâni? Se va vedea la urmă.
Sfatul
ţării a înaintat cererea Ecaterinei la împăratul cu propunerea
să fie respinsă, căci Ecaterina va împlini vârsta legală de 18
ani numai în 27 August 1824. Din Viena a şi urmat în 25 Ianuarie
1824 o hotărîre în felul acesta. Cu trei zile mai târziu vicarul
general din Agria se adresează cătră palatinul cu o pâră, în
care arată că Anastasia şi rudeniile ei au încercat să înduplece
pe Ecaterina, contrar declaraţiei lor din 1816. Cere deci, ca
aceştia să fie mustraţi. Ecaterina să fie dusă în Agria, iar
bunicul să fie constrâns a plăti cheltuelile de întreţinere,
spre a se da prin aceasta exemplu folositor şi altora. Anastasia şi
Mihail au fost mustraţi, dar Ecaterina a rămas tot în grija lor.
La 26 August 1824, deci cu o zi înainte de a fi împlinit 18 ani,
Ecaterina înaintează din nou rugare cătră palatinul ţării,
sperând, că acum, după ce motivul, pentru care a fost respinsă
întâia ei cerere a dispărut, i se va îngădui și ei libertatea
de a-și mărturisi credinţa aşa, cum o îndeamnă inima, după cea
mai intimă convingere a ei.
Această
rugare a Ecaterinei fu înaintată (în 31 August 1824) acum la
împăratul, cu propunerea de a se încuviinţa Ecaterinei
instrucţiunea religioasă de 6 săptămâni şi examenul legiuit.
Ecaterina începuse a lua instrucţiune de la parohul catolic din
Mişcolţ, baronul Barkóczy. Dar acesta după câtva timp pretinde,
să fie luată fata de la mamă-sa şi dusă în Agria, căci altfel
toată instrucţiunea lui va rămânea fără rezultat. Anastasia se
împotriveşte, scriind (la 7 Martie 1825) palatinului, că dânsa nu
poate să-şi lase fata sa frumoasă în grija altora, în cari nu
poate avea încredere. Dar ca să înlăture orice bănuială, că
dânsa ori rudeniile ei ar încerca să abată pe Ecaterina de la
religia catolică, are de gând so ducă la Pesta într-o mănăstire
de călugăriţe, să înveţe acolo între femei de la catihetul
Augustin Megele, fiind departe de oameni greco-ortodocşi, ca în
chipul acesta să fie şi mai vădit, că ea, Anastasia, sau
rudeniile ei nu încearcă să pună nici o piedecă, nici să
restrângă libertatea Ecaterinei.
În
sfârşit la 11 Aprilie 1825 a început Ecaterina instrucţiunea de 6
săptămâni. În ziua primă, după ce i s-a explicat scopul acestei
instrucţiuni, fiind întrebată, din ce motiv vrea să-şi schimbe
religia, Ecaterina a răspuns: „Eu nu vreau să-mi murdăresc apa
din botez ; m-am născut în legea grecească (adecă
ortodoxă-răsăriteană) în aceeaşi lege vreau să şi mor. Dacă
până acum am fost crescută în religia catolică şi am urmat-o,
la aceasta m-a silit porunca principelui; acestei porunci am fost
datoare să mă supun. Acuma însă ca majoră am scăpat de sub
legea aceea şi mi s-a dat voie să aleg între cele două religii.
Deci eu o aleg pe cea grecească, doar numai în privinţa limbii ne
deosebim de cea papistașă“.
După
aceea i s-a spus, care este temelia de căpetenie a religiei, adecă
Dumnezeu, şi după ce i s-a explicat fiinţa i însuşirile lui,
punându-i-se întrebarea : Ce este Dumnezeu? Ecaterina a răspuns:
„Înţeleg, ce este Dumnezeu, dar nu-L pot explica, nici însuşirile
nu i le ştiu număra; nici să nu poftească cinstitul domn (adecă
preotul examinator) ca eu să le învăţ acestea şi întreg
catehismul din cuvânt în cuvânt, căci de aşa ceva nu sunt în
stare“.
La
celelalte întrebări, câte i s-au pus, 42 de toate, în fiecare zi
o întrebare, a răspuns scurt sau simplu: „nu știu”.
După
terminarea examenului, capelanul din Mişcolț, Gaşpar Vezerle, îi
dă un atestat (30 Maiu 1825) în care arată, că deşi a trecut
prin examenul legiuit, a rămas totuş hotărîtă să urmeze
învăţăturile religiei greceşti ortodoxe, fiindcă aşa îi
dictează conştiinţa şi îndemnul lăuntric al inimii sale. De
aceea nu vrea să se abată de la felul de a se închina lui Dumnezeu
întocmai ca şi strămoşii săi nădăjduind, că fericirea cea
vecinică, a vieţii viitoare, o va găsi în religia, în care a
fost născută şi botezată.
Deşi
certificatul acesta era prielnic pentru cauza Ecaterinei, vicarul
general din Agria, Iosif Nováky, a mai încercat totuş, încă
odată, să împiedece întoarcerea ei în sânul bisericii
strămoşeşti. În 29 Iunie 1825 scrie palatinului, rugându-l să
respingă cererea Ecaterinei, căci aceasta n-are nici un motiv să
părăsească religia catolică decât doar speranţa, că trecând
la religia ortodoxă, se va putea mărila mai repede.
Dacă
s-ar împlini dorinţa Ecaterinei, scrie vicarul, această întâmplare
ar fi păgubitoare pentru credinţa catolică. Consiliul locţiitor
însă nu ţine seamă de cererea aceasta a vicarului catolic, ci în
raportul său către rege (12 Iulie 1825) face propunerea, să i se
încuviinţeze şi Ecaterinei libertatea exerciţiului religios.
Prin
hotărîrea din 9 Septemvrie 1825 propunerea aceasta a consiliului
locţiitor a fost confirmată şi la Viena.
Aşadar,
după lupte şi străduinţi îndelungate, este redată şi Ecaterina
acum bisericii ortodoxe şi credinţii sale strămoşeşti. Despre
soarta de mai târziu a vieţii sale, în lipsa de documente, nu se
mai poate spune nimic sigur. Numele ei dispare, de aci încolo, din
documente, câtă vreme cu fratele ei, care ajunge negustor cu stare
bună şi cu vază în Pesta, ne întâlnim şi mai târziu: în 18
Ianuarie 1848 îl găsim ajutorând pe fratele său, atunci vicar în
Transilvania, cu suma de 1000 fl., iar într-o hârtie din 31 Maiu
1848 este iscălit ca deputat al oraşului Pesta.
La
1849 însă nu mai trăia nici el, nici Ecaterina. Aceasta se ştie
cu siguranţă.
Conferinţă
ţinută în Săliște, la 15/28 August 1910
(va
urma...)
0 comments:
Trimiteți un comentariu