Viaţa unei mame credincioase - Anastasia Şaguna (V)

miercuri, 7 decembrie 2016

| | |

Rezultatele bune ale creşterii religioase, de care a ştiut evlavioasa Anastasia să-şi împărtăşească odraslele, n-au întârziat a se ivi la vreme. După ce a împlinit băiatul cel mai mare vârsta de 18 ani, a declarat, că dânsul nu vrea să mai rămână credincios al bisericei catolice, ci se întoarce la credinţa lui strămoşească, la cea ortodoxă.
A fost trimisă o comisiune care să cerceteze, ce motive îndeamnă pe tânărul Evreta a părăsi religia catolică, ori nu cumva îl sileşte la acest pas cineva dintre credincioşii bisericii ortodoxe. În raportul înaintat (la 29 Decemvrie 1821) către palatinul ţării, numita comisiune arată, că Evreia n-are nici un motiv deosebit de a părăsi credinţa catolică, ci rămâne în religia mamei sale, în care s-a născut, s-a botezat şi a fost crescut. La aceasta îl îndeamnă mai ales amintirea binefacerilor mamei sale, cum şi împrejurarea, că nu vrea să se lase înduplecat a mărturisi credinţa catolică. Spre credinţa bisericii răsăritene nu l-a silit nimeni, ci numai propria lui convingere îl îndeamnă s-o preţuiască pe aceasta în inima sa mai mult.
Într-o hârtie scrisă ungureşte (12 Ianuarie 1822) şi adresată palatinului, Evreta declară din nou, că vrea să rămână în religia, în care s-a născut, căci deşi a fost împărtăşit de instrucţiune catolică, nu simte nici o aplicare pentru această religie. Nădăjdueşte, că în viitor va fi cruţat de orice siluire în privinţa convingerilor sale religioase şi cere sprijinul palatinului, ca să poată rămânea şi pe mai departe în credinţa sa strămoşească.
În timpul acesta Evreta era ucenic la neguţătorul Dumitru Diamandi din Buda. Diregătoriile au mai încercat ele sã-l suceascã şi să-l încurce. Dar văzând, că nu mai e nici un chip de a-l abate de la hotărîrea sa, sfatul ţării, într-un raport cătră domnitor, îşi exprimă părerea, că ar fi bine să i se încuviinţeze lui Evreta libertatea exerciţiului religionar. – Ceea ce s-a şi întâmplat în 26 Aprilie 1852 (Nr. 5486).
La 15 Noemvrie 1823 încearcă şi sora lui Evreta, Ecaterina, să se întoarcă la religia ortodoxă. Într-o scrisoare, adresată din Mişcolţ, cătră protopopul catolic Barkóczy de acolo, spune că nu de mult i s-ar fi dat prilej să se mărite după un om cu stare bună, dar acesta aflând nesiguranţa şi încurcăturile, în care a fost ea adusă în urma rătăcirii tatălui său Naum, s-a retras. De aceea, voind ea să rămână în credinţa, în care s-a născut şi apropiindu-se de vârsta majoră de 18 ani, roagă pe protopopul a lua asupra-şi instrucţiunea obicinuită, de 6 săptămâni. Legile de pe atunci adecă cereau, ca cine vrea să treacă de la religia catolică la alta, să înveţe timp de 6 săptămâni temeiurile credinţei de la un preot catolic şi apoi să se supună unui examen, spre a dovedi, că le cunoaşte pe toate, dar deşi le cunoaşte, nu vrea să le urmeze.
Protopopul a cercat s-o împiedece de la pasul acesta. De aceea s-a adresat şi ea cătră palatinul ţării şi amintind cazul fratelui său Evreta, căruia i s-a îngăduit să rămână în legea strămoşească, a cerut să fie împărtăşită şi ea de milostivirea Maiestăţii Sale. De altfel nu a tăgăduit râvna inimii sale de a rămânea în credinţa, în care s-a născut. Care va fi rezultatul examenului de 6 săptămâni? Se va vedea la urmă.
Sfatul ţării a înaintat cererea Ecaterinei la împăratul cu propunerea să fie respinsă, căci Ecaterina va împlini vârsta legală de 18 ani numai în 27 August 1824. Din Viena a şi urmat în 25 Ianuarie 1824 o hotărîre în felul acesta. Cu trei zile mai târziu vicarul general din Agria se adresează cătră palatinul cu o pâră, în care arată că Anastasia şi rudeniile ei au încercat să înduplece pe Ecaterina, contrar declaraţiei lor din 1816. Cere deci, ca aceştia să fie mustraţi. Ecaterina să fie dusă în Agria, iar bunicul să fie constrâns a plăti cheltuelile de întreţinere, spre a se da prin aceasta exemplu folositor şi altora. Anastasia şi Mihail au fost mustraţi, dar Ecaterina a rămas tot în grija lor. La 26 August 1824, deci cu o zi înainte de a fi împlinit 18 ani, Ecaterina înaintează din nou rugare cătră palatinul ţării, sperând, că acum, după ce motivul, pentru care a fost respinsă întâia ei cerere a dispărut, i se va îngădui și ei libertatea de a-și mărturisi credinţa aşa, cum o îndeamnă inima, după cea mai intimă convingere a ei.
Această rugare a Ecaterinei fu înaintată (în 31 August 1824) acum la împăratul, cu propunerea de a se încuviinţa Ecaterinei instrucţiunea religioasă de 6 săptămâni şi examenul legiuit. Ecaterina începuse a lua instrucţiune de la parohul catolic din Mişcolţ, baronul Barkóczy. Dar acesta după câtva timp pretinde, să fie luată fata de la mamă-sa şi dusă în Agria, căci altfel toată instrucţiunea lui va rămânea fără rezultat. Anastasia se împotriveşte, scriind (la 7 Martie 1825) palatinului, că dânsa nu poate să-şi lase fata sa frumoasă în grija altora, în cari nu poate avea încredere. Dar ca să înlăture orice bănuială, că dânsa ori rudeniile ei ar încerca să abată pe Ecaterina de la religia catolică, are de gând so ducă la Pesta într-o mănăstire de călugăriţe, să înveţe acolo între femei de la catihetul Augustin Megele, fiind departe de oameni greco-ortodocşi, ca în chipul acesta să fie şi mai vădit, că ea, Anastasia, sau rudeniile ei nu încearcă să pună nici o piedecă, nici să restrângă libertatea Ecaterinei.
În sfârşit la 11 Aprilie 1825 a început Ecaterina instrucţiunea de 6 săptămâni. În ziua primă, după ce i s-a explicat scopul acestei instrucţiuni, fiind întrebată, din ce motiv vrea să-şi schimbe religia, Ecaterina a răspuns: „Eu nu vreau să-mi murdăresc apa din botez ; m-am născut în legea grecească (adecă ortodoxă-răsăriteană) în aceeaşi lege vreau să şi mor. Dacă până acum am fost crescută în religia catolică şi am urmat-o, la aceasta m-a silit porunca principelui; acestei porunci am fost datoare să mă supun. Acuma însă ca majoră am scăpat de sub legea aceea şi mi s-a dat voie să aleg între cele două religii. Deci eu o aleg pe cea grecească, doar numai în privinţa limbii ne deosebim de cea papistașă“.
După aceea i s-a spus, care este temelia de căpetenie a religiei, adecă Dumnezeu, şi după ce i s-a explicat fiinţa i însuşirile lui, punându-i-se întrebarea : Ce este Dumnezeu? Ecaterina a răspuns: „Înţeleg, ce este Dumnezeu, dar nu-L pot explica, nici însuşirile nu i le ştiu număra; nici să nu poftească cinstitul domn (adecă preotul examinator) ca eu să le învăţ acestea şi întreg catehismul din cuvânt în cuvânt, căci de aşa ceva nu sunt în stare“.
La celelalte întrebări, câte i s-au pus, 42 de toate, în fiecare zi o întrebare, a răspuns scurt sau simplu: „nu știu”.
După terminarea examenului, capelanul din Mişcolț, Gaşpar Vezerle, îi dă un atestat (30 Maiu 1825) în care arată, că deşi a trecut prin examenul legiuit, a rămas totuş hotărîtă să urmeze învăţăturile religiei greceşti ortodoxe, fiindcă aşa îi dictează conştiinţa şi îndemnul lăuntric al inimii sale. De aceea nu vrea să se abată de la felul de a se închina lui Dumnezeu întocmai ca şi strămoşii săi nădăjduind, că fericirea cea vecinică, a vieţii viitoare, o va găsi în religia, în care a fost născută şi botezată.
Deşi certificatul acesta era prielnic pentru cauza Ecaterinei, vicarul general din Agria, Iosif Nováky, a mai încercat totuş, încă odată, să împiedece întoarcerea ei în sânul bisericii strămoşeşti. În 29 Iunie 1825 scrie palatinului, rugându-l să respingă cererea Ecaterinei, căci aceasta n-are nici un motiv să părăsească religia catolică decât doar speranţa, că trecând la religia ortodoxă, se va putea mărila mai repede.
Dacă s-ar împlini dorinţa Ecaterinei, scrie vicarul, această întâmplare ar fi păgubitoare pentru credinţa catolică. Consiliul locţiitor însă nu ţine seamă de cererea aceasta a vicarului catolic, ci în raportul său către rege (12 Iulie 1825) face propunerea, să i se încuviinţeze şi Ecaterinei libertatea exerciţiului religios.
Prin hotărîrea din 9 Septemvrie 1825 propunerea aceasta a consiliului locţiitor a fost confirmată şi la Viena.
Aşadar, după lupte şi străduinţi îndelungate, este redată şi Ecaterina acum bisericii ortodoxe şi credinţii sale strămoşeşti. Despre soarta de mai târziu a vieţii sale, în lipsa de documente, nu se mai poate spune nimic sigur. Numele ei dispare, de aci încolo, din documente, câtă vreme cu fratele ei, care ajunge negustor cu stare bună şi cu vază în Pesta, ne întâlnim şi mai târziu: în 18 Ianuarie 1848 îl găsim ajutorând pe fratele său, atunci vicar în Transilvania, cu suma de 1000 fl., iar într-o hârtie din 31 Maiu 1848 este iscălit ca deputat al oraşului Pesta.
La 1849 însă nu mai trăia nici el, nici Ecaterina. Aceasta se ştie cu siguranţă.

Conferinţă ţinută în Săliște, la 15/28 August 1910

(va urma...)