A sluji lui Hristos

Sursa: Kamil Cywoniuk (OrthPhoto)

N-a venit să I se slujească, ci să slujească. (Marcu 10, 45)

Prin exemplul Său, Mântuitorul ne-a învăţat să nu trăim pentru a ni se sluji, ci să slujim noi înşine. Aşa ceva nu es­te uşor de făcut. Deşi oamenii vorbesc adesea despre cât de înaltă este slujirea aproapelui, totuşi, pentru o slujire ade­vărată, lucrătoare, trebuie să fim pătrunşi noi înşine de lu­crarea Duhului Sfânt. Esenţa învăţăturii lui Hristos constă în prilejul de a-l sluji pe cel cu care te-ai întâlnit.

Iubindu-L pe Dumnezeu din toată inima, nu putem să nu ne iubim şi aproapele, orice slujire către aproapele nostru este ca şi cum am sluji lui Hristos Însuşi. În parabola despre Înfricoşătoarea Judecată ni se spune limpede că este aşa. Domnul primeşte El însuşi tot ceea ce facem pentru smeri­ţii, sărmanii noştri fraţi. Toată viaţa noastră ar arăta altfel, dacă am reuşi să-L vedem pe Hristos în fiecare om aflat în suferinţă, pe care îl întâlnim.

Uneori regretăm că nu ne-a fost dat să trăim pe timpul Mântuitorului, zicem în sinea noastră că am fi lăsat totul de­oparte cu bucurie pentru a-L urma şi a-I sluji. Dar să nu ui­tăm că, şi astăzi, credinţa noastră, slujirea noastră se pot bu­cura de mare preţ înaintea Lui, la trecerea atâtor veacuri de la vieţuirea Sa pe pământ. „Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut” (loan 20, 29), a spus Domnul.

Văzând în fiecare om pe Hristos, nu vom cuteza să oco­lim pe nimeni, şi nici să ne purtăm urât sau cu indiferenţă faţă de cineva. Se cuvine să fim mereu gata să slujim fiecă­ruia cu ce putem fără vanitate, fără zgomot. Nu ne încon­joară, din toate părţile, atâta răutate, atâta foamete morală şi duhovnicească? Să nu găsim, oare, un teren de activitate pentru fapte de iubire, pentru lucrul bineplăcut Domnului?

Nu scrie nicăieri că Domnul a ajutat pe cineva cu bani, dar ceea ce a oferit El a fost incomparabil mai de preţ. Nu a respins pe nimeni, nu a umilit pe nimeni, nu a scăpat niciun prilej de a rosti un cuvânt de iubire şi de mângâiere. În acest sens, fiecare poate să-L imite pe Hristos, purtându-se cu de­licateţe, cu blândeţe faţă de oricine i se adresează.

Având mereu în inimă dorinţa sinceră de a-i mai uşura aproapelui nostru povara, putem face multe, aducând folos şi mângâiere oriunde apare un jug care nu este pe măsura puterii celui ce îl poartă.

Orice meschinărie măruntă, pornită din egoism şi orgo­liu, care ne-ar putea îndemna să aşteptăm să primim ceva de la alţii, va dispărea dacă vom avea în noi, cu adevărat, Du­hul lui Hristos. Mulţumindu-ne să ocupăm în viaţă un loc cât se poate de modest, să ne străduim să stăm de veghe, având „mijloacele-ncinse” (Luca 12, 35) pentru a fi mereu gata ca, luând pildă de la Hristos, să spălăm picioarele fraţilor noştri mai mici.

Nicio muncă nu ni se va părea umilitoare, dacă vom avea în noi Duhul lui Hristos. Dimpotrivă, la gândul că El, Atotbunul, Sfântul, S-a aflat printre oameni „asemenea celui ce slujeşte” (Luca 22, 27), ne vom strădui să ne apropiem de fiecare lucru cu smerenie, care înnobilează omul: „Şi cel ce este mai mare între voi să fie slujitorul vostru... şi cel ce se va smeri pe sine va fi înălţat” (Matei 23, 11-12).

Sursa: "Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu: 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului", Editura Sophia, 2008