Viaţa unei mame credincioase - Anastasia Şaguna (IV)

În timpul acestor lupte îndârjite, pe cari le purta Anastasia cu nepregetată stăruinţă pentru mântuirea copiilor săi, Naum cel scăpătat atât în privinţa averii, cât şi a religiei străbune, nu mai purta nici o grijă de familia sa. El întrase în serviciul militar părăsindu-şi soţia şi copiii, fără a se mai înteresa de soarta lor.

Dar Anastasia, rămasă acum văduvă, era o femeie plină de tărie şi virtute creştinească, pe care nici cele mai înalte porunci nu o puteau îndupleca să se deslipească de copilaşii săi iubţi. Prin stăruinţa ei minunată şi cu ajutorul rudeniilor milostive şi iubitoare, izbuti să se împotrivească la început unor porunci atât de neomeneşti. Iar când nu s-a mai putut nici de cum împotrivi, a fost totuşi destul de iscusită şi înţeleaptă, ca prin binefăcătoarea ei îngrijire de mamă să poată zădărnici toate planurile şi uneltirile păcătoase ale unor neobosiţi vânători de suflete.

Anastasia a şi călătorit în Iunie 1816 la Viena ca să vorbească cu împăratul în privinţa creşterii copiilor săi. Dar încercarea ei de a se înfăţişa în audienţă la împăratul, a rămas fără rezultat.

Rugămintea ei nu putea să obţină rezultatul dorit, fiindcă sfetnicii împăratului îi stăteau împotrivă. Astfel din sfatul ţării s-a trimis Maiestăţii Sale (în 25 Iulie 1816) în afacerea aceasta o încunoştiinţare, că împrejurările în care trăiesc cei trei copii nu sunt potrivite pentru înrădăcinarea credinţei catolice în sufletele lor tinere; din întreagă purtarea Anastasiei se vede, că ea stărueşte cu tot dinadinsul, ca copiii ei să rămână în religia, în care s-au născut. Pe de altă parte aceşti sfetnici înalţi şi înţelepţi temându-se, că chiar dacă li s-ar da acestor copii acum creştere catolică, uneltirile de mai târziu ale mamei şi ale bunicului lor ar putea să zădărnicească această creştere, roagă cu supunere pe Maiestatea Sa, ca respingând cererea Anastasiei, să binevoiască a porunci să fie daţi cei trei copii arhiepiscopului catolic din Agria, spre creştere şi îngrijire părintească.

În urma acestor înştiinţări şi stăruinţe deosebite, eşite chiar din sfatul ţării, s-a dat din Viena (50 Aug. 1816) o nouă poruncă, prin care Anastasia era îndrumată să-şi dea copiii numai decât în grija arhiepiscopului Fischer, ca să fie crescuţi de acesta în credinţa catolică.

Ce să facă acum biata femeie? Sufletul ei de mamă iubitoare şi creştină virtuoasă s-a cutremurat de gândul, că ar fi cu putinţă, să i se smulgă cele trei odrasle cu sila dela sânul ei de mamă şi să se pomenească dintr-odată lipsită de copilaşii, cari erau singura mângăiere a văduviei sale. Ca un junghiu al morţii a străbătut prin inima ei gândul acesta îngrozitor.

Primejdia era tot mai amenințătoare și anevoie se mai putea înlătura. Anastasia se hotăreşte totuşi să mai facă o încercare. Dacă nu va putea înlătura cu desăvârşire primejdia ce ameninţă cu sfâşiere inima ei de mamă duioasă, cel puţin să o micşoreze!

În 13 Septemvrie 1816 înaintează cătră palatinul ţării o nouă rugăminte, în care, prin cuvinte simple dar mişcătoare, declară, că se va supune poruncii prea înalte şi va pleca împreună cu copiii la Mişcolţ, numai să nu fie despărţită de ei. – Spune, că dânsa ca o femeie necunoscătoare a legilor, dar mamă iubitoare a copiilor săi şi-a pus toată stăruinţa şi a încercat toate mijloacele, ca să-şi ţină copiii în religia în care s-au născut. Dar acum după ce vede, că toate stăruinţele şi încercările ei au rămas zadarnice, iubirea de mamă o îndeamnă să se învoiască la orice, numai să poată rămânea lângă copiii săi, căci altfel ar muri de durerea, ce i-ar pricinui înstrăinarea lor. Se mângăie, că palatinul va fi aşa de milostiv, să înţeleagă durerea ei, căci copiii nu pot vieţui fără mama lor, şi să-i încuviinţeze această rugăminte, aplicând mijloace mai blânde şi respingând pe cele aspre, cari nu sunt nici în conglăsuire cu legea, nici cu simţul omenesc, nici cu dreptul firii.

Tot atunci au dat si rudeniile Anastasiei, Gheorghe şi Naum Muciu, o declaraţie de felul acesta, în care promit, că nu vor mai cerca să împiedece creşterea ce era acum cu desăvârşire hotărît să se dea acestor copii, în religia catolică. Ei se obligă totodată să ajute pe Anastasia cu bani, ca să poată îngriji însăşi de hrana copiilor săi, dar pretind, să nu fie duşi copiii la Agria, ci să rămână deocamdată la Pesta.

Sfatul ţării (consiliul locţiitor) hotăreşte însă (în 17 Septemvrie 1816), ca ei să nu rămână în Pesta, ci să meargă la Mişcolţ sub grija preotului de acolo şi sub controlul arhiepiscopului catolic din Agria, dar mama lor să aibă dreptul a îngriji acasă de hrana şi trebuințele lor.

Copiii ajung astfel toţi trei în mrejile catolicismului cuceritor, după cum era planul arhiepiscopului Fischer şi cum va fi fost, în clipe de sărăcie şi slăbiciune sufletească, dorinţa tatălui lor, a rătăcitului Naum Saguna.

Dar Anastasia ca o mamă înţeleaptă şi eroică a ştiut să aibă asupra creşterii copiilor săi, – fiind împreună cu dânşii – o îngrijire statornică şi cu mult mai hotărîtoare, decât s-o fi putut clătina rezultatul oricărei stăruinţe şi uneltiri din partea catolicilor, cunoscuţi de altfel ca foarte iscusiţi în privinţa vânătoarei de suflete. Mitropolitul Şaguna îşi aducea şi la bătrâneţă cu drag şi recunoştinţă aminte, cum în copilărie, pe vremea când cerceta şcoala catolicilor din Mişcolţ, mamă-sa îl învăţa acasă învăţăturile sfintei noastre biserici strămoşeşti şi cum îl trimetea Dumineca şi în zile de sărbători mai mari cu prescuri la biserica românească, pentru ridicarea căreia au ostenit şi au jertfit amândoi bunicii lui: şi Evreta Şaguna şi Anastasiu Mihail Muciu.

Dorul de jertfire pentru biserică şi neam, care avea să-şi atingă culmea în rodnica activitate bisericească şi naţională-politică a mitropolitului Şaguna, era deci adânc înrădăcinat în tradiţia familiară. Numai Naum a rătăcit de la calea cea bună şi plină de virtute a înaintaşilor şi a urmașilor săi. Este cu atât mai mare meritul Anastasiei, că în împrejurări nespus de grele şi neprielnice a izbutit să-şi apere copiii de a cădea în păcatul tatălui rătăcit şi a ştiut sădi în sufletele lor tinere, cu un rezultat atât de strălucit, credinţa şi virtutea strămoşilor!

Conferinţă ţinută în Săliște, la 15/28 August 1910

(va urma...)