Anastasia
se împotrivi deci soţului său Naum cu toată hotărîrea
mustrându-l pentru târgueala, ce a lunecat să facă cu sufletele
copiilor săi. Rugă apoi pe tatăl său Mihail, să-i stea în
ajutor, ca să poată împiedeca înstrăinarea copiilor săi de
credinţa străbună. Bunicul, om de ispravă şi cu inimă
milostivă, luă nepoţii la sine, hotărât să le dea însuş o
creştere bună şi îngrijită, cum părintele lor Naum, din pricina
sărăciei şi a slăbiciunii sufleteşti, nu mai era în stare a
le-o da.
Arhiepiscopul
catolic însă nu se mulţămeşte cu această schimbare a
lucrurilor, ci face arătare la „locurile mai înalte“. Scrie
palatinului (vornicului) ţării despre înţelesul, ce l-a avut cu
Naum Şaguna pentru creşterea celor trei odrasle în legea catolică.
Fiindcă împotrivirea mamei şi a bunicului e în stare să
zădărnicească acum planul lui de cucerire a acestor suflete
plăpânde, roagă pe palatin, să binevoiască a da poruncă
deregătorilor din Mişcolţ, ca cei doi copii mai mărişori ai
Anastasiei: Evreta şi Ecaterina să fie luaţi cu sila de la bunicul
lor, spre a-i creşte însuşi arhiepiscopul catolic cu cheltuiala
sa. Pe cel mai mic, pe Anastasiu, să-l lase deocamdată în grija
mamei sale şi a bunicului, până la vârsta de şcoală, iar atunci
să fie luat şi el şi crescut în religia catolică.
Palatinul
şi sfatul ţării au împlinit rugămintea arhiepiscopului Fischer,
dând porunca cerută. Împotriva acestei porunci nedrepte şi
nelegiuite bunicul copiilor s-a dus cu jalbă până la Împăratul.
Aşa îndepărtate valuri aruncase această pricină, ca o
prevestire, că unul din cei trei copilaşi va avea în viaţa sa
mult de lucru cu Impăratul.
În
jalba sa spunea Mihail, că lui ca unui bunic i se rupe inima de
durere pentru cele ce vede că se întâmplă cu fiica şi cu nepoţii
săi. Mai departe arăta, că ginerele Naum Şaguna, prin felul său
de traiu neregulat, a cheltuit toată zestrea Anastasiei, chiar şi
darurile ei de mireasă și ajutoarele, ce i le-a mai dat din timp în
timp, le-a risipit, a început să se poarte aspru şi furios cu
Anastasia, aşa încât aceasta a trebuit să se adăpostească,
dimpreună cu copiii, la casa părinţilor săi. Deşi îngrijirea
acestora l-a costat multe mii, el, adecă bunicul Mihai, n-a cruţat
nici o cheltuială, ca să-i poată creşte potrivit cu starea lor,
precum i-a şi crescut şi hrănit până acum. Iar ginerele, după
ce a rămas lipsit de mijloacele de traiu, ca să-şi verse tot
necazul asupra socrului şi asupra soţiei sale, a mijlocit la
arhiepiscopul catolic, să li se ia copiii şi să fie crescuţi în
legea catolică. Dar în nici o lege nu stă scris, că copiii
născuţi înainte de trecerea tatălui lor la catolicism ar putea fi
obligaţi să urmeze credinţa tatălui rătăcit. Este chiar
împotriva legii fireşti a-i sili pe copii, să-şi părăsească
credinţa numai fiindcă tatălui lor rătăcit îi place cutare ori
cutare religie. Chiar dacă s-ar face vreo asemenea lege siluitoare,
precum nu este încă, aceea ar privi numai pe copiii ce se vor naşte
după rătăcirea tatălui, iar celor născuţi înainte de aceasta
nu li s-ar putea aplica. Din mila lui Dumnezeu şi a glorioşilor
înaintaşi ai împăratului au trecut acele timpuri grele, în cari
libertatea credinţii şi a cugetării era împiedecată, nesocotită
şi surghiunită. Împrăştiindu-se norii aceia întunecoşi, se dă
voie liberă oricui să se închine lui Dumnezeu şi să creadă, cum
îi porunceşte inima, mai ales acum, după ce păţaniile timpurilor
trecute au dovedit, că în lucruri de credinţă libertatea, cu cât
i se pun mai multe piedeci, cu atâta creşte mai tare şi în multe
ţări din Europa siluirea, ce s-a făcut cugetelor, a adus cu sine
urmări triste. Bunicul Mihail spune mai departe împăratului, că
îngrijirea arhiepiscopului catolic pentru aceşti trei copilaşi
este de prisos, căci are cine îngriji de creşterea lor. Iar
Anastasia, dacă i s-ar lua copiii cu puterea, ar muri de o moarte
groaznică, pe care este o datorie creştinească a o împiedeca.
După
zugrăvirea durerii sale şi a Anastasiei, bunicul îşi încheie
jalba cu următoarele cuvinte duioase: „Toate acestea numai
părinţii şi le pot închipui şi le pot simţi în adevăr, dar
Maiestatea Voastră preaslăvită este ca un părinte şi anume un
părinte al tuturor popoarelor rânduite de Dumnezeu sub strălucita
cârmuire a Maiestăţii Voastre, cel mai bun părinte al lor.
De
aceea mă mângăe nădejdea cea mai hotărîtă, că Maiestatea
Voastră veţi asculta părinteşte plângerile cele drepte ale unui
părinte şi nu veţi îngădui, ca acum la bătrâneţă, dimpreună
cu soţia şi cu fiica mea, să ne prăpădim de durerea, ce ne-ar
pricinui răpirea copiilor.Întemeiat pe nădejdea aceasta, mă
închin ocrotirii preaslăvitei Maiestăţii Voastre mult milostive,
pe mine și pe nepoții mei și plecându-mi genunchii și
înnălţându-mi mânile, iară şi iară rog pe Maiestatea Voastră
preaslăvită, să se milostivească a porunci comitatului Borsod, ca
pe copilaşii amintiţi să-i lase sub îngrijirea mea părintească,
până vor ajunge mai în vârstă, când dacă le va plăcea, să
poată trece la religia catolică fără nici o împotrivire din
partea mea, căci eu nu le voiu pune piedeci. În sfârşit atât pe
mine, cât şi întreagă familia mea, dar mai ales pe desnădăjduita
mamă a copiilor des amintiţi o încredinţez ocrotirii Maiestăţii
Voastre preaslăvite şi mult milostive şi aşteptând din partea
Maiestăţii Voastre preaslăvite o hotărîre mângăitoare, cu
supunere adâncă rămân până la moarte al Maiestăţii Voastre
preaslăvite cel mai umilit şi totdeauna credincios supus: Mihail
Muciu, neguţător grecesc (adecă ortodox) din Mişcolţ. (Viena, în
27 Februarie 1815).
Iată,
cât de frumos şi cu câtă înţelepciune ştia să vorbească
neguţătorul Mihail din Mişcolţ cătră Împăratul, apărând
sufletele nepoţilor şi legea strămoşilor. Aşa luminează
Dumnezeu mintea şi întăreşte inima tuturor celor ce îndrăznesc
să-şi apere credinţa, în care s-au născut şi care trebuie să
le fie mai scumpă decât viața.
Deşi
atât de frumoase şi mişcătoare, cuvintele bunicului nu s-au
învrednicit de răspunsul mângăitor aşteptat de la prea înaltele
locuri. Ci peste câteva zile s-a dat poruncă în scris (5 Martie
1815), ca el să fie silit a-şi da nepoţii, să fie crescuţi în
legea catolică. Porunca a fost trimisă diregătoriilor comitatului
Borşod, dar acestea n-au putut s-o ducă la îndeplinire, căci atât
Anastasia cât şi Mihail sau împotrivit pe toate căile.
De
aceea arhiepiscopul Fischer trimite în aceeaş lună (Martie 1815)
palatinului o scrisoare, în care se plânge, că pe copiii
convertitului Naum Şaguna i-au ascuns mama şi bunicul lor dinaintea
preotului catolic din Mişcolț, căruia îi încredinţaseră
înaltele porunci, şi i-au dus pe furiş la Pesta, în casa
neguţătorului ortodox Grabovski.
Acest
Atanasie Grabovski, unchiul Anastasiei, era om cu stare bună:
neguţător fruntaş, cu legături întinse, având mare tragere de
inimă pentru toate trebile bisericeşti, şcolare şi culturale. El
fusese distins de cătră împăratul, în semn de recunoştinţă,
cu titlul: „nobil de Apadia“. Atanasie obişnuia să dea multe
ajutoare tuturor celor doritori de învăţătură şi înaintare. De
aceea era numit „patronul Românilor“ şi învăţătorul Ştefan
Popovici îl lăuda (la 1824) pentru dărnicia şi zelul său
binecuvântat, zicându-i:
„Unde
pentru neam se cere
Lucrezi
fără întârziere“. . .
Căutând
Anastasia cu copilaşii săi adăpost la el, lui Grabovski i s-a
făcut milă de o nepoată, care era în acelaşi timp mamă
îngrijorată de soarta şi de sufletul copiilor săi. A primit-o
deci cu milă şi a ocrotit-o cu dragoste creştinească. Aici a
venit Anastasia cu copiii în Martie 1815.
Astfel
diregătoriile din Mişcolţ nu putură duce la îndeplinire porunca
de a smulge copiii Anastasiei cu sila de lângă mama lor, ci se
mulţumiră cu o declaraţie din partea bunicului Mihail, care
spunea, că nu poate să aducă copiii din Pesta, ci dacă e vorba,
ca ei să fie cu orice preţ crescuţi în religia catolică, aceasta
se poate întâmpla şi în Pesta, unde sunt preoţi şi şcoale
catolice. După ce a sosit această declaraţiune la sfatul ţării
(consiliul locţiitor), a fost îndrumat (în 50 Ianuarie 1816)
consiliul oraşului Pesta, să cerceteze, care e starea adevărată a
lucrurilor. De aici s-a trimis un senator cu numele Ioan Boraroş,
care împreună cu preotul şi abatele catolic Pfingstel să facă
cercetare la casa lui Grabovski. Rezultatul acestei cercetări îl
comunică consiliul în 24 Iunie 1816 palatinului, spunând, că cei
trei copii se află în Pesta, unde au petrecut cu totul 5 luni de
zile, că în două rânduri au mai fost în Mişcolţ, şi odată în
Viena, că ei cercetează şcoala grecească şi biserica
„greco-valahă“, cresc deci în religia ortodoxă, în care s-au
născut şi de care tatăl lor numai înainte cu doi ani s-a
desfăcut, îmbrăţişând-o pe cea catolică. Dar mama copiilor
împreună cu toate rudeniile ei se roagă, să fie lăsaţi copiii
în grija lor, să înveţe religia, în care s-au născut până
când se va lua în afacerea aceasta din partea împăratului o
hotărîre definitivă.
Încă
înainte de această cercetare Anastasia se adresase şi ea cu o
rugare cătră consiliul orăşenesc din Pesta (24 Martie 1816).
Lămurind adevărata stare a lucrului, ea spunea, că dacă a venit
cu copiii săi la Pesta, aceasta n-a făcut-o nicidecum cu gândul de
a-şi bate joc de „poruncile prea înalte“, ci numai în
convingerea, că creşterea copiilor ei pe ea o priveşte mai
deaproape ca pe o mamă şi că aci are rudenii de sânge, de
ajutorul cărora se pot bucura copilaşii ei în aşa măsură, încât
stăruinţa arhiepiscopului catolic se poate socoti ca fiind cu totul
de prisos. De aceea declară cu toată sinceritatea, că copiii ei
n-au cercetat în Pesta biserica şi şcoala catolică, nici n-au
fost crescuţi după principiile religiei catolice. Dar cutează a
nădăjdui, că pentru această faptă cu tot dreptul va dobândi
iertare, căci ea ca o mamă, s-a simţit în mod firesc obligată să
încerce toate mijloacele iertate pentru a asigura rămânerea
copiilor săi în religia, în care s-au născut şi astfel a-i
păstra lângă sine. De aceea s-a hotărît să meargă dimpreună
cu copiii la Maiestatea Sa preaslăvită, spre a îngenunchia
înaintea Lui şi a-i aşterne rugămintea, ca ceea ce nu permite
asprimea legii, să-i permită milostivirea Lui de principe. Dar
fiindcă sosirea Maiestăţii Sale s-a amânat peste aşteptare, nu
este vina ei dacă, neputându-şi duce la îndeplinire această
dorinţă de mamă, nici copiii ei n-au putut fi deprinşi până
acum în învăţăturile religiei catolice. Şi acum nu aşteaptă
nimic mai cu dor, decât ca îndată ce va afla despre sosirea
Maiestăţii Sale la Viena, să meargă fără amânare acolo spre a
încerca şi cel din urmă mijloc. Dacă cea mai umilită a ei rugare
nu s-ar putea împărtăşi de mila regească, atunci se declară
învoită să cerceteze copiii ei şcoala şi biserica
apuseană-catolică şi să fie instruiţi în principiile acestei
religii, dar să rămână sub grija ei de mamă. Căci copiii
aceştia, în afară de creşterea religioasă, mai au trebuinţă şi
de alte lucruri, aşa în rândul întâi de creşterea trupească,
pe care mai cu seamă iubirea de mamă le-o poate împărtăşi
înainte de toate. Aceasta nu se poate aştepta în asemenea măsură
de la nici un institut de creştere, oricât ar fi de bun. A smulge
copiii de la sânul ei de mamă, câtă vreme lucrul acesta nu e de
neapărată trebuinţă, ar fi atât de grozav, încât ea ca o mamă
îngrijorată de copiii săi, şi care de altfel n-are în lume altă
mângăiere decât pe aceşti copii, ar trebui să se prăpădească
sub povara acestei nenorociri. Nădăjdueşte, că i se va da voie să
facă şi această ultimă încercare. Ca unei mame, care în această
convorbire personală cu Maiestatea Sa îşi află unica şi cea din
urmă scăpare, trebuie să-i fie iertat a căuta adăpost la cea mai
înaltă căpetenie a ţării. Pentru aceasta o va scuza declaraţia,
că după această ultimă încercare se va supune fără amânare
poruncilor date în afacerea copiilor săi. (Semnată : Pesta, în 24
Martie 1816, cea mai umilită slujnică : Anastasia Şaguna).
Conferinţă
ţinută în Săliște, la 15/28 August 1910
(va
urma...)
0 comments:
Trimiteți un comentariu