Evanghelia
Luca
13, 10-17
În
vremea aceea Iisus învăţa, într-o zi de sâmbătă, în sinagogă.
Şi iată era acolo o femeie care avea, de optsprezece ani, un duh de
slăbiciune, şi care era gârbovă de nu putea să se ridice în sus
nicidecum. Iar Iisus, văzând-o, a chemat-o şi i-a zis: femeie,
eşti dezlegată de neputinţa ta. Şi şi-a pus mâinile peste dânsa
şi îndată s-a îndreptat şi a început să slăvească pe
Dumnezeu. Atunci mai marele sinagogii, mâniindu-se, pentru că Iisus
o vindecase sâmbăta, a luat cuvântul şi a grăit poporului: şase
zile sunt în care trebuie să se lucreze omul; deci veniţi în
aceste zile şi vă vindecaţi, şi nu în ziua sâmbetei. Iar Domnul
i-a răspuns şi a zis: făţarnicilor, fiecare dintre voi nu-şi
dezleagă, oare, în ziua sâmbetei, boul sau asinul de la iesle şi
nu-l duce să-l adape? Dar această femeie, care este fiica lui
Avraam şi pe care a legat-o Satana, iată, de optsprezece ani, nu se
cădea, oare, să fie dezlegată de legătura ei în ziua sâmbetei?
Şi zicând El acestea, s-au ruşinat toţi cei care erau împotriva
Lui, iar poporul întreg se bucura de faptele măreţe săvârşite
de Dânsul.
Sfântul
Luca al Crimeii
– Despre făţărnicie şi păcatul
judecării aproapelui şi arhiereilor
In
aceasta pericopa evanghelica vedem marea milostivire, iubirea si
puterea Domnului nostru Iisus Hristos, indreptate spre binele femeii
necajite. Vedem in acelasi timp si fatarnicia brutala a mai-marelui
sinagogii, auzim o acuzatie grava drept raspuns lui: “Fatarnice!”
Ce
este fatarnicia? In ce privinta l-a mustrat Domnul Iisus Hristos pe
acest mai-mare al sinagogii? Fatarnicia – este ceva caracteristic
pentru multi dintre noi. Fatarnic este cel care vrea sa para ce nu
este de fapt.Fatarnic este cel care poarta masca evlaviei, fiind in
sufletul sau lipsit de orice evlavie. Fatarnic este cel care isi
exprima dragostea si loialitatea fata de aproapele sau, ii spune
cuvinte blande, bune, lingusitoare, dar in suflet simte ura fata de
el, urzeste rele impotriva lui. Fatarnic este cel care ascunde de
oamenii din jur toate pornirile rele, intunecate ale sufletului lui,
toate gandurile intinate, si vorbeste cu aproapele sau, prefacandu-se
iubitor, curat cu inima, neavand nimic rau in sufletul sau.
In
ce consta fatarnicia mai-marelui sinagogii, pentru care l-a mustrat
grav Domnul Iisus Hristos? In aceea ca, fiind unul dintre invatatorii
poporului, conducatorul sinagogii se prezenta drept purtator al
cinstei si al dreptatii, iar in sufletul sau nu era deloc asa. In
sufletul sau, dupa cum a aratat cuvantul rostit in timpul vindecarii
acestei femei necajite, era nemilos, aspru, neiubitor de oameni, se
ingrijea numai de respectarea literei legii, iar duhul legii, de
dragoste fata de aproapele, ii era strain.
Nu
se cuvenea oare ca Domnul Iisus Hristos sa-l mustre? Da! Si a fost
vadit de Fiul lui Dumnezeu cel fara de pacat.
In
unii dintre voi, care citesc si cunosc Sfanta Scriptura, ar trezi o
nedumerire faptul ca Domnul Iisus Hristos, Care noua, crestinilor,
ne-a interzis sa-l numim pe aproapele nostru chiar si cu un asemenea
cuvant nevinovat cum este „nepriceput”, Care a spus ca, daca il
vom numi pe cineva „nebun”, suntem vrednici de gheena, Insusi a
spus nu de putine ori cuvinte taioase, ca si in cazul de fata,
numindu-l pe conducatorul sinagogii fatarnic. In dese randuri, i-a
numit fatarnici pe carturari si pe farisei. I-a numit chiar si serpi,
pui de naparca.
Odata,
cand Domnul Iisus Hristos a fost in Iudeea, a fost avertizat ca Irod
cauta sa-l piarda si a fost sfatuit sa plece cat mai curand de acolo.
Ce le-a raspuns Domnul Iisus Hristos? El a spus calm: Duceti-va si
spuneti-i acestei vulpi – astazi si maine fac si a treia zi
sfarsesc. L-a numit vulpe pe Irod.
Chiar
si pe iubitul sau prieten, Petru, l-a numit cu un cuvant cumplit cum
este “satana”. Mergi inapoia mea, satano, ca tu cugeti pe cele
ale oamenilor, nu pe cele ale lui Dumnezeu!
Voi
stiti ca Domnul Iisus Hristos uneori Se mania, stiti ca El a izgonit
de doua ori din Templul din Ierusalim pe cei care faceau comert, a
imprastiat banii, a aruncat marfa pusa pe mese, a facut un bici
dintr-o funie si i-a gonit pe cei care faceau comert din templu. Atat
de groaznica era uneori mania Fiului lui Dumnezeu.
Ce
vom spune? Oare poate exista vreo umbra de contradictie in Domnul
Iisus Hristos? Oare a incalcat El acea porunca pe care ne-a dat-o
noua si potrivit careia nu putem numi pe nimeni macar nepriceput?
Sigur
ca nu! In Domnul Iisus Hristos, ce este “da-da”, nu exista niciun
“nu”, nu exista nicio contradictie. Ele nu pot exista in Fiul lui
Dumnezeu.
Atunci
cum se poate explica ceea ce am povestit mai sus?
Explicatia
este simpla: trebuie sa se faca distinctie intre ce a interzis
Hristos si ceea ce El insusi a facut. Trebuie sa se faca distinctii
intre cuvintele de ocara si cele de mustrare. Pentru ca atunci cand
ii spunem aproapelui “prost”, “nebun”, ce-i aratam fratelui
nostru? Noi ne exprimam dispretul, il injosim. Iata, o astfel de
ocara, o astfel de preamarire de sine in fata aproapelui a interzis-o
strict Domnul Iisus Hristos.
Dar
ce inseamna aceste cuvinte taioase ale Domnului Iisus Hristos, despre
care v-am vorbit adineauri? De ce i-a numit adesea pe oameni serpi,
pui de naparca, vulpi? Aceasta inseamna ca El ii mustra.
Exista
o mare diferenta intre ocara si mustrare. Ocara, injosirea aproapelui
sunt strict oprite de legea lui Dumnezeu, dar mustrarea ne este
necesara. Citim in Sfanta Scriptura: Nu va faceti partasi la faptele
lipsite de roade ale intunericului, ci mustrati-le!
In
Epistola catre Timotei, Sfantul Apostol Pavel porunceste:
Pe
cei ce pacatuiesc mustra-i de fata cu toti, pentru ca si ceilalti sa
aiba teama. Propovaduieste cuvantul, staruie cu timp si fara timp,
mustra, cearta, indeamna, cu toata indelunga-rabdare si intru toata
invatatura (I Timotei 5, 20; II Timotei 4,2).
Vedeti
ca mustrarea ne este poruncita de Sfantul Apostol Pavel? Nu trebuie
doar sa nu participam la faptele cele rele, ci sa le si mustram. Si
in toate acele situatii cand Domnul Iisus Hristos a vorbit cuvinte
taioase, El mustra pe cineva. N-a injosit demnitatea omeneasca a
celor pe care i-a numit “vulpi” si chiar “pui de naparca”. El
a demascat doar minciuna lor, fiindca fatarnicia este una dintre
formele minciunii, iar tatal minciunii este diavolul.
Domnul
Iisus Hristos nu putea sa nu mustre minciuna si fatarnicia, ci
intotdeauna mustra iute si cu manie, pentru ca exista o sfanta manie,
exista mania poruncita noua de Domnul, mania cu care trebuie sa ne
aprindem cand vedem batjocorirea celor sfinte, manie asemenea celei
care l-a facut pe Sfantul si facatorul de minuni Nicolae al Mirelor
Lichiei la primul Sinod Ecumenic de la Niceea sa-l loveasca pe Arie
peste obraz.
O
astfel de manie L-a determinat pe Domnul Iisus Hristos sa izgoneasca
cu biciul din templu pe cei care faceau comert. Cu o manie sfanta si
inflacarata S-a napustit asupra necinstitorilor. I-a numit fatarnici
pe cei care meritau aceasta, pe cei care trebuiau mustrati inaintea
intregului popor, pe cei de pe a caror fata trebuia sa fie scoasa
masca bunei cinstiri, sa fie demascati in ochii poporului si sa li se
descopere minciuna. Legitim si drept a fost pe buzele Lui cuvantul
“fatarnic”, adresat conducatorului sinagogii. Legitim si drept ar
fi fost pentru El sa-i numeasca pe toti carturarii si fariseii nu
doar fatarnici, ci si serpi, pui de naparca. Cititi capitolul al
23-lea din Evanghelia dupa Matei si veti vedea cat de dreapta este
mustrarea carturarilor si a fariseilor, cat de bine li se potrivesc
numele cu care i-a numit Domnul.
Oare
nu merita Irod numele de vulpe? Pentru ce este numit vulpe? Ce este
caracteristic pentru o vulpe? Se cunoaste siretenia ei, se cunoaste
viclenia ei, se stie cum ea ii amageste si pe vanator, si pe victima.
Numindu-l pe Irod vulpe, Domnul Iisus Hristos l-a mustrat pentru
viclenie, pentru inclinarea lui spre tradare – acest lucru n-a fost
o ocara, ci o mustrare legitima. (…)
Si
preotii Bisericii, dupa invatatura Apostolului Pavel, trebuie sa-i
mustre public pe pacatosi. Aceasta intra in obligatia si in datoria
noastra.
Si
daca aceasta este datoria noastra, in ce privinta ar trebui sa va
mustru pe voi, pastoritii mei?
In
multe ar trebui sa va mustru. Dar acum va voi mustra pentru un grav
pacat al nostru, nu spun al vostru, spun al nostru – pacatul
judecarii apropiatilor nostri. Pentru ca cine dintre voi este liber
de acest pacat? Care dintre voi nu a incalcat cuvintele lui Hristos,
care interzic judecarea celor de aproape? Cine dintre voi se teme din
tot sufletul de aceste cuvinte? Ascultati-le: Nu judecati si nu veti
fi judecati. De ce vezi paiul din ochiul fratelui tau, dar nu bagi de
seama barna din ochiul tau? Fatarnicule, scoate-ti mai intai barna
din ochiul tau!
Noi
suntem mereu ocupati cu lucrurile cele mai marunte, nu doar cu
paiele, dar si cu praful din ochii fratilor nostri, iar barnele din
ochii nostri nu suntem in stare sa le vedem si judecam de dimineata
pana in noapte si din noapte pana in dimineata. Ma judeca si pe mine,
arhiepiscopul vostru: ma judecati nu doar voi, ci ma judeca tare si
in Kirsanova, si in Morsansk. Ma judeca cei pe care sunt indreptatit
sa-i numesc afurisiti, ma judeca calugarii pribegi, calugaritele
pribege insufla poporului ca eu nu sunt un adevarat arhiereu, ca nu
trebuie sa mi se supuna, ca sunt lipsit de harul lui Dumnezeu.
Dar
de ce? Pentru ce? Pentru ca eu le usurez suferintele fratilor nostri,
care si-au varsat sangele pentru noi, pentru ca eu mantuiesc de
moarte pe multi dintre cei care stau nu cu un singur picior, ci cu
ambele in groapa.
Domnul
imi ajuta sa-i scot din mormant, Domnul mi-a dat priceperea in cele
ale chirurgiei si multa cunoastere si, dupa porunca celor doi
patriarhi raposati – Tihon si Serghie -, nu indraznesc sa pun capat
activitatii mele chirurgicale.
Iar
acesti afurisiti, care stiu totul mai bine decat patriarhii, spun:
“Ce
fel de arhiereu este acesta, care astazi slujeste in Biserica,
savarseste Liturghia, iar maine merge sa verse sange omenesc?”
Iata
pana la ce limita ajunge judecata, iata de cata nedreptate sunt
capabili oamenii!
Sa
nu ne facem vinovati de cumplitul pacat al judecarii, fiindca este un
pacat greu, de care cu mare greutate te poti debarasa. A intrat atat
de adanc in inimile noastre, incat este greu sa ne mai despartim de
el.
Ce
sa facem atunci? Cum ne putem elibera de acest pacat cumplit? Ne
invata Sfantul Apostol Pavel, spunand: „In cele din urma, fratii
mei, intariti-va in Domnul si in puterea Lui”.Nu nadajduiti singuri
in voi, ci intariti-va in Domnul. Numai prin puterea Lui putem scapa
de cumplitul pacat al judecarii.
Imbracati-va
cu toate armele lui Dumnezeu, ca sa puteti sta impotriva uneltirilor
diavolesti, pentru ca lupta noastra nu este impotriva sangelui si a
trupului, nu impotriva incepatoriilor, stapaniilor si stapanitorilor
acestui veac intunecat, ci impotriva duhurilor rautatii din vazduh.
Pe
cine numeste Apostolul domnii, incepatorii, stapanitorii acestui
veac?
Pe
demoni, pe ingerii satanei.
Precum
in treapta sfanta a ingerilor exista noua cete, tot asa si satana are
domnii, incepatorii, stapanitori ai acestui veac, duhurile rautatii
de sub cer.
Si
lupta aceasta este lupta noastra impotriva lor. Acesta este scopul
vietii noastre.
„Pentru
aceasta primiti toate armele lui Dumnezeu, ca sa puteti sta impotriva
in ziua cea rea, astfel incat, toate trecandu-le, sa stati tari”.
Ca
niste ostasi care merg la razboi, imbracati-va in toate armele lui
Dumnezeu.
Asadar
ridicati-va, incingand mijloacele voastre cu adevarul, si
imbracati-va in armura dreptatii.
Numai
cu aceasta armura va veti apara de sagetile celui viclean si de
judecarea apropiatilor vostri.
Si
incaltati picioarele voastre pregatite pentru a binevesti lumii, dar
mai ales luati scutul credintei, cu care veti putea stinge toate
sagetile aprinse ale vicleanului.
Cu
scutul credintei fierbinti si inflacarate veti putea stinge aceste
sageti ale vicleanului.
Luati
si coiful mantuirii, si sabia duhului, care este cuvantul lui
Dumnezeu.
Cu
aceasta sabie veti secera toate duhurile cele rele de sub cer.
Si
daca veti fi intotdeauna inarmati asa dupa cum spune Sfantul Apostol
Pavel, daca veti fi ostasi ai lui Hristos, aparatori inflacarati ai
credintei, atunci sagetile aprinse ale celui viclean se vor departa
de la voi. Asadar, ostasi ai lui Hristos, inainte, inainte la lupta
cu cel viclean, cu uneltirile diavolesti, cu duhurile de sub cer!
Amin.
10
decembrie 1944
Sursa:
Sfantul Luca al Crimeei, “Predici”, Editura Sophia, Bucuresti,
2010
0 comments:
Trimiteți un comentariu