Anastasia
s-a născut la anul 1785. Părinţii ei s-au îngrijit să-i dea o
creştere aleasă, în frica lui Dumnezeu, în cinstea şi tăria
credinţei strămoşeşti. Fata aceasta frumoasă şi cuminte creştea
repede, spre bucuria părinţilor săi, cari aproape pe nesimţite se
pomeniră deodată cu fată mare la casă. Şi câtă grije, câtă
sbuciumare, câte nopţi nedormite pe bieţii părinţi când văd,
că fetei lor i se apropie timpul măritişului! Numai bunul Dumnezeu
ştie, ce-i atunci în inima lor. Îi apucă un fel de părere de rău
că fetiţa s-a ridicat prea repede, ar vrea s-o ştie iarăşi mică,
s-o mai poată ocroti multă vreme pe lângă dânşii, în casa şi
la masa lor, căci în casă străină nu pot prevedea, ce soarte o
aşteaptă.
De
asemenea gânduri şi îndoieli erau neliniştiţi în inimile lor şi
părinţii Anastasiei, când ea trecuse de 16 ani şi întrase în al
17-lea. Pe la casa lor începură a se ivi pețitorii, mai prea de
timpuriu. Pe deoparte bunii pārinti n-ar fi fost bucuroşi, să-şi
înstrăineze odorul lor de fată, dar de altă parte se gândeau, că
norocul e pleşuv şi dacă nu-l prinzi, când ţi se dă prilej,
l-ai scăpat pentru totdeauna. Mai ştiau apoi că aşa e rânduiala
fetelor, să se mărite, când le vine vremea, căci aşa a lăsat
Dumnezeu, ca bărbatul „să fie cap muierii“ şi amândoi fiind
un trup, să vieţuiască împreună „păzind hotarele legii".
Înainte de a li se închide ochii pe veci din pricina bătrâneţelor
sau a vreunei boale neaşteptate, voiau să-şi vadă şi ei fata
aşezată într-un fel, ca să nu rămână singurică în cărările
acestei vieţi înviforate. Căci „omul singur e ca trestia care,
bătută de vânturi din toate părţile, nu scoate decât sunete
plângătoare“.
Tatăl
Anastasiei, Mihail, avea un prietin cu numele Evreta Saguna, un om
cumsecade si neguţător fruntaş, pe care credinţa sa dreaptă şi
tare îl îndemnase să dăruiască şi el sume frumoase pentru
zidirea bisericii din Mişcolţ. Acest Evreta avea un fecior cu
numele Naum care, deşi tânăr, era văduv, căci soţia lui cea
dintâiu, Ecaterina Magiaro din Perlepe, a murit, după ce îi
dăruise un copil: Gheorghe, tatăl lui Constantin Şaguna, care a
răposat în timpul războiului mondial (1914–18) ca general în
retragere al armatei române.
Nădăjduind
părinţii Anastasiei, că Naum va fi om de treabă, cu frica lui
Dumnezeu, cu purtări cuviincioase şi cu prindere bună în trebile
sale negustoreşti, s-au simţit înduplecaţi să-şi mărite fata
după el. Anastasia ca o fată cuminte şi ascultătoare, ce era, n-a
stat nici o clipă la îndoială, să urmeze sfatul părinţilor săi.
Se va fi simţit poate şi ea atrasă de frumseţa bărbătească a
lui Naum. Astfel într-un vechiu „protocol al cununaţilor"
din Mişcolţ s-a păstrat o însemnare, în care se spune că la „1
Maiu 1802 Naum, fiul lui Evreta Şaguna, după a treia vestire în
biserică, a luat în a doua căsătorie de muiere legiuită pe
Anastasia, fiica lui Mihail Muciu şi s-au cununat prin mine preotul
Constantin. Naş a fost Atanasiu, fiul lui Adam Gherga".
Nu
trecuse tocmai un an, când Anastasia – deşi încă atât de
tânără, abia împlinise 18 ani, – era mamă fericită. Dumnezeu
îi dăruise un fecioraş, căruia în botez i s-a dat numele
Evreta,1
ca
să-i facă bunicului o bucurie.
După
alţi trei ani, la 1806, în anul când s-a isprăvit frumoasa
biserică din Mişcolţ, familia lui Naum se mai spori şi cu o
fetiţă, căreia îi puseră numele Ecaterina (născută în 27
August 1806 şi botezată în 2 Septemvrie acelaş an). Iar sfârşitul
anului 1808, pe lângă bucuria, pe care o aduce la casa oricărui
bun creştin, sfânta sărbătoare a „Naşterii Domnului“, lor
le-a mai adus şi alt dar, nespus de mare. Cu cinci zile înainte de
Crăciunul românesc, Anastasia cea credincioasă şi statornică în
legea părinţilor săi, născu un băiat sdravăn şi frumos, căruia
în botez i s-a dat numele Anastasiu, după al mamei sale şi după
al bunicului. În protocolul botezaţilor" din Mişcolţ s-a
păstrat despre naşterea acestui minunat copil următoarea însemnare
: „Anastasiu, fiul lui Naum Evreta Şaguna şi al soţiei sale
Anastasia, s-a născut în 20 Decemvrie 1808 şi s-a botezat şi
miruit în 28 Decemvrie 1808 prin mine preotul Constantin. Naşul lui
a fost Atanasiu, fiul lui Adam Gherga".
Anastasiu,
care era acum al treilea copil la casa lui Naum, a vrut milostivul
Dumnezeu să fie cu timpul bucuria cea mai aleasă a mamei sale
Anastasia şi binefăcătorul cel mai mare al poporului român şi al
bisericii lui dreptmăritoare.
Lângă
leagănul lui au străjuit ursitoare şi bune şi rele. Acestea din
urmă şi-au întins mai întâi păinjinişul de mreje lacome asupra
lui. Şi era cât pe aci să ni-l răpească.
Se
vede, că de la o vreme norocul nu l-a mai ajutat pe Naum Şaguna în
întreprinderile sale neguţătoreşti, cum ajutase pe alţi Români
aşezaţi în părţile acestea. Şi felul lui de viaţă cam
neregulată va fi fost vina scăpătării lui. Bunăstarea familiei
lui era sdruncinată, când numărul membrilor ei sporise cu al
treilea copil – o greutate pentru omul scăpătat, un dar şi o
binecuvântare cerească pentru o femeie credincioasă ca Anastasia!
Şi mai mult însă pentru o biserică despreţuită şi nedreptăţită
ca a noastră, căreia în acest copil i s-a născut un mântuitor.
Anastasia
priveghia ziua şi noaptea şi se da ostenelii în toate felurile, ca
să-şi poată creşte cât mai bine frumoasele sale odrasle. Avea să
lupte cu multe greutăţi. Norocul ei era însă, că bunul său
părinte Mihail, bunicul copilaşilor, îi mai întindea câte o mână
de ajutor, deoarece de la bărbatul său Naum puţin sprijin mai
putea aştepta, după ce el sărăcise şi scăpătase cu totul.
Sărăcia
şi necazurile nu prea sunt totdeauna sfătuitori buni, adeseori
răpun pe cei slabi de înger, ori îi îndeamnă la fapte vrednice
de osândă. Aşa s-a întâmplat şi cu Naum, care pierzându-şi
tăria sufletească de a mai lupta cu necazurile şi speranţa de a
le putea învinge, a lunecat spre un pas foarte greşit.
Când
era copilul Anastasiu de 5 ani, Naum, cu gândul să-şi mai uşureze
soartea sa şi a copiilor săi, a intrat la tocmeală cu
arhiepiscopul romano-catolic din Agria (Eger) Ştefan Fischer, care
l-a îndemnat să-şi părăsească, pentru anumite foloase
materiale, credinţa strămoşească şi să treacă la biserica
apuseană catolică. Naum nu s-a putut împotrivi ispitei, care l-a
înpins în greul păcat al lepădării de lege. Dar un păcat ca
acesta era să aibă urmări triste pentru familia întreagă, căci
el s-a învoit, ca toţi trei copilaşii lui să fie socotiţi ca
credincioşi ai bisericii catolice şi să fie crescuţi, cu
cheltuiala arhiepiscopului din Agria, în credinţă străină.
Aici
începe lupta frumoasă şi înălţătoare a Anastasiei, care-şi
apără copiii, ca o leoaică puii, cu toată îndrăzneala şi
bărbăţia veghind, ca sufletele lor să nu se despartă nici-decum
de credinţa strămoşească, fiind adânc pătrunsă de adevărul,
că credinţa cea mai sfântă este aceea, în care s-au închinat şi
au răposat părinţii şi strămoşii.
1
Născut
la 11 Februarie 1805
Conferinţă
ţinută în Săliște, la 15/28 August 1910
(va
urma...)
0 comments:
Trimiteți un comentariu