Consiliul de etică a guvernului german vrea să dezincriminalizeze incestul

sâmbătă, 18 octombrie 2014

| | |

LifeSiteNews.com, 26 septembrie 2014

Un consiliu consultativ german pe probleme de etică a sugerat dezincriminalizarea incestului între adulţii care consimt, însă cancelarul Angela Merkel a respins prompt propunerea.

Consiliul şi-a argumentat decizia prin faptul că „dreptul fundamental al adulţilor înrudiţi de autodeterminare sexuală are o greutate mai mare decât ideea abstractă de protejare a familiei”. De asemenea, a fost invocat faptul că incestul, deşi ilegal, este un fenomen rar în Germania (doar 2 până la 4% dintre germani având relaţii incestuoase) şi ar rămâne în continuare rar chiar şi fără o lege pentru interzicerea acestuia.

Consiliul a respins, de asemenea, riscul naşterii copiilor cu defecte genetice. Nu pentru că nu ar fi un risc real, ci datorită absenţei unei legi împotriva căsătoriilor între parteneri purtători de gene cu anomalii.

Consiliul, format din 26 de membri cu studii academice impresionante în domenii medicale, științifice și teologice, a fost creat de guvernul german pentru a-i oferi asistenţă în probleme de etică din domeniul sănătăţii şi ştiinţei. Consiliul are antecedente în a respinge moralitatea tradiţională. Spre exemplu, consiliul a recomandat retragerea restricţiilor legale în cercetarea celulelor stem embrionare.

Cu toate acestea, o minoritate formată din nouă membrii susţine moralitatea creştină. Aceştia au lansat propria lor declaraţie prin care au afirmat că susţin actuala lege împotriva incestului deoarece “protejează integritatea şi incompatibilitatea diferitelor roluri ale familiei, ca o premisă importantă a dezvoltării personalității sănătoase”.

Se pare că ideea că dezincriminalizarea legii ar permite exploatarea copiilor atât de părinţi cât şi de fraţi nu a trecut prin mintea experţilor majoritari.

Scriitoarea şi sociologul german Gabriele Kuby susţine că “legea, în majoritatea ţărilor, consideră sexul între rudele de acelaşi sânge dezgustător. Acest tabu crează spaţiul lăuntric al familiei în care copiii pot să crească inocent şi liberi. Fără asta, copilăria nu va mai exista. Legătură specială creată de contactul sexual este rezervată mamei şi tatălui. Orice altă formă de legătură sexuală distruge familia şi odată cu ea binele individului şi al societăţii.”

Kuby a adăugat ca acest consiliu de etică nu pare îngrijorat de faptul că acei copiii născuţi din aceste relaţii pot avea defecte genetice deoarece, potrivit acestuia: “La urma urmelor, copiii cu afecţiuni fizice pot fi avortaţi până la naștere”.
Se pare că în viziunea consiliului, autonomia sexuală este prioritară, indiferent de costurile suferite de copii, familie sau societate.

Traducere şi prelucrare text: Adina Serediuc
Preluare de pe Știri pentru viață

Dacă doriți să traduceți ca voluntar articole pro-viaţă din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne  scrieţi pe adresa provalorimedia@gmail.com


De asemenea, căutăm corespondent voluntar pentru Republica Moldova.