Sfânta Parascheva de la Iaşi se bucură în ţară de un cult deosebit, mai mult decât toţi ceilalţi
sfinţi care au moaşte în România. În fiecare zi, la Catedrala mitropolitană din
Iaşi, de
dimineaţă până seara târziu, se face un mic pelerinaj continuu, cu credincioşi
de toate vârstele şi din toate locurile, veniţi la rugăciune. În mod deosebit,
în sărbători, în posturi şi în fiecare vineri, considerată ziua Cuvioasei
Parascheva, vin mulţi credincioşi şi se închină la raclă cu credinţă, aducând
flori, daruri şi îmbrăcăminte, pe care le ating de racla ei, pentru a primi
ajutor, sănătate şi binecuvântare. Se spune că atâtea
minuni a săvârşit Sfânta Parascheva, mai multe chiar decât numărul stelelor şi
nisipul mării. Pentru că Sfânta vindecă şchiopi, surzi, ciungi, ologi şi tot
felul de boli, chiar şi cele mortale; depărtează toată neputinţa nevindecată,
numai cu atingerea raclei.
Şi în zilele
noastre, Cuvioasa nu conteneşte a face minuni pentru cei care cu credinţă
aleargă la ea, nu numai în Epivata, unde casa părintească a fost transformată
în biserică închinată ei, şi în Catedrala mitropolitană de la Iaşi, ci în toată
lumea.
Vă prezentăm în
continuare câteva dintre minunile săvârşite de Cuvioasa Parascheva, povestite
de credincioşi în scrisorile trimise preoţilor slujitori de la Catedrala
mitropolitană din Iaşi, consemnate în „Patericul românesc“ sau în cartea
„Suferinţele mamei Blondina, o martiră a Siberiei“.
Un inginer
bolnav de plămâni a fost internat în spital pentru operaţie. În acest timp,
mama sa a mers la moaştele Cuvioasei Parascheva, cerându-i sănătate pentru fiul
ei. Timp de două săptămâni, doctorii au tot amânat operaţia. Şi observând că
leziunile pulmonare s-au vindecat în chip miraculos, i-au spus bolnavului că nu
mai este nevoie să fie operat şi să se întoarcă acasă, pentru că „este cineva
care se roagă lui Dumnezeu pentru dumneavoastră!“.
Într-o zi, o
femeie de 40 de ani a intrat în Sfânta Mitropolie, alergând prin biserică şi
plângând în hohote. Un preot slujitor care se afla atunci în biserică a
întrebat-o ce are. Aceasta i-a spus că a făcut sinuzită, dar, neavând timp să
se trateze, s-a pomenit cu dureri grozave de cap şi apoi i s-a umflat tot
capul. Mergând în cele din urmă la medic, acesta i-a spus că tot creierul este
acoperit cu puroi şi că trebuie să-i facă operaţie foarte grea, dar că ea nu va
rezista la această operaţie, şi de aceea să aştepte moartea.
Preotul a
întrebat-o dacă crede în Dumnezeu, iar ea a spus că da, dar la biserică vine
rar, având serviciu, copii şi sărăcie mare. Atunci, el i-a făcut pomelnic şi a
dus-o la Cuvioasa, unde s-a închinat. Preotul povesteşte că peste trei luni a
întâlnit-o pe stradă, sănătoasă şi voioasă. Femeia i-a spus atunci slujitorului
Domnului că „la vreo trei săptămâni după ce am dat pomelnicul, a început să-mi
curgă puroi din nas şi a curs mult timp. S-a scurs toată infecţia de pe creier şi
m-am făcut sănătoasă“.
A doua zi, a simţit că este sănătos, şi
până astăzi nu mai are nimic
Unui copil de
trei ani şi jumătate i s-a oprit brusc graiul. Atunci mama a luat copilul în
braţe şi a venit să ceară ajutorul Sfintei Parascheva. Pe când se ruga ea cu
lacrimi, deodată copilul a strigat: „Mamă, mamă! Aici este Doamne, Doamne!“.
Mulţumind din inimă Preacuvioasei Parascheva, mama s-a întors acasă cu copilul
sănătos.
Un preot din
Ardeal povesteşte că era bolnav de plămâni şi făcând foarte multe injecţii cu
antibiotice, a simţit că începe să orbească. Când s-a dus la doctor, acesta i-a
confirmat nenorocirea. Imediat, preotul s-a urcat în tren şi a venit la Iaşi. Era
ora 22:00. Catedrala era închisă. Atunci a stat în genunchi, afară, lângă
peretele unde erau moaştele Sfintei Parascheva, s-a rugat câteva ceasuri,
plângând. A doua zi a simţit că este sănătos, şi până astăzi nu mai are nimic
nici cu ochii, nici cu plămânii şi slujeşte Sfânta Liturghie la o mănăstire din
Ardeal.
Odată, a venit
de la Bucureşti o doamnă, aducând în dar Sfintei Parascheva un covor persan,
mare şi frumos. Preotul care era la racla Cuvioasei a întrebat-o ce înseamnă
acest dar. Dânsa i-a povestit că soţul ei, bărbat de 45 de ani, s-a îmbolnăvit
şi, cu tot progresul medicinii, doctorii nu găseau leac la boala lui,
spunându-i să se pregătească de moarte, că are cancer. Dar, într-o zi, a venit
la ei acasă un prieten care le-a spus că pleacă la Iaşi, sfătuindu-i să-i dea
bani şi pomelnic să îl ducă el la Sfânta Parascheva. Peste două luni, bărbatul
s-a făcut sănătos fără nici un tratament şi, drept mulţumire, soţia sa,
personal, a adus acest covor la Sfânta Parascheva.
O altă femeie,
necăjită că toată faţa soţului ei este cuprinsă de nişte bube urâte care
supurează şi-i provoacă mare durere, a venit la Cuvioasa Parascheva, a plâns,
s-a rugat şi a dat pomelnic. Mulţi doctori încercaseră cu diferite tratamente
şi alifii să-l vindece, dar totul era în zadar, ba, parcă, după fiecare
tratament, rănile se înfocau şi se extindeau mai tare.
Când a venit la
Iaşi, femeia a atins de moaştele Sfintei batista curată pe care o avea la ea,
iar când a ajuns acasă, a pus batista pe faţa soţului, acestuia potolindu-i-se
durerile. După o săptămână, au dispărut şi bubele.
A venit din Bulgaria pentru că Sfânta i s-a arătat
În anul 1968,
prin luna martie, la Mitropolie a venit o femeie din Bulgaria. Unul dintre
preoţii care erau în catedrală a întrebat-o dacă ştie să vorbească ruseşte,
pentru a-i spune ce i s-a întâmplat. Atunci femeia i-a povestit că are un
singur băiat, care a ajuns la facultate în anul al II-lea şi că subit a
înnebunit, dar într-o formă aşa de gravă, că-l ţine într-o cuşcă. Ea
întotdeauna a fost credincioasă, în schimb soţul ei este ateu şi întotdeauna îl
blestema pe copilul lui şi Îl înjura pe Dumnezeu. Ea mereu mergea la biserică,
rugându-se cu lacrimi pentru copilul ei.
Într-o noapte,
a visat o femeie înaltă, îmbrăcată în negru, care i-a spus: „Dacă vrei să fie
sănătos copilul tău, să vii la mine!“. Femeia n-a întrebat-o unde să meargă şi
cine este aceea pe care a visat-o. Însă, peste vreo două luni, iarăşi a visat
aceeaşi femeie, care i-a spus acelaşi lucru ca şi prima dată. A întrebat-o cine
este şi ea i-a spus că este „Sfânta Parascheva din Iaşi!“
Doamna locuia
chiar în capitala Bulgariei, Sofia. Imediat s-a dus la ambasadă şi, obţinând
paşaportul, a venit la Sfânta Parascheva.
Preotul a
sfătuit-o cum să se roage şi să lase un pomelnic. Până seara a stat lângă
raclă, rugându-se.
După un an, a
venit, împreună cu mama ei de 90 de ani, să-i mulţumească Sfintei Parascheva că
băiatul ei s-a făcut complet sănătos şi că îşi continuă studiile.
Ajutor şi bucurie în familie
În anul 1955, o
familie din Iaşi nu avea înţelegere în casă. Într-o seară, femeia disperată a
părăsit căminul. Zadarnic au căutat-o soţul şi fiica. Şi după ce fetiţa s-a
culcat, tatăl ei a alergat la Sfânta Parascheva şi s-a rugat cu lacrimi să-i
întoarcă soţia cu bine în familie. Întorcându-se acasă, după o oră a bătut
cineva în uşă. Era soţia. Avea chipul palid şi îngândurat. „Unde ai fost
femeie? Ce ţi s-a întâmplat?“, a întrebat-o soţul. „Diavolul mi-a dat în gând
să mă sinucid. De aceea, m-am aşezat pe linia trenului aproape de gara Nicolina.
Dar, la ora opt seara, pe când venea un tren cu viteză, fiica noastră,
îmbrăcată în alb, a venit la mine, m-a apucat repede şi m-a aruncat afară de pe
linie. Aşa am scăpat de moarte şi de osânda iadului“, a povestit ea. „Femeie,
în seara aceasta, la ora opt, fiica noastră era culcată, iar eu mă rugam pentru
tine. Aceea care te-a salvat nu era fiica noastră, ci însăşi Sfânta Parascheva!
Să-i mulţumim ei, căci ea te-a scăpat de această cumplită şi dublă moarte,
trupească şi sufletească!“
O farmacistă
foarte cuminte, având 32 de ani, tot voia să se căsătorească. A dat rugăciuni
la Sfânta Parascheva şi imediat a făcut cunoştinţă cu un doctor văduv. Acela a
început s-o curteze, dar nu spunea ceva serios. Apoi a lasat-o şi s-a dus la
altele. Ea, disperată, tot venea şi se plângea Sfintei... Preotul de la raclă a
sfătuit-o: „Să continuăm cu rugăciuni la Cuvioasa Parascheva“. Şi într-o
duminică, pe neaşteptate, a venit doctorul la familia fetei şi a cerut-o în
căsătorie. Peste zece zile au făcut nunta.
Ocrotitoarea studenţilor
Printre cei
care aleargă la ajutorul maicii noastre Parascheva sunt studenţii. Mai ales în
lunile de examene, racla Cuvioasei este plină de cărţi, caiete de şcoală şi
pomelnice.
O fată voia să
dea la medicină. A venit la Mitropolie foarte necăjită că toată vara nu s-a
pregătit aşa cum trebuie şi îi e frică că nu va putea intra, căci din ce a
învăţat nu poate ţine minte decât structura splinei. A fost sfătuită de preoţii
de aici să se ducă la racla Sfintei Parascheva, să se roage cum ştie, iar ea o
va ajuta. Tânăra, stând în genunchi în faţa sfintei racle, s-a rugat: „Sfântă
Parascheva, nu sunt pregătită, ştiu bine numai splina“. La examen au intrat
trei candidaţi. Li s-a întins cutia cu bileţele, au tras primii doi bileţelele
şi la urmă a tras şi ea, cu strângere de inimă, şi mare i-a fost mirarea când a
văzut pe bileţel: „Splina“. A ştiut perfect şi a luat zece. A doua zi a venit
să-i mulţumească Cuvioasei Parascheva. De la uşă a început să plângă şi să
strige: „Cuvioasă, tu ai luat zece, tu ai ştiut, tu eşti studentă..., nu
eu...“.
O tânără
povesteşte cum, obosită de şcoală şi foarte deprimată, a ajuns să-şi spună că
nu mai are rost să trăiască. „În seara aceea am adormit plângând, cu gândul ca
a doua zi să le părăsesc pe toate, să-mi pun capăt zilelor. Noaptea am avut un
vis în care am descoperit-o pe Sfânta Parascheva... Mă aflam într-o încăpere
micuţă, precum chilia unei maici. Acolo se aflau un pat din lemn fără saltea şi
o icoană. Am intrat şi am sărutat icoana, care a zâmbit. Era o tânără în negru,
acoperită, nu ştiu dacă de o năframă sau de părul ei. M-a întrebat dacă vreau
să devin maică. I-am răspuns că nu şi că vreau să mă sinucid. Atunci mi-a zis
să merg la o mănăstire, departe, şi să stau trei zile. La sfârşit, am sărutat-o
din nou. De atunci viaţa mea s-a schimbat. Am mers la duhovnic, care m-a trimis
la o biserică cu hramul Sfintei Parascheva. Părintele de acolo mă aştepta şi
mi-a zis: „Vino să-ţi dau cărţi, pentru a afla!“. Aşa am trecut de
starea în care eram. De atunci, toate îmi merg bine“.
Un preot povesteşte cum că într-o seară a
venit la Mitropolie o doamnă de 35 de ani, foarte agitată, emoţionată până la
lacrimi. Plângea şi se închina la toate icoanele, dar mai ales la Cuvioasa
Parascheva. A zis că e foarte fericită şi a venit să-I mulţumească lui Dumnezeu
şi Sfintei Parascheva, povestind: „Sunt funcţionară în Galaţi şi m-am hotărât
să fac facultatea de germană, dar nu mă simţeam aşa bine pregătită, am vrut
sa-mi încerc şansa. Venind pe drum spre Iaşi, la examenul de admitere, m-am
întâlnit în tren cu o domnişoară care era în aceeaşi situaţie ca şi mine. Când
am ajuns la Iaşi, eu i-am propus domnişoarei să mergem amândouă la Sfânta
Parascheva să-i cerem ajutorul. Domnişoara mi-a răspuns că ea n-are nevoie de
ajutorul nimănui, că este pregătită bine. Eu totuşi am venit la Cuvioasa şi
i-am cerut ajutorul pe care mi l-a dat. La examen, cea bine pregătită a picat
şi eu am reuşit, iar acum am venit să-i mulţumesc“.
Cuvioasa ocroteşte culturile
Într-un sat din apropierea Iaşului au
apărut omizi care distrugeau tot. Atunci, preotul satului şi credincioşii au
cerut la Mitropolie să le-o dea pe Cuvioasa, să o ducă în livezile lor, ca să-i
scape de această nenorocire. Li s-a aprobat. Au mers cu sobor de preoţi şi
credincioşi şi au pus-o pe Sfânta Parascheva într-o grădină sub un copac, care
nu mai avea frunze, ci numai omizi. În apropierea grădinii curgea o apă, şi în
partea cealaltă era şoseaua naţională. După ce au început rugăciunile, toţi au
văzut cum omizile coborau din copac şi mergeau la apă, se aruncau în apă şi
mureau, iar altele mergeau pe şosea, se opreau acolo şi mureau strivite de
maşini şi de căruţe. Când s-au terminat Sfântul Maslu şi rugăciunile, nu mai
era nici o omidă pe copac şi nici în grădini.
▲ Comuniştii au vrut s-o îngroape în
cimitir
Prin anii 1950-1954, comuniştii au vrut s-o
îngroape pe cuvioasa, pentru ca mulţimea de credincioşi care venea să se
închine zilnic să nu-i mai deranjeze. S-au sfătuit în secret şi într-o
dimineaţă au trimis oameni să sape groapă în cimitir. Când au început să sape,
cerul, care până atunci era senin şi însorit, s-a întunecat cu nişte nori mari
şi negri, a început un vânt năprasnic, cu ploaie şi gheaţă cât oul de porumbel,
cu tunete şi fulgere, de credeai că-i rade Domnul de pe faţa pământului.
Îngroziţi, oamenii au alergat cu mic cu mare la Mitropolie să se roage
Cuvioasei Parascheva să mijlocească ea la Bunul Dumnezeu, ca să nu-i
prăpădească. Au chemat preoţii, au tras clopotele şi au făcut cu toţii
acatistul şi paraclisul Cuvioasei şi alte rugăciuni către Domnul şi Maica
Domnului, încât toată biserica era numai lacrimi şi suspine. S-au rugat până
târziu. Furtuna s-a potolit.
▲ „Vedeam cum, din senin, se adunau
norii şi apoi ploaia îndestula pământul însetat“
În timpul marii secete din vara anului
1947, când mureau oamenii şi animalele de foame, s-au scos moaştele Sfintei
Parascheva în procesiune prin satele Moldovei. Credincioşii le aşteptau şi le
întâmpinau cu lacrimi de bucurie şi cu făclii în mâini. În urmă, veneau nori de
ploaie bogată şi adăpau pământul. Drept mulţumire, credincioşi se rugau şi
înălţau câte o troiţă Sfintei Parascheva.
„În luna mai 1947, în cel de-al doilea an
de secetă, am fost rânduit să însoţesc sfintele moaşte şi să conduc această
procesiune de cerere a îndurării lui Dumnezeu prin oraşele şi satele Moldovei,
ai cărei fii şi fiice se zbăteau în ghearele foametei şi suferinţelor,
tânguindu-şi pe cei căzuţi în război. Am văzut aievea, iubiţi fraţi şi surori,
minunile săvârşite de Cuvioasa Parascheva în urma rugăciunilor întregului
popor.
Părinţii slujitori care m-au însoţit
atunci, ca şi cei ce ne-au întâmpinat pe traseu, la Iaşi, Prut, Roman, Adjud,
Oneşti, Tazlău, Neamţ şi Fălticeni, făcând astfel ocolul Moldovei, au fost
martori când mulţimile de credincioşi, cuprinşi de evlavie la sosirea
procesiunii, se apropiau şi se atingeau de sfintele moaşte. Aceştia deveneau,
astfel, martorii multor minuni ce se petreceau aievea. În urma rugăciunilor
stăruitoare, cu lacrimi de nădejde, vedeam cum, din senin, se adunau norii şi
apoi ploaia îndestula pământul însetat, după seceta cumplită. Ca rod vădit al
popasului şi rugăciunilor la moaştele Cuvioasei Parascheva stă troiţa ridicată
de credincioşii parohiei Prisăcani din dreapta Prutului, ce a însemnat o
chemare şi o hotărâre ca în acel loc să se pună temeliile unei noi şi frumoase
biserici, o adevărată catedrală.
În această revărsare de evlavie creştină a
continuat pelerinajul peste două luni, reînnoit pe parcurs, cu credincioşi,
preoţi, monahi, având deseori alături de ei reprezentanţi ai autorităţilor
locale, în ciuda prezenţei trupelor sovietice.
Întorcându-mă acum cu gândul la cele peste
două luni de rugăciuni speciale pentru ploaie, tămăduiri şi îndreptarea vieţii,
la participarea zilnică a numeroşilor credincioşi veniţi ca la Mântuitorul
Iisus Hristos, cu bolnavii şi suferinzii lor, cu adâncă smerenie înălţăm mărire
lui Dumnezeu, Care Şi-a arătat puterea Sa împlinind nădejdea credincioşilor,
realizându-le cererile. Spre lauda Sa şi a Cuvioasei Parascheva, toate aceste
fapte minunate s-au întipărit adânc în sufletele şi viaţa preoţilor şi a
credincioşilor participanţi, şi într-a noastră, nevrednici slujitori. Din
ofrandele credincioşilor s-au oferit ajutoare căminelor de orfani, după recomandarea
preoţilor locului“, mărturisea, în urmă cu câţiva ani, la hramul Cuvioasei de
la Iaşi, vrednicul de pomenire Teoctist patriarhul, în 1947 marele eclesiarh al
Catedralei mitropolitane ieşene.
Sursă: Ziarul Lumina
0 comments:
Trimiteți un comentariu