Consiliul de etică a guvernului german vrea să dezincriminalizeze incestul

LifeSiteNews.com, 26 septembrie 2014

Un consiliu consultativ german pe probleme de etică a sugerat dezincriminalizarea incestului între adulţii care consimt, însă cancelarul Angela Merkel a respins prompt propunerea.

Consiliul şi-a argumentat decizia prin faptul că „dreptul fundamental al adulţilor înrudiţi de autodeterminare sexuală are o greutate mai mare decât ideea abstractă de protejare a familiei”. De asemenea, a fost invocat faptul că incestul, deşi ilegal, este un fenomen rar în Germania (doar 2 până la 4% dintre germani având relaţii incestuoase) şi ar rămâne în continuare rar chiar şi fără o lege pentru interzicerea acestuia.

Consiliul a respins, de asemenea, riscul naşterii copiilor cu defecte genetice. Nu pentru că nu ar fi un risc real, ci datorită absenţei unei legi împotriva căsătoriilor între parteneri purtători de gene cu anomalii.

Consiliul, format din 26 de membri cu studii academice impresionante în domenii medicale, științifice și teologice, a fost creat de guvernul german pentru a-i oferi asistenţă în probleme de etică din domeniul sănătăţii şi ştiinţei. Consiliul are antecedente în a respinge moralitatea tradiţională. Spre exemplu, consiliul a recomandat retragerea restricţiilor legale în cercetarea celulelor stem embrionare.

Cu toate acestea, o minoritate formată din nouă membrii susţine moralitatea creştină. Aceştia au lansat propria lor declaraţie prin care au afirmat că susţin actuala lege împotriva incestului deoarece “protejează integritatea şi incompatibilitatea diferitelor roluri ale familiei, ca o premisă importantă a dezvoltării personalității sănătoase”.

Se pare că ideea că dezincriminalizarea legii ar permite exploatarea copiilor atât de părinţi cât şi de fraţi nu a trecut prin mintea experţilor majoritari.

Scriitoarea şi sociologul german Gabriele Kuby susţine că “legea, în majoritatea ţărilor, consideră sexul între rudele de acelaşi sânge dezgustător. Acest tabu crează spaţiul lăuntric al familiei în care copiii pot să crească inocent şi liberi. Fără asta, copilăria nu va mai exista. Legătură specială creată de contactul sexual este rezervată mamei şi tatălui. Orice altă formă de legătură sexuală distruge familia şi odată cu ea binele individului şi al societăţii.”

Kuby a adăugat ca acest consiliu de etică nu pare îngrijorat de faptul că acei copiii născuţi din aceste relaţii pot avea defecte genetice deoarece, potrivit acestuia: “La urma urmelor, copiii cu afecţiuni fizice pot fi avortaţi până la naștere”.

Se pare că în viziunea consiliului, autonomia sexuală este prioritară, indiferent de costurile suferite de copii, familie sau societate.

Traducere şi prelucrare text: Adina Serediuc

Preluare de pe Știri pentru viață

Dacă doriți să traduceți ca voluntar articole pro-viaţă din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne  scrieţi pe adresa provalorimedia@gmail.com

De asemenea, căutăm corespondent voluntar pentru Republica Moldova.

Scrisoare deschisă: Expoziția „The Human Body” ridică grave probleme de conștiință și etică

Dlui academician dr. Dumitru MURARIU, Director General al Muzeului Național de Istorie Naturală “Grigore Antipa”

SCRISOARE DESCHISĂ

Domnule Director General al Muzeului Național de Istorie Naturală “Grigore Antipa”,

Aflând despre expoziția intitulată „The Human Body”, pe care Muzeul Național de Istorie Naturală “Grigore Antipa” o va deschide pe 22 martie a.c., consider, în nume propriu, dar și al Asociației Provita Media, pe care o conduc, că trebuie să Vă aduc la cunoștință câteva din problemele grave de conștiință pe care le implică acest eveniment.

Ce fel de corpuri vor vedea vizitatorii la Muzeul „Grigore Antipa”? Potrivit organizatorilor, corpurile umane provin din China, „au fost donate, în conformitate cu legislația chineză, către Dalian Hoffen Biotechnique Laboratory”. Mai aflăm că aceste corpuri „sunt nerevendicate, iar moartea lor a survenit din cauze naturale.”

Se ştie foarte bine că spitalele militare şi clinicile din China au fost acuzate, în presa internațională, dar și în rapoarte și anchete internaționale, în repetate rânduri, de trafic de organe și de acoperirea unor astfel de infracțiuni. S-a afirmat de multe ori că trupurile decedaților expuse în asemenea expoziții, aparțin prizonierilor executați în închisorile chinezești.

Începând cu anul 2006, ziarul american „New York Times” și programul TV „20/20” au relatat despre existența, la nivel internațional, a unei „piețe negre” de cadavre și organe chinezești, ceea ce a dus la o anchetă a Congresului american. De această investigație s-a ocupat Procurorul General de New York, Andrew Cuomo. Investigația a dus la demisia directorului executiv al Premier Exhibitions, Arnie Geller, care a organizat astfel de expoziții în mai multe orașe din SUA. Ca urmare a anchetei Cuomo și a deciziei ulterioare din 2008, pe prima pagină a site-ului Premier Exhibitions este afișat un avertisment cu privire la originea presupusă a trupurilor și feților umani expuse: „Această expoziție afișează rămășițe umane ale cetățenilor sau rezidenților chinezi, primite inițial de Biroul chinez de Poliție. Biroul chinez de Poliție poate primi corpuri umane din închisorile chineze”. De asemenea, tot aici se mai menționează că Premier Exhibitions „nu poate verifica independent” dacă organele aparțin sau nu prizonierilor executați. Atât activistul chinez pentru drepturile omului Harry Wu, cât și directorul organizației „Drepturile omului în China”, au protestat împotriva acestei expoziții din motivele arătate mai sus.

În continuare, în presa internațională, ca și în literatura de specialitate, parvin date care atestă existența unui fenomen de prelevare abuzivă și vânzare de organe de la prizonierii din închisori și lagăre din China. În 2000, în localitatea chineză Dalian, provincia Liaoning, s-au deschis două fabrici de plastinare a corpurilor umane. Potrivit site-ului The Epoch Times, înalți oficiali chinezi din această provincie au fost implicați în traficul internațional de organe.

Efectuarea de anchete complete jurnalistice sau de anchete de către instituții care apără drepturile omului pare a fi un fapt imposibil. Avocații pentru drepturile omului, David Matas și David Kilgour, în anul 2006, au încercat să studieze problema transplanturilor ilegale de organe în China, însă autoritățile chineze locale nu le-au permis. Datele pentru raportul lor, întitulat „Bloody Harvest”/ „Recoltare sângeroasă”, care a fost lansat în același an, au fost colectate de la distanță. În 2012, David Kilgour a publicat, împreună cu Torsten Trey, lucrarea „State Organs: Transplant Abuse in China”. Potrivit statisticilor prezentate în presă, în China, mai puțin de 5% din membrii familiilor deținuților sunt de acord să doneze corpul celor executați și nu mai mult de 5% din corpuri rămân nesolicitate de rudele defunctului. Pe fondul acestor dezvăluiri și al altor investigații internaționale, afirmația că materialul pentru expoziția „The Human Body”, de la Muzeul „Grigore Antipa” a fost luat de la „donatori voluntari” pare dacă nu falsă, cel puțin discutabilă.

Iată și câteva ecouri din presa franceză cu referire la acest tip de expoziție. În anul 2009, expoziția „Our Body” de la Paris a fost închisă prin decizie judecătorească. „Locul potrivit pentru un cadavru, după lege, este cimitirul”, a declarat judecătorul Louis-Marie Raingeard. El a decis că expoziția constituie o „comercializare a trupului” uman și că „este o ofensă evidentă adusă respectului cuvenit” pentru morți. Fraza din textul de prezentare a expoziției de la București – „Toate exponatele sunt tratate cu maximă grijă și respect” – ni se pare lipsită cu totul de credibilitate, ba chiar un mod de a induce în eroare vizitatorii. Ce respect poți să-i aduc unui cadavru, atâta timp cât îl plimbi prin lume ca să fie „admirat”? Cu atât mai mult cu cât aceste cadavre „nu au fost revendicate”?

În textul reclamei expoziției de la București se spune că evenimentul urmărește un caracter „educativ și științific”. Realizatorii și-au propus, cităm, „să schimbe modul în care vizitatorii percep corpul uman, oferind românilor, în premieră, o șansa unică de a-și privi organismul prin ochii unui chirurg și de a «experimenta» o incursiune vizuală în interiorul său”. Apoi, se mai precizează, în același stil, că „scopul expunerii este și acela de a-i determina pe vizitatori să-și respecte și să-și îngrijească organismul, acordând atenție felului în care aleg să trăiască”. Oare este nevoie să expui 200 de cadavre secționate, ca oamenii să înțeleagă că trebuie să-și îngrijească corpul sau că fumatul este dăunător?

O astfel de întâlnire cu cei 200 de morți, în această formă, a produs accidente cu impact psihic, în mai multe locuri. La expoziția de la Haifa, în Israel, o femeie, originară din orașul Aktiubinsk (Rusia), a recunoscut într-un exponat pe iubitul ei, dispărut în urmă cu trei ani. Ea a fost cuprinsă de un acces puternic de isterie. În 2011, la Riga (Letonia), mulți oameni au părăsit sala deprimați, unii într-o stare de depresie profundă, alții au acuzat stări de greață, amețeli și slăbiciune. La locul expoziției a venit, aproape în fiecare zi, ambulanța. Este clar că autorul expoziției încearcă să se folosească de caracterul șocant al morții unui om într-un asemenea spectacol.

La adresa acestui tip de expoziție, au existat reacții firești de protest, atât din partea oamenilor de știință, din partea liderilor comunităților religioase, precum și din partea oamenilor obișnuiți. În articolul de prezentare a acestui tip de expoziție itinerantă de pe site-ul Wikipedia, se vorbește despre provocările de natură etică ale evenimentului. Coordonatorul științific de la Muzeul de Știință „Carnegie” din SUA, de exemplu, a demisionat din funcție, invocând convingerile sale religioase. Prin întrebările sale cu privire la proveniența corpurilor, ea și-a exprimat oroarea față de ideea de a expune „rămășițele umane” la o expoziție. Profesorul Anita Allen, bioetician la Universitatea din Pennsylvania (SUA), a declarat că a da bani ca să te „holbezi” la rămășițe umane trebuie să ridice mari îngrijorări asupra persoanelor în cauză. Thomas Hibbs, etician de la Universitatea Baylor (SUA), compară expunerea de cadavre cu pornografia, pornind de faptul că persoana este redusă la „manipularea unor părți ale organismului, lipsite de orice semnificație umană mai largă”. Rabinul Dany Schiff (SUA) a declarat că „și dacă s-ar fi obținut acordul celor decedați, tot trebuie să ne întrebăm ce putem spune despre o societate, care oferă corpuri umane spre vizionare, sub sticlă, unui public flămând”.

Asemenea reacții arată că, în imaginarul comun, corpul omului nu este o abstracție, nu e o haină pe care sufletul o lasă atunci când părăsește lumea pământească. Corpul înseamnă o față concretă a unei persoane, pe care cei din jur, fie membrii familiei, fie prietenii o prețuiesc foarte mult. Chiar popoarele cele mai sălbatice nu și-au lăsat morții neîngropați, ci au avut grijă să-i îngroape. Iar în viziunea noastră creștină, corpul reprezintă un templu, în care Dumnezeu a așezat sufletul. Faptul că moartea omului este transformată într-un „show” reprezintă un sacrilegiu teribil, o batjocorire a culturii despre viața și moartea omului, creație a lui Dumnezeu. Spectacolul nu poate fi decât o bătaie de joc față de misterul incomprehensibil al morții. Acest tip de expoziție nu poate decât să corupă oamenii, să le hrănească sufletele cu cruzime diabolică, cu indiferență față de suferința altora și față de agresivitate.

De ce cadavrele expuse provin anume din China? De ce atât de multe corpuri „nerevendicate”? De unde apar atât de multe rude gata să renunțe la înmormântarea corpului? Cum se face că, dintr-o dată, atât de mulți condamnați la moarte s-au decis să-și doneze post-mortem corpul pentru știință? De ce autorul nu a realizat aceste corpuri din plastic? De ce a trebuit să folosească anume cadavre umane? Toate acestea sunt întrebări pe care, cred, mulți vizitatori și le vor pune în diferite forme. Iar ele vor rămâne fără răspuns, întunecându-le sufletul sau contorsionându-le psihicul.

Nu în ultimul rând, trebuie să Vă atenționăm că, judecând după box-office-ul acestui tip de expoziții organizate în mai multe orașe din lume – în România, prețul unui bilet e de 50 sau 60 de lei pentru adulți (nu pentru orice buzunar) –, caracterul educativ și științific nu este decât un paravan după care se ascunde o afacere profitabilă.

De aceea, domnule academician Dumitru MURARIU, Director General al Muzeului National de Istorie Naturala “Grigore Antipa”, Vă rugăm să decideți blocarea acestui spectacol macabru și degradant.

Cu deosebită considerație,

Larisa Iftime, traducător, președinta Asociației „Provita Media”, București

Sursă: Cultura Vieţii

Motivația cercetării pentru Shinya Yamanaka, cel care a primit premiului Nobel pentru descoperirea celulelor stem adulte, a fost să nu distrugă embrioni!

Shinya Yamanaka

Premiul Nobel pentru Medicină a fost acordat în anul 2012 cercetătorului Shinya Yamanaka, pentru descoperirea celulelor stem pluripotente, motivația fiind că ”au descoperit modul în care celulele mature pot fi reprogramate pentru a deveni pluripotente”. Alături de el a primit acest premiu cercetătorul John Gordon, care în 1962 a descoperit că specializarea celulelor este reversibilă.

Descoperirea lui John Gordon, utilă în perspectiva regenerării unor organe alterate, a deschis însă drumul uciderii a milioane de embrioni umani, căci celulele care erau folosite în cercetări erau luate de la embrioni.

Shinya Yamanaka s-a născut în 1962, exact anul acestei descoperiri. Contribuția lui în este deosebit de importantă, nu doar din punct de vedere tehnic, ci mai ales datorită motivației. Shinya Yamanaka a încercat, și a reușit, să obțină celule pluripotente din celule adulte pentru a nu distruge embrioni. El a luat în considerare faptul că viața umană începe în momentul concepției și distrugerea ei, în orice stadiu, reprezintă uciderea unei ființe umane.

Succesul lui, dincolo de controversele despre care puteți citi în articolul de mai jos, datorat utilizării în cursul cercetării a unor celule provenite dintr-un lanț de celule inițiat din rinichii unui copil avortat în 1971, este deosebit de important. El arată că un om de știință poate avea succes și dacă ține cont de criteriul etic, mai ales atunci când este o viață de om în joc.

Shinya Yamanaka a avertizat și asupra modei tratamentelor cu celule stem, în stadiul actual al cercetărilor multe dintre ele nefiind fundamentate și putând fi deosebit de riscante pentru pacienți. Inclusiv cercetările sale reprezintă un început, ele nefiind încă suficiente pentru tratamentul pacienților.

Împreună cu soția, a doua zi după anunțarea primirii Nobelului

A doua zi după aflarea veștii, a susținut o conferință de presă alături de soția sa, Chika, cu care a fost coleg în școala generală și la liceu, în care a mulțumit soției și celor două fete ale lor pentru sprijinul acordat. ”M-a întărit mereu zâmbetul fiicelor mele atunci când mă întorceam acasă”.

Centrul de cercetare în care lucrează, Center for iPS Cell Research and Application al Univesrității Kyoto, este unul mic și cu o finanțare modestă. La început nu era decât el și trei studenți. dar motivația e fost deosebit de importantă.

Lumea apărătorilor vieții copiilor nenăscuți dezbate vestea acordării premiul Nobel pentru celulele stem adulte

de Hilary White  

22 octombrie 2012 (LifeSiteNews.com) – apărătorii vieţii dezbat acordarea premiului Nobel pentru medicină doctorului Shinya Yamanaka, cel care a descoperit celulele stem pluripotente induse (celule iPS), unii dezaprobându-i făţiş munca, iar alţii văzându-o ca pe un factor favorizant dezvoltării tehnologiei medicale etice.

În  2007, Yamanaka, un cercetător al Universităţii din Kyoto, a publicat un studiu în revistele „Nature” şi „Stem Cell”, anunțând că echipa sa de cercetători a creat celule stem asemănătoare celor embrionare din celule epiteliale prelevate de la şoareci. Metoda pe care a dezvoltat-o, folosind o serie de patru gene ca să reprogrameze celulele, a fost aclamată în întreaga lume ca o posibilă soluţie la practica lipsită de etică de a folosi embrioni umani vii ca să se obţină celule stem pluripotente, adică celule care pot fi reprogramate să devină orice tip de ţesut în organism.

Până la această descoperire, lumea ştiinţifică era ferm convinsă în marea ei majoritate că celulele stem adulte prezentau limitări, numai celulele stem provenite din embrioni umani fiind suficient de versatile încât să producă toate tipurile de ţesut necesar în tratamentele medicale.

La auzul anunţului acordării premiului Nobel făcut public de comitetul suedez la data de 8 octombrie, American Life League (Liga Americană pentru Viaţă, ALL) s-a grăbit să conteste acordarea premiului în presă. ONG-ul american pro-viaţă a lăudat virtuţile celulelor stem adulte, dar în acelaşi timp şi-a manifestat îngrijorarea privind sursa care este folosită pentru a produce genele destinate să reprogrameze celulele. Unii dintre contestatari au observat că echipa doctorului Yamanaka a folosit în cercetările ei infama serie celulară HEK 293, care a fost obţinută din celule prelevate din rinichii unui copil avortat în anul 1971.

„În faţa unui subiect de discuţie atât de complicat trebuie să fim vigilenţi” a spus ALL. „Jargonul ştiinţific şi premiile de prestigiu nu vor putea ascunde adevărul. Este un gest criminal şi profund lipsit de etică să încurajăm omorârea de fiinţe omeneşti nenăscute cu scopul de a înlesni cercetarea ştiinţifică.”

Totuşi părerile celor carre promovează viaţa rămân împărţite, iar de vreme ce descoperirea doctorului Yamanaka este revoluţionară în momentul de faţă, este foarte probabil ca părerile să rămână aşa încă mult timp de acum înainte.

În timp ce American Life League condamna descoperirea, E. Christian Brugger, titularul catedrei de Teologie morală a Școlii Teologic „St. John Vianney” din Denver, a scris în revista „National Catholic Register”: „Majoritatea descoperirilor ştiinţifice pot fi folosite spre rău, mai ales când sunt folosite în moduri care vatămă sau distrug viaţa omenească, dar atât timp cât obţinerea de celule stem pluripotente din celule somatice prin procedeul reprogramării nu implică producerea, distrugerea sau experimentarea pe embrioni umani, cercetarea privind celulele iPS îmi pare a fi lipsită de orice controversă morală.”

Doctorul David Prentice, cercetător marcant al Family Research Council  şi fost profesor de ştiinţe ale naturii la Indiana State University, a intervenit să susţină cercetările doctorului Yamanaka, subliniind că cercetarea cu celule stem adult este încă „etalonul aur” în domeniu şi că celule stem adult deja sunt folosite într-o varietate de tratamente medicale.

O serie de bloggeri susţinători ai vieţii l-au criticat pe Yamanaka pentru că a folosit HEK 293, o linie de celule vândută de furnizorii de tehnologii biomedicale şi folosită în mod curent în cercetările din domeniul biotehnologiei. Deşi utilizarea acestor celule este dezaprobată de către majoritatea celor care promovează viaţa ca fiind lipsită de etică, alţii au susţinut că principiul „pactizării de la distanţă cu răul” poate fi aplicat şi folosirii de tratamente şi vaccinuri obţinute din celule HEK 293. În februarie 2009, Robert Vasa, un episcop romano-catolic din Oregon, puternic promotor al vieţii, a declarat că vaccinurile create din  celule HEK 293 pot fi folosite de catolici cu o  intenţie bună, având în vedere distanţa în timp şi spaţiu dintre producerea acestor vaccinuri şi avortarea copilului.

Rebecca Taylor, un expert în biotehnologie moleculară, autorul pro-viaţă al blogului de bioetică „Mary meets Dolly”, a condamnat faptul că doctorul Yamanaka a folosit în cercetările sale celule HEK 293, dar a precizat că „celulele iPS nu sunt imorale în sine”.De asemenea, a mai adăugat că de vreme ce „linii celulare cu origine ilicită au fost folosite în procesul dezvoltării acestei tehnologii (şi, din păcate, încă sunt folosite în multe alte arii de cercetare) ar trebuie să dezaprobăm folosirea acestor linii celulare, iar nu celulele iPS în sine”.

În urmă cu mai mult timp, cercetările doctorului Yamanaka s-au bucurat de o primire călduroasă în comunitatea ştiinţifică ca fiind atât un mare progres ştiinţific cât şi o soluţie la controversa privind celulele stem embrionare. Doctorul Ian Wilmut, expertul care a creat-o pe Dolly, prima oaie clonată, a declarat mass-mediei britanice în anul 2007 că descoperirea doctorului japonez va pune capăt încercărilor de a clona embrioni cu scopul de a obţine celule stem, subiect problematic atât din punct de vedere moral, cât şi practic. Dr. Wilmut a declarat că va renunţa la experimentele cu clone şi se va alătura în schimb muncii doctorului Yamanaka.

La acea dată unii dintre experţii din domeniu susţinători ai vieţii au fost reticenţi în a aproba fără rezerve munca doctorului Yamanaka, motivând că au nevoie să monitorizeze mai mult timp metodele acestuia pentru a fi siguri că nu vor apărea probleme neprevăzute. În 2009, doctorul Dianne Irving, expert în bioetică la Georgetown University, a declarat pentru LifeSiteNews.com: „Dacă se poate demonstra că cercetarea este într-adevăr efectuată cu o înaltă acurateţe şi că nu implică folosirea de DNA embrionar sau de material fetal în orice stadiu s-ar afla, atunci ar trebui să-i acordăm cel puţin o şansă”.

A mai adăugat că este nevoie de o verificare suplimentară a procedurilor folosite pentru a ne asigura că folosirea de celule iPS nu degenerează în crearea de celule stem totipotente, adică acele celule care se pot dezvolta într-un embrion. Doctorul Irving s-a arătat reticentă şi cu privire la folosirea celulelor HEK.

Chiar explicaţiile date de doctorul Yamanaka privind propriile motivaţii au fost echivoce. La vremea când descoperirea sa era tipărită în revistele „Nature” şi „Cell Stem”, Yamanaka îi îndemna pe ceilalţi cercetători să nu renunţe la folosirea de embrioni umani în cercetări. Totuşi, în acelaşi timp, a declarat într-un interviu pentru ziarul „The London Times” că „Nu sunt necesare nici ovule, nici embrioni. Şi nu le-am folosit niciodată în cercetările mele”.

În 2007, într-un interviu pentru „The New York Times” a spus referitor la momentul în care a privit un embrion la microscop într-o clinică de fertilizare:  „Când am văzut embrionul, mi-am dat seama brusc ce mică diferenţă era între acesta şi fetele mele. M-am gândit că nu mai putem să continuăm să distrugem embrioni în cercetările noastre, că trebuie să existe o altă cale”.

În 2006, profesorul Yamanaka a spus că problematica etică l-a motivat să descopere secretul obţinerii de celule stem pluripotente din celule diferenţiate provenite de la un pacient, o metodă care a rezolvat şi problema răspunsului imunitar.

Realizarea sa a fost salutată luna aceasta de către Julian Săvulescu, directorul Centrului Uehiro pentru Etică aplicată a Facultăţii de Filosofie a Universităţii Oxford şi un bioetician utilitarist care a încurajat în mod repetat folosirea de embrioni umani în cercetare. Săvulescu a spus pentru postul naţional de radio din S.U.A. că: „Doctorul Yamanaka a luat în serios neliniştile oamenilor privind moralitatea cercetărilor cu embrioni şi a deviat traiectoria cercetării pe o cale care este acceptabilă pentru toată lumea”.

”El merită nu numai premiul Nobel pentru Medicină, ci și premiul Nobel pentru Etică.”

Surse: LifeSiteNews, Firstpost, Yomiuri